Welcome Guest [Log In] [Register]
Welcome to ViperaEvanesca. We hope you enjoy your visit.


You're currently viewing our forum as a guest. This means you are limited to certain areas of the board and there are some features you can't use. If you join our community, you'll be able to access member-only sections, and use many member-only features such as customizing your profile, sending personal messages, and voting in polls. Registration is simple, fast, and completely free.


Join our community!


If you're already a member please log in to your account to access all of our features:

Username:   Password:
Locked Topic
[[ i'm a negative creep; .privat.
Topic Started: Jan 12 2014, 02:00 PM (361 Views)
Priscilla Ava Hitler
Member Avatar
the mad one; occulmantie
Vrajitori
  • Statea asezata cu fundul pe capota unei masini negre. Nu avea habar de ce fel de marca era, nu se pricepea la prostii Incuiate. Daduse zapada la o parte inainte sa se suie. Ningea deja de 4 ore, iar partea ei dorsala inghetase stand in acelasi loc de jumatate de ora. Aluneca in jos si cazu in picioare. Se intoarse cu fata spre masina si merse spre oglinda. Se apleca si isi privi chipul palid. Isi zambi dezvelindu-si albul frumos al dintilor dupa care apuca oglinda cu ambele maini si o trase spre ea. Voia sa o scoata de la locul ei. Nu reusi pentru ca nu avea destula forta asa ca isi scoase bagheta si se ajuta de ea. Oglinda laterala de pe partea stanga a masinii ii ajunse in maini. Se simtea atat de incatata de parca reusise sa doboare un trol. Pleca de langa masina nevrand sa iste un scandal cu proprietarul daca o vazuse cumva de la geamul vreunui bloc din preajma. Traversa o strada principala, apoi ajunse pe unele mai inguste. In capatul uneia dintre ele se afla un cimitir impadurit pe care Priscilla il cunostea deja. Mai fusese pe acolo de vreo doua ori. De fapt in cele trei luni de cand o eliberasera de la spital, vizitase toate cimitirele Londrei. I se pareau de-a dreptul fascinante.

    Impinse poarta neagra lasand in urma un scartait enervant. Isi facu loc si pasi in zapada recent depusa. In picioare avea o pereche de bocanci pe care mama ei ii cumparase inainte sa se mute in apartamentul daruit de parinti. Cand ajunsese in noua ei locuinta gasi frigiderul plin si dulapurile la fel de pline. Mama ei se ocupase de tot in cele mai mici detalii, cat sa nu ii lipseasca nimic. Chiar gasise un bilet pe frigider in care Careen ii transmitea un fel de bun venit si un mesaj scurt unde o informa ca o data pe luna avea sa vina sa o vada ca sa se asigure ca ii este bine. Era scrisa si data: in fiecare miercuri din ultima saptamana a fiecarei luni la ora 18:00. Asta ca sa stie si Priscilla sa nu fie acasa atunci cand ea venea. Nu ii placea de Careen. Nu ii placea de nimeni din familia ei. Poate doar de tatal ei, dar el isi iubea sotia si fiul si astfel devenea dusmanul ei. Oricine il iubea sau il cunostea pe Edvard devenea inamic.
    Isi scutura pletele in aerul rece incercand sa il faca pe fratele ei sa ii dispara din gand.

    Aleile cimitirului erau inguste din piatra cubica, care nu se vedea acum datorita zapezii. Atmosfera era rece si intunecata, iar ora era trecuta de miezul noptii. Trecu pe langa o cripta ce avea in fata un monument ciudat. Se opri pe loc si il privi cateva secunde lungi. Apoi ca din senin isi dadu geaca jos si o lasa sa ii alunce in zapada. Merse cativa pasi si facu la fel cu fularul. Dintr-o data ii era cald. Isi aduse aminte de fiorii de gheata pe care le resimtise in celula din Azkaban. Dar nimic nu se compora cu Azkabanul, nici cel mai infiorator cimitir din lumea asta, nici cea mai bantuita casa. Nimic.
    Isi duse mana la frunte . Era transpirata. Isi sterse sudoarea si i se facu din nou frig, dar nu era inca deranjant. Se aseza pe o bancuta cu spatele la intrarea in cimitir si la hainele pe care le aruncase. Ridica oglinda laterala a masinii in maini si se privi din nou. Obrajii nu-i devenira rosii de la frig, din potriva, continua sa ramana palida.
[align=center]Posted Image
mi-a pus libelule-n par.[/align]
Offline Profile Goto Top
 
+Edvard Anders Reagan
Member Avatar
vampir;
Admin
  • Ca orice vampir, trebuia sa se hraneasca intr-un fel sau altu, doar nu avea sa tina post negru. Sa fie o creatura a intunericului, nemuritoare, il prindea bine, rareori regreta decizia luata, dar si cand se intampla, intra in depresie ca o muiere. Sa predea la Hogwarts era salvarea lui, sa fie inconjurat de elevi, ii distragea atentia de la lucrurile mai putin importante. Isi vedea de viata in continuare, incerca sa nu mai traiasca in trecut. Doar prezenta cuiva din trecut parea sa-l bantuie in ultima vreme, si nu-i dadea pace deloc. Chiar si asa, gasea remedii formidabile sa-si alunge gandurile, ca acum.
    Parasi Hogwarts-ul, nu avea ore in ziua urmatoare, cea ce insemna ca nici nu avea de gand sa se mai intoarca acolo la noapte. Sa-si aduca aminte nu facea bine nimanui care nu-si dorea sa-si aminteasca. Se gandea uneori la Obliviate, dar nu era chiar un las sa nu-si infrunte anumite temeri din trecut. Nici el nu stia de ce anumea se temea mai exact, sau pur si simplu nu putea trece mai departe. Era ca o femeie! Alea care plang si plang si plang dupa iubitul care le-a parasit, asa se simtea si el, sau poate nu!

    Foamea era mai mare decat gandurile lui patetice. Venea in Londra foarte des, cat se putea de des, sau de cate ori isi simtea gatul uscat, iar acum era una din acele seri seci. Se invarti pe langa un cimitir in speranta ca avea sa-i pice o victima pe tava, dar nu avea el norocul asta. Nu simtea nici o tipenie de om, facuse o alegere gresita. Incerca sa nici nu bage de seama, sangele familiar pe care il adulmeca, si stia cui ii apartine. Nu l-ar putea uita nicioadata, dar nu era o idee buna sa o vada, sa se posteze in fata ei. Dar un cimitir era un loc bun sa o auda strigand in gura mare ca era violator, pedofil si asa mai departe, da, se astepta la toate astea din partea ei. Cu cat incerca mai mult sa o ajute, cu atat ea devenea mai violenta, asa ca renuntase la orice gand de acest fel. Avea o sora, da, dar se pare ca acel gen de relatie nu-l mai prindea bine. De mult renuntase la orice grad de rudenie cu cei din familia Reagan, iar dupa ce se insurase...sa zicem ca nu prea le-a batut pe la usi, asta si din cauza Priscillei, care i-a cam fortat mana, si a fost obligat sa paraseasca casa mai devreme, din cauza istericalelor ei.

    Acum o simtea aproape, stia ca era acolo, iar primul lui impuls era sa plece. Era curios sa vada ce mai face, dar curiozitatea lui putea sa trezeassca bestia din amandoi, si nu stia care era mai puternica. Pasi in directia din care venea mirosul ei imbietor, dar ramase la o distanta considerabila, in caz ca vroia sa arunce cu vreun crucifix dupa el, sau ce prindea la mana, bolovani de preferat.
    "Ce faci surioara, tot prin locuri sinistre ca acestea te invarti?" era mai bine sa o avertizeze din timp ca era acolo, sa nu cumva sa o aiba pe constiinta in cazul ca lesina sau ceva mai grav.
[align=center]Posted Image
[/align]
Offline Profile Goto Top
 
Priscilla Ava Hitler
Member Avatar
the mad one; occulmantie
Vrajitori
  • Trecusera 5 minute de cand statea nemiscata cu oglinda in mana. O aratare mai palida decat ea isi facu simtita prezenta. Auzi pasi intai. Apoi vazu o umbra in oglinda. Misterele si strainii, o combinatie extraordinar de placuta pentru Ava. Isi arcui colturile gurii in incercarea de a imita un zambet. Atentia reveni asupra ei. Arata atat de fals si oarecum sinistru, ca o papusa. Albul tenului si rujul rosu o faceau sa para ca de portelan. Mana libera si-o tinea peste genunchi. Ridica degetele miscandu-se intr-un final. Isi dadu seama ca inghetase si ca o raceala o pastea din cauza ca era aproape dezbracata. Poate ca nu fusese o idee buna sa isi lase hainele pe jos in zapada.
    Respiratia ii era slaba, abia si-o putea auzi. Voia sa fie mai atenta la intrusul care era se apropia de ea.

    Inima-i ingheta in piept.

    Se ridica in picioare privindu-si fratele care era in spatele ei, prin intermediul onglinzii. Tonul din vocea lui erau de-a dreptul enervante. Barbatul era mult prea detasat pentru o astfel de revedere. Dintr-o data lua oglinda si o lovi de cateva ori cu ura de piatra funerara din fata ei, lasand niste zgomote furioase sa ii scape printre buzele rosii. Se apleca fara sa spuna nimic luand cea mai ascutita si mare bucata pe care o gasi din oglinda sparta. Se intoarse incet si-si privi fratele.
    Priscilla era imbracata intr-o rochie lunga deschisa la culoare. Lasase in urma pe langa Edvard doar o geaca de blug.
    Damian.
    Isi aminti brusc. Ii pusese alt nume pentru ca amintirea lui sa nu mai fie atat de clara in mintea ei.
    "N-ai murit?" intreba cu dezamagire in glas.
    Chiar sperase ca aurorii urmau sa ii anunte familia ca ii gasisera cadavrul.

    Se intreba de ce aparuse acum langa ea? De ce nu o evitase? Si asa probabil era si el surprins o gasea in libertate. Tineretea ei si-o petrecuse mai mult in spitale internata si chiar in Azkaban. Probabil ca prostul de frate-su nu avea habar prin catre trecuse ea din cauza simplului fapt ca exista. Dupa ce ca el ii facuse mult rau parea ca-l doare in cot de viata ei. Sincer nici nu isi dorea acum sa aiba un frate model chiar era mai bine, dar ipocrizia lui o enerva.
    Ei nu erau frati.
    Pentru Priscilla, acea legatura era inexsitenta.
    "Mai bine ai pleca Damian. Mai bine ai pleca." spuse strangand din dinti privindu-l cu o ura inimaginabil de mare.
    Stranse bucata de oglinda in mana atat de tare ca se taie in palma. Isi pata rochia de sange si zapada alba o picta in rosu. Nu isi dadu seama, dar cu cealalta mana tinea strans bagheta in mana. Avea sa il atace daca se apropia de ea.
    "Careen iti duce dorul, mai bine te-ai duce sa o vezi. Am convins-o ca ai murit, ai face-o asa fericita." spuse sperand ca intelegea apropourile ei de a-l face sa plece.
    Edvard sau Damian mai nou ii stricase toata noaptea ei linistita si pasnica. Interiorul ei colcaia de furie si neintelegere. Gandurile incepeau sa fie din ce in ce mai neclare. In curand avea sa isi piarda concentrarea si sa uite ca avea o parte umana in ea. Simtea cum pamantul ii fuge de sub picioare, cum pieptul ii batea alarmant de puternic. Urma faca o criza de nervi si simtea ca nu se mai poate controla mult.
[align=center]Posted Image
mi-a pus libelule-n par.[/align]
Offline Profile Goto Top
 
+Edvard Anders Reagan
Member Avatar
vampir;
Admin
  • <<"N-ai murit?">>

    "Ti-ar face placere, nu-i asa? Iarta-ma ca trebuie sa te dezamagesc. " nu trebuia sa-l ierte, nu avea sa-l ierte nicioadata pentru cea ce facuse de comun acord. Ce pacat, la inceput se intelese chiar bine cu sora lui mai mica, simtise ca erau o familie adevarata, dar de cand cu acel incident, toate lucrurile s-au schimbat, si s-au stricat cu ea, si cu parintii lui implicit. Din aceasta cauza dorise sa plece, si sa nu se mai intoarca. Poate asta sunase, sau paruse de parca fugise cu coada intre picioare, insa la momentul respectiv...numai de nebuniile ei nu avuse chef. La cat de dusi cu pluta erau si parintii lui, ar fi crezut orice le zicea Ava despre el. Nu stia cum au stat lucrurile, dar el a preferat sa-si vada de viata lui, departe de el, departe de ea. Si asa se pare ca-i facuse bine disparitia, si faptul ca nu-l avuse aproape. Acum ce incerca sa faca? Sa o calce pe coada cumva? Poate era curios, sa vada cum supravietuia, daca mai avea sa traiasca pentru mult timp in starea aia, nu ca i-ar pasa prea mult.
    "Cateodata ma gandesc ca esti nebuna, doar cand vrei tu." se trezi spunand. Se dezbracase, aproape ca ingheta acolo in frig, pe deasupra se mai si taiase. Se mira cum de nu se sinucise pana acum, sau isi iubea atat de mult viata aia anosta? "Ori cand te prinde bine, si iese asa cum iti doresti tu." aici chiar ghicise. De exemplu acum. Incerca sa scape de el, asa ca incepea sa se taie, poate gestul urma sa-l sperie.

    <<"Careen iti duce dorul, mai bine te-ai duce sa o vezi. Am convins-o ca ai murit, ai face-o asa fericita.">>

    "Ii e mai bine asa, poate i-ar fi si mai bine daca ar stii ca ai murit si tu. Vrei sa te ajut?" glumea bineinteles, dar asa scapa lumea de un parazit. Era atat de usor sa te prefaci ca esti nebuna, dar Ava se pare ca se simtea chiar bine in pielea uneia. Ce era sa faca cu ea. Era mai bine daca ar fi evitat-o, asa nu incepea sa se crizeze.
    "Damian e nou meu nume? Trebuie sa recunosc, cel putin ai gusturi, credeam ca o sa-mi pui ceva gen Frank, sau Joe, ori John. " daca cotinua sa o tina asa, comportandu-se de parca il ura din toata inima, isi dadea seama ca ruptura lor se agrava si mai tare decat era. Nu putea spune ca o mai iubea, ca o sora, dar nu-i era nici indiferenta. Cel putin nu in momente cand chiar o intalnea fata-n fata. Ii parea rau pentru ea, dar nu-i era mila. Majoritatea lucrurilor prin care trecuse, si le facuse cu mana ei

    "Ce vrei sa incerci acum? Stii, daca vrei sa te sinucizi in fata mea, venele is putin mai sus, ai gresit tinta. " isi aprinse o tigara, contempland vremea de afara, asteptand cu nerabdare sa vada ce mai avea pregatit pentru el, scumpa si draga lui surioara, era plina de resurse, doar el o cunostea cel mai bine.
    Ii era oare dor de acasa?
    Isi dadea seama cu amaraciune, ca pierduse doua case, doua locuri carora apartinuse o vreme destul de mare, dar de care se distantase ingrozitor de tare, sau chiar disparuse. Nu mai avea unde sa se intoarca, unde era primit cu zambetul pe buze. Bineinteles, mama lui ar fi fericita sa-l vada, dar de ce sa o vada fericita cateva minute, ca apoi sa fie chinuita multi ani de acum incolo. Considera ca ii facea un bine nearatandu-si moaca.
[align=center]Posted Image
[/align]
Offline Profile Goto Top
 
Priscilla Ava Hitler
Member Avatar
the mad one; occulmantie
Vrajitori
  • Ipocrizia si ironia lui nu ajutau foarte mult in clipa de fata. Din potriva, Ava era plina de furie si daca ar fi putut sa il ucida in clipa aceea ar fi facut-o. In orice caz de acolo nu scapa niciunul nevatamat. Cumva trebuia si Priscilla sa isi stapaneasca acea furie care ii invida trupul. Asa o invatasera vindecatorii.

    "Furia trebuia stapanita. Ca sa scapi de umberele trecutului trebuie sa inchizi povestile dureroase."
    "Si cum fac asta?"
    "Daca Edvard ar fi in fata ce i-ai spune?"
    "L-as ruga sa moara."
    "Nu poti face asta, Priscilla. Drumul catre vindecare nu este crima. Trebuie sa vorbesti cu el si sa ii arati ca a gresit."
    "Sa-l ranesc nu pot?"
    Vindecatorul ofta si se ridica in picioare lasand-o pe bolnava in patul ei alb.


    Din acesta scurta amintire, Ava intelesese ca il putea rani ca sa se simta ea mai bine. Macar pe moment. Moartea tot i-o dorea, dar nu venise momentul. Nu ascultase niciodata cu adevarat de toate sfaturile pe care le primise in anii in care fusese inchisa la Sfantul Mungo. Tot ce ii debita ei mintea facuse. De aceea il si omorase pe vindecatorul ei. Pentru ca vorbea prea mult si era toxic pentru viata Priscillei. Nu-l mai suporta si il omorase. Asa putea sa faca si cu Edvard, sa scape de o povoara. Sau si mai bine sa il exluda din viata ei definitv. Asta era o portita la care se gandise de-a lungul vietii insa nu se simtea pregatita sa faca astfel.
    "Nebuna? Dar eu nu sunt nebuna." conchise evaziv.
    Nu intelegea de ce o facea nebuna prefacuta? Da, Priscilla stia ca la un moment dat fusese bolnava, doar cine era atat de tampit sa petreaca ani de zile inchis intr-o camera alba. Si apoi cateva luni prin Azkaban?
    Si stia ca Edvard credea ca totul se intampla de la acel incident din trecut. Insa era fals. Priscilla fusese o fata cu nevoie speciale inca de mica. Sau fratele ei uitase ca mergea des la medici si lua tratamente peste tratamente?
    Ar fi trebuit sa stie ca este instabila psihic si ca sa se culce cu ea nu era ceva atat de normal pe cat crezuse el. Ii facuse mult rau. Foarte mult rau si continua sa o faca crezand ca totul fusese de comun acord.
    Merlin, Priscilla era bolnava dinainte ca Edvard sa se comporte ca o pisica in calduri. Si profitase de inocenta si momentul ei de pierdere. Iar de atunci, normal ca boala fetei clacase si o luase pe aratura. Corpul nu ii mai acceptase tratamentul. Vomitase zile in sir. Si sfarsise prin a fi internata inainte de a incepe anul VII. Din cauza lui isi pierduse adolescenta si tineretea.

    "Damian inseamna a imblanzi. Este un nume ironic." explica dand dovada pe moment de o luciditate atipica ei.
    Nu alesese un nume la nimereala cu toate ca John era cu adevar urat si i se potrivea. Poate peste vreun an cand se satura de Damian i-l schimba cu acela.

    Sangele ii picura din rana deschisa, dar Priscilla nu simtea nicio durere. Poate ca afara era prea frig si durerea ii fu anesteziata.
    "Mai nou si tu imi doresti moartea? Existenta ta pare a fi foarte plictisitoare." spuse incercand sa isi controleze apucaturile si furia ce-i tipa in piept. Credea cu tarie ca Edvard nu realizase prea multe in viata. Stia ca avusese o sotie care ii murise si parca si un fiu. Daca nu se insela incidentul dintre ei doi avusese loc cand el era casatorit. Intre ei doi era o diferenta destul de mare de varsta. Chiar profitase de o copila inocenta.
    "Esti un nimic. Nu inteleg de ce mama te place." vorbi mai mult pentru sine in incercarea de a-si intelege mama.
    Se dadu mai in spate lipindu-se de o piatra funerara. Isi pleca privirea urmarind sangele amestecat cu zapada.
    Sange
    Sange ii cursese si in ziua aceea.

    Ridica bagheta brusc fara sa lase sticla jos sticla care-i ranea mana.
    "Viata mea e mult mai pretioasa decat a ta."
    Se hotarase sa lupte. Asta ar calma-o pentru cateva luni. Sau macar saptamani.
    Observa cum Edvard se apucase de fumat de parca era la o serata cu sora lui. Mult prea neatent si linistit.
    "Crucio!" pronunta raspicat observand jetul de lumina rosie parasindu-i varful baghetei.
[align=center]Posted Image
mi-a pus libelule-n par.[/align]
Offline Profile Goto Top
 
+Edvard Anders Reagan
Member Avatar
vampir;
Admin
  • <<"Nebuna? Dar eu nu sunt nebuna." >>

    "E un fapt dovedid ca nebunii vor refuza sa accepte ca sunt nebuni." ii explica Edvard, de parca erau la ora lui de arta. Ii placeau copii, si mai mult cand acestia se aratau interesati arta, iar Priscilla, cu tot cu nebunia ei, avuse gusturi, intr-o vreme. Aveau subiecte de discutat, sau de rumegat, o simtise aproape, iar atunci ar fi putut sa recunoasca ca legatura dintre ei chiar era puternica, si nimeni nu ar fi reusit sa o rupa vreodata. Cum zilele treceau, incepeau sa se distanteze, ea sa se comporte ciudat, sa aiba parte tot mai des crize, sa vorbeasca lucruri care nu aveau nici o noima, si sa se comporte destul de anormal. Trecea de la o extrema la alta, iar Edvard incepuse sa nu se mai simta bine in preajma ei. Datoria parintilor era aceia de a fii alaturi de fiica lor, Edvard insa oricat incercase, nu o putuse indrepta, iar nebunia ei il exasperase uneori. Nu-i fusese aproape la nevoie, ci doar o ajutase sa decada mai tare in nebunia ei, ii dadu o mana de ajutor.

    <<"Damian inseamna a imblanzi. Este un nume ironic." >>

    "Sa stii ca nu e chiar asa ironic precum crezi tu." trebuia oare sa-i aminteasca multele dati cand el fusese alaturi de ea, cand o calmase in momentele cand o apucau crizele, cand practic se dadu la fel de nebun ca si Priscilla, numai ca sora sa sa aiba incredere in el. Da, o vreme chiar incercase sa treaca pas cu pas prin tot ce trecea ea, chiar se informase intr-o vreme la vindecatori ce trebuia sa faca, cum sa se comporte cu ea, dar gafase in cel mai urat mod posibil, iar acela se dovedise a fii biletul lui de plecare.
    "Nu ar trebui sa ma urasti, iti faci mai mult rau tie." ura nu e un sentiment placut, ura te devoreaza in interior, pana cand nu mai ramane nimic din tine.

    <<"Mai nou si tu imi doresti moartea? Existenta ta pare a fi foarte plictisitoare." >>

    Aici trebuia sa-i dea dreptate, existenta lui devenise una plictisitoare, intreaga lui viata nu prea mai avea un sens, un scop, un motiv pentru care sa mai traiasca. Si ironic...era nemuritor.
    "Nu-mi doresc sa mori, doar sa te trezesti la realitate, esti de prea mult timp in ceata, pierduta. " oricat de mult se obisnuise cu ea asa, nu-i placea sa o vada in starea respectiva. Crezuse ca nu mai era in stare sa iubeasca, ca orice sentiment de iubire, de atasament, toate au disparut odata cu tradarea sotiei sale, si implicit moartea acesteia. Se pare ca se inselase, sau nu.

    <<"Esti un nimic. Nu inteleg de ce mama te place. Viata mea e mult mai pretioasa decat a ta.>>

    "Nici eu nu stiu. Poate pentru ca eu o plac, in schimb, tu mereu ti-ai arata antipatia fata de ea, si nu a putut sa se apropie de tine, daca esti asa salbateca." intotdeauna se mirase cum de avea atata rabdare cu ea, sa-i explice fiecare lucru in parte, sa se asigure ca prin replicile lui, o luau pe fagasul cel bun, ca acum de exemplu. Cel putin reusise sa o faca sa inteleaga ca viata ei era mai pretioasa decat a sa. Se pare ca merse! La ea totul era fix pe dos. Daca ii vorbise de sinucidere, ajunse sa creada ca viata ei era mai importanta, si nu merita sa-si ia viata. Daca ar fi tratat altfel problema, ar fi continuat sa se raneasca.
    "Nu te-ai schimbat deloc, poate doar fizic. " era placut sa discute in frig, nebunii.

    <<"Crucio!.>>

    Observase de mult timp bagheta ei, pregatita de atac, si nici nu se astepta la ceva mai prejos de la Priscilla. Il amuzase cum de la a se rani singura, ajunse sa il raneasca pe el, ma rog, sa-si doreasca asta. Sa si duca la bun sfarsit acel gand glorios, era cale lunga.
    "Protego!" se misca rapid, bagheta alunecandu-i drept in mana, protejandu-se de blestem. Disparu din acel loc asezandu-se undeva frumusel pe o piatra funerara.
    "Nu stiu de ce nu vrei sa ma asculti nicioadata. " nu putea sa-l raneasca, oricat de mult si-ar dori asta. El nu era luat nicioadata prin surprindere, oricat de calm si nepasator arata la prima vedere. Privirea lui agera, nu pierdea nimic, iar acum....lucrurile s-au schimbat, el era schimbat, si mai puternic.
[align=center]Posted Image
[/align]
Offline Profile Goto Top
 
Priscilla Ava Hitler
Member Avatar
the mad one; occulmantie
Vrajitori
  • Dar ce ii pasa lui Edvard ca isi facea rau singura daca il ura pe el? Din nefericire prostul avea dreptate insa creierul Priscillei era deja prajit pe tema asta si nu-si putea reveni cu una cu doua, doar pentru ca asa spunea fratele ei. In plus nu dadea doi bani pe amintirile lor din trecut. Poate ca la un moment fusesera apropiati ca niste frati, dar acel trecut era demult apus pentru ea. Nici macar nu mai conta. Ii era mult prea sila de trecutul ei si de tot ce tinea de familie. Pentru Priscilla cuvantul parinti sau familie nu mai existau de ceva vreme. O parere de rau simtea doar pentru Amos, tatal ei si atat. Dar Amos fusese prea las ca sa ii ia apararea asa ca putea si el sa puterezeasca alaturi de Careen. Priscilla prefera sa fie singura pe lume sau sa isi gaseasca prieteni noi. In fine, partea asta avea sa fie extrem de grea avand in vedere ca ii baga pe toti in sperieti cu felul ei de a fi.
    "Esti un ipocrit. Nu inteleg cum poate iubi cineva un om ca tine." Si spunea adevarul. Edvard era un om josnic, demn de mila.

    Iata cum Edvard habar nu avea sa iubeasca la randul lui. Tinea la Careen? Se meritau unul pe altul in acest caz.
    "Tu nu stii despre ce vorbesti. Ai fugit repede de acasa cand au inceput problemele cu mine."
    Habar nu avea Edvard ca rau se comportase Careen cu Priscilla. Mama ei nu putuse sa sufere ca fiica suferea de probleme mentale si astfel se comporta rece si dur ca sa nu isi arate sentimentele adevarate. O jignise pe Priscilla de multe ori si o inchisese intr-un spital.
    Careen o facuse 'nebuna' asa cum o numisera si colegii ei de la Hogwarts de atatea ori. Mama fetei facuse tot posibilul sa-i fie si mai rau crezand probabil ca ii face un bine. De fapt, Priscilla stia ca draga de Careen se gandise doar la ea, sa nu sufere ea si tratand-o cu nepasare pe Ava era perfect pentru planul ei maret de a trai fericita.
    "Nu mai vorbi asa cu mine!" se rasti dintr-o data. Cuvantul fizic si ideea in sine ca el o privise astfel o scarbea. Edvard chiar nu stia ce inseamna sa fie cizelat si degeaba incerca el sa se apere si sa o faca pe Prisci vinovata de trecutul lor cand el nu avea habar sa se comporte cu ea in prezent.
    Ce om normal la cap s-ar fi aparat si ar fi vrut macar sa atace o persoana ca Priscilla, aparent lipsita de aparare pentru ca nu era tocmai sanatoasa. In loc sa o ajute, el se enerva pe felul ei de a fi.

    "Damian, daca nu te pot rani fizic, psihic tot o voi face si nu stiu ce doare mai tare." zise sigura pe sine pe un ton sobru departandu-se cu cativa pasi si respigand vraja de aparare a fratelui ei.
    Nu trebuia sa se considere Edvard un alpha man pentru ca nu facea decat sa cada in penibil.
    Asa cum Ava nu stia ce-i poate lui pielea in prezent nici el Edvard nu-i cunostea viata Priscillei si tot ce stia sa faca si tot ce invatase. Amos fusese un profesor extrordinar de bun si de asta Priscilla inca il iubea. Era singura persoana pentru care putea sa simta ceva, tatal ei. Si totusi nu avea sa i-o arate vreodata. Ea murise pentru familia ei. Si ei murisera pentru ea. Nu le voia decat banii, nu de alta, dar nu aveau cum sa isi lase fiica in voia sortii, nu?
    Deocamdata cel putin.

    Priscilla stia de fapt ce durea cel mai tare.
    Pshiciul.
    Cunoscuse ambele tipuri de durere si constatase ca cea psihica era cea mai naucitoare. Ea insasi era un bun exemplu.
    "Pleaca!" rosti aruncand ciobul din mana. Ridica palma si se sterse pe chip manjindu-si obrazul stang si buzele palide de propriul sange.
[align=center]Posted Image
mi-a pus libelule-n par.[/align]
Offline Profile Goto Top
 
+Edvard Anders Reagan
Member Avatar
vampir;
Admin
  • <<"Esti un ipocrit. Nu inteleg cum poate iubi cineva un om ca tine.">>

    Putea sa-i dea dreptate aici, era ipocrit, si de multe ori se intrebase de ce il iubise Melanie, chiar si Megan fusese indragostita de el, dar acum nu mai avea parte de asa ceva, probabil fusese blestemat sa traiasca in singuratate, poate Priscilla se rugase atat de des, ca i se indeplinise dorintele, cine stie.
    "Au vazut dincolo de aparente. " intr-o vreme Priscilla il cunoscuse mai bine decat oricine, acum, se comporta ca o nebuna de fiecare data cand ii auzea numele, nici nu era necesar sa-l vada ca sa se crizeze. Facuse bien sa o lase in treaba ei, doar i-ar fi facut rau daca i-ar fi fost aproape.

    <<"Tu nu stii despre ce vorbesti. Ai fugit repede de acasa cand au inceput problemele cu mine.">>

    "Datorita cui am plecat de acasa?" el nu folosea cuvantul fugit, pentru ca nu fugise mancand pamantu, doar alese sa dispara din peisaj. Cum ea il urase, si mereu vorbise urat la adresa lui, parintii lor aproape ce incepeau sa creada balivernele ei. Nu avuse nevoie ca si acestia sa-l priveasca de parca era vreun ciudat. Fusese cam satul, nu dorise recunostinta din partea surori sale, dar nici sa-l priveasca de parca el era cel nebun. Parca uneori chiar ii iesea treaba asta, si incepea sa creada ca si el o luase pe cai gresite.

    <<"Damian, daca nu te pot rani fizic, psihic tot o voi face si nu stiu ce doare mai tare.">>

    Nu se mai interesase de ea, nici pe Careen nu o mai contactase, nu degeaba intreaga lui familie il considera mort, iar Priscilla ii facuse sa creada ca intr-adevar avea nevoie de un cosciug. Nu era rau, dar surioara lui stia mai bine decat oricine acum, ca era viu si nevatamat, si nu se sfia din a arata asta. Doar pentru ca o enerva, si pentru ca ea incepea sa-si arata cea latura, continua sa ramana acolo, neclintit. Nu putea sa-i faca nimic, pshic nici pe atat. Se antrenase atatia ani, si putea sa spuna ca era puternic din multe puncte de vedere. Nu putea sa-si lase spatele descoperit nicioadata, iar sora lui mai micuta, putea sa spere, dar nu avea sa-l raneasca, nici fizic, nici psihic.
    Nu mai spuse nimic nedorind sa o vada crizandu-se. Nici nu stia de ce mai ramase prin preajma, poate ea era cea care dorea sa fie ranita mai mult, poate asta o trezea la viata. Din cate vedea parea sa fie genul care numai durerea o mai tinea pe linia de plutire. Cu toate astea, nu se simtea in totalitate vinovat pentru boala, ei, era adevarat, participase, dar nu era principalul motiv.
    "Nu voi pleca, e o seara placuta." iar el dorea sa o chinuie in continuare, mental.
    Nu facuse nimic pentru ea spuse, se pare ca uita toate lucrurile care le facuse pentru ea, si isi amintea doar cele rele.
    Saracuta de ea, se victimiza cand iti era lumea mai draga.
    Cel putin dadu drumu la ciob, ideea de a se sinucide, ma rog, sau de a-l rani pe el, disparuse.
[align=center]Posted Image
[/align]
Offline Profile Goto Top
 
Priscilla Ava Hitler
Member Avatar
the mad one; occulmantie
Vrajitori
  • "Dincolo de aparente am vazut eu. Pe restul i-ai mintit."
    Cum indranzea sa spuna ca cei care il iubisera vreodata vazusera ceva in el, ceva bun, ceva demn de iubit? Edvard era un mincinos care nu merita sa aiba tot ce avusese in trecut. Edvard era un barbat cu slabiciuni si defecte la fel ca restul lumii. Se mintise singur daca vreodata crezuse ca Priscilla fusese sanatoasa tun. Suferise inca din prima zi de Hogwarts. Din primii ani colegii ei nu o inghiteau datorita comportamentului pe care-l avea. Fiecare refuz, fiecare palma o facusera pe Priscilla sa inchida si mai mult intr-o lume doar a ei. Iar intamplarea dintre ea si Edvard fusese momentul care umpluse paharul. Edvard profitase de seninatatea si aparent naivitatea ei si se pare ca nu voia sa recunoasca asta. I-ar fi facut un bine surorii ei daca isi accepta pur si simplu greseala. Dar era atat de orgolios ca nu dadea niciun ban pe sanatatea si viata ei. Nu puteau sa mai fie o familie fericita niciodata.

    "Ai plecat de acasa pentru ca te-ai simtit vinovat." il ataca ea privindu-l drept. Nu-i placea deloc sa stea in prezenta lui mai ales ca Edvard nu dadea niciodata semne ca ar putea sa se comporte si el ca un om normal. Era un infumurat, o peroana care se credea mult mai puternica decat era de fapt. Un fel de zeu care are dreptate si poate lupta contra oricui. Spera ca atitudinea aceea sa-l doboare intr-o zi.
    Ofta lung dandu-si seama ca nu ajungeau nicaieri si ca o lupta cu el de asemenea avea sa faca si mai mult rau. Se dadu inapoi cu doi pasi fara sa indrazneasca sa-si lase garda jos. In preajma lui era mereu in alerta. Nu isi permitea niciun semn de slabiciune sau neatentie.

    "Nu voi pleca, e o seara placuta."

    Isi dadu imediat seama ca Edvard aka Damian, voia sa se joace cu mintea ei si cu rabdarea ei. Se pare ca fratele ei se tot contrazicea. Prima data ii amintise de trecut cand el o iubise si incercase sa fie alaturi de ea si acum voia sa o chinuie, sa o imbolneasca si mai tare.
    "N-ai scrupule. Asa ai fost mereu." spuse cu ciuda privindu-l cu greata. Da, ii era scarba de Edvard. Se temea chiar si de atingerea lui. Nu i-ar fi placut sa il simta aproape, nici sa ii auda respiratia aia jegoasa. Se bucura enorm ca se aflau la o distanta considerabila.
    "Poate iti sapi singur groapa daca tot ramai. Data viitoare cand ne vedem o sa iti dau sicriul pe care ti l-am cumparat. Sper sa mori pana atunci." adauga parandu-i rau ca nu-l luase cu ea. Se intoarse cu spatele la barbatul infumurat si isi croi drum printre morminte si arbori. Noroc ca erau multi si astfel se putea pierde in intuneric destul de usor. Trecu ceva vreme pana cand se hotari sa Dispara.
[align=center]Posted Image
mi-a pus libelule-n par.[/align]
Offline Profile Goto Top
 
1 user reading this topic (1 Guest and 0 Anonymous)
DealsFor.me - The best sales, coupons, and discounts for you
« Previous Topic · Highgate Cemetery · Next Topic »
Locked Topic