Welcome Guest [Log In] [Register]
Welcome to ViperaEvanesca. We hope you enjoy your visit.


You're currently viewing our forum as a guest. This means you are limited to certain areas of the board and there are some features you can't use. If you join our community, you'll be able to access member-only sections, and use many member-only features such as customizing your profile, sending personal messages, and voting in polls. Registration is simple, fast, and completely free.


Join our community!


If you're already a member please log in to your account to access all of our features:

Username:   Password:
Locked Topic
  • Pages:
  • 1
nature has no mercy, and nor shall we; c l o s e d
Topic Started: Jan 4 2014, 08:47 PM (557 Views)
Christopher Delroy Byron
Member Avatar
magizoologist in pregatire; animag
Vrajitori
  • Cand fu chemat in biroul directorului, primul gand fu acela ca - oops - cineva lua in sfarsit masuri pentru faptul ca soimul zacea prin castel de dimineata pana seara, fara insa a isi deplasa fizicul si la ore. Isi aranja uniforma ca sa faca impresie buna macar la prima privire, si trecu calm de garguii de la intrarea in barlogul profesorului Dumbledore, afisandu-se zambitor in fata acestuia. Cand auzi, in schimb, motivul real al chemarii, ii picara plombele pe jos si avu nevoie de cateva clipe ca sa le adune si ca sa se adune. Christian avusese o criza grava si fusese dus de urgenta la Sf. Mungo. Oh, Merlin. Misca din bagheta si isi schimba imediat uniforma in haine Incuiate, grabindu-l pe director sa mearga la spital. Stia ca nimeni in afara de ei si de vindecatoarea in a carei grija era cercetasul nu mai stiau de boala acestuia, asa ca nu se baza pe un alt profesor care l-ar fi putut conduce la spital. Regulile spuneau ca nu avea voie sa iasa decat insotit, insa daca Dumbledore era ocupat, el era perfect dispus sa plece de acolo de unul singur. Stia drumul, stia sa Apara, si chiar de n-ar fi stiut, avea motive suficiente pentru a ajunge la destinatie in cel mai scurt timp posibil, indiferent de mijloace. Era nervos ca nu il sculasera din somn exact in momentul in care tipul fusese livrat pachet la spital; era fratele lui mai mare, in cele din urma, ar fi trebuit sa il cheme. Nu vroia insa sa piarda timpul asa ca nu statu sa ceara socoteala nimanui, batand iritat si nerabdator din picior in timp ce astepta ca insotitorul sau sa se deplaseze.

    Ajunsera in scurt timp, fara sa atraga atentia nimanui altcuiva din scoala, iar Christopher Disparu in secunda in care pasi in afara granitelor vrajite ale Hogwartsului, fara sa mai fie atent din acel moment la ce facea profesorul. Aparu la spital si intreba la receptie, zburand inspre salon atunci cand ii fu indicata directia. Aproape darama trei bolnavi si doi vindecatori in timp ce se repezea el acolo ca disperatul pe coridor, si frana brusc in fata usii salonului, tragandu-si rasuflarea si aranjandu-si hainele. Purta in general predominant negru, ca sa ii reflecte starea sufleteasca, insa nu dorea sa mearga la Christian imbracat ca de inmormantare, asa ca isi pusese un tricou alb si un palton bej, pastrand negrul doar la pantaloni si pantofi. Dupa ce fu el sigur ca arata ca un om perfect calm si care nu se grabise deloc sa vina acolo, intra calculat, privindu-si retinut fratele care statea intins pe un pat. "Neata, fraiere." il saluta pasnic, inchizand usa in urma lui. Se puse in fund pe marginea patului pentru ca nu erau intr-un film in care sa se aseze pe scaun langa pat si sa planga muribundul, pentru ca in acel moment el nu era plangacios si Christian nu era muribund. Scoase bagheta si misca din ea, in poala tipului aparand un mic morman de ambalaje colorate. Stia ca nu il lasau sa manance dulciuri la spital, asa ca ii adusese el tot ce stia ca ii placea. "Iti aduc si carti, daca vrei. Nu stiam ce ai citit deja asa ca am zis sa te intreb. Fa o lista." Era usor surescitat insa ascundea acest lucru, stand comod pe marginea patului, intors inspre tip cat sa il poata privi in fata.

    Cautase prin arhivetele aripei spitalului de i se acrise, si avea sa vada daca putea face acelasi lucru cu Sf. Mungo, daca nu gasea pe nimeni potrivit dintre elevii care mergeau la Hogwarts. Inca nu apucase sa verifice toate dosarele din moment ce trebuia sa se tot intrerupa, insa avea sa gaseasca pe cineva. Si cand gasea, nu avea sa mai auda niciodata pe cineva spunandu-i ca Christian avusese o criza grava si ca este intr-o stare foarte periculoasa. Vroia sa il vada sanatos si vroia sa il vada departe de spitale pentru tot restul zilelor sale. Zambi cu inocenta. Isi facuse un plan, isi facuse schite, cercetase cu atentie posibilitatile. Inca nu era nimic sigur, in afara de faptul ca mai bine murea el decat sa stea cu mainile in san si sa priveasca cum natura decidea pentru fratele lui. "Miroase dubios aici." Adulmeca aerul. "Medicamentele astea sunt puturoase rau. Macar esti singur in salon, iti dai seama daca mai duhnea si ala?" Stramba sugestiv din buze, revenind cu privirea asupra blondului. Nu avea sa il intrebe cum se simtea pentru ca stia ca nu avea sa primeasca un raspuns sincer. Il privi fara nici o expresie anume, furand o broscuta de ciocolata din dulciurile pe care i le adusese, aruncand-o in sus si prinzand-o apoi in gura. O molfai acolo calm, fara graba.
[align=center]
There is so much to forgive, but you do not know how to forget.
Posted Image Posted Image
When is a monster not a monster?
Oh, when you are the reason it has become so mangled.


[size0]you jump, i jump.
what didn't kill me never made me stronger at all.[/align]
Offline Profile Goto Top
 
Lucas Christian Byron
Member Avatar
clarvazator
Vrajitori
  • Se agitase ca un spray gol dupa cum ii statea in fire si ajunse, desigur, pe patul de spital. Ii venea sa urle la vrajitori sa il lase in pace, dar aparent nu era in stare de asta. Niste vraji il lovira in plin atunci cand vindecatorii il luasera in primire si manca la medicamente de ii fugi creierul pe meleaguri straine. In salonul sau mirosea ciudat fiindca era o planta urata si puturoasa despre care se spunea ca alunga starea de febra. El unul nu credea deloc aceasta poveste fantastica si incerca sa isi scoata piciorul din pat si sa impinga ghiveciul mai departe. Ii trecuse starea de raceala si era asa sedat incat ar fi putut spune orice daca era intrebat de persoana potrivita. Ii ceru scuze directorului fiindca se comportase ca un bou si il facuse sa isi schimbe parerea. Nu dorea sa fie unul din acei pacienti enervanti care faceau tot felul de tampenii si care se faceau de ras cand ceva nu mergea bine. Ii ardeau obrajii de rusine fiindca il gasise langa pat cand deschise ochii si statu tacut aproape toata ziua. Cand directorul pleca apuca sa se gandeasca la ceea ce avea sa faca. Admira un perete si se juca putin cu snurul de la cuvertura. Nu avea prea multe de facut in acel salon micut si destinul facuse sa nu aiba tovarasi care sa ii tina de urat. Ofta trist si se baga mai bine sub patura. Avea cearcane intunecate in jurul ochilor, lucru care il facea sa semene cu un panda. Era palid si tras la fata. Se simtea epuizat si usor drogat, iar asta ii dadea o stare trecatoare de nu-fac-nimic. Partea buna era ca nu ii venea sa riposteze. Statu acolo cuminte pana ce usa se deschise, iar el intoarse un capsor zbarlit in directia fratelui sau.

    "Iti aduc si carti, daca vrei. Nu stiam ce ai citit deja asa ca am zis sa te intreb. Fa o lista."

    Il saluta cu un zambet mai lat decat era cazul si apoi privi dulciurile alea gustoase care ii aparura in brate. Nu avea voie sa le manance si in ultimele ore refuzase tot ce ii aduceau vindecatorii. Nu dorea sa rontaie nimic si pace! Insa lua o bomboana aromata din gramada si se apuca sa o sparga in dinti de parca nu l-ar fi interesat ca e pe punctul de ramane fara acestia daca mai continua mult asa.
    Este o carte pe care o caut de mult. ii spuse pe un ton meditativ. Se numeste Cum sa imi scot fratele din Sf Mungo .
    Ridica dintr-o spranceana spre tip. Nu avea de gand sa mai ramana pe acolo mult si la cat era de lesinat se indoia ca putea ajunge pana la usa. Din nefericire soimul nu era genul care sa ii puna viata in pericol. N-avea de ales, trebuia sa inghita si sa ramana acolo.

    "Miroase dubios aici."

    Mhm. confirma in timp ce tipul isi expunea varianta. E de la planta aia dubioasa din colt. Cred ca vrea sa ma manance.
    Nu puteai stii niciodata ce gandeau plantele. Erau dubioase si excesiv de sinistre cum stateau ele acolo, in ghiveci. Surase spre fratele sau ca un pusti cuminte ce era si se mai servi cu o bucatica de ceva dulce. Nu avea multe lucruri pe care dorea sa i le spuna fiindca nu intentiona sa accepte faptul ca era complet depasit de situatie. Partea buna - daca putea sa spuna ca exista o parte buna - era aceea ca soimul reusise sa afle totul inainte. Nu dorea sa isi imagineze ce criza de isterie i-ar fi facut daca ajungea in spital fara ca el sa stie despre ce era vorba. Fluiera scurt.
    Nu e nevoie sa ramai mult timp, tocmai ma pregateam sa fac o plimbare.
    Acestea fiind zise, lua frumos dulciurile ce sedeau asezate in bratele sale si le impinse frumos pe pat. Isi dadu pasnic paturica la o parte inainte ca nebunul cu insigna albastra sa apuce sa reactioneze. Isi arunca extrem de pasnic picioarele pe podea si se salta de acolo, trecandu-si palma peste frunte de parca incerca sa priveasca in vazduh.
[align=center] Posted Image
(there are as many MINDS as there are heads)
Posted Image
Those that men call Werewolves or Lycanthropes call themselves the Hounds of God, as they claim their transformation is a gift from their creator, and they repay the gift with their tenacity, for they will pursue an evildoer to the very gates of Hell.
[/align]
Offline Profile Goto Top
 
Christopher Delroy Byron
Member Avatar
magizoologist in pregatire; animag
Vrajitori
  • "Este o carte pe care o caut de mult. Se numeste Cum sa imi scot fratele din Sf Mungo."

    Ranji inspre el. Subtil. "Am citit-o. Nu e buna. Autorul nu e prea bun prieten cu logica." raspunse calm lasandu-se nitel mai pe spate, sprijinindu-se in maini. Nu mancase inca nimic si ar mai fi furat din dulciurile pe care le adusese, dar nu le luase pentru propriul stomac, asa ca se abtinu, plimbandu-si privirea prin salon. "O carte mai buna e Cum sa stai cuminte pentru cateva zile. Ti-o recomand cu caldura." Daca boul isi inrautatea si mai mult situatia, nu putea nici macar sa-i dea cateva scatoalce de sa ii treaca cheful de aventura, pentru ca l-ar fi bagat direct in coma. Dadu cu ochii de planta de care vorbea tipul, si se apleca nitel in directia ei. Nasul aproape ii zbura de pe fata, si fu nevoit sa il prinda cu mana, capturandu-l complet in palma pentru a nu il lasa sa dea bir cu fugitii. "Mh, de odorizant de camera n-au auzit?" mormai vorbind pe nas, accentul britanic simtindu-se mai puternic. Medicamentele ca medicamentele, dar daca el ar fi fost internat in salonul ala, s-ar fi intoxicat de la miros inainte sa apuce sa se bucure in liniste de boala sa in stadiu terminal. Il vazu pe Christian ridicandu-se si se indrepta din spate, privindu-l pe sub sprancene. Baiatul ala putea sa stea potolit cateva ore? N-avea idee cum reusisera sa il interneze; la cum il stia el, probabil se opusese cu toate fortele. Isi musca interiorul falcii. Asta insemna ca era chiar rau, din moment ce putusera sa il aduca acolo cand internarea nu doar ca era ultima pe lista dorintelor cercetasului, ci nici macar nu se pusese problema de a fi trecuta pe lista. Vreodata.

    "Nu e nevoie sa ramai mult timp, tocmai ma pregateam sa fac o plimbare."

    "Oh, nici nu planuiam sa raman mult." raspunse simplu, prinzandu-l de haina si tragandu-l scurt, trantindu-l la loc in pat. Partea buna era ca, indiferent cat de egale ar fi fost capacitatile lor atunci cand se luau la bataie, acum Christian nu era in forma, asa ca il putea trage si impinge dupa cum ii poftea inimioara. Se ridica in picioare, ridicand dintr-o spranceana inspre el, asa cum il vedea acolo, stand cuminte in pat. "Tocmai ma pregateam sa chem vindecatorul." Ridica si din a doua spranceana. "Sau nu. Poate ai atata creier sa stai de buna voie." replica pe un ton mieros, aranjandu-si hainele. Nu avea rost sa ramana prea mult. Isi dorea din tot sufletul sa ii ia temperatura cu mana lui si sa ii trimita la mama dracului pe doctori, ingrijindu-se cu mana lui de fratele sau mai mic. La fel, isi dorea din tot sufletul sa se puna in fund pe un scaun si sa nu mai plece de acolo pana nu il vedea perfect sanatos. Stia insa ca sanatatea nu venea doar pentru ca el si-o dorea, si avea multe treburi de rezolvat. Trebuia sa se grabeasca cu gasirea unei solutii; din cate intelegea, starea cercetasului o luase pe o panta alunecoasa, si nu mai era loc de amanari. Vindecatorii de la Hogwarts renuntasera complet, hotarand sa il lase internat in Mungo pana cand... Inghiti in sec, afisand un zambet fals, insa convingator. Nu stia daca era destul de convingator pentru cineva care il cunostea atat de bine pe cat il cunostea Christian, dar incerca oricum. "Vilhelmina si Jim iti transmit salutari. I-as fi adus si pe ei, dar... regulile." Isi dadu ochii peste cap. Ii amintea de secretele lor pentru a fi clar ca si boala tipului ramasese un secret despre care el, unul, nu avea de gand sa vorbeasca.

    Il saluta cu o miscare a mainii, lasandu-l acolo. "Ma intorc. Fa-te bine, fratioare." Si se intoarse cu spatele, inchizand usa in urma lui. Ramase cu amandoua mainile inclestate pe clanta pentru cateva clipe, inchizand ochii si tragand cu putere aer in piept. Il zari pe director in fundal si se uita la el cu un aer plouat. "Nu o sa moara." ii spuse tipului pe un ton ofticat, trecand pe langa el si mergand inspre iesire, desi stia ca trebuiau sa mearga impreuna si nu era acolo de capul lui. Avea un nod in gat si il cam ustura nasul, asa ca se arata nervos, rastindu-se la o asistenta care se lovi cu umarul de el, facand-o pe saraca femeie sa tresara de aproape scapa tava pe care o tinea din brate. Nu vazu cand un tip trecu pe langa el, fiind prea prins in ale sale pentru a il recunoaste pe Connor. Pustiul se duse tinta la salonul in care era Christian, intrand timid si facandu-i cu mana, cu un zambet larg intins pe toata fata si o usoara mina ingrijorata in privire. Observa dulciurile si se apropie tacticos, servindu-se cu o bombonica. "Pot sa iau si eu?" intreba pofticios in timp ce tragea o broscuta de ciocolata de picior, prinzand-o in palma inainte de a o lasa sa ii scape si sa se arunce intr-o saritura sinucigasa inspre planta de langa pat. Se puse turceste pe scaunul de langa tip. "Sper ca nu te superi ca am venit... am auzit ca esti singur in salon si am venit sa iti tin de urat." Zambi usor ezitant, pufnind apoi intr-un ras timid, acoperindu-si buzele cu palma pentru a nu isi arata dintii in timp ce radea. "Nu arati deloc rau, sa stii." Pentru un bolnav, vroia sa zica.
[align=center]
There is so much to forgive, but you do not know how to forget.
Posted Image Posted Image
When is a monster not a monster?
Oh, when you are the reason it has become so mangled.


[size0]you jump, i jump.
what didn't kill me never made me stronger at all.[/align]
Offline Profile Goto Top
 
Lucas Christian Byron
Member Avatar
clarvazator
Vrajitori
  • Il ignora cu desavarsire fiindca ii era clar ca buna ziua faptul ca nu avea de gand sa citeasca nicio carte. Ei doi aveau gusturi extrem de diferite si lucrul acesta devenea vizibil chiar si atunci cand era vorba despre cartile pe care le preferau. Surase in directia lui si astepta in continuare sa auda ce are de zis si sa vada ce anume ii mai trece prin capsorul ala. Fu tras si impins la loc pe pat. Dadu sa se ridice, dar renunta pentru ca nu avea nicio sansa in fata unui sadic care se tinea destul de bine pe propriile picioare. Ii trase o incruntatura urata si paru sa ii reproseze cu hotarare faptul ca nu era in stare sa se prefaca indiferent atunci cand era cazul. Trebuia totusi sa recunoasca asta; fratele sau era expert in a-l trage pe sfoara. Ii aprecia stapanirea de sine si chiar avu tendinta sa ii livreze un zambet prin care sa ii transmita ca il iubea mai mult decat putea vreodata sa spuna. Erau un soi de suflete pereche ale aceleiasi familii, desi erau mai diferiti decat putea cineva sa realizeze. Bombani ceva ce semana la perfectie cu un blestem uracios si isi ridica picioarele pe pat. Le stranse la piept si ramase acolo printre dulciuri si ambalaje, holbandu-se la tip in timp ce acesta se apropia de usa.
    Cand te intorci? Mincinosul pamantului, fa bine si saluta profii din partea mea! surase spre el ca smecherul. Avea sa se intoarca atunci cand il coborau in groapa, era sigur de asta. O simtea. Se indoia ca o mai duce mult. Nu era cretin cat sa nu descifreze mesajele tiparite pe chipurile doctorilor. Vedea cum se uita la el, vedea cum il trateaza. Ii vedea si lui moaca aia extrem de clar, trecand prin scutul ce se dorea indiferent, trecand prin acea iluzie de totulestebine. Nu isi mai facea griji fiindca depasise momentul; se resemnase. Fara sa isi dea seama, incetul cu incetul, renunta la lupta.

    Ramas singur reusea sa vada lucrurile. Nu neaparat mai bune. Nu neaparat mai rele. Doar altfel. Lua bagheta de pe noptiera si o indrepta spre planta facand-o sa dispara, apoi deschise toate geamurile fara a-i pasa ca statea in frig. Ce mai conta acum? Ramase acolo nemiscat in timp ce peretii capatau forme diverse. Uneori i se parea ca au ochi si se uita la el ciudat. Alteori i se parea ca se strang pana ce spatiul se micsora intr-atat incat putea sa il stranga acolo. Pana murea strivit. Auzea voci ale unor persoane care nici macar nu trecusera acel prag si avea in minte imaginile unor amintiri care nu existau. Asta era efectul medicamentelor, al vrajilor, al potiunilor. Doctorii lumii magice erau depasiti complet de situatie si pe el il amuza asta fiindca insemna ca avusese dreptate. Cu mult timp in urma le spusese sa o lase balta. Nu ascultau. Nu stiau sa piarda. Sau poate ca nu le pasa; vazandu-se din perspectiva lor, era doar un pacient oarecare. Venea acolo, incercau sa il salveze, esuau, treceau mai departe. Puteau face asta. Era o pata pe o singura pagina din cartea vietii lor. Nu reuseau nici sa mai vada mesajul scris sub aceasta. Nici nu doreau sa o mai faca. Poate ca era adevarat; poate timpul stergea orice urma. Si fratele sau avea sa treaca mai departe; plangea putin si apoi uita. Imbatranea in timp ce el ramanea vesnic de saisprezece ani, alergand pe coridoarele unui castel unde nu avea sa mai paseasca vreodata in forma fizica. Soimul urma sa isi aminteasca de el asa cum era cand zambea, cand radea fara motiv. Il vedea tanar si fericit in timp ce el imbatranea si se intrista. Nu stia daca sa fie bucuros pentru el fiindca traia sau sa il compatimeasca. Pe scurt - se resemnase. Avea sa moara.

    "Pot sa iau si eu?"

    Usa se deschise si rupse de orice gand, intorcandu-se spre astropuf. Inchise toate geamurile cu o smucitura scurta de bagheta si realiza ca picioarele sale erau reci ca gheata.
    Mhm. Se dadu intr-o parte astfel incat sa ii permita sa se serveasca. Il urmari in tacere in timp ce tragea o broscuta de picior. Surase.

    "Sper ca nu te superi ca am venit... am auzit ca esti singur in salon si am venit sa iti tin de urat."

    Nu se supara deloc, insa...
    Ceva e in neregula cu scoala aia. Daca o sa continue asa toti elevii o sa fuga in lume. Lasa capul intr-o parte si ridica din sprancene asteptand sa auda cum reusise sa fenteze directorul. Christopher putea sa il viziteze fiindca era ruda de gradul I, dar el?
    Sau te-a trimis el ca spion?
    Vorbise in acelasi timp cu acesta, clipind apoi repede cand isi dadu seama ce spusese. Prin "el" se referea atat la director cat si la fratele sau cel balai care venise doar ca sa plece. Adevarat ca il tratase ca un cur, dar tot se frustra din aceasta cauza. Se zgai la pusti.
    Oglinda mi-a zis altceva de dimineata.
    Si oglinda era sincera, draga de ea, putea jura. Isi sprijini crestetul de rama din fier a patului. Era rece si neprimitoare. Spitalele pareau locul perfect pentru a-ti baga unghia in gat.
    Nu e nevoie nici de tine aici. ii spuse in cele din urma, accentuand acel ,,nici". Nu stia daca era pe mana cu fratele sau, dar nu putea sa riste. Daca avea sa se duca in lumea celor drepti macar sa o faca asa cum trebuia; pustiit. Zambi larg pentru a-i da de inteles ca nu ii pasa. Nu ii pasa. Oamenii veneau si se duceau zilnic. Nu avea nevoie de lucruri sau mai rau, oameni, care sa il faca sa intre in depresie si sa regrete din adancul sufletului plecarea. Era ultimul lucru pe care si-l dorea.
[align=center] Posted Image
(there are as many MINDS as there are heads)
Posted Image
Those that men call Werewolves or Lycanthropes call themselves the Hounds of God, as they claim their transformation is a gift from their creator, and they repay the gift with their tenacity, for they will pursue an evildoer to the very gates of Hell.
[/align]
Offline Profile Goto Top
 
Connor Fergus Calvagh
Member Avatar
varcolac; asistent vindecator; preg. cercetator varcolaci
Hogwarts Staff
  • "Ceva e in neregula cu scoala aia. Daca o sa continue asa toti elevii o sa fuga in lume."

    Chicoti scurt, zambind siret. Daca era astropuf, toata lumea isi asuma ca nu stia sa se descurce in viata. Dar, oh, lucrurile stateau atat de diferit atunci cand era vorba de un prieten aflat in nevoie. "Am voie sa ies odata pe saptamana." raspunse vesel, muscand din broscuta de ciocolata. Trebuia sa semneze saptamanal de prezenta la orfelinat pentru a primi in continuare bursa sociala, pana implinea optsprezece ani, asa incat directorul ii permisese o iesire de cateva ore in fiecare saptamana. Nimeni nu il verifica ce anume facea pe timpul acelei iesiri, asa ca pur si simplu daduse fuga sa semneze de prezenta, Aparand apoi la Sf. Mungo, putin zgribulit din cauza frigului de afara. Asteptase vreo doua ore afara pana sa i se permita sa intre, timp in care i se facuse foame, dar important era ca ajunsese acolo in cele din urma. Se foi putin pe loc, infofolindu-se mai bine in geaca captusita pe dinauntru cu blanita pe care o purta, pentru ca era cam frig acolo. Se uita inspre geam. Inchis. Se incrunta imperceptibil.

    "Sau te-a trimis el ca spion? Nu e nevoie nici de tine aici."

    Se salta pe loc pe scaun, uitandu-se cu ochii mari inspre tip. "Nu fii uracioooss." se planse pe un ton mic, arcuindu-si sprancenele in jos. "Nu m-a trimis nimeni. Nu crezi ca as fi venit din propria initiativa?" Se arata jignit pentru cateva clipe, zambind apoi vesel pentru ca nu ii placea sa stea prea multa vreme ofuscat. Nu se putea astepta sa fie primit in salonul unui bolnav cu flori si bomboane; primise o bombonica, ceea ce era mai mult decat ar fi putut sa spere, asa ca nu era cazul sa se planga. Il privi ganditor, scaprinandu-si savant barbia in timp ce il analiza cu atentie, parand sa caute pe chipul lui ceva ce nu era acolo. Sari apoi repede in picioare, gesticuland fara sens cateva clipe in incercarea de a isi exprima ideea inainte de a deschide gura sa o rosteasca. "Stiu! Poti sa te intinzi putin pe spate, te rog? Nu te mananc." Nu arata de parca ar fi avut gust rau - chiar deloc, dar prefera sa se limiteze la broscutele de ciocolata. Cu Christian avea alta treaba acum. Il urmari cum se lasa pe spate, sarind repede in patul lui, avand grija sa isi tina picioarele in asa fel incat sa nu ii atinga asternutul cu pantofii. Nu trebuia sa aduca atatia microbi intr-un mediu steril, iar faptul ca se urcase calare pe el era suficient de rau. Ii facu un semn cu ambele maini, ridicand palmele in aer, sa stea nemiscat si sa nu il zboare de acolo. "Pot sa iti ridic putin bluza?" Primi un nu categoric si se bosumfla. "Te roooggg, Christian." mieuna privindu-l cat de frumos putea. Era important.

    Christian tacu si intoarse capul intr-o parte, iar Cody ii prinse marginea bluzei cu mainile, privindu-l ezitant. Ridica un centimetru. Nici o miscare. Inca unul. Nimic. Pan' la gat. Tipul nu se clinti. Zambi larg de tot si scoase din buzunar o eprubeta plina cu un lichid transparent, turnandu-si-l in palma si umezindu-si degetele de la mana dreapta in el. "In nomine patris, et filii, et spiritus sancti..." murmura incet in timp ce ii desena in piele, pe piept, pe deasupra plamanilor, o cruce cu apa sfintita. Facu crucea de trei ori si apoi inchise ochii, sarutandu-si degetele si facandu-si o cruce in aer. Baga eprubeta la loc in buzunar si ii trase tipului bluza la loc, sarind in picioare si aranjand cuminte patura asa cum fusese inainte, cu gesturi usor agitate pentru ca se simtea de parca il deranja pe blond, desi nu incerca decat sa il inveseleasca. "Ai renuntat." spuse uitandu-se lung la el, aplecandu-se pentru a il vedea mai bine. Ii atinse obrazul cu un deget si se dadu apoi doi pasi in spate, incruntandu-se usor. Il prinse de incheietura cu ambele maini, tragandu-l sa se ridice din pat. Il trase si il trase si il traaase pana il vazu in picipare, prinzandu-l apoi repede de brat ca sa nu il lase sa se duca in nas, vazandu-l ca se clatina. "Nu ti-am zis ca nu o sa mori de boala? Haide, Christian, stiu ca nu vrei sa mori intr-un pat de spital." Se uita la el cu sprancenele usor adunate. Facu cativa pasi cu el cu tot, fara o directie anume din moment ce nu puteau sa iasa din salon. Stia ca ii facea bine sa se odihneasca dar de cate ori il vazuse stand in pat ca o molusca esuata la soare, il vazuse trist. Iar el vroia sa il vada vesel. Ii statea mai bine vesel, si avea mai multa forta sa lupte daca era vesel. "Avem o potiune de terminat. Una grea. Si frumoasa. E gata peste sase luni si tu stai deja in pat. Hai, hai, hai. Danseaza cu mine!" Ii zambi sincer, tinandu-l de amandoua mainile ca sa nu pice si pentru ca asa se face cand vrei sa dansezi cu cineva. Il tii. Se apuca sa fredoneze o melodie vesela ca sa il puna in miscare si pentru ca doar nebunii danseaza pe muzica, si daca de propria sanatate mintala nu era foarte sigur, era sigur de a celuilalt.
[align=center]... hidden in the sun, for when the darkness comes.
Posted Image
No matter how much you feed the wolf, he keeps looking at the forest.

Posted Image
[size0]( cheer up master! )

busy pana dupa 20 septembrie
si dupa 1 octombrie
[/align]
Offline Profile Goto Top
 
Lucas Christian Byron
Member Avatar
clarvazator
Vrajitori
  • "Am voie sa ies odata pe saptamana."

    De ce?
    Nu o facea acum pe curiosul cel exagerat, dar nu intelegea de unde pana unde acea regula. Din cate stia elevii erau prinsi acolo ca intr-o inchisoare. Unde se ducea? De ce era lasat? Ridica dintr-o spranceana si il privi cu aroganta. Daca se comporta urat cu el atunci avea sa plece. Era extrem de simplu, nu avea nevoie de nicio explicatie.

    "Nu fii uracioooss."

    Prea tarziu. Isi incrucisase deja bratele pe piept si era dispus sa il trateze cu raceala. Nu avea nevoie de martori atunci cand avea sa se ofileasca si sa ramana umbra a ceea ce fusese odata. Nu isi dorea asta pentru el si daca era sa fie sincer pana la capat nu ii dorea nimanui asta. Trase aer in piept cand ii auzi intrebarea si dori sa ii spuna ca nici macar nu se stiau destul de bine cat sa riste atat pentru el. Asta suna rau in mintea sa si tacu.
    Vrei un raspuns sincer sau te multumesti si cu o minciuna?
    Observase pe propria piele ca nu era necesar sa te comporti frumos cu o persoana. Asta nu te facea mai placut in ochii sai ba dimpotriva. Unii aveau un fel ciudat prin care se apropiau de cei care ii tratau cu dosul. Poate ca era natura umana sau poate ca nu intelegea el cum functiona viata. Nu ca ar mai fi contat acum, oricum avea sa o rupa si sa dea cu ea de toti peretii. Il intreba apoi daca se poate intinde si il privi incruntat. Da, putea. Dar voia? Ramase asa cateva clipe, apoi pufni si se intinse, lovind cu palmele in saltea. In momentul in care astropuful sari si se catara pe el se incrunta asa rau incat sprancenele mai aveau putin pana sa ii vina in gura.

    "Pot sa iti ridic putin bluza?"

    NU!
    Mai avu putin pana sa il zboare de acolo, insa tipul ii facu o mutra de caine plouat, iar el pufni si lovi cu piciorul in saltea. Prea bine. Intoarse capul intr-o parte cat sa admire un perete si il lasa acolo sa se desfasoare. Nu avea idee ce tampenii avea de gand sa faca, dar atata vreme cat isi lua talpasita dupa ce termina era in regula. Se trezi asaltat de niste cuvinte dubioase pe care nu le mai auzise vreodata.
    Ce faci, ma blestemi?
    Bluza fu lasata la locul ei, iar el continua sa simta o stare de raceala in zona pieptului. Dupa ce astropuful disparu de acolo isi pipai materialul si se incrunta usor, ridicand si el bluza ca sa studieze ce se afla sub aceasta. Aparent nimic.
    Il auzi spunandu-i ca a renuntat si ii veni se urle din nou la el si sa il goneasca. Nu renuntase! Pur si simplu nu dorea sa lupte daca rezultatul avea sa fie oricum acelasi. Pustiul il atinse cu degetul si ii veni sa i-l prinda si sa i-l indoaie. Insa ramase pe loc pana ce fu tras de incheietura si ridicat in picioare. Isi pierdu echilibrul si se prinse de el, infigandu-si degetele in hainele acestuia, sprijinindu-se de umarul sau ca un moalu ce era.

    "Nu ti-am zis ca nu o sa mori de boala? Haide, Christian, stiu ca nu vrei sa mori intr-un pat de spital."

    O sa mor pe un coridor de spital? Ce sa spun, mult mai bine. bombani fara niciun chef si dadu sa il impinga, insa daca nu se tinea de el avea sa cada fix in cap si nu prea voia sa si-l crape. Cica durea al naibii si numai de durere suplimentara n-avusese el parte. Tipul demonstra ca era psihopat tare si il prinse frumos de maini apucandu-se apoi sa fredoneze o melodie. Isi dadu ochii peste cap si facu pasi mici fiindca il durea tot corpul. Plamanii sai erau facuti varza si era sigur ca daca i-ar fi privit careva ar fi inceput sa planga si ar fi luat-o la sanatoasa. Nu putea sa se miste, nu putea sa danseze, nu putea sa respire, nu putea sa traiasca. Isi pierdu din nou echilibrul si intinse mainile cat sa i se agate de gat, injurand muteste fiindca nu era in stare sa faca nimic. Respira sacadat si ofticat, tragandu-se mai aproape fiindca i se parea ca distanta este prea mare si se afla in pericol de a pica. Inghiti in sec si ridica ochii spre el. Nimerise la o distanta imperceptibila si fu nevoit sa isi incline usor capul pentru ca privirea sa i se focalizeze. Inghiti in sec. Nu dorea sa renunte. Chiar nu dorea asta. Isi sprijini fruntea de obrazul acestuia si ramase acolo nemiscat, strangandu-l, respirand greu si ofticat.
    Vreau sa pleci.
    Se simtea ca o piatra de greutate agatata de glezna unui om condamnat la moarte prin inecare. Isi lua mana de pe el si il impinse cu palma in piept, dandu-i un branci cu toata forta pe care o avea in acea clipa. Ceea ce nu era deloc mult. Isi pierdu propriul echilibru si, zvarrr, aluneca. De parca si-ar fi dat brusc seama ca nu vrea sa se intample asta, intinse mainile inainte si il prinse pe astropuf. O clipa avu impresia ca va fi de ajuns cat sa nu ii fuga pamantul de sub picioare, insa asta se intampla. Aluneca pe spate si il trase dupa sine, avand norocul de a pica direct pe pat si nu pe podeaua solida si rece.
[align=center] Posted Image
(there are as many MINDS as there are heads)
Posted Image
Those that men call Werewolves or Lycanthropes call themselves the Hounds of God, as they claim their transformation is a gift from their creator, and they repay the gift with their tenacity, for they will pursue an evildoer to the very gates of Hell.
[/align]
Offline Profile Goto Top
 
Connor Fergus Calvagh
Member Avatar
varcolac; asistent vindecator; preg. cercetator varcolaci
Hogwarts Staff
  • "O sa mor pe un coridor de spital? Ce sa spun, mult mai bine."

    Uraciosul pamantului. Cody nu se demoraliza insa atat de usor asa ca ignora tonul vocii tipului, purtandu-se de parca i-ar fi vorbit cu cel mai melodios glas de pe planeta. Parea sa aiba chiar mai putina forta decat estimase el din moment ce mai avea putin pana sa cada in cap la fiecare pas, si chiar facu eforturi sa il tina, nedorind sa il vada imprastiat pe jos. "Nu mult mai bine, dar mai bine. Asta conteaza, nu-i asa?" ii replica zambind nestingherit. Da, era greu. Da, ii era rau. Da, nu parea sa aiba nici o sansa. Vazandu-l asa ii cam zbura convingerea ca nu avea sa moara de boala, si incepea sa se intrebe daca nu cumva se insela. Nu vroia insa sa se insele, asa ca nu il trata ca pe un muribund, ci ca pe un om care in acel moment era bolnav, dar care avea sa se simta mai bine intr-un viitor mai apropiat sau mai indepartat. Ramase cuminte pe loc si tacu din gura cand tipul se prinse de el si isi sprijini fruntea de obrazul sau, punandu-si ezitant o mana pe mijlocul lui. Era teribil de aproape de el asa ca isi tinu respiratia, incercand sa il vada clar de la distanta aceea, fara sa reuseasca mare branza. Reincepu sa respire dupa ce ramase fara aer si incepu sa se faca mov, si nu spuse nimic, stand acolo pasnic si incercand sa nu rasufle zgomotos, pentru a nu acoperi sunetul respiratiei celuilalt.

    "Vreau sa pleci."

    Ca sa plece trebuia sa il imbranceasca pe el, nu sa pice pe spate ca fraierul. Tipul parea insa sa aiba alte idei, si se duse gramada pe spate, prinzandu-l si pe el si tragandu-l dupa sine fara sa ii dea timp de reactie. Cody se trezi cu moaca in asternut si fundul in sus, si sari ca ars, temandu-se in primul moment ca se prabusise gramada peste Christian. Se linisti insa cand vazu ca picase langa el, si nu era in pericol de a ii fi strivit nimic. Se aduna si se aseza turceste pe coltul patului, privindu-l pe sub sprancene pe blond. "E bine ca ai vointa. Dar n-o sa plec." ii raspunse pe un ton dulce, zambind inocent si nevinovat. Nu ii statea in fire sa isi lase prietenii singuri la greu, si daca nu putea sa il inveseleasca, cel putin putea sa il prinda daca avea de gand sa mai cada in viitorul apropiat. Habar n-avea daca cercetasul il considera prietenul sau, dar pentru el asa stateau lucrurile si se comporta in concordanta cu acea credinta. Oricine are nevoie de prieteni, si nu vedea pe nimeni inghesuindu-se in jurul patului tipului. Il zarise pe fratele lui mergand inspre iesire cu o moaca de criminal in serie asa ca banuia ca nu avea sa se intoarca foarte curand, si nimic nu i se parea mai trist decat un pat de bolnav in jurul caruia sa se afle doar scaune goale. Isi scoase haina si o arunca pe scaun, deh, ca sa nu fie gol, ramanand cuminte pe marginea patului pentru ca statea destul de bine acolo. Se trase prudent intr-un coltisor, inghesuindu-se tot intr-o jumatate de metru patrat cat sa nu ocupe prea mult din spatiul vital al cercetasului si sa nu il provoace sa ii sara la gat si sa isi rupa vreo mana in proces. Isi scoase pantofii pentru a nu infecta asternutul pe care statea, aruncandu-i langa pat, semn ca vorbea cat se poate de serios - avea de gand sa prinda radacini pe coltisorul ala de pat, fie ca prietenul lui era de acord, fie ca nu. Pana una alta, daca era in stare sa-l alunge, nimeni nu-l oprea.

    Auzi niste pasi apropiindu-se de usa si sari repede pe scaun, pitindu-se acolo si luandu-si un aer solemn, de parca nu ar fi atentat niciodata la siguranta pacientului si nici nu ar fi avut astfel de atrocitati in plan. O vindecatoare aparu de nicaieri cu tava cu pranzul, iar lui Cody i se scursera ochii in farfuriile aburinde. Inghiti in sec si se uita pe niste pereti. I se spuse ca orele de vizita aveau sa se termine in curand, asa ca sa se pregateasca. Dadu cuminte din cap, adoptand cea mai nevinovata expresie de pe acel pamant, asteptand pana femeia pleca pentru a se intoarce pe coltisorul sau de lume - sau de pat, daca era vorba sa fie mai putin poetic. "Pofta buna." ii ura simplu, tragandu-si picioarele mai aproape de sine pana si le puse de-a dreptul in pozitia lotus, pentru a o ocupa un spatiu cat mai mic posibil. "Nu mi-a placut niciodata mancarea de spital, dar asta pare buna." Isi dilata narile, ridicandu-si nasucul in aer si adulmecand atent de la distanta ce avea tipul in farfurie. "Ohh, pui la cuptor..." Stomacul lui scoase un sunet atat de urlat incat Cody se inrosi pana in varfurile urechilor, facand un semn cu mana care dorea sa spuna nu mi-e foame pe limbajul surzilor. Unul inventat de el. "Am... indigestie. Mhm." Zambi fara sens, ducandu-si mana la gura si ascunzandu-se in spatele propriilor degete, acoperindu-si in cele din urma toata fata pentru ca avea o culoare roz intens. Isi departa doua degete si se uita printre ele la celalalt, spionandu-l de acolo.
[align=center]... hidden in the sun, for when the darkness comes.
Posted Image
No matter how much you feed the wolf, he keeps looking at the forest.

Posted Image
[size0]( cheer up master! )

busy pana dupa 20 septembrie
si dupa 1 octombrie
[/align]
Offline Profile Goto Top
 
Lucas Christian Byron
Member Avatar
clarvazator
Vrajitori
  • Daca tot nimerise la loc in pat decise sa profite de moment si se aduna mai bine in acesta. Isi trase genunchii la piept fara niciun fel de graba si se uita spre tip cu o privire incruntata, luandu-si in cele din urma una mai putin posedata. Ofta indurerat si dadu sa isi ceara scuze, dar asta l-ar fi facut sa para si mai idiot asa ca ramase cu gura inchisa si cu o expresie usor buimaca pe chip. Nu dorea sa fie asa irascibil dupa ce astropuful se comportase frumos cu el. Ii parea rau fiindca nu se putea abtine cand era cazul si facea lucrurile exact pe dos, dar avea intentii nobile. Nu mai incercase niciodata sa ii faca pe altii sa il urasca si chiar daca parea o metoda dubioasa cea pe care o alese, traia cu ideea ca este cea mai buna cale. Ramase pe loc si se holba in continuare la astropuf, cuvintele acestuia venindu-i in minte. Nu avea sa plece de acolo. Bun. Atunci poate ca nu era o idee rea deloc sa puna mana pe bagheta si sa il fugareasca nitel. Se intreba daca avea sa fie la fel de perseverent in cazul in care incepeau sa zboare vrajile pe deasupra capului sau. Dadu sa se infiga in bagheta si sa il ameninte, dar nu fu in stare sa faca nici macar atata lucru. Ridica vag dintr-o spranceana cautand metode prin care sa il usuie fara sa fie prea evident. Ii era greu sa spuna de ce nu il dorea acolo. Poate ca unul dintre motive era acela ca i-ar fi placut sa aiba mai mult timp in preajma sa, ceea ce, desigur, nu era posibil.
    Usa se deschise si aproape ca sari pe un perete de spaima. Se incrunta uracios in acea directie si apoi se destinse, luand o pozitie mai normala in patul ala. Cand vazu farfuriile il plesni o greata atat de puternica incat isi duse o mana la gura pentru a nu vomita. Se uita cu o oarecare ciuda la vindecatoare si apoi il privi pe astropuf cu coada ochiului.

    "Pofta buna."

    Odata ce femeia iesi se zbarli tot si se uita la tip cu o expresie usor oscilanta; asta e o gluma? ar fi parut sa ii zica.
    Yuk. comenta referitor la cat de buna era mancarea de la spital. Vrajitorii erau total paraleli cu medicina. El reusise sa se documenteze despre metodele pe care le foloseau incuiatii si chiar daca pareau primitive i se parea ca dau mai mult roade. Trase aer in piept si se uita urat la acel pui la cuptor. I se intorcea stomacul pe dos doar cand se gandea ca ar putea baga asa ceva in gura. Se stranse frumos in pat astfel incat sa fie ghem si isi ridica genunchii spre barbie, reusind sa isi astupe gura cu ei semn ca nu urma sa manance nimic, dar absolut nimic. Ignora ceea ce ii spuse referitor la indigestie si impinse farfuriile spre el. Ridica dintr-o spranceana si il inghionti cu varful piciorului sa se serveasca.
    Vrajitorii de la spital nu pareau sa stie ca organismul sau nu putea suporta acel gen de mancare. Incepeau sa ii cedeze toate pe interior, ultimul lucru la care se gandea era foamea.
    Pernele sunt groaznice, apropo. comenta imediat ce isi facu putin curaj. Isi imagina ca erau umplute cu pene de hippogriff la cat de scortoase deveneau, mai ales noaptea. Nu se mai odihnise bine de o vesnicie si incepea sa se intrebe daca nu cumva scopul spitalului era ala de a omori pacientul. Spera totusi sa nu fie asa sadici oamenii de pe acolo.

    Habar n-avea daca ar fi trebuit sa ia de buna faza cu indigestia, dar impinse farfuria spre marginea patului si se misca din locul sau. Pustiul nu dorea sa plece si chiar daca el ar fi inceput acum sa se dea cu fundul de pamant era sigur ca n-avea sa aiba rezultate multumitoare. Putea la fel de bine sa profite de prezenta lui. Se uita cateva clipe spre el pentru a-l vedea ce face, apoi se intinse astfel incat sa isi aseze capul la el in brate, indoindu-si genunchii fiindca il durea in capul pieptului, iar plamanii protestau nemultumiti ori de cate ori respira. Ramase asa cuminte si trase aer in piept in timp ce admira tavanul. Intinse o mana spre acesta si isi stranse degetele.
    Ce stii despre incuiati? Despre spitalele lor?
    Mama sa l-ar fi facut praf daca auzea ca vorbeste despre asta, dar lui nu prea ii pasa. Lasa capul mai bine pe spate, infigandu-l in picioarele tipului si ridica ochii astfel incat sa il vada. I se arata cu susul in jos, dar nu conta prea tare. Ramase cateva clipe asa, studiindu-l, apoi ofta. Isi misca un picior si isi lasa palma pe piept, coborand-o apoi in zona plamanului drept, inghitind cu greutate. Nu renuntase. Avea momente in care i se parea ca totul este degeaba, dar nu renuntase. Nu avea sa o faca vreodata.
[align=center] Posted Image
(there are as many MINDS as there are heads)
Posted Image
Those that men call Werewolves or Lycanthropes call themselves the Hounds of God, as they claim their transformation is a gift from their creator, and they repay the gift with their tenacity, for they will pursue an evildoer to the very gates of Hell.
[/align]
Offline Profile Goto Top
 
Connor Fergus Calvagh
Member Avatar
varcolac; asistent vindecator; preg. cercetator varcolaci
Hogwarts Staff
  • "Pernele sunt groaznice, apropo."

    I se paru ca il vazu facandu-se verde la fata si ridica din sprancene, iesind din spatele propriei palme si privind mai bine mancarea de pe tava care fu intinsa inspre el. Ezita in primul moment, dar tipul nu parea doritor sa manance, asa ca prinse grijuliu un copan, varandu-l cu totul in gura. Molfai el acolo calm copanul, plimband osul printre toti dintii in timp ce mesteca friptura gustoasa de pe el, si cand se uita in jos, surpriza - avea un cap blond si ciufulit intre picioare. Se ineca si incepu sa isi faca vant cu mana pentru ca nu mai putea sa respire, dandu-se acolo de casul mortii pana sa reuseasca sa-si scoata din gat bucatica de carne pe care o inghitise nemestecata. Acum, nu stia daca tipul realiza cat de aproape fusese el de moarte, dar aparent avea chef de conversatie, asa incat Cody isi sterse lacrimile din colturile ochilor si se concentra pe intrebarea care ii fusese adresata. Asa mai merge!

    "Ce stii despre incuiati? Despre spitalele lor?"

    Rontai osul ganditor, amintindu-si de o intrebare precedenta a tipului la care uitase sa mai raspunda. "Stiu multe despre oamenii non-magici." incepu, refuzand din principiu termenul de Incuiati. El se nascuse cu magia in sange in ciuda faptului ca, din cate stia, parintii sai nu aveau acel har, insa simtea ca apartinea de lumea aceea mai mult decat de lumea vrajitorilor. "Lumea lor e foarte diferita de cea pe care o cunoasteti voi, vrajitorii cu sange pur. Si spitalele lor sunt foarte diferite. Cand cineva are o parte defecta, il taie, i-o scot, si, daca e nevoie, o inlocuiesc cu una functionala. Nu merge de fiecare data, dar merge mai des decat merg potiunile." Zambi, simtindu-se in glasul lui ca avea mai multa incredere intr-un chirurg decat intr-un vindecator. Ii era mai simplu sa creada pe cineva ca il putea face bine atunci cand isi tocise coatele invatand sase ani intr-o facultate grea si stia ce si cum functiona in trupul lui, decat atunci cand se baza pe sticlute cu lichide colorate si miscari dintr-un betigas magic. Magia nu parea ceva de incredere pentru Cody din moment ce nu crescuse in preajma ei, si chiar daca bagheta sa era o arma mult mai eficienta decat orice pistol, nu credea ca functiona prea bine cand venea vorba de organismul uman - cel putin nu pentru a face bine. Puse osul perfect curatat pe tava si lua un alt copan, apucandu-se sa il curete si pe acesta constiincios de fiecare bucata de carne, fiecare zgarci si fiecare fir de fibra organica. Era invatat sa nu risipeasca; la Hogwarts manca cat dorea, insa prefera sa se mentina la un regim controlat, pentru a nu resimti intoarcerea la camin, pe timpul verii, ca un dezechilibru in alimentatia sa. Daca nu ar fi stiut ca avea mancare care il astepta la scoala, ar fi pus oasele intr-un servetel si le-ar fi salvat pentru acasa, sa le fiarba bine de tot si sa faca o supa delicioasa din ele. Era descurcaret in astfel de probleme si ii placea sa stie ca isi folosea resursele la potential maxim.

    Tacu cat timp devora copanul, ceea ce nu dura prea mult avand in vedere ca ii era extrem de foame. Continua apoi sa rontaie meticulos osul in timp ce vorbea. "Am voie sa ies odata pe saptamana din scoala pentru ca, pana fac optispe' ani, sunt in grija statului. Pentru oamenii non-magici, majoratul e un an mai tarziu decat pentru vrajitori, cel putin in Anglia." explica linistit, molfaind osul si punandu-l apoi pasnic langa celalalt, culegand pielea de pe o aripioara si inghitind-o abia mestecata. "Stau la orfelinat de cand eram mic. Trebuie sa fiu prezent macar odata pe saptamana ca sa imi dea haine noi odata pe an, carti de sarbatori si bursa sociala." In ziua aceea primise un mare nimic, dar in fiecare saptamana nutrea speranta ca aveau sa ii vina fie banii, fie hainele. De carti nu prea se stresa pentru ca avea tot ce ii trebuia in biblioteca de la Hogwarts. Profesorul Dumbledore le explicase, cand era mic, celor de la orgelinat ca fusese ales pentru a urma cursurile unei scoli cu internat din Anglia. Directorul de-acolo insistase insa pe prezenta saptamanala, spunand ca altfel pierdea toate beneficiile oferite de stat. Cody, invatat de mic sa se tina cu dintii de lucrurile pe care le primea si sa nu renunte niciodata la cele care ii erau necesare existentei, il trasese de maneca pe vrajitorul cel batran pana cand cei doi directori cazusera la intelegere - irlandezul avea sa urmeze cursurile scolii cu pricina si avea sa ramana in continuare in fisirele orfelinatului, primind cele necesare unei vieti frumoase - haine, bani. De chestiile spirituale se ocupa singur, insa, dupa cum spunea si piramida lui Maslow, nu putea ajunge pana la satisfacerea nevoilor spiritului pana cand cele ale trupului nu erau indeplinite.

    Hali si o aripioara, punand apoi tava pe noptiera, fara sa se mai atinga de mancare. Se saturase deja, si oscioarele aproape albe de la cat fusesera curatate de dintii lui stateau bine-mersi intr-un coltisor, pe un servetel. "Ai incercat un spital Incuiat?" ridica intrebator dintr-o spranceana, privind in jos inspre el. Nu putu sa se abtina si ii aranja parul, pentru ca era zburlit rau de tot si il face asa arate ca un arici. Ii mangaie calm scalpul in timp ce ii aranja pletele, lasandu-si apoi cuminte mainile pe langa corp, privindu-l cu gatul usor sucid pentru a nu il vedea cu susul in jos complet. "Acolo nu promit reveniri magice..." Zambi ironic. "Dar te-ar putea ajuta. Habar n-am. Nu ma pricep la medicina." Singura chestie la care se pricepea in acea aree era falsificarea retetelor pentru a face rost de pastile suspecte de la farmacie atunci cand avea chef sa alerge pe campii violet alaturi de unicorni roz, si se indoia ca asta avea sa-l ajute in vreun fel pe cercetas.
[align=center]... hidden in the sun, for when the darkness comes.
Posted Image
No matter how much you feed the wolf, he keeps looking at the forest.

Posted Image
[size0]( cheer up master! )

busy pana dupa 20 septembrie
si dupa 1 octombrie
[/align]
Offline Profile Goto Top
 
Lucas Christian Byron
Member Avatar
clarvazator
Vrajitori
  • Nu putea spune ca era extrem de confortabil sa stea in acea pozitie dar era mult mai bine ca pe perna. Continua sa se uite la el in timp ce il asculta vorbind, auzind tot felul de lucruri care in urechile sale sunau ca niste secrete reale. Incuiatii fusesera mereu desconsiderati de vrajitori si asta era un lucru simplu si stiut de toata lumea. Ceea ce afla acum i se parea putin dubios. Puteai sa traiesti cu organele altcuiva? Nu era vorba ca toti oamenii aveau un fel de mecanism propriu? Nu s-ar fi distrus daca se intampla altceva? Trase aer in piept si medita mai bine. Poate ca lucrurile erau mai simple decat credea.
    Adica ar trebui sa iau plamanii unui om viu si sa ii las sa ii monteze in mine? Suna putin cam sadic, sincer...
    Se incrunta. Nu ii suradea ideea de a comite o crima si exact asta i se pare ca se presupunea sa faca.
    Statul? Adica un fel de Minister?
    Acum i se parea ca isi primeste in sfarsit raspunsul la intrebare. Medita in tacere fiindca toate alea erau extrem de dubioase si chiar daca mintea lui functiona bine in majoritatea timpului acum era nitel depasit de situatie. Ramase acolo cuminte pentru a asculta noile povestiri referitoare la incuiati. Nu mai cunoscuse un vrajitor impur pana atunci. Prietenii sai erau cu sange pur si se intreba daca nu cumva asta era unul dintre motivele pentru care era desconsiderat de multi si ridicat in slavi de ceilalti multi. Poate ca picase fara sa vrea in extrema superficialitatii.

    "Stau la orfelinat de cand eram mic. Trebuie sa fiu prezent macar odata pe saptamana ca sa imi dea haine noi odata pe an, carti de sarbatori si bursa sociala."

    Ii venea sa il intrebe unde sunt parintii lui, dar asta era o intrebare complet psihopata.
    Nu ai nevoie de cartile si banii lor. il anunta cu naivitatea unui vrajitor care locuise mereu in luxul magiei si nu avea habar ca vrajitorii care proveneau din familii incuiate trebuiau sa ii schimbe pe aceia si tot asa. Chestiunea era extrem de ciudata si el fusese bine-mersi in bula sa pasnica.

    "Ai incercat un spital Incuiat?"

    Da. O data. Se milogise de mama lui ca un copil si in cele din urma femeia cedase. Se ingrozise cand dadu cu ochii de bisturiu si de acele instrumente pe care le numea de tortura, iar Christian fu luat pe sus acasa. Clatina din cap atunci cand il auzi detaliind. Inchise ochii cand ii aranja ciufii si ii deschise la loc cand constientiza ca isi retrasese mana. Statu cateva secunde calm, meditand, apoi facu ochii mari si sari in fund, intorcandu-se repede spre el, invadandu-i spatiul. Christian fusese mereu o persoana care ii omoara pe ceilalti cu felul sau de a fi, iar cand era mic si il avea pe Christopher pe post de cobai nu avea nicio problema in a-i sari in brate si a-l smotoci pana ii sareau toti fulgii. Nu putea sa faca asta cu fetele fiindca ele ar fi crezut ca e vorba despre altceva, dar nu exista niciun pericol cand venea vorba de baieti. Se simtea bine in preajma astropufului si isi dorea sincer ca fratele sau sa fie putin mai moale cand venea vorba de asemenea momente.
    Putem sa...
    Se apleca mult spre el, coborand vocea la nivel de soapta, tresarind speriat cand usa se deschise. Se agata de bratul lui si ramase atarnat acolo, ascunzandu-se dupa umarul tipului in timp ce in salon intra... mama sa. Reveni la o pozitie normala uitand sa isi ia degetele de pe bratul astropufului.

    Femeia se uita la cei doi apoi se incrunta. Aparent nu avea nevoie de vizite. In mod normal s-ar fi miorlait, dar acum tacu si lasa privirea in pamant. Apoi ii ceru simplu;
    Vreau sa ma internezi intr-un spital incuiat.
    Asta sunase comic.
    Nu incuiat in sensul de... lacate si chestii. se incrunta fiindca era paralel cu explicatul. De-al incuiatilor. Cu topoare si alte instrumente de ciopartit.
    Se apleca spre astropuf si il intreba sceptic; Asa li se zice?
    Femeia protesta in sus si in jos, dar dupa ce Christian o santaja putin emotional si ii spuse ca este pe duca si ca i-ar face bine sa fie acolo, accepta. Semna documentele si ii facu mutarea.
    I-l prezenta pe Cody si il ruga apoi sa mearga cu el pana il interneaza fiindca habar n-avea cum statea treaba in lumea non-magica. Era mai vesel ca niciodata si se misca mult, povestea tot felul de tampenii si se agata de gatul mamei sale. Avea asa multa energie si era dispus sa o foloseasca pe toata. Glumi chiar si ii spuse femeii ca daca avea sa o tina asa putea la fel de bine sa il duca acasa.

    Apuca sa intre in spital. Reusi sa vada si doctorii in halate ciudate, albe. Cineva ii citi fisa si se uita panicat la el, tipand dupa ceva ce purta numele de ,,asistenta". I se facu rau inainte sa vada salonul. Simtea cum cineva ii cauta vena si infigea acul, dar nu reactiona. Un fel de obiect ciudat ii fu asezat peste nas si gura si reusi sa respire. Nu mai auzea nimic. Vedea alb. Si ii era rece. Si undeva in acel spital doctorii spuneau ca plamanii ii cedasera si ca singurul lucru care il mai tinea in viata erau aparatele.


booohooo :))
[align=center] Posted Image
(there are as many MINDS as there are heads)
Posted Image
Those that men call Werewolves or Lycanthropes call themselves the Hounds of God, as they claim their transformation is a gift from their creator, and they repay the gift with their tenacity, for they will pursue an evildoer to the very gates of Hell.
[/align]
Offline Profile Goto Top
 
Connor Fergus Calvagh
Member Avatar
varcolac; asistent vindecator; preg. cercetator varcolaci
Hogwarts Staff
  • "Adica ar trebui sa iau plamanii unui om viu si sa ii las sa ii monteze in mine? Suna putin cam sadic, sincer..."

    Clatina din cap, zambind usor amuzat; vrajitorii erau comici atunci cand se minunau de tehnologia non-magica. Erau ca o gramada de copii rasfatati, si, in ciuda asteptarilor pe care le avusese la inceputul vietii in acea lume noua, Cody nu era iritat de asta, ci amuzat in modul cel mai lipsit de rautate. "Ntz. Donatorul e mort. Dar organele lui sunt functionale, trebuie doar puse intr-un organism viu." Suna foarte sinistru asa ca zambi pentru a compensa, pufnind intr-un ras mic, acoperindu-si repede gura cu palma.

    "Statul? Adica un fel de Minister?"

    Adopta o mina ganditoare. "Cam asa ceva." raspunse in doi peri, pentru ca nu stia de unde sa inceapa si unde sa termine de explicat complicatul sistem politic al lumii - mai ales Marea Britanie, care era o bataie de cap fara sfarsit in ce privea organizarea. Daca incepea, nu mai termina de explicat relatiile dintre Anglia si Irlanda, ca sa nu mai vorbeasca de Scotia. Il auzi spunandu-i ca nu avea nevoie de cartile si banii lor, si surase cristalin. "Depinde ce intelegi tu prin nevoie." Avea mai multa nevoie decat i-ar fi putut explica, dar nu vroia sa se dea in barci cu vorbitul despre viata sa asa ca trecu frumos mai departe.

    "Da. O data."

    Tipul aproape ii sari in brate, iar Cody chicoti vesel, bucurandu-se sa il vada ca avea ceva mai multa energie si incepea sa se agite prin pat. Isi puse manutele pe umerii lui pentru ca nu prea stia ce sa faca cu ele intr-un spatiu atat de limitat. "Cum a fost?" intreba legat de vizita lui la spitalul Incuiat, insa nu apuca sa primeasca un raspuns, pentru ca usa se dadu brusc de perete. Christian i se piti pe dupa umar iar el se agata de gatul tipului, speriindu-se mai mult din cauza reactiei lui decat din cauza aparitiei bruste a unei femei neidentificate. Se uita mai bine la ea, si ridica din sprancene cand realiza ca ii era cat se poate de cunoscuta. Se inrosi fara sens, simtindu-se prost fara motiv ca fusese prins de mama blondului intr-o astfel de pozitie, si se retrase mai bine in coltul sau in timp ce acesta sarea repede in bratele femeii, cerandu-i sa il interneze intr-un spital Incuiat. Se salta in picioare, imbracandu-se si incaltandu-se repede pentru a fi gata de drum atunci cand i se spuse ca putea sa ii insoteasca si el. Se tinu de bratul tipului pe drum pentru a nu se pierde de el si a ramane singur, cu ochii la cer in mijlocul strazii, iar atunci cand il vazu devenind din ce in ce mai vesel, se agita la randul sau in prima faza. Il auzi apoi fortand mana sortii si spunandu-i doamnei Byron ca daca o tinea tot asa il putea duce acasa, si o presimtire rea ii prinse stomacul in ghearele sale, facandu-l sa isi stranga mai bine degetele pe bratul cercetasului, tinandu-se tare de el, de parca l-ar fi putut scapa dintr-o secunda in alta, pierzandu-l pentru todeauna.

    Si cand ajunsera la spital, se intampla.
    Nu apuca sa faca prea multe inainte de a fi smuls de langa baiat, agitandu-se ca un spray gol in timp ce cercetasul era bagat de urgenta intr-o sala al carui nume nu ii fu spus. Verdictul ii fu dat cateva ore mai tarziu, cand sedea pe un coridor, strans intr-un scaun in dreapta doamnei Byron: leguma. Plamanii ii cedasera complet, toate functiile vitale cazandu-i in gol pana la nivelul minim, care acum mai era mentinut in functiune doar de aparatele la care il conectasera. Cody inghiti in sec, intrebandu-se cum era posibil ca un om sa fie atat de plin de viata intr-o secunda, iar in urmatoarea sa fie la mai putin de un pas de moarte; era atat de aproape de lumea cealalta incat adierea cea mai blanda de vant l-ar fi putut lua dintre ei, aruncandu-l printre naluci si amintiri. Se stranse mai bine pe scaun, privindu-si varfurile pantofilor in timp ce isi strangea genunchii la piept. Ii era prieten. Il stia de atat de putin timp incat, daca nu i-ar fi cunoscut si fratele, nu ar fi avut idee nici macar care era numele lui de familie. Nu stia care era ziua lui de nastere. Nu stia ce culoare ii placea cel mai mult. Nu stia daca prefera mancarea picanta sau nepicanta. Nu stia daca era alergic la ciocolata sau era innebunit dupa dulciuri. Nu stia daca se considera cercetas pana la capat sau si-ar fi dorit sa pice la alta casa. Nu stia ce numar purta la pantofi si ce gen de haine purta cand nu purta uniforma sau hainele de spital. Isi baga nasul in genunchi si statu acolo mic si cuminte, simtind cum oamenii treceau pe langa el la fel de repede ca minutele. Nu stia mare lucru despre el, insa Cody isi facuse intodeauna prieteni usor, iar tipul ala avea ceva care il facea sa isi doreasca sa nu fie unul dintre cei care nici nu apucau sa deschida bine usa de la intrare in viata sa, ca si facea drum intors.

    Isi ridica fruntea doar atunci cand profesorul Dumbledore aparu de nicaieri, imbratisand-o strans pe doamna Byron si punandu-i lui mana pe umar, spunandu-i ca era timpul sa se intoarca la Hogwarts. Cody il privi cu ochii inrositi de un plans care nu fusese acolo; nu plansese, dar se simtea de parca ar fi facut-o. Nu vroia sa il planga pe un tip care era inca viu si in putere. Puterea aparatelor, dar in putere. "Nu o sa moara." spuse pe un ton mic, uitandu-se in ochii albastri ai batranului, fara sa stie ca reproducea cuvintele altcuiva care privise in acei ochi, nu cu speranta unui viitor mai bun, ci cu determinarea de a obtine unul. Barbatul nu facu decat sa zambeasca bland, scotandu-l de acolo inainte sa ii dea timp sa protesteze. Nu i se mai dadu voie sa plece iar pe Christopher nu il mai gasi nicaieri in castel in zilele ce urmau, asa incat nu ii ramanea decat sa stea si sa spere, spunandu-si in soapta rugaciunile si indreptandu-le spre cel care considera ca avea nevoie de ele. Cody nu avea incredere in multe lucruri, dar zeii fusesera mereu acolo cand avusese nevoie de ei; avea incredere ca urmau sa isi faca datoria si acum.
[align=center]... hidden in the sun, for when the darkness comes.
Posted Image
No matter how much you feed the wolf, he keeps looking at the forest.

Posted Image
[size0]( cheer up master! )

busy pana dupa 20 septembrie
si dupa 1 octombrie
[/align]
Offline Profile Goto Top
 
Lucas Christian Byron
Member Avatar
clarvazator
Vrajitori
  • Deschise ochii. Sus era tavanul. Alb si fara pete. Simtea ceva amortit in capul pieptului si nu isi dadea seama daca era inima sau un organ despre care nu stiuse mare lucru niciodata. Poate ca era ceva invizibil. Ceva ce avea fara sa stie ca are. Un fel de fantoma strecurata de spridusi in el, pe timp de noapte. Inghiti cu greutate si stranse ochii fiindca il durea o parte din el. O parte noua. Incerca sa isi aminteasca mutrele doctorilor si sa le prinda din zbor cuvintele. O clipa crezuse ca avea sa fie dus. Departe. Fara sansa de a se intoarce vreodata. Ii fusese atat de rau si acum ii era oarecum bine. Ce se intamplase? Putea jura ca limitele ii erau deja atinse. Inghiti din nou cu greutate si cauta sa se ridice. Pana atunci reusise sa o faca fara sa stea pe ganduri, de ce ar fi fost diferit acum? Avea in cap o melodie pe care nu putea sa si-o aminteasca. Ii suna in urechi. Se simtea epuizat, infrant, lesinat, zdrobit. Incercuit. Trase o gura de aer pentru a vedea daca este in stare sa o faca. Da. Respira. Simti cum se ineaca si isi duse mana la gat, apoi intoarse capul spre Christopher. Il recunoscu dupa aura, pesemne fiindca stiuse ca este acolo dinainte de a-l vedea. Inchise ochii la loc si incerca sa isi aminteasca daca asa se respira corect sau daca mintea i-o luase razna. Ii era clar ca isi pierduse echilibrul pe coridor, ca alunecase, ca cineva il prinsese, ca simtise un ac intrand adanc. Pe de alta parte ii era clar ca sfarsitul era aproape si se intreba de ce nu murise. Se ridica in capul oaselor. Cateva cuvinte ii erau clare in minte. Se aseza in fund. Intinse mainile pentru ca aparatul din dreapta sa era mare si sinistru. Nu scoatea sunete si avea niste mesaje pe care nu le recepta [ooc - anii '70 duh]. Se sprijini cu spatele de pat/perete sau ce o fi fost acolo si scanci din cauza durerii. Ridica mana spre soim sa il lase in pace. Daca nu murise insemna ca era mai tare decat credea. Trebuia sa incerce si nu putea face asta decat singur.

    Respira acolo cuminte apoi lasa privirea in jos spre bluza alba pe care o purta. Isi simtea degetele tremurande, dar le avea. Le putea folosi. Isi aminti abia in acel moment ca se afla intr-un spital incuiat. Topoare. Si sange. Inghiti in sec si prinse bluza cu varful degetelor, ridicand-o din cateva miscari. Bandaj. Bandaje. Le atinse neparand sa ii vina a crede ca erau acolo.

    [align=center] The Road goes ever on and on
    Out from the door where it began.
    Now far ahead the Road has gone.
    Let others follow, if they can!
    Let them a journey new begin.
    But I at last with weary feet
    Will turn towards the lighted inn,
    My evening-rest and sleep to meet.”
    ― J.R.R. Tolkien
    [/align]

    In acel moment ii era greu sa inteleaga. Se temea sa o faca.
    Nu conteaza care din noi il iubeste mai mult. Conteaza pe cine ar alege el daca nu ar stii ce urmeaza sa se intample.
    Pipai din nou bandajul. Cand isi imagina taietura i se parea ca o simte. I se parea incredibil de real faptul ca ce era rau fusese dat la o parte. Ca un lucru bun isi facuse aparitia. Si ca acolo unde curatase durerea amplasase un strop de suferinta. Reteta parea completa, desi nu era. Reteta parea corecta, desi nu era.
    Nu poti schimba faptul ca ai avut mai mult noroc ca mine.
    Cred ca tu esti cel norocos de fapt...
    Trase aer in piept cu grija, fara sa se grabeasca, fara sa dea semne ca il doare - nu il durea - dadu la o parte pansamentul. Privi cusatura. Se uita spre ea de parca nu s-ar fi asteptat in viata lui sa o vada acolo. I se paruse mult aer in acel salon de la bun inceput, dar nu isi inchipuise ca este din cauza ca acum putea sa il guste in adevaratul sens. Nu mai era impiedicat. Era liber. Libeeer. Dar...
    Unde-i Marion?
    Nu se uita la fratele sau cand intreba asta. Pur si simplu prinse bandajul la loc si trase patura peste trupul sau. Se simtea epuizat din multe motive, dar ala era principalul. Fixa un perete cu privirea.
[align=center] Posted Image
(there are as many MINDS as there are heads)
Posted Image
Those that men call Werewolves or Lycanthropes call themselves the Hounds of God, as they claim their transformation is a gift from their creator, and they repay the gift with their tenacity, for they will pursue an evildoer to the very gates of Hell.
[/align]
Offline Profile Goto Top
 
Christopher Delroy Byron
Member Avatar
magizoologist in pregatire; animag
Vrajitori
  • Cand fusese chemat din nou in biroul directorului, stiuse ca se intamplase ceva rau. Ceva mai rau decat absentele lui. Ceva si mai rau decat faptul ca s-ar fi putut afla toate vrajile pe care le facuse asupra unor oameni care ii gresisera cu prea putin fata de cat ii pedepsise el pentru asta. Trecu de gargui si trecu de usa, continuand apoi sa treaca de tot ce ii iesea in cale pana cand figura mamei lui ramase in urma si nu in fata sa. Nu vroia sa o vada. Nici plansa, nici fericita, nici in nici un fel. Femeia incerca sa se apropie de el insa Christopher se feri, ducandu-se intr-un colt si punand intre el si restul lumii un perete de gheata atat de dens, incat fu nevoie de efort pentru ca vorbele directorului sa ajunga pana la el. Cand auzi ce avea de spus, iesi din birou fara sa spuna nimic. Iesi din Hogwarts fluturandu-le pe la nas cretinilor care incercau sa il opreasca biletul pe care i-l daduse Dumbledore pentru a putea sa se duca la spital de cate ori avea chef pana isi revenea Christian, si se planta intr-un scaun langa tip. Prinse radacini zdravene acolo din moment ce nu se mai clinti in urmatoarele zile, dormind cu capul sprijinit pe brate de marginea patului pe care statea intins fratele lui mai mic si uitandu-se absent pe pereti in restul zilei. Dormea putin si prost si manca la fel de putin si la fel de prost, din motive variate. Unul din ele era ca plamanii tipului cedasera si traia doar conectat la niste aparate sinistre care il faceau sa se incrunte si care scoteau sunete suspecte. Altul era ca nu reusise nici sa impiedice asta, nici sa gaseasca pe cineva caruia sa ii ia plamanii fara sa intrebe. Cautase si cautase si cautase... Ofta mut, mutandu-si privirea inspre Christian, fara sa reuseasca sa isi dea seama daca arata linistit in somnul lui fara scop sau daca era ofticat de soarta pe care o primise in brate de la nastere, fara sa se gandeasca nimeni sa ii ceara parerea. El era ofticat. Si obosit. Si inutil. Oh, atat de inutil.

    Se ridica in picioare atunci cand doamna Byron venea in vizita, ducandu-se la fereastra si uitandu-se la peisajul monoton care ii era oferit. "You are useless." soptea destul de tare cat sa fie auzit, atunci cand femeia se ridica si se indrepta spre usa. Probabil si-ar fi dorit sa stea mai mult, dar nu putea. Cum si de ce nu era treaba lui Christopher si nici nu intrebase; nu ar fi putut sa il intereseze mai putin. Nu era clar daca acele vorbe erau adresate lui, ei, amandurora sau tuturor. Nici el nu stia. Se intorcea pur si simplu pe scaunul lui, uitandu-se aiurea pe pereti sau numarand in gand respiratiile cercetasului ore intregi, pana pierdea sirul si o lua de la capat. Nu statea acolo ca statuia din mila fata de tip; mila era o chestiune umilitoare pentru celalalt. Situatia era umilitoare pentru el, nu pentru cel care statea in pat, conectat la aparate. Umilitoare pentru ca toate cartile din lume, toate orele pierdute si tot stresul care il tinuse treaz atatea nopti erau exact atat: nimic. Ca si el. Nimic cu N mare. Isi lasa capul pe spate si se uita la tavan, urmarind traiectoria unei muste care bazaia pe acolo linistita, complet indiferenta la existenta lui sau a fratelui sau. Se mai plimba prin camera cand ii intepeneau oasele, pentru ca nu dorea sa se prefaca cu adevarat in stana de piatra in timpul acelei asteptari. Nu incerca deloc sa faca nimic pentru ca nu ii pasa destul de mult de scoala cat sa se strofoce, iar altceva nu avea de facut cu viata lui. Ii trimisese o bufnita lui Marion pentru a ii spune ca lipsea o vreme de la scoala, in caz ca se intreba unde disparuse dupa ce il vazuse la fata in fiecare zi in ultima luna. Si cam la asta se rezumau toate eforturile lui din momentul in care aflase ca Christian era internat si pana in prezent.

    Cand doctorii intrara in salon, se ridica in picioare, privindu-i intrebator. I se spuse ca se gasise un donator in mod miraculos si ca venisera sa il duca pe Christian in sala de operatii. Christopher intreba zambitor cine era donatorul; avea sa ii cinsteasca toata familia si sa le dea cate un sac de aur fiecaruia in parte, indiferent cine era persoana respectiva. Primi o fisa cu numele si ii ingheta zambetul pe fata, toata viata scurgandu-i-se in pantofi. O asistenta veni sa il felicite, urandu-i o operatie usoara pentru fratele lui, vorbindu-i binevoitoare despre starea excelenta a plamanilor, despre sansele practic nule ca operatia sa esueze, despre cat de norocosi erau ca se gasise un donator pe ultima suta de metri... Christopher nu o auzi, ramanand cu ochii in foaie pana cand ramase singur. Salonul se mai umplu de niste asistente venite sa schimbe asternuturile, sa aeriseasca, sa spele pe jos. Christopher nu se clinti. Nu mai misca din loc nici macar atunci cand mama lui aparu in peisaj si ii puse mana pe umar, scuturandu-l pentru a il trezi la realitate, aruncandu-i niste vorbe care ii trecura pe langa urechi fara sa ii atinga timpanul nici macar tangential. Operatia se termina si el era inca cu ochii in foaie. Cand usile se deschisera si Christian fu livrat la loc pe patul lui, inca complet anesteziat, Christopher isi ridica privirea, uitandu-se in jur de parca ar fi vazut pentru prima data. O usa. Niste asistente. O podea. Un colt de pat. Un scaun. Se prabusi in scaun si isi pironi privirea asupra lui Christian, stand asa o vreme. Impaturi foaia si o baga in buzunarul de la piept, acoperind buzunarul cu palma. Ramase asa pana foaia se incalzi complet de la atingerea lui, si isi lasa apoi mainile pe langa corp, ramanand nemiscat in timp ce minutele treceau si Christian incepea sa miste cu diverse parti ale corpului.

    "Unde-i Marion?"

    Simti un junghi in capul pieptului. Zambi atat de fortat incat parea sa il doara o masea. "Plamanii ei sunt la tine." incepu usor ragusit, pentru ca nu vorbise cam deloc in ultimele zile si avea gura uscata. "Inima ei e la o viperina." Ironia sortii. "Si virginitatea ei e la mine." Incerca sa glumeasca dar ii iesi cam stramb pentru ca spuse bancul pe un ton de discurs de inmormantare, si se incrunta. Tacu pentru o vreme. "Poti sa te ridici in fund?" intreba calm, pe un ton perfect liniar. Tipul se executa. Christopher isi trase scaunul mai aproape de patul lui, aplecandu-se si punandu-si bratele in jurul lui. Inghiti in sec pentru ca il cam ustura in gat si simtea un nod in piept, si il stranse cuminte pe tip in brate, avand grija sa nu il stranga prea tare, cat sa nu il doara. "Ma bucur sa te vad, fratioare." ii spuse incet, sprijinindu-si barbia de umarul lui si strangandu-l putin mai tare. Si inca putin. Se opri, ramanand asa. Inchise ochii, fara a parea ca avea intentia sa ii dea drumul prea curand. Nu stiu dupa cat timp, insa il elibera, lasandu-l sa se intinda la loc, revenind in fund pe scaunul care devenise deja o extensie a propriului corp de la cat sezuse acolo. Isi trase nasul in liniste, uitandu-se la un punct negru de pe obrazul lui Christian. Tacu o vreme, framantandu-si buzele una de alta fara sa para a avea un scop anume. "Christian..." Inghiti in sec. "Imi pare rau ca nu sunt un frate mai bun." Surase trist, ridicandu-si privirea inspre a lui. Se indoia ca spusese vreodata ceva pe un ton mai plin de regret.
[align=center]
There is so much to forgive, but you do not know how to forget.
Posted Image Posted Image
When is a monster not a monster?
Oh, when you are the reason it has become so mangled.


[size0]you jump, i jump.
what didn't kill me never made me stronger at all.[/align]
Offline Profile Goto Top
 
Lucas Christian Byron
Member Avatar
clarvazator
Vrajitori
  • Primul lucru pe care il facu atunci cand fratele sau incepu sa vorbeasca fu sa isi acopere urechile cu palmele. Daca nu auzea acel lucru nu se intamplase. Cum putea oare cineva sa creada ca isi dorise ca ea sa moara? Vorbisera, da. Vorbisera, da. Vorbisera... Si il intrebase daca ii era rau, iar el nu reusi atunci sa minta. Isi amintea extrem de clar fiecare moment si fiecare vorba si se simtea ca un prost fiindca da, o crezuse. Nicio clipa nu s-a gandit ca ea avea sa o faca, sa renunte la tot pentru ceva ce putea sa nu functioneze. Palmele nu erau suficiente si vorbele soimului reuseau sa ii ajunga la urechi. Asculta ceea ce spune si nu dorea sa faca asta. Plamanii ei erau acolo, in el, fiindca ei doi - in mod hilar - erau compatibili. Aflase asta pe un pat de spital in timp ce radea si lasa doctorul sa ii ia putin sange din brat. I se paruse al naibii de comic si vorbisera despre coincidente si despre suflete.
    Oamenii buni faceau d-astea; mureau. Pentru ca straluceau atat de puternic incat isi consumau toata energia. Repede. Fara sa se gandeasca. Risipeau totul fiindca le placea sa ofere si nu aveau habar ca asta le va aduce sfarsitul prea devreme. Il asculta si se simtea jalnic fiindca nu o crezuse. Cine s-ar sacrifica pentru o alta persoana? Ar fi trebuit sa isi dea seama ca expresia din ochii ei era ceva ce nu multi puteau sa aiba; convingerea ca face exact ceea ce trebuie. Increderea ca el era bun si urma sa profite din plin de o sansa. Ce stupid suna acel termen... sansa. Scotea mai mult in evidenta faptul ca oamenii nu se nasteau egali. Nu mureau egali. Intreaga lor existenta era o competitie ciudata care se termina ori prea devreme ori prea tarziu. Doar cei norocosi erau exact la timp.
    I se paruse ca fratele sau incerca sa faca glume, dar nu ii venea sa zambeasca. Incerca sa caute niste vorbe pe care sa i le spuna si care sa suna ca un fel de incurajare, dar nu gasea nimic.
    Poate si el era printre cei oameni care ardeau fara sa se gandeasca; iesea des cu haine subtiri, bea la bal pana pica sub mese si nu se gandea ca incetul cu incetul isi grabea sfarsitul. Se sincronizasera ciudat. Ea incercase sa fuga de atacatori si nimerise in bratele lui. Apoi se uitase la soim si el nu o mai lasase sa plece. Poate ca ar fi fost altfel daca in acel moment nu s-ar fi bagat. Daca nu ar fi iesit din clasa. Daca ea ar fi trecut pe langa o usa inchisa, nestiind ca dincolo de ea erau cei care puteau sa ii schimbe viitorul.

    "Poti sa te ridici in fund?"

    Dadu din cap ca da. Se lasa ridicat. Cand soimul il lua in brate stranse dintii pana avu impresia ca pocnira. Pentru o clipa avu impresia ca i s-au stricat si plamanii aia; ramase fara aer. Ii tremura buza si se uita spre usa. Cauta acolo o rezolvare, dar usa nu facea prea multe. Doar statea acolo ca orice usa. Iar el se agata cu degetele de bratul soimului si isi lipi buzele de acesta, aplecandu-si usor capul fiindca il usturau ochii, iar lacrimile i se adunasera acolo pentru a-l provoca si a-i arata ca nu e de piatra, ca nu poate sa fie. Se misca pentru a-l putea lua in brate mai bine si isi ascunse nasul in gatul lui.
    Era normal sa o faci... comenta in soapta, desi nu se referea la ceea ce spunea el acolo. Nu se referea la bucurie ci la protectie. Era normal ca in mod ironic si complet fara sa vrea el, ca frate mai mare, era cel care ii salva viata. Fiindca el se indragostise ca boul de astropufa si o determinase sa il iubeasca atat de rau incat nu mai conta nimic; fiindca ea nu se sacrificase pentru ca dorea ca el, Christian sa traiasca. O facuse pentru ca soimul sa fie fericit. Si lui ii era extrem de clar acest lucru. Si era al naibii de bucuros si incredibil de trist. Fiindca il durea prea mult pentru a putea sa spuna si prea putin fata de cat il duruse.
    Se desprinse de el si il privi cum se indeparteaza. Ii venea sa ii spuna sa nu il lase, sa nu plece, sa nu il urasca. In momentul in care fu strigat tresari si tremura, nebagand in seama lacrimile care ii alunecau pe obraji. De frica. Si de altceva. Se uita spre el de parca nu ar fi fost afectat de nimic - in mintea lui avea o imagine mai sobra, dar in realitate era plouat, palid, trist si complet sters.

    "Imi pare rau ca nu sunt un frate mai bun."

    Izbucni fara sa isi dea seama ca asta se poate intampla. Se uita spre el cand incepu sa planga asa cum o facea mic fiind, cu lacrimi mari care curgeau consecutiv; cu nas rosu de ren si cu buze tremurande. Isi stranse genunchii la piept si nu se clinti din pozitia aia. Il duru operatia, dar cui ii pasa de operatie? Isi lua privirea de la Christopher si isi ascunse capul in palme, plangand acolo. Nu avea ce sa ii spuna. Ca ii pare rau? Ar fi fost o ofensa la adresa lui si la adresa ei deopotriva. Asa ca se descarca prin plans, scancind ca un copil, plangand fiindca ii dadea mana si fiindca intr-un spital chiar nu conta cat de mare si tare te credeai. Nu erai.
[align=center] Posted Image
(there are as many MINDS as there are heads)
Posted Image
Those that men call Werewolves or Lycanthropes call themselves the Hounds of God, as they claim their transformation is a gift from their creator, and they repay the gift with their tenacity, for they will pursue an evildoer to the very gates of Hell.
[/align]
Offline Profile Goto Top
 
Christopher Delroy Byron
Member Avatar
magizoologist in pregatire; animag
Vrajitori
  • Ar fi vrut sa planga, chiar ar fi vrut. Dar se ura pe sine suficient, nu avea nevoie sa isi mai ofere singur motive pentru care sa se puna jos si sa calce pe toate lucrurile care contau pentru el. Se uita la Christian si il vazu izbucnind in plans, ghemuindu-se intr-o pozitie in care nu ar fi trebuit sa stea dupa ce abia iesise din operatie de cateva ore. Isi musca buza inferioara. El conta. Contase intodeauna. Daca ar fi fost vorba de altcineva, l-ar fi urat pentru ca sansa lui la viata ii ruinase lui a doua sansa la dragoste, taind complet orice scandura de sub picioarele fetei care se nascuse oricum cu un pod mai scurt decat al lor. Mai subred. Mai lipsit de culoare. Inchise ochii si trase aer in piept, zgomotos, asezandu-se in fund pe marginea patului si tragandu-l pe fratele sau mai mic la el in brate, de parca diferenta dintre ei ar fi fost mult mai mare decat era de fapt. Pustiul ala conta mai mult pentru el decat o iubire sau alta, decat viata unui om sau viata lui proprie; considerase mereu ca Christian era acel bine care ii lipsea cand era singur, de parca ar fi fost o parte a propriei fiinte care se nascuse separat de el, continand atatea lucruri bune incat nu ar fi fost loc pentru toate in corpul lui subtire si in mintea lui usor de spart in mii de cioburi. "Esti viu, fraierici." ii spuse pe un ton bland, mangaindu-i spatele pentru ca nu avea curaj sa il stranga in brate, de frica sa nu ii rupa operatia aia in doua. Si asa se agita mai mult decat era cazul. "Esti viu si vei fii viu multa vreme de-acum incolo. O sa am grija de asta." Avea o datorie de platit. Atat fata de fratele sau, cat si fata de Marion.

    Christopher nu fusese niciodata o persoana puternica din punct de vedere psihic. De cand era copil, plansese din cele mai neinsemnate lucruri, si imbratisase depresia de la o varsta la care altii inca se jucau cu papusile. Era maestru in a se chinui singur si a invarti cutitul in rana pana cand ajungea la os, descoperind abia apoi ca rana nu ar fi existat niciodata daca nu si-ar fi facut-o singur. Era o fiinta jalnica si era un om si mai jalnic, iar ca frate si iubit esuase de cand se stia. Acum esecul se scondase cu o victorie, si oricat de mult, oricat de multi ar fi avut de platit pentru victoria pe care o tinea acum in brate, pretul meritase. Il saruta pe pusti pe crestet si il stranse putin mai bine in brate, pentru ca il iubea mai mult decat avea cuvinte sa ii explice. Fusese indragostit deja de doua ori si stia ca iubea prea repede si prea mult, consumandu-se din primele zile si ajungand mai mult mort decat viu atunci cand se lovea din nou cu fruntea de vesnicul sfarsit nefericit de care avusese parte de cand se stia, la fiecare incercare de a face orice. Insa nu tinuse la nimeni mai mult decat tinea la fratele sau. Si nu avea sa lase nici o durere personala sa fie mai presus de bucuria pe care o simtea pentru ca tipul era intreg, pentru ca putea plange si pentru ca putea sa il tina in brate.

    Marion murise pentru a il face pe el fericit. Ii era destul de clar asta. Fatuca fusese destul de desteapta cat sa inteleaga ca dintre toti oamenii din lume, exista unul singur care il tinuse intodeauna pe Christopher in picioare, fara sa fie nevoie macar sa ii intinda o mana; il motiva prin simpla sa existenta, pentru ca ii dadea un rol de jucat, un rol pe care trebuia sa il joace bine daca nu dorea ca lucrurile dragi lui sa aiba de suferit. Era fratele mai mare si, daca era slab din nastere, trebuia sa fie puternic macar atunci cand contextul o cerea. Atunci cand Christian izbucnea intr-un plans necontrolat si se ghemuia intr-un pat de spital, intr-o camera care mirosea a moarte oricat de mult ar fi dezinfectat-o, intr-o zi in care Christopher regreta ca nu se imbracase in haine de doliu. Ofta si ramase cu gura sprijinita de fruntea lui, ramanand nemiscat. Pustoaica murise pentru a il face pe el fericit, nu putea sa se duca intr-un colt si sa planga pana seca atunci cand ultima dorinta din viata fetei fusese sa ii faca lui un bine. Isi aminti de a treia dorinta pe care ea ii spusese ca o lasa pe mai tarziu, si stranse din ochi, incapatanandu-se sa nu planga. Macar de data asta, sa nu fie un plangacios. Macar de data asta, sa fie in stare sa faca ceva pentru oamenii la care tinea, fara sa pice in genunchi din cauza greutatii de a fi om. Ii era dator ei sa nu se arunce intr-o depresie si mai adanca, din care sa nu il mai scoata nimeni, niciodata, si ii era dator lui Christian sa fie un frate mai bun. Sa nu il mai lase niciodata sa ajunga pe un pat de spital, cu niste aparate Incuiate ca singura sa legatura cu viata. "O sa ma impac cu mama." spuse brusc, pe un ton vag tremurand, insa controlat. Il usturau ochii de abia daca mai vedea ceva, insa nu plansese deloc, si se tinea in continuare tare. Nu o iertase pe femeie si nu avea sa o ierte niciodata. Dar nu vroia sa sufere o a treia persoana din cauza ranilor lui batute de ani si de praful adunat in urma atator lucruri care nu fusesera niciodata spuse. "Acum intinde-te... trebuie sa te refaci. Ai tot restul vietii sa fii puternic." Isi desfacu bratele, lasandu-l sa se desprinda de el si sa se intinda in ce pozitie dorea. El avea nevoie de un moment de respiro pentru a se aduna si a fi in stare sa se ridice si sa se puna la loc pe scaun.
[align=center]
There is so much to forgive, but you do not know how to forget.
Posted Image Posted Image
When is a monster not a monster?
Oh, when you are the reason it has become so mangled.


[size0]you jump, i jump.
what didn't kill me never made me stronger at all.[/align]
Offline Profile Goto Top
 
1 user reading this topic (1 Guest and 0 Anonymous)
Go to Next Page
« Previous Topic · Etajul II · Next Topic »
Locked Topic
  • Pages:
  • 1