|
. the desolation of passed days; londons' cemetery. closed.
|
|
Topic Started: Dec 28 2013, 03:38 PM (218 Views)
|
|
Astrid India Anesly
|
Dec 28 2013, 03:38 PM
Post #1
|
prizionera a devoratorilor; elsa lewellyn
- Posts:
- 22
- Group:
- Ministerul Magiei
- Member
- #31
- Joined:
- December 24, 2013
|
- Acela fusese primul craciun pe care copii si-l petrecusera la parintii mamei lor si nu acasa, la conacul familiei Macht. Mauro se opuse la inceput idei, dar bunicul insistase atat de mult incat barbatul cedase. Banuia ca avusese un motiv intemeiat pentru a-i lua la el pe copii de sarbatori.
Ti-am spus mereu ca te asteapta un viitor maret, dar niciodata nu ti-am explicat. Cred ca a venit momentul. Ar fi vrut sa aiba un burete magic cu care sa stearga acele cuvinte care ii bantuiau gandurile de cand le auzise. Ar fi vrut ca acea discutie sa nu fi inceput niciodata si, cu atat mai putin, sa continue. Si totusi, o facu. Draga mea... incepu el pledoaria pe acelasi ton pe care ii spusese mai odinioara povesti inainte de culcare tu mai mult ca oricine ar trebui sa pretuiesti asta. Puritatea sangelui. Urase mereu expresia asta. Nu, nu mereu. O urase din momentul in care ajunsese la Hogwarts si vazuse cum se comportau cei cu sange pur - in special viperinii - cu vrajitorii care aveau parinti incuiati. Sangele lor era la fel de valoros precum si al ei, la fel de necesar pentru sustinerea vietii. Avea aceeasi nuanta de rosu ce-ti colora obrajii si iti incalzea trupul. Nu ar trebui sa il lasi sa fie patat de... Taci! Nu o spune! ar fi vrut sa ii strige; nu vroia sa il lase sa o dezamageasca complet. Inutil. Restul conversatiei si-l amintea ca si cum ar fi fost invaluit de-o ceata densa prin care reuseau sa razbeasca doar cuvintele care ii faceau cel mai mare rau. Avuse paisprezece ani cand aflase ca bunicul din partea mamei sale era un devorator al mortii. Bunicul al carui nume ea il purta. Cu doisprezece ani in urma acest lucru nu insemna acelasi lucru ca in prezent, Voldemort era abia la inceput si multi erau de acord cu felul in care gandea. Dar fata nu se asteptase ca bunicul ei sa fie unul dintre acestia si mai ales sa incerce sa manipuleze un copil, sa-i insufle convingeri care ar fi intors-o impotriva celor mai multi dintre colegii sai. O dezamagise atunci si continuase sa o faca multi ani de atunci incolo.
Murise. Doi ani mai tarziu. Trupul neinsufletit fusese gasit in sufrageria casei sale. Nu lipsea nimic iar casa era inchisa pe dinauntru. Fusese ucis, deci, de Voldemort. Sau, cel mai probabil, din ordinul lui - nu aveau sa afle niciodata adevarul. Seara in care l-au inmormantat a fost ultima in care cineva din familia Indiei i-a mentionat numele. Au decis sa stearga din istoria familiei lor pata aceea rusinoasa. Dar nu puteau sa faca acelasi lucru cu amintirile Indiei...
Era o dimineata rece de iarna. Ninsoarea se oprise cu o zi in urma lasand loc unei temperaturi scazute care sa mentina troienele de zapada. Centru Londrei era inca pustiu, era putin prea devreme pentru orice fel de activitati. Si totusi, ea se afla acolo, in fata portilor duble ale cimitirului. Se opri pret de cateva minute si se intreba daca nu era cazul sa se razgandeasca si sa se intoarca. Nu avea nimic sa-i spuna, si totusi... avea intrebari care nu ii mai dadeau pace de o vreme incoace. Ar fi vrut sa stie adevarul ca sa il poata ierta, sa-si poata aminti ca avusese si ea un bunic care o iubise si care regretase alegerile facute. Si-ar fi dorit sa-l auda cerandu-i iertare... Intinse mana dreapta acoperita de o manusa neagra si impinse poarta care se deschise cu un scartait. Pasi incet si respira adanc incercand sa nu isi risipeasca si ultimele farame de convingere. Nu mai fusese aici din seara inmormantarii lui dar isi amintea perfect drumul. Nu stia de ce, pana atunci nu se mai gandise niciodata sa revina aici. Pe partea dreapta a aleii, ascuns parca de privirile curiosilor, era mormantul pe care il cauta. O cuprinse un val de tristete sa vada ca, asemeni ei, nimeni nu il mai vizitase. Piatra funerara era murdara, textul era sters pe alocuri si era evident ca nu ii mai adusese nimeni flori in zece ani de zile de cand se odihnea acolo. Ii trecu prin cap ca poate ar fi trebuit sa ii aduca ea flori sau o coroana, ceva. Am venit eu, nu iti e de ajuns?
|
[align=center]Behind this mask there is more than just flesh.
 Beneath this mask there is an idea and ideas are bulletproof. --------------[/align]
|
| |
|
Irina E. Whitbourne
|
Dec 28 2013, 10:34 PM
Post #2
|
auror
- Posts:
- 30
- Group:
- Ministerul Magiei
- Member
- #29
- Joined:
- December 23, 2013
|
- Artemis, nu acum! spuse fata ridicand usor vocea cand ii pronuntase numele. Deschise ochii si vazu cum Artemis se intoarse sa plece. Se ridica si o prinse rapid inainte ca pisica sa sara din pat. O mangaie usor. Imi pare rau micuto! De indata ce isi ceruse scuze, pisica incepu sa toarca si se lasa mangaiata un timp indelungat.
Nu trebuia sa ridice vocea la ea. Era printre singurele fiinte care ii erau aproape si pe care se putea baza atunci cand avea nevoie de cineva care sa o inveseleasca. Fusese ultimul cadou primit de la mama ei. Era cel mai pretios lucru pe care il avea. Chiar daca trecusera cinci ani, Artemis ramase la fel de dragalasa si jucausa; poate cu mai multe trucuri de a o face pe Irina sa lase tot ce face ca sa se joace cu ea. Se ridica din pat. Daca tot se trezise nu mai avea rost sa stea tolanita in varful patului. Iesi din camera, tinand-o in continuare pe Artemis in brate. Ajunsa in bucatarie, o lasa jos pe Artemis dupa care ii pregati ceva de mancare si ii puse in farfuria ei de langa frigider. Arunca o privire pe masa din mijlocul incaperii. Pe ea era jurnalul mamei ei, pe care il gasise ascuns in camera parintilor ei, dupa inmormantare. Nu trecuse de atunci nici o zi fara sa nu arunce o privire in el. Il stia pe de rost deja. Aflase lucruri importante, lucruri pe care mama ei nu mai apucase sa i le zica. Probabil o considera inca o fetita imatura, care nu putea sa inteleaga si tina secrete. Intr-un fel asa era. Inainte de tragedie, fusese poate cea mai vesela si fericita fetita de pe lumea asta. Din pacate, tot ceea ce traise fusese doar ..un vis. Traise intr-o realitate unde totul se rezolva, nu existau probleme si era de neconceput faptul ca familia ei sa nu se inteleaga. Fusese cam dur modul prin care se trezise la realitatea crunta. Se intoarse, facu cativa pasi si arunca o privire pe geam. Totul era alb afara. Era anotimpul ei preferat. Ii placea racoarea si fulgii de zapada care isi faceau aparatia de fiecare data. Avea toata ziua la dispozitie sa faca ce vrea. Se potrivise bine deoarece oricat de mult i-ar placea sa fie Auror, azi chiar nu avea dispozitia necesara sa fi mers la Minister. Arunca o ultima privire asupra lui Artemis care torcea puternic, semn ca ii placea mancarea pe care i-o preparase Irina. Iesi din bucatarie si merse in camera sa isi schimbe imbracamintea. Isi lua un pulover mai gros si isi lua o pereche de pantaloni negri. Parul negru si ciufulit si-l prinse intr-o coada neglijenta. Isi lua bagheta de pe noptiera si iesi pe hol. Isi lua pelerina neagra pe ea si iesi din apartament. Nu se mai uita la Artemis inainte sa iasa deoarece stia cat de mult ura faptul sa o lase singura. Stia ca si pisicuta simtea acelasi lucru. Voia sa o ia cu ea, dar era prea rece afara. Nu voia sa pateasca ceva. Din cand in cand, Irinei ii placeau micile plimbari prin Londra. Nu era o fana a deplasarii de la un loc in altul prin magie. Prefera sa se plimbe, in asa fel isi mai dezmortea picioarele. In plus, asa avea timp sa se gandeasca la urmatorii pasi pe care avea sa ii faca in legatura cu familia ei. Nu putea sa ii lase sa traiasca in continuare fericiti. Trebuia cumva sa ii pedeapseasca. Inca nu gasise solutia dar era sigura ca in curand ii va razbuna moartea mamei ei. Hotari in cele din urma sa mearga la cimitir sa ii viziteze mormantul. La inmormantare fusese printre singurele dati cand isi vazuse rudele din partea mamei ei. Chiar daca ei stiau ce este Evelyn, niciunul nu ii intorsese spatele ba din impotriva ii oferisera tot sprijinul din lume. Lor li se parea un dar venit din ceruri faptul ca avea puteri magice. Cel putin asa ii spusese mama ei. Ii povestise despre bunicii ei, matusi si verisorii pe care ii avea. Ii visitasera o singura data cand Irina inca era mica. Doar pe bunicii ei ii recunoscuse la inmormantare, pe ceilalti nu ii mai tinea minte ci doar asa vag. Locul de veci al mamei ei era in mijlocul cimitirului. Fusese inmormantata langa membrii familiei Strathmore. Ah, ce ironie. Inmormantata langa familia care a dispretuit-o. Niciodata nu fusese de acord cu acest loc de veci dar fusese prea mica atunci ca sa poata sa comenteze ceva. Acum era prea tarziu. Ajunsa in fata mormantului instantaneu o cuprinsera niste fiori si incepu sa lacrimeze. Isi ridica mana dreapta si isi sterse lacrimile. Nu venise aici sa planga. Venise doar in vizita.
|
[align=center]
[/align]
|
| |
|
Astrid India Anesly
|
Feb 2 2014, 03:22 PM
Post #3
|
prizionera a devoratorilor; elsa lewellyn
- Posts:
- 22
- Group:
- Ministerul Magiei
- Member
- #31
- Joined:
- December 24, 2013
|
- Nu ar fi trebuit sa vina. Nu ar fi trebuit nici macar sa-i treaca prin cap acest lucru. Decise, cu multi ani in urma, ca nu vroia sa aiba leagtura cu el sau cu viata care si-o alesese. Ramaneau rude doar in acte, nu mai simtea nimic pentru el. Mai bine zis nu vroia sa aiba vre-o legatura cu alegerile facute de acesta.
Isi aminti ca mare parte din copilarie si-o petrecuse la el acasa. Acasa? Acasa insemna o locuinta, un camin, o familie, cineva care te ajuta indiferent de adancimea abisului sau de inaltimea piedestalului unde te afli. Acasa inseamna un loc unde te poti intoarce de fiecare data cand simti ca ai mers prea mult. Cand trupul si sufletul te dor. Prin urmare, nu, nu era "acasa". Era o simpla. Cei ce purtau numele Anesly Macht nu se puteau numi familie. Prea multa rautate la mijloc, egoism, obsesie pentru sange pur si o goana nebuna dupa aur. Nici ea nu era perfecta, dar nici nu exista comparatie intre ea si rudele ei. Prin urmare, de ce sa mearga inpoi in timp, in acea casa? Aici era stapana. Avea o slujba, era cineva. Nu mai era doar nepoata unui devorator al mortii, asa cum o numise de atat de multe ori Michael.
Isi ridica bagheta si facu sa apara o croana mica, cu flori albe. Aceasta se aseza singura, cu o miscare gratioasa, pe mormant chiar sub numele sters al barbatului. Nu stia de ce o facuse dar simtea ca nu ar fi putut sa plece pur si simplu daca tot venise pana acolo. Ramase acolo, cu mana intinsa, pret de cateva minute privind ca hipnotizata coronita. Oare de ce fusese ucis? Oare... era posibil ca el sa se fi razgandit spre sfarsit. Sa fi vrut sa iasa din acel cerc vicios? Poate constientizase ca era responsabil de atat de multe atrocitati fi fusese cuprins de remuscare. Poate se simtise vinovat. La ce se gandise in acele ultime clipe in timp ce se afla la capatul gresit al baghetei ce il ucise? Isi dorea sa fi fost sigura ca macar spre sfarsit se schimbase...
Incepuse sa ninga si acest lucru o trezi din visare. Privi spre cer pentru ca mai apoi sa isi inchida imediat ochii. O deranjau fulgii de zapada. Plec... Si nu stiu cand ma mai intorc. Sau daca ma mai intorc! ii spuse soptit in timp ce isi punea bagheta la loc. Poate te astepti sa iti spun ca te iert. Dar nu pot. Nici sa o spun, nici sa o fac. Poate as face-o daca as stii ca ti-a parut rau. Ca ai regretat alegerile proaste facute. Dar nu o sa stiu niciodata cu siguranta daca a fost sau nu asa. In schimb raman convinsa de tot ceea ce am vazut sau auzit despre tine cat ai fost inca in viata... Nici nu stia ce sa ii mai zica sau, macar, de ce vorbea cu un om mort. Ofta si, inca privind spre mormant, incepu sa faca pasi mici, cu spatele. Aproape ca se astepta sa se intample ceva acum la final. Ceva, orice, sa justifice vizita sa. Dar mormantul ramanea la fel de tacut. In schimb se lovi de cineva. Se intoarse brusc, usor speriata. Nu se astepta sa mai fie cineva in cimitir la acea ora. Poate doar fantome venite sa-i bantuie gandurile. Era Irina. Imi pare rau! Scuze! Nu ma uitam pe unde merg si cu siguranta nu ma gandeam la asta! Sper ca nu te-am lovit sau ceva! Faptul ca o intalni pe Irina aici ii amintea ca trebuia sa ajunga la Minister.
ooc: you can kill me now 
|
[align=center]Behind this mask there is more than just flesh.
 Beneath this mask there is an idea and ideas are bulletproof. --------------[/align]
|
| |
|
Irina E. Whitbourne
|
Feb 11 2014, 08:42 PM
Post #4
|
auror
- Posts:
- 30
- Group:
- Ministerul Magiei
- Member
- #29
- Joined:
- December 23, 2013
|
- Oricine o auzea povestind despre ce i se intampla de fiecare data cand venea la cimitir i-ar zice ca e nebuna. Poate chiar incepuse sa fie dat fiind faptul ca inca nu isi revenise, desi trecusera atatia ani, de la moartea celei mai importante fiinte din viata ei. Ii era ciuda ca nu apucase sa petreaca mai mult timp cu ea; sa primeasca sfaturi atunci cand gresea sau pur si simplu sa fie acolo langa ea.
Erau unele momente cand simtea - mai intai in ceafa, apoi la urechea stanga - respiratia, calda, delicata a ei, acum ingerul ei pazitor. Era sigura deoarece scapase cu bine de fiecare data cand ajunsese sa fie in pericol de moarte. Se intorcea dar realiza repede ca era singura. Totul era doar rodul imaginatiei ei. Era ca si cum observa ca ramanea tinta uitandu-se la mormantul ei si o furau gandurile. Atunci si acolo, isi deschidea toate paginile mintii unde se afla atata seninatate, atata bucurie in acel sentiment. Nu avea cum sa simta altceva atunci cand se gandea la ea. Insa exista doar un singur adevar crunt: ea era moarta si nu avea sa o mai vada niciodata.
O secunda infinita. Uita de notiunea timpului. I se paru ca trecusera doar cateva secunde, cand defapt ramanea uimita cand se uita la ceas. Ajungea sa petreaca si ore in sir, stand doar si reflectand asupra celor intamplate. Se gandea adesea la viata extrem de perfecta pe care o ducea restului familiei ei. De cand Evelyn nu mai era o problema in viata lor, totul incepuse sa mearga ca pe roate. Din punctul lor vedere, totul era bine. Dar nu era. Inca astepta momentul oportun sa se razbune pe ei. Considera ca ii lasase destul linistiti. Avea de gand sa ii puna in aplicare planul destul de curand. Isi ridica privirea la cer. Alb. Frumos. Pasnic. Asta ii reaminti de faptul ca era iarna. Cativa fulgi de nea ajunsesera si pe fata ei. Isi scoase manusa de pe mana dreapta, ridicand-o mai apoi ca sa ii dea la o parte. Iarna era anotimpul ei preferat atunci cand fusese de o schiopa. Insa, crescuse si incepu sa nu ii mai placa asa de mult. Ii displacea faptul ca era asa de frig si ca oriunde ai privi, atunci cand mergeai afara, parca statea in loc. Zapada asternuta pe fiecare centimetru de strada, trotuar ii dadea impresia de stagnare a miscarii cotidiene. Singurii care se bucurau acum de acest anotimp erau cei mici. Cei care nu aveau niciun bai, ei doar se bucurau linistiti de copilaria lor. Ai ei fusese insa o copilarie curmata de o tragedie. Asta o facu sa se maturizeze destul de repede. Nu avea alta optiune. Nu putea sa mai stea in aceeasi casa cu cei care pe ii considera ei vinovati. Pur si simplu nu putea. Prefera sa fie pe cont propriu. Pana acum, nu avea de ce sa se planga.
Isi puse din nou manusa inapoi la locul ei. Intr-un fel ciudat, venirea ei aici o linistea. Ii oferea o stare de liniste interioara, o recreere a sufletului ei sfaramat. Chiar daca i-ar mai fi placut sa mai stea trebuia sa se intoarca la Minister. Mai avea inca multe lucruri de facut. Nu avusese pana acum probleme la munca dar nici nu voia sa isi faca. Oricum nu era genul care sa porneasca o cearta fara motiv. Recunoscu ca se intampla de cateva ori sa primeasca ordine ciudate si fara sens dar se supuse de fiecare data tocmai ca sa evite discutiile. Prefera sa isi pastreze reputatia buna pe care si-o formase de cand era acolo. Arunca o ultima privire si se intoarse. O lua pe cararea cea mai scurta care ducea la iesire. Isi tinu privirea atintita in pamant. Se adanci atat de mult in gandurile ei incat nu observa persoana de care se apropie. Pe cand isi ridica si ea privirea, era deja tarziu. Deja o lovise. Sau ea o lovise? Nici macar nu baga de seama care fusese de vina. (Imi pare rau! Scuze! Nu ma uitam pe unde merg si cu siguranta nu ma gandeam la asta! Sper ca nu te-am lovit sau ceva!) Zambi. Era Astrid, sefa ei. Chiar nu se asteptase sa se intalneasca cu cineva, daramite cu ea. Eh, macar nu avea cum sa intarzie la lucru. La ea trebuia sa mearga prima data ca sa ii spuna ce avea de facut asa ca daca s-ar fi dus mai repede, si nu ar fi intalnit-o poate nu ar fi avut ce face. Stai linistita, nici eu nu am fost atenta la drum. Nu ma asteptam sa te intalnesc aici. Isi permitea sa ii vorbeasca cu tu. Chiar ea ii spusese sa nu o mai ia cu doamna sau sefa. Se supuse si intotdeauna vorbea cu ea ca si cum ar fi cele mai apropiate prietene. Intr-un fel putea spune ca Astrid era printre singurele prietene pe care le mai avea. Cand renuntase la averea si statutul ei de mostenitoare, multe din presupusele ei prietene au lasat-o balta. Nici nu se astepta la altceva. Chiar se astepta la asa ceva din partea lor. Se putea observa cu usurinta din vorbele si faptele lor ca nu le interesau altceva decat lucrurile materiale. Fusese chiar usurata ca nu mai trebuia sa le suporte. Pentru ce avea nevoie de prieteni falsi?
|
[align=center]
[/align]
|
| |
| 1 user reading this topic (1 Guest and 0 Anonymous)
|