Welcome Guest [Log In] [Register]
Welcome to ViperaEvanesca. We hope you enjoy your visit.


You're currently viewing our forum as a guest. This means you are limited to certain areas of the board and there are some features you can't use. If you join our community, you'll be able to access member-only sections, and use many member-only features such as customizing your profile, sending personal messages, and voting in polls. Registration is simple, fast, and completely free.


Join our community!


If you're already a member please log in to your account to access all of our features:

Username:   Password:
Locked Topic
  • Pages:
  • 1
>> the virgin suicide.; open
Topic Started: Feb 24 2014, 10:29 PM (1,110 Views)
Odille Harriet Stohle
Member Avatar
vampir; "Hades' daughter"; Odette Gaunt
Creaturi Magice
Cu o noapte in urma ...
  • Fulgii continuau sa cada iar ea odata cu ei. Un brat o cuprinse inainte de a atinge podeaua iar ea dadu afirmativ din cap atunci cand i se propuse in soapta sa ne intoarcem la castel. Nu avea idee cand anume se incaltase si cand anume isi aseza paturica pe umeri ca sa-i tina de cald pe drum. Stranse la piept vioara, asa subreda si rupta cum era, mangaind-o discret, lasand atingerea sa-i vorbeasca - ai sa fii bine. Avu senzatia ca atunci cand iesira pe usa cabanei o naluca alba ii surase de undeva de pe o creanga. Se intoarse spre Christian dorind sa-l intrebe daca aceea era chestia pe care o intalnise in Padurea Interzisa dar pentru ca facuse destule se resemna simplu: delirez...
    Si o dadu uitarii.
    Cand privi din nou spre locul respectiv, crengile se leganau alene in bataia unui vant somnoros. La fel ca ea. Clipi obosita, cu gene tremurande si ninse. Fulgii se topira si formara lacrimi ce-i inghetara pe piele. Dintr-un colt al padurii, o pereche de ochi galbeni, luciferici, scanteiau periculos, amintind de lupi flamanzi si de demoni insetati de sange. Isi trase nasul, respirand pe gura.

    Privi aburul cald cum se evapora si se ridica la cer, ca o fantasma.

    Avu senzatia de zbor pana ajunse pe coridoarele castelului si nu stia daca asta se datora starii sale ce dadea in nebunie sau faptului ca fusese purtata in brate pana acolo. Cert era ca atunci cand ajunsera la subsol se despartira. O strangere de mana ca nicio alta, pentru ca ei stiau ca ascund in palma cuvinte ce nu trebuie rostite. Inainte de a-l lasa sa plece il trase ca o nimfa de maneca, fortandu-l sa ii acorde o secunda.
    Ce ai auzit? il intreba a doua oara in aceeasi seara, dar tamplele zvacnira violent iar ea nu auzi raspunsul. Asta daca fusese rostit vreodata. Nu isi lua noapte buna cu toate ca somnul ii dadea tarcoale. Nu-l vazu cand plecase, desi crezu ca ii retine chipul senin ca o zi de vara, de parca i-ar fi transmis ne revedem maine... Ametita, intra in camera de zi, parola fiind rostita mai mult sau mai putin inteligibil. Avu noroc ca viperinii erau prea preocupati sa incalce regulile in restul castelului decat sa fie prezenti pe acolo, altfel probabil ar fi considerat-o - gresit - beata, dupa felul in care se balansa in mers, impleticit, cu o privire sinistra. Isi simti capul pieptului cum arde, de parca ar fi inghitit smoala incinsa.
    Reusi sa ajunga in dormitorul sau, intrand navala, aproape pe punctul de a se izbi cu capul in usa. O injuratura veni din partea unei colege care isi trase plapuma pe cap. Dezorientata, Odille incurca patul ei cu patul Reirei, care nu mai era acolo. Si-ar fi dorit atat de mult sa fi fost, insa, sa se poata furisa in asternuturile ei si sa o stranga in brate! Ii lipsea ... atat de mult incat ofta indurerata cand isi tranti capul pe perna ce mirosea a ea. Se inveli pe jumatate, negasind puterea sa se mai schimbe de hainele ce pe purta. Nu stia cat mai era pana dimineata, dar isi dori o fereastra sa poata vedea cerul instelat. Pleoapele in schimb ii acoperira ochii inrositi de la frig si de la curent. Aseza alaturi de ea, cu grija, vioara. Era rupta, dar mai avea 2 corzi in care se tinea. Le ciupi intr-un refren hipnotic al noptii. Nimeni nu comenta nimic. Ascultau sau ignorau. Ea adormi in gand cu imaginea a doua fete care se aruncau de pe un pod, dintr-un tren ce mergea la inceputuri...
    <<Pana la Moarte si inapoi.>>
[align=center] * * * [/align]
  • Dimineata se revarsa ca un suras de primavara. Stia ca avea un curs de ierbologie, dar cu toate acestea refuza sa coboare din pat. Nu se miscase deloc intreaga noapte, ramanand in aceeasi pozitie in care adormise: cu vioara in brate si cu bagheta pe perna. Una dintre colege o trase de un picior, ferindu-se imediat intrucat se obisnuise cu reactiile ei violente. Dar nicio lovitura nu veni de aceasta data. O alta viperina ii arunca o perna in cap, probabil dorind sa faca haz de pasivitatea ei. Se auzi un comentariu impropriu si un apropo indecent cu privire la noaptea anterioara care o facu sa se furiseze atat de tarziu in camera. Odille nu raspunse nici de data aceasta. Lasara sa treaca alte 5 minute pana cand una dintre ele se apropie, cu o usoara urma de ingrijorare, de pat. O dezveli si se apleca asupra-i, dandu-i intr-o parte suvitele care ii umbreau chipul. Ea tinea inca ochii inchisi. O impunse cu degetul in umar - acelasi umar ce fusese zgariat de gheara unui lup - dar tanara nu se clinti. Cealalta fata se apropie. O studie din cap pana in picioare si, mai mult in gluma decat in serios, se gandi sa-i ia pulsul.
    Atunci se auzi un tipat ascutit care in scurt timp reusi sa adune in jurul lor o gramada de alti elevi. Veni, intarziat, si profesorul. Era prezenta si sefa de casa.
[align=center]They say you die twice. One time when you stop breathing and a second time, a bit later on, when somebody says your name for the last time.[/align]
  • Aripa Spitalului.

    Ii scrisese unui strengar ca era locul in care isi avea cei mai multi prieteni. Acum, insa, nu era nimeni langa patul pe care trupul ei zacea neinsufletit. Semnele vitale erau nule. Vindecatorii cei mai iscusiti ai castelului facura tot posibilul. I se administrara potiuni in speranta ca efectul lor va fi util - nu fusese. In cateva ore, directorul fusese instiintat de decesul unei domnisoare din anul VI. I se notase o cauza medicala mediocra. Se trimisese scrisori rudelor, dar in decurs de o zi nu se prezentase niciun membru al familiei.
    Sosi, intr-un final, cu 8 ore intarziere, o scrisoare anonima prin care instiinta de angajamentul organizarii unei ceremonii de inmormantare. Autorul trimisese spiridusi care sa se ocupe de pregatiri. Ritualul, in sine, nu dura mult. Nu se urma nicio lege religioasa pentru ca tanara nu fusese niciodata crestinata - desi, ironic, se nascuse intr-o manastire.
    Ii impletisera parul lung cu flori de margaritar, sa-i rasune pe lumea de apoi. Iar trupul i-l imbracase intr-o rochita lunga pana la glezne, cu dantela alba la gat si la baza manecilor - de-ar fi stiut ei cat ii blestema daca Odille ar fi avut habar in ce hal isi bateau joc de ea astfel!!!
    Fusese imbalsamata cu un parfum de iasomie, dar in jurul sicriului ei mirosea a taciune si a tamaie. Lumanari arse, ori stinse de vant.
    O inmormantara a doua zi dupa Scriptura de la anuntul mortii.

    Cimitirul.

    Sicriul ei statuse langa groapa proaspat sapata cu capacul inca deschis, cunoscutii putand sa-si ia adio inainte de a lasa pamantul sa acopere lutul din care a fost cladita. Pe jos, in praf, zacea o Biblie si o cruce cu un Iisus rastignit, mai mult de decor decat de rugaciune. Nu i se canta nimic. Niciun mars funebru, niciun cantec de leagan. Nu era alai numaros pentru ca majoritatea nu stiau cine este Odille Stohle - nu facuse niciodata ceva maret in cei 16 ani ai sai. Si murise atat de tanara - ce pacat se auzea din partea unor bocitoare ce se strangeau pe langa oamenii imbracati in costume de doliu doar-doar sa capete o paine - de pomana. Cersetorii nu lipseau nici ei, desi nu aveau nicio tangenta cu fiinta palida din cosciug. Ii aruncau din cand in cand cate o privire dubioasa. Ce alba e pareau sa spuna fara sa vorbeasca, si cat de moarta!...
    Un preot de prin ale locului o uda cu busuioc si ii facu cruce, cerand Creatorului sa o ierte. Pentru ce? Ea nu avea habar. Asa cum nu avea habar nici unde era, nici cine venise la sicriul ei. De-ar fi stiut ... cat ar fi plans cu ei doar ca apoi sa rada laolalta! De viata, de moarte, de lumea aceea ciudata care roia in jurul lor.
    Se rosti o incantatie latineasca, dupa care cei prezenti fura rugati sa se apropie pentru o ultima revedere. O fetita ii fura buchetul de flori ofilite si ii aseza in brate o vioara reparata. Plansul o napadi si cineva o trase de langa cadavru.
    Rand pe rand, aveau sa se adune. Sau nu. Rand pe rand, aveau sa o uite. Sau nu. Ea statea acolo, nemiscata, inghetata in Timp, plapanda si pasnica si rece. Poate reusise sa ajunga la Inceputuri. Sau poate trisase si incepuse cu Sfarsitul. Nu stia. Nimeni nu putea sti atata vreme cat ochii ei stateau inchisi. Pentru totdeauna?
    Din cer incepu sa picure. Ploaia ii grabi pe toti iar majoritatea isi scoasera umbrelele si se retrasera. Prea putini mai zabovira cu regret. Apa cadea din cer ca fulgii topiti dintr-o coliba parasita, in amintirea unei fete ce isi dori un sarut sub ploaia ce avea sa spele pacatele - inclusiv pe ea, in oftica celei care o numise <<pacatul meu>>. In amintirea unei fete care nu fusese niciodata Nimic, fiind acum Totul - oamenii ajung sa te iubeasca si sa te aprecieze atunci cand nu mai ai de unde stii asta. In amintirea unei fete ce tinuse Jurnalul Mortii, pe care il aruncase in flacari. Asa cum spiritul ei urma sa arda in Iad. In amintirea unei fete al carei testament ramase scris in palma calda a unei fiinta cu inima de leu. In amintirea unei lebede negre cu pene albe - atat de albe! - ce isi cantase moartea intr-o Padure Interzisa, fara a stii ca moare cantand.
    Corzile viorii pareau sa rasune in tempo de ploaie - ori de lacrimi divine ...
[align=center]Do not stand at my grave and weep,
I am not there; I do not sleep.
I am a thousand winds that blow,
I am the diamond glints on snow,
I am the sunlight on ripened grain,
I am the gentle autumn rain.
When you awaken in the morning’s hush
I am the swift uplifting rush
Of quiet birds in circled flight.
I am the soft stars that shine at night.
Do not stand at my grave and cry,
I am not there; I did not die.
[/align]

ooc: soundtrack
oricine e binevenit :lalala:
cimitirul se afla undeva in Hogsmeade, la marginea satucului
[align=center]
Posted Image
Have you ever asked yourself, do monsters make war, or does war make monsters?

. eye of Ra.

[/align]
Offline Profile Goto Top
 
Reira Mornie
Member Avatar
Layla Gaunt; magmetamorf; Argus Apocraphex;
Vrajitori
  • [align=center]"I believe in nothing
    Not the end and not the start
    I believe in nothing
    Not the earth and not the stars"
    [/align]


    Cand a fost mica si-a promis ca nu se va îndrăgosti niciodată pentru a nu sfârşi cu inima frântă. Nu voia sa-si coase inima cu aţă albă, aşa cum se cos minciunile. Ata alba era prea fragila. Nu avea nevoie de iubire pentru ca ea nu stia ce e aia iubire. Nu o intelegea. Ea ii fusese furata la varsta prea frageda, cand credea ca amintirile sunt de fapt cosmaruri.
    Cand a fost mica si-a promis ca va orice să-şi urmeze visele. Va lupta! Va trage cu dinţii de sine ca să ajungă unde şi-a propus. Nu se va plânge! Nu va renunţa!
    Cand a fost mica si-a promis ca nu se va pierde în vise şi că va fi o persoană realistă şi oportunistă, pentru că visele sunt vise şi nu se compară cu realitatea. Dar acum...Argus Apocraphex!
    Cand a fost mica si-a promis ca nu va bea. Poate doar puţin vin din când în când. Si suc de dovleac.
    Cand a fost mica si-a promis ca nu va judeca oamenii pe care nu îi înţelege. Şi nici pe cei care îi înţelege pentru că fiecare are povestea lui.
    Cand a fost mica si-a promis ca nu se va despărţi de cei dragi prin vorbe urâte şi cuvinte aruncate la nimereală. Nu se ştie niciodată când va fi ultima dată când a-i să-i vezi. Avea sa ii spuna: Pana la Moarte si inapoi.
    Cand a fost mica si-a promis ca va avea grija de spiritul ei. Că-l va hrăni mereu cu lucruri frumoase, vesele, optimiste. Că nu-l va lăsa să decadă.
    Cand a fost mica si-a promis ca nu avea sa mai mearga niciodata la o inmormantare. La inmormantari cadavrele erau inconjurate de oameni falsi. Cu tristete falsa. Cu pareri de rau false. Nimic nu era adevarat. Erau acolo doar pentru a dovedi ca au fost apropiati persoanei respective si ca o cunosc. Erau acolo pentru atentie, nu pentru mort. Totul era fals. Lacrimile erau falsa asa ca...
    Cand a fost mica si-a promis ca nu va plange niciodata pentru ca lacrimile rareori exprimau ceea ce era cu adevarat in suflet. Si in priviri. In schimb, si-a promis ca-si va pune toate emotiile intr-o privire scurta destinata acelei persoane care va intelege.
    Cand a fost mica si-a promis ca-şi va lua o pisica. Si o va numi dupa luna de pe cer.
    Cand a fost mica si-a promis ca nu se va pierde pe drum, în lucrurile mărunte, neimportante.
    Cand a fost mica si-a promis ca va avea încredere în sine şi în ziua de mâine, care va fi întotdeauna mai bună.
    Cand a fost mica si-a promis ca va crede că toate lucrurile se întâmplă cu un motiv.
    Cand a fost mica si-a promis ca nu va căuta perfecţiunea. În carieră. În sine. În iubire. În oameni.
    Cand a fost mica si-a promis ca nu va căuta artişti.
    Cand a fost mica si-a promis ca nu va bea cafea.
    Cand a fost mica si-a promis ca nu va fuma.
    Cand a fost mica si-a promis ca va uri verdele.
    Cand a fost mica si-a promis ca se va ţine de promisiuni, orice ar fi. Pentru că asta o definea ca om.

    "Spune-mi, Reira, de cate promisiuni te-ai tinut?"


    [align=center]"I believe in nothing
    One hundred suns until we part
    I believe in nothing
    Not in sin and not in God"[/align]


    "Urasc verdele", spuse ea pe o voce abia soptita, urmarind cum respiratia i se transforma in aburi si urca incet, spre cerurile blestemate. Ce ironie, nu? Ura verdele, dar vreme de sase ani purtase acea culoare cu mandrie. Isi trase nasul si mai facu un pas in fata, fiindu-i frica sa se aproprie de sicriu. Fiindu-i frica de ce avea sa vada acolo. Nu o mai vazuse pe Odille de cand o conduse pana la portile Hogwarts-ului. O vazu disparand prin bariera. Ar fi vrut sa o urmeze si ea, dar nu mai avea voie sa calce acolo. Niciodata. Singuratatea nu o deranjase vreodata. Si nici deciziile pe care le luase. Dar in acea saptamana in care statuse inchisa in apartamentul micut din Londra, urmarind cum bagajele ii apareau rand pe rand, singuratatea ii urlase mai tare in timpane ca niciodata. Incepu sa-si zgarie iar bratele. Cartile au fost aruncate rand pe rand din biblioteca. Pagini smulse si povesti ciopartite. Perdele sfasiate si farfuriile - cioburi pe jos, la picioarele ei, intocmai ca si visele ei dragi. Layla ii spusese la un moment dat ca visele sunt otrava. Sa nu se piarda in ele. Si Reira si-a promis ca nu va face asta. Cativa ani mai tarziu Reira i-a spus ca visele sunt frumoase. Layla i-a zis ca sunt un drog. Dar viperina i-a spus ca drogul este dulce-amar. Perfect. Verisoasa i-a ras in nas si i-a spus ca in final va simti doar gustul amar pe limba.
    Si fix asta facuse. Doar aia mai simtise atunci, inchisa in casa, printre cutiile cu lucrurile de la fosta scoala. Nu plangea pentru ca nu avea de ce. Nu ii parea rau de nimic. Dupa nimic. Doar dupa Odille. Asa ca ii scrise. Si trimise scrisoarea cu o bufnita. Dar nu primi raspuns. Ii scrise din nou. Si din nou. Si din nou, pana cand cineva o anunta ca Odille a murit. Si va fi ingropata la cimitirul din Londra. Fata rase cu pofta, amuzata de raspuns si se gandise ca prietena ei ii facuse vreo farsa asa ca ii mai trimise o scrisoare in care ii cerea sa fie serioasa. Insa primi acelasi raspuns. Plus cateva pete de lacrimi pe foaie si cerneala imprastiata. Si atunci Reira se panica. Si totul i se sterse din memorie si trezi o ora mai tarziu in cimitir, in fata unui sicriu pustiit, fara lume in jur. Doar ea. Si o cutie de lemn in care se presupunea ca este o lebada. Si ploaia. Si mortii care cantau in surdina. Si dansau un dans macabru.

    Era imbracata in camasa ei obisnuita de noapte. Alba. Lipita de corp. Intocmai ca o fantoma. Parul ii era ud din cauza ploii, fire razlete fiindu-i lipite de obrajii palizi. Inainta incet, pasind cu grija pe pamantul inghetat. Un pas. Si altul. Unul in fata celuilalt. Nici nu stia cum de se gandise sa-si ia macar ghete in picioare. Ochii i se roteau haotic, cautand puncte de care sa se agate, care sa-i capteze atentia. Care sa i-o distraga. Zari cativa ghiocei rasariti langa sicriu si se apleca si ii culese. Orice ar fi facut numai sa nu se uite in el. Degetele subtiri rupsera tulpinile fragile si le ridica tremurand spre nas, mirosind parfumul florilor. Mai mult isi trase nasul, dar nu conta. Nu era nimeni acolo sa o judece.
    Trase aer adanc in piept si cu inima in dinti privi dincolo de ghioceii din mana sa. La singura fiinta care era mai alba decat ei in tot acel loc. O privi asa cum privesti un tablou care iti aduce aminte de ceva, dar nu stia exact de ce. Cu o urma de ceva in suflet pe care nu o puteai identifica. Privirile i se plimbara pe fata ei, cautand un semn. Ceva care sa ii dea de stire ca totul e o gluma. Ca Odille isi batea joc de ea si ca o pedepsea pentru ca indraznise sa fie exmatriculata si pentru ca indraznise sa plece de langa ea. Nu zari decat o umbra palida a ceea ce a fost. Si flori si dantela si un ras ii colora buzele. Ii smulse plantele dubioase din par si le arunca, inlocuinde-le cu ghioceii plouati. Ii rupse dantela cu atat de mult calm incat si ea se sperie, apoi o privi din nou. Arata mai bine. Arata mai a...Odille. Ar fi vrut sa-i transforme rochia intr-una neagra, dar nu mai putea sa faca magie.
    "Am spus pana la Moarte si inapoi", vorbi ea cu o voce straina, pe care nu o recunostea. Stranse mainile pe marginea cosgiucului, simtind duritatea lemnului in palmele sale. Inchise ochii. Se gandi la ceva. Ii deschise. Se descalta rapid de bocanci si apoi se catara repede in sicriu, langa Odille. Un brat si-l trecu in jurul ei. Cu mana libera ii lua palma pe care si-o ranise in tren, ca sa sufere in rand cu Reira. I-o stranse cu putere, dar ea ramase la fel de rece. Fara vlaga. O ultima imbratisare inainte sa o inghita pamantul.
    "Acum hai sa mergem inapoi", continua ea si lacrimile incepura sa-i curga incet, la coltul ochilor. Isi odihni capul pe umarul fostei sale colege, asteptand o minune.
    Isi incalcase promisiunea de a nu mai pasi niciodata la o inmormantare. Si pe cea in care isi spusese ca nu va mai plange niciodata. Oare cand avea sa mai incalce in acea seara?
    Ciupi o coarda de la vioara ei, eliberand un sunet ce ar fi trebuit sa iasa din gatul sau. Ii era prea frica sa mai urle.



    [align=center]"I believe in nothing
    Not the day and not the dark
    I believe in nothing
    But the beating of our hearts"[/align]

[align=center]
<center><div style="height: 10px;"></div><div style="width: 500px; height: 240px; overflow: hidden;"><div id="flobe"><div class="boblet"><a href="http://z7.invisionfree.com/ViperaEvanesca/index.php?showtopic=127&hl="><span style="color:#4c551f">a p p l i c a t i o n //</span></a> <a href="http://z7.invisionfree.com/ViperaEvanesca/index.php?showtopic=216&hl="><span style="color:#4c551f" size=3 px>d i a r y //</span></a> <a href="http://z7.invisionfree.com/ViperaEvanesca/index.php?showtopic=151&hl="><span style="color:#4c551f">p l o t p a g e //</span></a> <a href="http://z7.invisionfree.com/ViperaEvanesca/index.php?showtopic=844"><span style="color:#4c551f">t r a c k e r //</span></a> <a href="http://maturatorideprafdestele.wordpress.com/"><span style="color:#4c551f">bb //</span></a> <a href="http://candylandcouture.b1.jcink.com/index.php?showtopic=3006&view=getnewpost"><span style="color:#4c551f">cc</span></a></div><div style="height:200px;width:500px;overflow:hidden"><div style="height:200px;width:500px"><img src="http://24.media.tumblr.com/tumblr_m58b3wnpLG1qmkz9ro1_400.gif"></div><div style="margin-top:-200px"><table cellpadding="0" cellspacing="0" style="width:500px;height:200px"><tr><td><div class="fleftt"><div style="width:250px;height:100px"></div></div></td><td><div class="frightt"><div style="width:250px;height:100px"></div></div></td></tr><tr><td><div class="fleftb"><div style="width:250px;height:100px"></div></div></td><td><div class="frightb"><div style="width:250px;height:100px"></div></div></td></tr></table></div></div></div></div><div style="height: 10px;"></div></center><style type="text/css">#flobe{width:500px;height:230px}#flobe .boblet a { text-transform:lowercase; italic; font-size:10px;font-family:Oswald,sans serif;line-height:30px; color: inherit; } #flobe .boblet{width:500px;height:30px;text-transform:lowercase;font-size:10px;font-family:Oswald,sans serif;line-height:20px;position:relative;bottom:-30px;opacity:0;transition-duration:.7s;-moz-transition-duration:.7s;-webkit-transition-duration:.7s;-o-transition-duration:.7s}#flobe:hover .boblet{position:relative;bottom:0;opacity:1}#flobe .fleftt{width:250px height:100px;background-image:url(http://oi58.tinypic.com/2mo3wxj.jpg);position:relative;top:0;left:0;transition-duration:.7s;-moz-transition-duration:.7s;-webkit-transition-duration:.7s;-o-transition-duration:.7s}#flobe .fleftb{width:250px height:100px;background-image:url(http://oi58.tinypic.com/2mo3wxj.jpg);background-position:left bottom;position:relative;bottom:0;left:0;transition-duration:.7s;-moz-transition-duration:.7s;-webkit-transition-duration:.7s;-o-transition-duration:.7s}#flobe .frightt{width:250px height:100px;background-image:url(http://oi58.tinypic.com/2mo3wxj.jpg);position:relative;top:0;right:0;background-position:right top;transition-duration:.7s;-moz-transition-duration:.7s;-webkit-transition-duration:.7s;-o-transition-duration:.7s}#flobe .frightb{width:250px height:100px;background-image:url(http://oi58.tinypic.com/2mo3wxj.jpg);position:relative;bottom:0;right:0;background-position:right bottom;transition-duration:.7s;-moz-transition-duration:.7s;-webkit-transition-duration:.7s;-o-transition-duration:.7s}#flobe:hover .fleftt{position:relative;top:-100px;left:-250px}#flobe:hover .fleftb{position:relative;bottom:-100px;left:-250px}#flobe:hover .frightt{position:relative;top:-100px;right:-250px}#flobe:hover .frightb{position:relative;bottom:-100px;right:-250px}</style> [size0]Give me all your love now 'Cause for all we know We might be dead by tomorrow
I count going wasting my time, adding scars to my heart 'Cause all I hear is "I'm not ready now"
[/align]
Offline Profile Goto Top
 
Francis Valerian
Member Avatar

Vrajitori
  • Mergea prima oara la o inmormantare asa ca era extrem de curioasa. Mama ei murise in mare si acolo ii lasasera trupul asa ca nici cu cimitirele nu era prea familarizata. Trase de nas si se balansa mai bine pe creanga. Notase ora prost si avea sa intarzie, dar nu mai conta acum, faptul era consumat. Ar fi putut sa trimita o bufnita, ce-i drept, dar nu o facuse si nu ii ramanea decat sa taca si sa inghita ca un copil prost ce era.
    Purta niste ciorapi negri inalti care ii veneau deasupra genunchilor, o rochie neagra, simpla, stramta si destul de scurta cat sa lase doua palme de piele. Nu ii era frig, desi parea ca dardaie. Avea parul lasat liber si ii cadea pe umeri si pe spate. Pe cap purta o palarie tot neagra si ea sub care statea ascunsa. Era la marginea cimitirului acum, pandea in tacere si liniste. Nu se simtea emotionata, nu avea nicio stare aiurea si nu avea impresia ca este urmarita de niste creaturi ale intunericului. Pentru ea cimitirul era un loc nitel romantic, nitel impresionant si nitel magic. Stia ca acolo sunt ingropate trupurile celor care mor, dar nu empatiza cu locul din moment ce ea nu ingropase pe nimeni. Se dadu jos din copac cu grija si incepu sa se plimbe prin zona. Din cand in cand mai treceau pe langa ea colegi care radeau si spuneau tot felul de glume proaste, iar Francis se uita in urma lor si se gandea ca ar fi trebuit sa fie mai tristi, doar era o inmormantare. Se incrunta si inima ii sari din piept in momentul in care Cody aparu langa ea. Isi lipi palma de piept si se dadu un pas in spate, suflandu-si din ochi o suvita care se furiase cumva pe sub palarie. O dadu intr-o parte si se uita la el, studiindu-l din cap pana in picioare. Arata normal pentru un varcolac. Intinse mana si ii lua temperatura - fierbinte, primul semn ca nu mai era om.

    Ceruse sa o insoteasca fiindca dorea sa mearga la inmormantarea unei foste colege de casa, dar ii era urat sa mearga singura. Nu avea prieteni si nici alte persoane la care sa apeleze asa ca varul ei era prima optiune. Avea o datorie de sange fata de ea desi, la drept vorbind, ea ii era mai datore. Amintindu-si de asta ridica un deget in aer si intinse mana care pana atunci fusese ocupata cu ,,ceva". Ii inmana un pergament facut sul.
    L-am rugat pe tata sa iti dea niste sfaturi in scris. Macar atata sa faca dupa... stii tu.
    Ridica din umeri ca si cum asta era o nimica toata, desi vina continua sa o roada. Se uita la el si apoi intinse mana spre acesta. Era nesigura pe sine fiindca i se parea normal ca el sa o condamne. Il lasase sa moara in casa din copac, pe care, la drept vorbind, i-o oferise de tot. Nu mai dorea sa calce niciodata acolo.
    Astepta sa vada daca o prinde si cand realiza ca nu se fereste si nu ii trage una dupa ceafa il stranse mai bine de mana. Se baga intr-un grup de elevi si merse alaturi de acestia in cimitir.
    Trebuia sa ii luam flori? se trezi deodata si ii dadu drumul pentru a-si trage doua palme peste obraji, ramanand cu ele lipite de acestia. Nu se gandise nicio clipa la asta! Acum lumea avea sa spuna ca era o insensibila. I se parea de prost gust sa se duca langa mort si sa faca o vraja prin care sa apara buchete mirifice in jurul acesteia, desi la cat de disperata era ar fi putut lejer sa faca si asta. Inghiti in sec si facu un pas si inca unul si tot asa. Ajunse langa sicriu si se uita inauntru.

    Ramase cateva clipe nemiscata cand sesiza ca acolo erau doua persoane. Nu reusi sa gandeasca destul de repede si clipi buimaca atunci cand recunoscu o alta colega de casa.
    Re...?
    Nu ii pronunta numele fiindca se simtea prost sa intervina in acea relatie care parea mai apropiata decat putea sa inteleaga. Francis nu avusese niciodata o prietena asa ca nu se baga in treburi de genul. Simtea o oarecare ciuda cand se gandea ca nimeni nu avea sa o planga cand dadea coltul. Nimeni nu avea sa ii umple rochia de lacrimi si bale. Spera sa moara pe mare si ea! Sa o inghita valurile. Sa nu o planga nimeni.
    Scuze eu... plecam, da. rosti in soapta si dadu din maini pentru a arata in ce directie merge. Nu se astepta sa fie vazuta, cea vie parea mult prea indurerata, iar cea moarta era... moarta. Nu mai parea nicicum. Isi musca buza pana la sange si facu un pas in spate si apoi inca unul si tot asa, trezindu-se ca merge fara sa se uite pe unde. Se simtea prost fiindca isi varase nasul acolo si acum se simtea prost fiindca uitase complet sa lase o floare. Si-ar mai fi tras o palma, dar avea palaria asa ca doar inainta cu spatele.
[align=center] Posted Image
Nothing has changed since Little Red Riding Hood faced the big BAD wolf.
What frightens us today is exactly the same sort of thing that frightened us yesterday.
[/align]
Offline Profile Goto Top
 
Noah Maxwell Leyton
Member Avatar
hit wizard
Ministerul Magiei
  • Nu ii placuse decat o singura inmormantare din toate la care participase - si avea o familie destul de sadica cat sa care un pusti de 5 ani la funerariile strainilor - si asta pentru ca ii daduse senzatia ca in locul solemnitatii trona festivitatea de celebrare a unei victorii inamice. De cand tatal sau murise lucrurile se schimbara complet. Banuia el ca asa se intampla in orice familie care sufera o pierdere, dar cand vine vorba de numele de Leyton, membrii acesteia trebuie sa faca mereu exceptie de la regula. Fagasul pe care apucase de atunci era diferit in prezent de cel pe care fusese educat sa il urmeze. Principiile, oricat de adanc sadite se dorisera, incepeau acum sa prezinte fisuri amenintatoare. Convingerea isi lasa mereu loc de indoiala si indoiala avea mereu grija sa formeze terenul banuielilor. Era un joc de umbre in care vinovatia se pasa de la o fiinta la alta, fara argumente, pe pure motive de ura sau de invidie. Cum adevarul refuza sa iasa la iveala, din lant ieseau mai intai cei slabi, apoi cei care se incapatanau sa se lase invinsi. El unul nu suporta esecul, motiv pentru care se echipase cu toate armele pentru a ramane invingator in batalia mortii. Pentru ca da, ne luptam cu sfarsitul in orice moment al existentei noastre, chiar si atunci cand nu suntem constienti. Ne luptam cu sfarsitul atunci cand terminam cartea preferata de citit, cand rupem o imbratisare draga sau cand ne luam la revedere de la oamenii pe care ni-i dorim sa-i revedem zilnic. Soarele apune intotdeauna si lasa loc noptii, de ce nu ar fi asa si in viata?

    Pentru ca avea respect fata de cei morti, pentru puterea lor de a duce in mormant secrete murdare si criminale, hotari sa se imbrace cat mai adecvat vremii si evenimentului. Nu o cunoscuse pe fata decat fugitiv, genul acela de imagine a unui om care iti revine in minte ca un flashback sters - un chip zarit in graba pe coridorul aglomerat sau in ultima banca de la orele de curs. Genul de persoane pe care nu le sesizezi, cu toate ca se afla in aceeasi incapere cu tine. Genul carora nu le simti prezenta si nu le auzi pasii, desi probabil se ascunde in umbra ta imprimata pe asfalt. Poate statea ascunsa in Intuneric. Sau poate intr-o lumina prea orbitoare pe care ti-era imposibil sa o privesti. Cert era in schimb ca acum murise. Auzise zvonuri despre blesteme si desi il amuzau lucrurile acestea ( poate unde blestemele lui nu se rasfransera niciodata asupra membrilor familiei sale ), acum isi pastra figura de inmormantare. Serios si nedistras de niciun factor din jurul sau. Fusese mai mult obligat sa mearga, chestii de formalitate ce tineau mai degraba de reputatia sa, de functia sa de prefect si de datoria de coleg, cu toate ca nu impartaseau aceeasi casa. Era viperina si oh, nu ar fi crezut vreodata ca avea sa vada vreuna rapusa atat de tanara intr-un sicriu! Se intreba acum care era cauza ce se ascundea in spatele unui deces pe care vindecatorii il catalogasera pur medical. Asta il ducea cu gandul la sirul infinit de intrebari si de ipoteze pe care si le formulase, personal, in cazul lui Isaac. Inainte de a veni in cimitirul cu pricina, avusese grija sa treaca pe la mormantul tatalui sau. Ii curatase piatra de frunze uscate si moarte, inghetate de iarna si ii pusese alaturi un volum al cartii sale preferate. Poate mortii citeau si pe lumea cealalta si era convins ca in absenta unei lecturi cumsecade, barbatul s-ar fi plictisit rapid.

    Tipei ii adusese o coroana de flori cumparata de un spiridus de casa din banii lui Karen. Era o coroana frumoasa, cu cele mai diverse plante, menite sa incante privirea, dar de niciun ajutor. El unul se simtea stanjenit daca i s-ar fi adus o asemenea chestie cu scopul de a acoperi urmele unei suferinte sau pierderi. Isi confirma, pentru a doua oara, ca inmormantarile aveau mereu ceva fals in ele. Lacrimi varsate de spectacol, haine negre pentru a posomori peisajul, priviri in pamant de parca ar fi dorit sa vada toate scheletele ingropate dincolo de stratul care ii sustinea la suprafata si ii despartea.
    Banuia ca mai erau colegi de an care venira, dar el prefera sa-si aleaga un loc mai departe de sicriu. Simtea ca nu avea nicio legatura cu mortul si i s-ar fi parut impropriu sa se apropie pentru a lasa o vorba de adio cuiva necunoscut. Totusi, ii urmari pe fiecare in parte, incercand sa se prinda cati erau falsi si cati sinceri.
    Incepu sa ploua si cu toate ca picaturile nu reprezentau un pericol pentru coafura lui ( isi pieptanase parul atat de insistent incat niciun ciuf nu statea aiurea, facandu-l sa arate mai matur si mai apropiat de figura paterna ), reprezenta insa o alarma pentru paltonul sau. Deschise umbrela bleumaren si o pozitiona frumos deasupra capului, protejandu-si astfel si hainele. Iar ca efect de scena, isi aseza pe nas ochelarii negrii de soare. Mergeau la inmormantari. Asta ii camufla ochii si ii permitea sa priveasca insistent pe oricine isi dorea fara sa fie catalogat ca nesimtit. Si studie. Una, doua, trei, sapte persoane.

    Urma apoi ceva imprevizibil. O tipa se descalta si se catara de-a dreptul in sicriu, langa trupul neinsufletit. Oamenii exclamara si cativa domni pareau, de la departare, sa ii ceara sa se retraga. Totusi, nimeni nu actiona concret, ci ramasera ca spectatorii urmarind parca o piesa de teatru. El recunoscu sacrificiu in acea imbratisare ciudata a fetelor. Un sacrificiu a celei vii care parea sa ucida o parte din ea odata cu moartea prietenei sale. Stia ca asta se intamplase si in cazul sau si stia cat de nociv putea sa devina pe parcurs. Uneori e bine ... sa ii dai drumu' de tot.
    Pasa umbrela sa altcuiva din senin si se indrepta spre cosciug. I se murdarira pantofii de noroiul ce incepea sa se formeze, dar nu conta. Se apleca asupra sicriului si o cuprinse usor cu bratele, din spate, pe tanara ce poseda o energie puternica. Primi un cot in maxilar, dar i se paru firesc, asa ca nu renunta din prima. O stia pe fata - nu isi putea explica cum interactionase cu viperinele mai mult decat cu restul fetelor de la celelalte case, soarta avea o placere sadica sa il chinuie pe el si pe inima lui - asa ca nu ii fu greu sa ii vorbeasca deschis:
    Reira, asculta-ma... ii ceru pe un ton rugator, susotit in ureche ca sa nu auda ceilalti. Reusi sa o cuprinda intr-un fel de imbratisare inversa si sa o traga de acolo, luand-o complet in brate pentru ca era desculta. Arunca o singura privire fetei din sicriu si parerea de rau i se citi pe chip cand continua sa-i vorbeasca:
    Nu ai pierdut-o iubind-o. O vei pierde insa mereu prin a nu o lasa sa plece.
    Crezu ca fata se mai potolise. O lasa jos si isi permise sa imprumute umbrela unui domn de alaturi, tinand-o deasupra ei pana se incalta. Ii mai vorbi cate ceva care ramase intre ei doi si isi perinda ochii la oamenii din jur, uracios, invitandu-i parca sa revina la starea de dinainte pentru ca nu avura nimic interesant de vazut mai devreme. Zari atunci un alt chip prin multime care ii atrase atentia si se intoarse spre Reira, inmanandu-i umbrela.
    Promite-mi ca stai cuminte pana ma intorc! ii ceru privind-o serios, facandu-i semn ca va disparea o vreme din multimea curioasa. Isi recupera propria umbrela ca tot se afla in drum si se departa suficient de grupul strans in jurul gropii, urmarind o anumita silueta ce era pe picior de plecare. O ajunse din urma si plasa umbrela deasupra palarioarei ei, alaturandu-i-se neinvitat ca sa incapa si el sub bolta ce ii despartea de ploaie.

    Iti sunt dator cu o plimbare ... se baga in seama, intinzand elegant bratul, asteptand sa il cuprinda sau sa-i dea un ghiont in coaste. Nu uitase de ultima lor calatorie intergalactica din turnul de astronomie, asa ca se decise sa clarifice: De data aceasta, cu picioarele pe pamant.
    Privi in jur la mormintele care se aflau de-o parte si de alta a potecii. Neadecvat.
    Fa abstractie ca suntem intr-un cimitir.
    La inmormantarea unei colege dintre ale tale lasa sa se citeasca in tonul stins continuarea. Ii veni atunci o idee si o indemna sa-si inchida ochii. Ii promise ca nu o va lega cu o esarfa ca data trecuta si nici nu o va rapi sa o duca in vreun loc dubios. Ii explica ca era vorba despre un exercitiu de imaginatie simplu.
    Descrie-mi locul in care ai vrea sa fii acum.
    Oamenii faceau prejudecati. Mereu daca rosteau cuvantul cimitir se gandeau la pierderi, suferinta si cadavre. Le lipsea imaginatia. Cimitirul putea fi un loc ca oricare altul. Depindea numai de interpretarea data.
[align=center]Posted Image Posted Image
Victory is defined by those who claim it.
[/align]
Offline Profile Goto Top
 
Lucas Christian Byron
Member Avatar
clarvazator
Vrajitori
  • Vestile circulau repede prin Hogwarts, mai ales daca erau proaste. Ramasese stupefiat in momentul in care aflase ca Odille murise. Poate ca socul nu ar fi fost chiar atat de mare daca nu s-ar fi aflat in acelasi loc cu ea cu o zi in urma. Daca nu ar fi fost pe punctul de a-i lesina in brate. Daca si daca si daca. Era intr-o stare precara de echilibru si nu isi gasea cuvintele. Cativa colegi ii spusera ca viperina si-o cautase cu lumanarea, dar el nu ii auzea si nu putea sa inteleaga. Nu se stia motivul pentru care ea murise si lui ii era greu sa creada ca o persoana putea sa paseasca asa usor pe lumea de dincolo. Cateva ore nu facu decat sa stea inchis in dormitor, uitandu-se pe pereti. Inca nu ii venea sa creada. Nu se trezise in acea dimineata pentru a primi acea veste, asta era sigur. Se baga la loc in pat si nu mai dori sa iasa de acolo pana ce o alta veste ii flutura pe la urechi: inmormantarea. Deja i se parea ca lumea este cu susul in jos. Odille era bolnava? Insa numele ei nu era scris in Jurnalul Mortii si nu gasea niciun motiv pentru care fata sa fi murit asa usor.
    Se dadu jos si se imbraca simplu, in pantaloni stramti, negri si un pulovar negru, alb. Lua la rand toti colegii si ii intreba daca stiau ce anume se intamplase. Nimeni nu putea sa ii ofere un raspuns concret si el se incrunta nervos, gandindu-se pret de cateva momente ca ea nu murise cu adevarat. Poate facea ceea ce facuse si Christopher. Poate dorea sa plece. Insa daca dorea sa plece, la ce bun sa fie chemat la inmormantare? Decise sa se duca personal si sa se asigure cu ochii lui ca ea era moarta.

    Problema consta in transport. Profesorii mergeau cu elevii sa isi conduca fosta colega pe ultimul drum, dar Christian, la cum era el cu capul in nori, reusi si de aceasta data sa se departeze de grup si sa o ia pe maidan de capul sau. Nu stia cum, dar cert era ca se trezi in centrul orasului singur cuc. Pali si se inverzi si se panica. Era prima ora cand statea singur cu atatia incuiati si nu era deloc linistitor pentru sufletul sau de sange-pur. Isi musca buza cu forta si decise sa caute o persoana care ar fi putut sa il directioneze. Nu putea sa se foloseasca de magie din moment ce era minor si ultima chestie pe care ar fi trebuit sa o faca in acea zi era aceea de a se trezi exmatriculat. Misiuna fara tinta, fara tel pana ce dadu de o babuta. I se parea destul de interesanta ca prezenta asa ca se apropie cu grija de aceasta.
    Ma scuzati! Stiti unde este cimitirul?
    Afla ca erau doua in zona asa ca isi chinui neuronii sa gaseasca numele. In cele din urma si-l aminti si ea ii indica directia, spunandu-i ca este mult de mers pana acolo. Christian facu o mutra de inger in picaj si asta fiindca nu dorea sa se duca singur si sa ramana cu mortii. Ii era frica de ei si chiar avea de gand sa se intoarca la scoala alaturi de colegii sai.
    Babuta il lua de mana si il duse taras pana in dreptul unui tip intr-un costum dubios care era calare pe un cal. Christian se uita lung la el in timp ce babuta spunea ca el, Christian adica, trebuia sa ajunga la inmormantarea rudelor sale. Cercetasul se roti spre ea si dadu sa o corecteze. Habar n-avea de unde trasese ea acea concluzie, dar in mod sigur era una gresita. Tipul in uniforma dubioasa paru impresionat de acest lucru, insa, asa ca ii intinse calul, moment in care Christian se uita la el de parca ar fi descoperit ca este un dementor care ii vrea sufletul.
    Eu... Nu nu nu! Nu ma urc pe ala.
    Nu apuca sa urle el prea bine sau sa se faca inteles ca tipul il prinse de mijloc si il salta pe animal.

    Nu ii placea sa stea cu asa ceva intre picioare si se simtea emotionat; calul simtea asta fiindca batu din copite si il facu sa se agate mai bine de chestia lunga pe care o avea la gat. Cineva ii zise ca se numea ,,ham", dar nu se intoarse sa vada cine. I se indica drumul catre cimitir si fu batut pe picior de babuta. Dupa ce primi verbal toate urarile din lume, tipul in uniforma plesni animalul peste fund, iar acesta tasni ca disperatul. Christian tipa ca o domnita si se agata mai bine de gatul lui, inchizand ochii, rugandu-se sa nu pice de acolo si sa isi rupa gatul.
    Dupa minute bune de chin total vazu portile cimitirului. Inghiti in sec si se indrepta pe animal. Se obisnuise acum sa stea acolo si nu dorea sa apara in fata colegilor ca un sperios care nu stia ce sa faca. Isi drese vocea, prinse mai bine hamul si se uita drept inainte, intrand tantos pe calul acela alb (cerule, abia acum vedea ca era alb) de parca planuise asta de la bun inceput. Cand vazu sicriul deschis ii pica mutra. Tocmai in acel moment doua persoane se departau de acesta, iar Christian duse calul mai aproape, apoi sari de pe el dintr-o miscare. Din fericire aluneca in picioare - norocul incepatorului.
    Se apropie cu grija si arunca o singura privire in cosciug. Era acolo. Nu observa nimic; nici haine, nici par, nici expresie. O observa pe ea si intelese ca nu era o gluma proasta, chiar murise.
    Esti o mincinoasa. ii spuse in soapta si isi sprijini palma de marginea sicriului, aplecandu-se spre ea. Astepta sa ii simta respiratia lovindu-se de nasul sau, dar nu simtea nimic. Era moarta.
    Avu impresia ca se apropie cineva si i se agata de brat asa ca tresari si se dadu un pas in spate, impiedicandu-se de Cody, infigandu-si degetele in mana lui fiindca nu avea echilibru.
[align=center] Posted Image
(there are as many MINDS as there are heads)
Posted Image
Those that men call Werewolves or Lycanthropes call themselves the Hounds of God, as they claim their transformation is a gift from their creator, and they repay the gift with their tenacity, for they will pursue an evildoer to the very gates of Hell.
[/align]
Offline Profile Goto Top
 
Connor Fergus Calvagh
Member Avatar
varcolac; asistent vindecator; preg. cercetator varcolaci
Hogwarts Staff
  • Nu stia ca mergea la o inmormantare, asa ca se imbraca in hainele sale cele de toate zilele - avea o bluza verde ca iarba cu dungi rosii si maneci atat de lungi incat ii acopereau palmele. O asortase cu niste blugi bleu stransi pe picior si ghetele sale obisnuite, purtand peste un palton bej. Ii era cam frig asa ca avea si fularul astropufilor aruncat in jurul gatului, tinandu-si obrajii si boticul acoperit de lana pufoasa. Se simti ca o sorcova atunci cand ajunse in cimitir si se trezi inconjurat de oameni la fel de colorat imbracati precum ciorile. Ridica insa din umeri; nu cunostea decedatul sau decedata asa ca nu il interesa prea tare.

    "L-am rugat pe tata sa iti dea niste sfaturi in scris. Macar atata sa faca dupa... stii tu."

    Zambi entuziasmat, luand repede hartia din degetele fetei si lungindu-se sa ii aplice o pupatura zgomotoasa pe obraz.
    "Multumeeesc!" raspunse vesel, cu un tors personal citindu-i-se in glas. Ei, pentru asta venise!
    Ar fi venit oricum daca il invita Francis, ceea ce se si intamplase, dar informatiile erau intodeauna o motivatie mai puternica. Nu il vazuse inca pe Christian in ziua aceea si suferea profund din aceasta cauza, dar merse sprinten prin cimitir, apropiindu-se impreuna cu viperina de groapa in care zacea sicriul inca deschis.
    "Hm, nu cred." zise referitor la flori, rotindu-si privirea printre cei cativa oameni prezenti. Ii cunostea pe toti, inclusiv pe cea care... aaa.... facea ceva in mormant cu raposata. Pe aceea nu o cunostea. Dar se holba la cele doua destul de bine cat sa le tina minte si sa le viseze in noaptea aceea. Cody nu era o persoana care sa preia tristetea celor din jur si isi pastra cu usurinta veselia in cam orice situatie, asa ca il lasa complet rece intregul eveniment, aerul dramatic al gesturilor celor din jur parandu-i-se de un kitsch teribil, desi el era cel care nu se potrivea deloc in peisaj. Vara hartia oferita de viperina in buzunarul paltonului, apucandu-se sa se legene inainte si inapoi din glezne, stand pasnic langa ea pentru a ii tine companie si a o proteja de energia negativa emanata de fiecare suflet prezent in acel loc. Scoase o punguta cu bomboane din buzunar si ii oferi una lui Francis, zambind incurajator in timp ce prindea una cu coltisorii si o mesteca fericit, complet neatins de contextul in care se situa.

    "Scuze eu... plecam, da."

    "Asa repedee?" se matai pe un ton trist, agatandu-i-se fetei de maneca si privind-o cu ochii sai mari si albastri.
    "Dar..." spuse pregatindu-se sa protesteze categoric; i se rupea in paispe' de inmormantare, dar nu venise acolo ca sa plece dupa doua minute. Nu o mai vazuse de mult pe Francis si il lovise dorul de ea acum ca o avea in fata ochilor. Isi dorea sa mai stea in preajma ei, sa mai rada si sa se mai simta bine. Era singura ruda pe care o cunostea si cu care se intelegea, chiar daca nu fusese niciodata pe deplin convins de legatura de sange dintre ei din simplul motiv ca i se parea incredibil sa ii pice din cer un membru al familiei dupa o viata de singuratate. Nu simtea ca ar fi fost facuti din acelasi material desi se intelegea exceptional cu ea si o situa intr-un top nescris al persoanelor care ii erau cele mai dragi. Nu ar fi putut explica acel fir de intuitie si nici nu incerca, bucurandu-se sa creada ca ii era verisoara si prietena asa cum ii fusese prima iubita cu care se pupa ca un iepuras, inainte sa afle ce e aia sarut adevarat, inainte sa stie ca atunci cand te tii de mana cu cineva la care tii in felul ala nu simti niciodata nevoia sa ii dai drumul pentru ca ti-a transpirat palma.

    Nu mai scoase nici un cuvant pentru ca fu distras de o aparitie de poveste: Christian pe un cal. L-ar fi pufnit rasul dar era prea ocupat sa zambeasca precum un prost, holbandu-se la cercetas cum galopa pe dealuri si campii, cu pelerina in vant si cu parul stralucindu-i in lumina rece a soarelui de iarna. I se inmuiara genunchii si se sprinini de Francis, scotand un sunet stins de ceva, nici el nu stia ce, privind-o ametit dupa ce tipul cobora de pe armasar si se duse sa vorbeasca cu moarta.
    "E o idee bunaaa! Hai sa plecam. Ne vedem la Hogwarts, da? Trebuie sa mai vorbim, mi-e dor de tine taretaretare de tot."
    O imbratisa de sa-i ia tot aerul din plamani, lasand-o sa ii simta forta fierbinte de varcolac, si o pupa apoi pe amandoi obrajii, departandu-se si facandu-i cu mana zambaret inainte de a o rupe la fuga inspre Christian, pregatindu-se sa sara pe el ca un lupisor la atac. Facu insa pe omul civilizat si doar i se agata de brat, tragandu-l de maneca pentru a ii atrage atentia, servindu-i o privire umeda si un zambet atat de vesel incat contrabalansa intreaga inmormantare.
    "Ce trist arati." comenta fara nici cel mai mic stres, strangandu-i bratul cu amandoua mainile si lipindu-se de el, frecandu-si obrazul de umarul sau. Era mai scund asa ca asta nu reprezenta nici o problema.
    "Hai sa te inveselesc." propuse streurandu-i in mana punga cu bomboane, sau ce mai ramasese din ele, tragandu-l urgent de langa groapa ca sa nu il lase sa se deprime. Daca venise insemna ca era cat de cat apropiat de decedata, asa ca nu dorea sa il lase sa fie prins in tentaculele unei stari intunecate. Nu ii placea sa il vada suparat. Il trase catre o banca de sub un pom fara frunze, trantindu-l in fund si punandu-i-se in brate pentru ca erau deja departe de privirile celorlalti si ii era mai usor sa il inveseleasca atunci cand ii ocupa tot campul vizual.
    "Nu stiam ca poti calari." observa zambind nevinovat, punandu-si mainile de o parte si de alta a gatului lui, lasandu-si bratele intinse sa se sprijine de umerii sai intr-o pozitie comoda.
    "Printule." comenta zambind moale.

    Statu acolo nitel ca placinta si il tinu de vorba, apoi se ridica, aranjandu-si hainele sifonate de pozitie.
    "Trebuie sa plec." zise pe un ton trist ca o mie de viori, batand din gene ca tipul sa nu se supere pe el pentru ca isi lua talpasita de langa el ca un mic trisor.
    "Am venit cu Francis si nu vreau sa o las singura." explica aplecandu-se ca sa il pupe de la revedere.
    "Ne vedem la Hogwarts!" spuse si ii facu cu mana in semn ca ar fi fost mai bine sa plece. Locul ala era deprimant si nu vroia sa il vada pe cercetas trist. Se departa de el si se intoarse la inmormantare, cautand-o din ochi pe Francis. Daca nu o gasea, pleca singur.
[align=center]... hidden in the sun, for when the darkness comes.
Posted Image
No matter how much you feed the wolf, he keeps looking at the forest.

Posted Image
[size0]( cheer up master! )

busy pana dupa 20 septembrie
si dupa 1 octombrie
[/align]
Offline Profile Goto Top
 
Jane E. Mcgrath
Member Avatar
secretara, intern depart. cooperarii magice internationale
Ministerul Magiei
  • Pentru razbunare, colega!
    Primise o bautura de la ea. Inca isi amintea chipul vesel, plin de viata si toastul propus. I se paruse o aparitie ciudata, speciala, greu de uitat in mod evident cum se afla acum intr-un cimitir de la marginea Hogsmeade-ului, asistand la inmormantarea unei straine cu care abia schimbase cateva replici intr-o seara. Macar in acel peisaj, hainele ei negre se potriveau numai bine. Purta o bluza cu maneci negre- din voal usor transparent, pantaloni negri si un sacou deasupra. Nu ii era rece pentru ca se obisnuise, incredibil sau nu, cu frigul de la ultima inmormantare. Nu se dezlipise de locul unde pusesera cosciugul Thesei. Statuse acolo pana se innoptase, ca si cum si-ar fi dorit sa recupereze timpul pe care nu il petrecuse niciodata in compania mamei sale. Racise zdravan atunci, iar acum avea impresia ca este subit mai rezistenta. Mergea hotarata desi daca ar fi intrebat-o cineva de ce a venit, nu ar fi avut un raspuns. Odille studia la viperini, asa ca se intreba daca era vreo sansa sa o revada pe Vivienne acolo sau oricum , vreo figura cat de cat familiara. Nici la intrebarea, 'cum ai cunoscut-o?' nu detinea un raspuns. Nu ar fi putut sa spuna ca a stiut-o vreodata pe tanara. Ele doua nu au purtat nicio discutie prea profunda.
    Fratii Byron sunt cu adevarat niste pacoste, nu crezi?
    Zambi exact cand ajunsese la destinatie, lucru teribil de ciudat avand in vedere evenimentul care se desfasura acolo. Odille o bine-dispunea, aproape ca-i parea rau ca nu o urmase atunci sau ca nu incercase s-o opreasca. Poate multe s-ar fi schimbat, daca ele doua vorbeau mai mult de atat. Isi aminti privirea care ii transmisese candva o invitatie, o oportunitate pe care o lasase sa-i scape printre degete: esti cu mine sau esti impotriva mea? decide-te acum! Amuzant cum inca nu se hotarase, absolut deloc chiar.

    Nu adusese flori pentru ca nu fusese convinsa ca va aparea acolo. Cumva, cutreierase strazile din Hogsmeade, apoi isi facuse curaj sa vina, promitandu-si ca oricine ar mai aparea pe acolo, nu va mai folosi magia deloc. Era totusi o inmormantare si ea devenise subit sobra. Ii pieri zambetul de pe chip in momentul in care realiza ca mai era cineva in cosciug. Ramasese la o distanta considerabila, nestiind daca s-o ia in stanga, in dreapta , in fata sau in spate si sa dispara repede de acolo. Inmormantarile o storceau pana si de ultimul strop de energie, pana si putinul rosu din obraji pali la vederea viperinei decedate. Inspira adanc, gandindu-se ca era pacat ca murise asa devreme, apoi parandu-i-se plauzibil sa sfarseasca si ea insasi asa, curand, daca nu avea mai multa grija pe cine calca pe bataturi. Nu o cunostea bine deloc, dar ramanea acolo, infipta bine in pamant si asteptand ca evenimentul deprimant sa ia sfarsit. Privi in jur, observand cateva chipuri familiare, dar cumva nu credea ca este frumos sa se apuce sa socializeze si ii placea linistea din jur, ii suradea chiar mult sa stea acolo, doar ea si gandurile ei. Nu isi dadu seama cand anume si de unde aparuse Christian, dar il vazu aplecandu-se peste cosciug, parand sa sopteasca ceva. Acum se simtea si mai incomod, cum toti din jur erau teribil de afectati, iar ea desigur ca nu era fericita, dar nici distrusa de veste.
    Poate e o pacoste, dar sigur e una careia ii pasa de tine. gandi, considerand ca nu-i deloc ciudat sa-i raspunda la o intrebare pe care o neglijase candva, doar nu il cunostea de mult pe Christian Byron. Cat despre celalalt frate, prefera sa-l lase sa se odihneasca in pace, fara sa-l mai tulbure si refuzand sa isi ocupe mintea cu el. Nu, atunci chiar nu era momentul. Privi lung la tinuta lui Odille si subit descoperi ca nu-i placea deloc. Nu stia cine se ocupase de ea, dar nu intelegea de ce se straduisera sa o imbrace si s-o schimbe asa. Poate acela nu ii reprezenta stilul vestimentar, poate daca ar fi putut spune ceva, ar fi zis ca nu se simte comfortabil asa. Procedasera la fel cu Thesa, lucru care din nou o necajise. Numara in gand minutele de cand statea acolo, simtind subit nevoia sa scoata bagheta . Nu, nu era o idee buna. Isi aminti de lantisorul dat de Thesa. Il purtase zilnic la gat de la moartea ei, ascuns pe sub hainele negre. Pentru prima data il scoase de sub bluza, lasandu-l sa-i atarne la gat vizibil si inclestandu-si degetele in jurul pandantului. Oare Odille avusese ceva sau pe cineva de care sa se lege? Ar fi reusit s-o convinga in astfel de momente sa deschida ochii? Staruintele lui Jane nu functionasera pe Thesa. Dadea vina pe faptul ca ele doua nu fusesera niciodata apropiate.
[align=center]Posted Image

Thank you for the gorgeous set samigirl![/align]
Offline Profile Goto Top
 
Jillian Berlioz Murdoch
Member Avatar
muzicant ceaunul crapat
Vrajitori
  • Isi facuse un soi de plan in minte; sa se duca la oamenii care murisera si sa le lase flori la mormant. Nu la cineva in mod deosebit, nu avea ganduri din acestea; sa se duca la toti si la niciunul. Culesese cateva flori colorate si plecase cu tot cu ele spre cimitir. Se oprea din cand in cand si privea mormintele strainilor. Il interesau in mod deosebit cele care nu erau insemnate, cele care nu pareau sa apartina unor oameni carora li se simtea dorul. Se apleca si citea scrisul de pe pietrele funerare, trecandu-si buricele degetelor peste inscriptie. Unele aveau datele sterse. La unii nu se mai vedea nici numele. Cu ce erau diferite acele morminte de gropile comune? Un loc de veci nemarcat, o piatra infipta in pamant si liniste.
    Abia dupa ce plecase de la Hogwarts reusise sa isi puna ordine in ganduri. Abia dupa ce inchisese in urma toate usile era in stare sa vada totul asa cum era. I se pareau ca in acel cimitir se gaseau multe culori. Lumea intreaga se stransese intr-un cerc inchis al unui univers poetic pe care nu o sa ne apucam sa il descriem aici.

    Se aseza in genunchi in fata unui mormant mai mic. Se uita la inscriptie si de aceasta data putu sa citeasca data nasterii; apoi data mortii. Inghiti in sec si alese o floare albastra. O aseza frumos langa un buchet uscat si privi cu atentie locul. Mormintele copiilor erau printre putinele vizitate. Se vedeau urmele celor care treceau si le lasau mici atentii care nu le foloseau la nimic si care erau inutile acum. Timpul li se oprise. Nu mai zambeau, nu mai dadeau din maini si categoric nu mai puteau sa vada suferinta celor lasati in urma. Inmormantarile si cimitirele erau facute pentru oamenii care traiau. Pentru ca ei sa poata trece peste. Pentru ca ei sa traiasca linistiti cu falsa impresie ca facusera un lucru bun, ca nu renuntasera, ca amintirea mortului avea sa ramana vie in mintea lor. Si minteau, desigur. Nicio amintire nu ramane acolo pentru mult timp. Nimic trecator nu este menit sa existe vesnic.
    Surase si se ridica, pornind din nou la drum. Se plimba mult prin cimitir in acea zi. Ignora ploaia si ignora oamenii in pelerine care mai vizitau cate un mormant sau altul. Uneori se oprea sa citeasca mesajele in versuri scrise pe pietre. Alteori ridica din sprancene cand erau date indicii referitoare la cauza mortii. De cele mai multe ori inertia era singurul lucru care ii atragea atentia, iar el lasa o floare colorata in locurile napadite de buruieni. Ramasese doar cu doua in momentul in care atentia ii fu atrasa de un sunet. Se intoarse si urma cursul apei, cum s-ar spune, apropiindu-se de sursa. Zari un sicriu in mijlocul cimitirului ala uitat de lume - aparent - apoi recunoscu figuri de la Hogwarts.

    Nu era miscat de moarte. Ala era scopul oamenilor, pana la urma. Insa era interesat sa vada cine anume murise. De obicei mergeai la inmormantare ca sa iti plangi singur de mila. Iti parea rau pentru mort, dar erai fericit ca e el si nu tu. Cam asta era intreaga treaba. Apreciai mai mult viata, lasai o floare si te aruncai la loc in propriile ganduri si actiuni, amintindu-ti ca nu trebuie sa faci miscari gresite daca doresti sa respiri. Se indoia ca existau persoane care puteau sa simta cu adevarat durerea pierderii din moment ce multi traiau pentru propria persoana. Se uita la mutrele celor prezenti si stiu sigur in acea clipa ca niciunul nu ar fi salvat persoana din sicriu daca ar fi trebuit sa isi ofere propria viata la schimb. Curajul era usor de redat in cuvinte, dar faptele erau mereu o problema. Oricat ti-ai fi zis tu in miez de noapte ca esti dispus sa o faci pe eroul, in momentul in care trebuia sa actionezi cu adevarat nu se intampla nimic. Creierul nu este totul; trupul are un sistem propriu de aparare. Se blocheaza totul atunci cand apare pericolul.

    Se duse in dreptul sicriului si se uita inauntru la moarta. O recunoscu din prima. Ii studie chipul si rochia si se gandi ca inmormantarile aveau prea mult fast. Nu era nimic gratios la moarte. Sangele nu mai era sange, trupul devenea greu ca piatra si incapabil de carat. Expresiile se transformau pana deveneau grotesti. Nu exista circulatie, deci nu exista culoare. Nu deveneai alb ca portelanul si nici palid ca un vampir. Deveneai alb ca mortul, o carcasa lasata fara suflet, un obiect ce avea sa fie aruncat intr-o groapa ca un gunoi, lasat la mila viermilor si altor fiinte care se hraneau cu tine. Nu puteai sa infrumusetezi un mort fiindca scopul lui, ca mort, era acela de a se face urat.
    Pustoaica aia parea destul de normala, parca dormea. Se intreba daca aruncase cineva vraji de conservare asupra ei. Nu simti nimic, privind-o. Nici mila, nici vai ce trist. Ea era viperina din biblioteca pentru el si atat. Fiecare o percepea asa cum o cunoscuse. El o cunoscuse pret de cateva secunde.
    Mai repede ca tine? o intreba cat se poate de sec, continuarea la ceea ce ii spusese ea atunci, ca o sa moara repede. Privirea lui deveni brusc veninoasa, apoi se destinse si decise sa lase mortii in pace. Lasa o floare langa ea, pe jos. Nu i-o punea in cosciug si nici langa. O lasa acolo sa fie calcata in picioare de cei care apreciau frumosul la fel cum apreciau umanitatea.

    Intoarse privirea si o zari pe Jane asa ca lasa capul intr-o parte si privi ultima floare pe care o avea. Se apropie de ea si o intinse spre aceasta, trezindu-se ca i-o agata in par inainte sa ii dea timp de reactie. Nu isi mai amintea nimic de la nunta fiindca el uita tot ce se intampla la betie, dar stia ca se intamplase ceva. Ii zambi simplu si se intoarse.
    Venise acolo sa tina companie mortilor. O facuse. Acum trebuia sa se intoarca la treburile sale care constau in producerea mai multor morti. Un om trebuia sa isi faca rost de prieteni.
[align=center] [size0]
‘Cause your SOUL is on fire A SHOT in the dark
Posted Image
What did they aim for when they missed your heart?
[/align]
Offline Profile Goto Top
 
Reira Mornie
Member Avatar
Layla Gaunt; magmetamorf; Argus Apocraphex;
Vrajitori
  • [align=center]We said goodbye
    With the smile on our faces
    Now you're alone
    You're so sad on your own
    The truth is
    We run out of time
    Now you're looking for me
    Or ]anyone like me
    [/align]

    Nu stia ce o deranja mai tare pe Reira. Faptul ca Odille nu ii spusese ca avusese de gand sa moara sau faptul ca ea nu isi luase ramas bun inainte sa ia mana alba a Mortii si sa ii stranga degetele cu intentia de a nu-i mai da niciodata drumul? Ar fi putut sa-i lase un bilet de adio. In care sa-i scrie cu litere sau note pe un portativ stramb ca avea de gand sa-si viziteze stramosii. Sa-i scrie de ce voia sa faca acel lucru. Sau sa-i lase o floare pe pervaz. Sau o pana de lebada. De randunica. Un sarut pe tampla. O lacrima pe obraz.
    Ofta incet, cu nasul ascuns in materialul ud al mortului din cosciug si isi inclesta dintii, inghitindu-si un urlet. Oricum mortii nu auzeau imaginile din lumea celor vii. Nu vedeau sunetele. Ei erau...morti.
    O stranse si mai tare pe Odille in brate, vrand sa o faca parte din corpul ei. Parte din carnea ei, din oase, din celule. Sa o stie mereu cu ea, alaturi de ea, pasind pe acelasi drum spre o a doua moarte.
    Nu ii pasa de oamenii din jur. Putea sa ii auda, undeva in surdina, cum vocifereaza, cum isi exprima nemultumirea fata de gestul ei. Dar ce stiau ei despre iubire? Despre sacrificiu? Ei nu intelegeau iubirea pentru ca erau egoisti. Si cand iubeau, ei nu iubeau pentru ca persoana din fata lor era minunata si merita sa primeasca un asemenea sentiment. Ei iubeau pentru ca ei se simteau bine facand asta. Pentru ca voiai sa se simta bine. Pentru ca urau sentimentul acela grotesc de singuratate. Si tristete. Pentru ca preferau sa simta o iubire falsa decat sa se simta mizeri. Ei nu intelegeau iubirea. Si singuratatea. Si tristetea. De aceea nu aveau sa stie sa iubeasca toate aceste stari. De aceea nu aveau sa se cunoasca vreodata. Trist.

    Reira pierdu notiunea timpului. Cu ochii inchisi si bratele in jurul prietenei sale ar fi putut jura ca se scursese o iarna si o primavara si o vara si ca era toamna. Si ploaia era un scurta si calda ce avea menirea sa mature ramasitele unei veri infierbantate. Incerca sa deschida ochii dar pleoapele o dureau. Si buzele ii erau crapate pana la sange. Si obrajii supti si umezi. Tremura. De frig? De frica? De singuratate? Nu stia.
    Simti oameni cum se aproprie de sicriu apoi fac un pas in spate oripilati de ceea ce ei vedeau. Nu ii acuza. Ei nu erau capabili sa inteleaga prin ce trecea ea. Ei nu puteau sa inteleaga ce avusesera ele doua, fiinte umane transformate in pasari prea devreme.
    Apoi simti alta persoana cum se aproprie de lacasul lor. Insa aceasta nu pleca. Se incrunta usor si creierul ei incepu sa se trezeasca la viata. Isi infipse mai bine unghiile in corpul lui Odille, vrand sa dea de inteles ca ea NU avea sa fie luata de langa ea, insa strainul o ignora complet. Acesta isi strecura bratele pe sub corpul fetei si incerca sa o ridice de acolo. Reira isi azvarli cotul in spate si simti o oarecare multumire cand realiza ca il lovi pe individ direct in maxilar. Dar el nu renunta. Si asta o enerva si mai tare pe Reira. Incepu sa dea din maini, sa-l impinga cum putea mai bine, desi bratele ei erau mai lipsite de vlaga decat o carpa. Ateriza pe picioare si avu impresia pentru o secunda ca nu mai stie sa umble. Ca nu mai vrea sa umble. Fara Odille, viata ei nu mai avea niciun sens.
    Inspira adanc si isi dadu cu miscari stangace parul din ochi. Stranuta de cateva ori si isi sterse nasul cu maneca de la camasa de noapte. Fara sa-si fi dat seama, se agata cu mana stanga de bratul tipului care o ridica din sicriu si stranse tare. Avea nevoie de un sprijin. De orice. De oricine. Isi ridica apoi privirile si dadu cu ochii de Noah. Noah! Ce cauta el acolo? O cunoscuse pe Odille?
    Acesta ii vorbi ceva, insa ea nu reusi sa-i desluseasca vorbele. Se uita la el cu ochi mari si goi si il stranse si mai tare de brat cand acesta paru ca vrea sa o ia in alta parte. Nu avu forta necesara sa-l retina langa ea asa ca bratul ei cazu inert pe langa corpul ei. Fosta viperina ramase in picioare, pierduta printre morminte si morti ce veneau sa planga singura fiinta vie de acolo.
    Uita de Noah, de faptul ca o rugase sa nu plece nicaieri, asa ca se departa de sicriu. De lume. De cimitir. Nu stia unde anume avea sa mearga. Se lasa doar purtata de pasi, ferindu-se anemic sa nu se ciocneasca de obstacole. Nu mai avea ce cauta acolo. Nu putea sa o aduca pe Odille din morti. Singura persoana la care tinuse...murise. Acum era din nou singura. De data asta singuratatea parca era mai greu de suportat. Inainte nu asteptase. Acum astepta. Nu stia anume ce. Pe Noah. Pe Satana. pe Dumnezeu. O minunte. Sau un alt blestem.


    [align=center]Hello my love
    It's getting cold on this island
    I'm sad alone
    I'm so sad on my own
    The truth is
    We were much too young
    Now I'm looking for you
    Or anyone like you"[/align]

[align=center]
<center><div style="height: 10px;"></div><div style="width: 500px; height: 240px; overflow: hidden;"><div id="flobe"><div class="boblet"><a href="http://z7.invisionfree.com/ViperaEvanesca/index.php?showtopic=127&hl="><span style="color:#4c551f">a p p l i c a t i o n //</span></a> <a href="http://z7.invisionfree.com/ViperaEvanesca/index.php?showtopic=216&hl="><span style="color:#4c551f" size=3 px>d i a r y //</span></a> <a href="http://z7.invisionfree.com/ViperaEvanesca/index.php?showtopic=151&hl="><span style="color:#4c551f">p l o t p a g e //</span></a> <a href="http://z7.invisionfree.com/ViperaEvanesca/index.php?showtopic=844"><span style="color:#4c551f">t r a c k e r //</span></a> <a href="http://maturatorideprafdestele.wordpress.com/"><span style="color:#4c551f">bb //</span></a> <a href="http://candylandcouture.b1.jcink.com/index.php?showtopic=3006&view=getnewpost"><span style="color:#4c551f">cc</span></a></div><div style="height:200px;width:500px;overflow:hidden"><div style="height:200px;width:500px"><img src="http://24.media.tumblr.com/tumblr_m58b3wnpLG1qmkz9ro1_400.gif"></div><div style="margin-top:-200px"><table cellpadding="0" cellspacing="0" style="width:500px;height:200px"><tr><td><div class="fleftt"><div style="width:250px;height:100px"></div></div></td><td><div class="frightt"><div style="width:250px;height:100px"></div></div></td></tr><tr><td><div class="fleftb"><div style="width:250px;height:100px"></div></div></td><td><div class="frightb"><div style="width:250px;height:100px"></div></div></td></tr></table></div></div></div></div><div style="height: 10px;"></div></center><style type="text/css">#flobe{width:500px;height:230px}#flobe .boblet a { text-transform:lowercase; italic; font-size:10px;font-family:Oswald,sans serif;line-height:30px; color: inherit; } #flobe .boblet{width:500px;height:30px;text-transform:lowercase;font-size:10px;font-family:Oswald,sans serif;line-height:20px;position:relative;bottom:-30px;opacity:0;transition-duration:.7s;-moz-transition-duration:.7s;-webkit-transition-duration:.7s;-o-transition-duration:.7s}#flobe:hover .boblet{position:relative;bottom:0;opacity:1}#flobe .fleftt{width:250px height:100px;background-image:url(http://oi58.tinypic.com/2mo3wxj.jpg);position:relative;top:0;left:0;transition-duration:.7s;-moz-transition-duration:.7s;-webkit-transition-duration:.7s;-o-transition-duration:.7s}#flobe .fleftb{width:250px height:100px;background-image:url(http://oi58.tinypic.com/2mo3wxj.jpg);background-position:left bottom;position:relative;bottom:0;left:0;transition-duration:.7s;-moz-transition-duration:.7s;-webkit-transition-duration:.7s;-o-transition-duration:.7s}#flobe .frightt{width:250px height:100px;background-image:url(http://oi58.tinypic.com/2mo3wxj.jpg);position:relative;top:0;right:0;background-position:right top;transition-duration:.7s;-moz-transition-duration:.7s;-webkit-transition-duration:.7s;-o-transition-duration:.7s}#flobe .frightb{width:250px height:100px;background-image:url(http://oi58.tinypic.com/2mo3wxj.jpg);position:relative;bottom:0;right:0;background-position:right bottom;transition-duration:.7s;-moz-transition-duration:.7s;-webkit-transition-duration:.7s;-o-transition-duration:.7s}#flobe:hover .fleftt{position:relative;top:-100px;left:-250px}#flobe:hover .fleftb{position:relative;bottom:-100px;left:-250px}#flobe:hover .frightt{position:relative;top:-100px;right:-250px}#flobe:hover .frightb{position:relative;bottom:-100px;right:-250px}</style> [size0]Give me all your love now 'Cause for all we know We might be dead by tomorrow
I count going wasting my time, adding scars to my heart 'Cause all I hear is "I'm not ready now"
[/align]
Offline Profile Goto Top
 
Lucas Christian Byron
Member Avatar
clarvazator
Vrajitori
  • Cei mai multi cautau ziua de maine, asteptand momentul in care profesorul avea sa se intoarca cu spatele si sa ii crute. Era o chestiune de solidaritate sa vina la inmormantarea unei colege, d-aia erau acolo. Nu vedea pe nimeni plangand, exceptand o persoana, poate doua, deci nu venisera sa isi arate suferinta dureroasa care le crapa sufletul in o mie de bucatele. Era cu adevarat un lucru cu care sa se mandreasca faptul ca venisera la inmormantare din moment ce acest eveniment era unul extrem de rar pe care il apucai poate o data in viata. Christian se uita spre Cody care venise si il trase de acolo. Nu stia nici el ce cauta la inmormantare sau de ce naibii venise asa ca se lasa dus de prietenul sau, astropuful la o banca. Se aseza calm acolo si se uita urat la toti fraierii care credeau in stereotipul de gen si carora li se parea absolut normal ca o tipa sa imbratiseze si sa pupe o alta in mijlocul strazii dar considera o adevarata problema cand doi baieti faceau acest lucru. Ofta si se uita spre el, ramanand cateva secunde asa, nemiscat, urmarind cu atentie plictisitii si indiferentii, persoanele care se apropiau de cosciug si care se duceau apoi in alta parte.
    Cand mor vreau sa mi se dea foc si sa fiu aruncat in canalizare. ii spuse lui Cody, banuind ca el avea sa fie acolo cand murea. Stia deja ca astropuful avea sa fie cel care ii aduca moartea din moment ce viziunile sale erau extrem de graitoare, dar nu ii venea sa fuga in lume si sa alerge pe campii din cauza asta. Privi pe sub sprancene intreaga scena si isi dadu seama ca locul sau chiar nu era acolo.

    [align=center] “This is my depressed stance. When you're depressed, it makes a lot of difference how you stand. The worst thing you can do is straighten up and hold your head high because then you'll start to feel better. If you're going to get any joy out of being depressed, you've got to stand like this.”
    ― Charles M. Schulz
    [/align]
    O cunoscuse pe Odille si incercase sa se apropie de ea, dar nu suficient. Iar ea murise acum. Cody se ridica si el clatina din cap, intorcand obrazul cand acesta se apleca sa il pupe. Era sigur ca sute de ziaristi stateau printre cruci si morti si faceau poze, punand apoi cap de afis acel eveniment iesit din comun.
    Se uita printre gene in jur, iar in cele din urma ofta si sa se salta in picioare. Cine spunea ca locul lui nu era acolo avea dreptate. Nu era acolo. Nici macar nu stia de ce venise. Nu ca mai conta, oricum pleca. Se indrepta spre iesirea din cimitir si lua de de brat un coleg de la cercetasi, nedorind sa se rataceasca iarasi.

    ooc: me - out
[align=center] Posted Image
(there are as many MINDS as there are heads)
Posted Image
Those that men call Werewolves or Lycanthropes call themselves the Hounds of God, as they claim their transformation is a gift from their creator, and they repay the gift with their tenacity, for they will pursue an evildoer to the very gates of Hell.
[/align]
Offline Profile Goto Top
 
Jane E. Mcgrath
Member Avatar
secretara, intern depart. cooperarii magice internationale
Ministerul Magiei
  • Ramasese pe loc, amintindu-si seara balului si fiecare detaliu in parte. Cumva nu reusea sa o recunoasca pe Odille de atunci si sa o identifice cu cea din sicriu, diferentele fiind surprinzatoare. Banuia ca prietenii fetei sufereau mai mult decat Jane de schimbarea produsa la bruneta. Nu se cunosteau deloc, pareri de rau ca nu isi vorbisera mai mult existau, dar nu avea sa le exprime nimanui, cum ea insasi experimentase poate excesiv de multe cuvinte goale, lipsite de scop sau semnificatie, cat sa ii ajunga si sa nu mai ofere si celor din jur. Prefera sa stea singura si sa nu salute sau bage in seama pe nimeni, pentru ca nu ar fi stiut ce sa discute sau sa spuna. Nu se pricepea la inmormantari, le dispretuia din suflet si tot ce era in stare sa faca era sa priveasca drept in fata si sa astepte sa se termine, culoarea din obrajii sai palind pe durata intregului eveniment trist. In astfel de momente se impaca cel mai bine cu amintirile si se ratacea printre ele din cand in cand. Nu-i deci de mirare ca reactiona cu intarziere cand se trezi cu un chip familiar asa de aproape de ea. Urmari floarea din mana lui distrasa, clipind confuza de cateva ori. Se trezi cu ea in par, inainte sa mai apuce sa protesteze. Avea ambele maini pe langa corp si-l privea atenta, in mod evident surprinsa. Nu intelegea zambetul de pe chip, pentru a ultima data nu facuse decat sa ii reproseze anumite decizii si fapte de care se facea mai mult sau mai putin vinovata.
    Un sarut este nimic. Nu ma placi pe mine...
    “Ai dreptate. Un sarut este nimic.”
    Inchise ochii, aparent furioasa pe ceva anume, desi nici ea nu-si dadea seama despre ce ar fi putut fi vorba. O enerva ca il sarutase sau faptul ca se comporta de parca nimic nu se intamplase? O stresau scrisorile si decizia absurda de a ii imprumuta chipul lui Christopher sau simpla lui prezenta acolo o agita destul de tare?

    Il vazu intorcandu-se cu spatele, devenise gestul care-l caracteriza numai bine, doar Jane ajunsese sa-l recunoasca si fara sa-i mai priveasca fata. Isi spusese ca va sta acolo pana la sfarsitul ceremoniei in tacere si va arunca floarea din par imediat ce el nu va mai fi in preajma. Dar nu reusi nimic din ce isi propuse. Facu un pas in fata si se intinse dupa el, apucandu-l de brat, incolacindu-si-l pe al ei in jurul lui. "Stai. Nu te misca." nu era o porunca, vorbise pe un ton normal si el putea sa o asculte sau sa-si elibereze bratul si sa plece. Nu se grabi sa isi explice gestul, apropiindu-se mai mult cat sa nu arate ciudat sau sa atraga atentie nedorita. Acum stateau brat la brat, umar in umar, amuzanta imagine mai constituiau. Il urmarise asezand o floare pe jos, langa mormantul viperinei, pe cealalta i-o prinsese ei in par. Probabil suna rautacios intrebarea sa, dar stia ca el ar fi trebuit deja sa se fi obisnuit cu ea. Jane nu era buna, nici nu stia sa se faca placuta si intotdeauna vorbea direct celor de care se apropia in vreun fel. "Ne-ai oferit la amandoua cate una. Sa inteleg ca in perspectiva ta si eu am murit?" nu avea de unde sa stie ca pana atunci tot asezase flori pe morminte si ca, deci, perspectiva ei se potrivea intocmai actiunilor lui, dar observase floarea micuta care fusese abandonata de cineva pe jos, langa mormantul lui Odille. Semana mult cu cea pe care i-o pusese in fata, apoi in cele din urma in par.

    Nu avea atat de multe amintiri cu cea care se odihnea in aparenta, asa ca le inlocui subit cu cele pe care le impartasea cu Jill. Era ciudat sa il intalneasca intr-un cimitir, mai ales ca nu isi imagina ce legatura ar fi avut fostul astropuf cu fata care zacea acum in sicriu. O sarutase si pe ea candva, asa cum procedase cu tipa cu care plecase de la propria nunta? Fixa pamantul cu privirea, parand sa se gandeasca destul de departe si sa intoarca pe toate partile anumite evenimente mai vechi. Isi dadu repede seama cat de inutil ar fi fost sa reia din nou tot ce se intamplase. Nu o ajuta cu nimic, doar o infuria si mai tare si era prea obosita sa-si mai doreasca sa simta ranchiuna si furie.
    "Ai fugit de la nunta ta. Iti mai amintesti ceva?" rosti totul pe un ton jos, astfel incat doar ei doi sa poata auzi. Nu se simtea bine sa poarte acea conversatie acolo. Ea isi mai amintea, il sarutase si apoi se stersese frumusel pe buze, pretinzand ca nu insemnase nimic. Ii simtise gustul strident, imbibat in alcool si i-l retinuse asa cum fiecare gest al lui Jill ii ramasese bine-intiparit in memorie: degetele lui atingand clapele pianului , imbratisarea, felul in care o ridicase de pe podea, o uscase de apa si-i asezase pe umeri haina lui, atingerea scurta de buze, faptul ca intotdeauna se ridica de pe scaun , cand ea statea in picioare si el i se adresa, tradand o politete exagerata si lista continua la nesfarsit, de la o ridicare a sprancenelor pana la cel mai neinsemnat cuvant de legatura. Ciudat, insa avea o memorie tare buna in ceea ce il privea. Insa in prezent hotari sa nu recurga la ea, alegand minciuna si stiind ca oricand urma sa-l calce suficient pe bataturi cat sa Dispara sau de ce nu, sa o umileasca in public.
    "Mi-ai spus ca ma placi atunci. M-ai sarutat in fata prietenei mele bune." ii atribuia lui faptele sale, simtindu-se deranjata cand se auzea pe ea insasi rostindu-le. Fusese atat, dar atat de naiva, iar acum rusinea care-i insotea hotararile i se putea citi foarte clar pe chip. Desigur, pentru cei care nu ar fi luat parte la ce se intamplase, ar fi confundat obrajii usor imbujorati cu jena provocata de sentimente destul de profunde. O jena si faptul ca alesese sa-l minta, stiind ca daca isi va aminti clar, nu va reactiona deloc bine la o astfel de schimbare in povestea initiala.

    "E a doua inmormantare la care particip in ultimele zile. Ne-am cunoscut la bal, inainte sa vii sa ma ridici de pe jos. Probabil nu am vorbit mai mult de cateva minute, dar mi-as fi dorit s-o ascult atunci mai bine. " isi intoarse intr-un final capul spre el, cautandu-i ochii cu ai ei si fixandu-l desi nu se simtea deloc pregatita nici sa discute ce ramasese neclarificat, nici sa inceapa sa-l acuze de vrute si nevrute si categoric nu-si dorea sa fie nevoita sa-i raspunda la intrebari, daca mai exista vreuna. Din cate ii aratase pana atunci, faptul ca ea respira sau nu, nu avea importanta, la fel cum ei doi fusesera colegi la aceeasi scoala de magie si acum ca renuntase la ea, devenisera nimic. Ca de obicei, o lua prin surprindere , cum nimic din expresia lui faciala nu o avertiza ca urmau sa Dispara. Il prinse mai bine de brat, apropiindu-se de el, cat sa treaca usor peste acea scurta calatorie. Mereu iesea un pic sifonata cand Disparea si Aparea cu cineva. Spera sa invete si ea curand cum sa procedeze, astfel incat sa nu se mai trezeasca apoi abandonata prin cine stie ce colt al Londrei si sa trebuiasca sa recurga la mijloacele incuiate de transport.
[align=center]Posted Image

Thank you for the gorgeous set samigirl![/align]
Offline Profile Goto Top
 
Ariadna K. Mazur
Member Avatar
gaseous nebula; dolly; farmer
Ordinul Phoenix
  • Simtea cum pieptul ii este cuprins intr-un val de flacari si lichidul acela magic se prelingea pe peretii gatului si ii otravea mintea si trupul. Schimbase aproape toti galeonii pe care ii mai avea in cont in bani incuiati si comandase in jur de cinci sticle de bautura. Sarbatorea! Ce? Nici ea nu stia precis. Isi sarbatorea propriile esecuri,eforturile zadarnice de a da de urma unui criminal pe care jurase sa il afunde in cel mai intunecat colt al Iadului. Scutura bine ultima sticla golita ca sa fie sigura ca nu mai ramasese niciun strop din licoare si o lasa sa pluteasca usor pe masuta de langa pat. Rupse hainele de pe ea cu o furie ce avea radacinile infipte in neputinta,in lipsa de informatii si arunca materialele cat pe colo,infasurandu-se intr-un halat alb. Scoase parul blond de sub halat si se opri in fata ferestrei. Nu avea curaj sa isi priveasca reflexia asa ca statea cat mai departe de oglinda. Stia ca arata oribil de obosita. Noptile nedormite si stresul o epuizasera de tot. Inchise ochii si lua o gura de aer proaspat inainte de a inchide fereastra si a diminua zgomotul de pe strazi.
    Se tranti pe marginea patului,cu ochii goi,privind catre un punct fix de pe peretele opus. Isi desfacu halatul si duse mana tremuranda la umarul stang. Zona era fierbinte si pulsa de energie mai puternic decat de obicei. Stelutele ei se agitau si ii dadeau o stare de neliniste care o innebunea. De cand fugise de la scoala stelele acelea erau singurul mod prin care mai tinea legatura cu lumea din care facuse parte timp de sapte ani neincheiati. Palpa rand pe rand fiecare stea imprimata in pielea albicioasa. Simtea fiecare portiune de muschi care-i fusese zdrobita tresarind la atingerile sale fugare. Simtea viata din fiecare stea,sangele ce curgea viu prin venele a nu mai mult de 7 stalpi sustinatori ai cauzelor sale.

    Pleoapele ii acoperira din nou ochii si o lasara sa se intoarca in padure si sa che,e durerea de atunci in speranta ca va reusi sa o trezeasca dintr-o betie fortata. Inghiti in sec si stranse ochii fara a permite lacrimilor sa-i pateze obrajii supti si lipsiti de culoare. Stelele nu aveau nicio putere,nu una magica cel putin,dar pe ea o faceau sa se simta diferit. Parcurse de cateva ori cu buricele degetelor cercul format din cele sapte stele si rosti in soapta,numai pentru ea numele celor implicati in mica ei smecherie de sange. Trecu rapid peste prima,poposind la una ce palpaia aproape de a se stinge. O lacrima se scurse. Se temea. Nici nu voia sa-si imagineze ce se petrecea daca steaua respectiva pulsa atat de tare. Trecu mai departe cu inima oprita in gat,gata sa explodeze si sa o umple de deznadejde. Se opri ceva mai mult asupra celei din urma,dorind sa se asigure ca era intr-adevar in viata si ca toate acele scrisori nu ajunsesera pe mana vreunui alt dobitoc. Zambi,rostind in barba cateva cuvinte de ocara la adresa mortului inaripat,apoi dadu sa isi traga inapoi halatul fiindca o luase deja frigul. Operatiunea fu insa intrerupta de o furnicatura pe care o simti in zona ocupata de viperina dansatoare si cea care ii furase bagheta. Avea aceeasi senzatie ca si la pasarea sa preferata.

    Lua sticla de pe masa si o stranse cu putere,reusind sa o sparga,facandu-si mana dreapta pulbere. Nu-i pasa de taieturi,nici de picurii amari de sange ce se scurgeau pe asternuturile impecabile si pe podeaua abia lustruita de menajere. Era satisfacuta totusi ca nu irosise nimic din continutul sticlei. Ridica piciorul,balansandu-l deasupra mesei astfel incat sa sparga restul sticlelor ca si cum ar fi dat lovitura finala unor popice.
    Se ridica de pe pat sis-si lipi frunte fierbinte de fereastra,racorindu-se si intrand imtr-o stare de liniste. Atentia ii fu captata de o bufnita care se lovea insistent de fereastra. O lasa inauntru dpar ca sa nu ii mai deranjeze procesul de filosofat si ii despaturi cu grija biletelul prins de picior. Citi de zece ori cuvantul si intr-un final arunca bucata de pergament in vant.
    Cimitirul.
    Nu o incanta deloc ideea si nici macar nu stia de unde venea biletul acela. Ridica din umeri si se imbraca cat de repede putu in ceva negru. O pereche de pantaloni,o camasa si niste pantpfi negri,insotiti de vechea sa jacheta din piele de aceeasi culoare erau mai mult decat perfecte pentru locul unde se indrepta.

    Ploaia si tot taraboiul de afara o determinara sa recurga la aparitie di disparitie, materializandu-se in locul precizat in biletel. Daca tot treces printre morminte se apleca si lua un buchet ofilit de trandafiri,fluturand bagheta pe langa el pentru a-i reda stralucirea. Se aseza langa o piatra inalta pe care era inscriptionat numele tatalui sau. Ii arunca o privire galesa si se indeparta cu grija pentru a nu-i tulbura somnul. Urmatoarea statie purta numele mamei. Lasa buchetul furat acolo si ii ura o tarana cat mai usoara care sa-i spele pacatele din viata.
    Trase aer in piept si lasa ploaia sa ii dea curaj sa se apropie de grupusoarele de oameni adunati in jurul unui sicriu nou.
    Casca ochii bine si zambi in sinea sa,masandu-si umarul. Steaua ei nu se stinsese inca. Era acolo si indeparta orice minciuna.
    Se aseza pe jos,incrucisandu-si picioarele asa cum putu si isi framanta mainile in poala. Toti pareau asa tristi. Ei ii venea sa rada. Si radea. Radea pentru ca prostia si naivitatea cu care tratau eu acel corp aparent inert,lipsit de suflu o amuza. Privea tot acel teatru si ramanea la fel de rece cum erau picaturile de ploaie ce alunecau pe hainele sale. Cativa batrani priveau pe sub gene si putea ghici ca o considerau nebuna.
    Stelele nu mor. Ele se ascund de privirile oamenilor. Si Odille Stohle va ramane o stea... mormai inainte de a parasi scena acelei piese nereusite. Teatrul ii displacea atunci cand nu avea actori convingatori asa ca se piti sub coroana unui copac si astepta ca toti sa se care si sa ramana singura.
    Nu era nebuna.
    Nu radea de un mort.
    Mortii isi bateau joc de ea de la o vreme,insa nu-i puteau lua stelele.
[align=center] [size0] Put out your cigarette, my love,
you’ve been alone too long
Posted Image
I am not at home in myself. I am my own stranger.

>> look up <<
[/align]
Offline Profile Goto Top
 
Priscilla Ava Hitler
Member Avatar
the mad one; occulmantie
Vrajitori
  • Unu, doi, trei, patru, cinci, sase.... sapte. Unde erau restul? Se ridica in picioare scuturandu-si partea dorsala din instinct. Rochita era umeda si cu mici bucati de pamant agatate de ea. Injura in gand si se invarti. Opt, noua, zece, unsprezece. Acum iesea socoteala. Fumase unsprezece tigari in ultimele doua ore si bause o jumatate de sticla de whisky-foc. Isi arpinse o noua tigara subtire avand grija sa nu isi rataceasca tabachiera. Pleca de langa piatra funerara a unei batrane care murise la 108 ani si se indrepta spre o bancuta subreda. Nu obisnuia sa isi petreaca timpul in cimitirile de langa Hogwarts. Castelul si amintirile ce i le aducea acela o faceau vulnerabila. Insa in acea zi se saturase de Londra si ale ei cimitire. Plus ca in acea zi mohorata nu avea cu cine sa isi petreaca timpul si nici nu voia vreo alta companie inafara de Dorcas care era probabil ocupata cu noua ei cucerire. Ofta lung si se intreba daca nu cumva avea si ea nevoie de o aventura. Trecuse mai mult de o luna de cand nu se mai preocupase de aceasta tema. Deobicei lucrurile se intamplau de la sine , dar Priscilla nu lasase asta sa se intample in luna ce trecuse. Preferase sa fie singura din cauza intalnirii cu Edvard care o daduse peste cap. Sperase ani la rand ca fratele ei este mort si acum daduse nas in nas cu el. Purta in permanenta sicriul cumparat transfigurat intr-un ceas de mana Incuiat.

    Cimitirul nu era mare, puteai vedea dintr-un capat in altul pe timp de iarna cand copacii erau tristi. De fapt venise primavara, dar semnele ei se lasau asteptate in acel an.
    Auzi un glas de copil si se imbufna caci se simti deranjata. Se ridica de pe bancuta putrezita si umeda si se intoarse cu tot corpul. Trase un fum si observa un sicriu in care banui ca se afla cineva. Nu-I placea sa ia parte la asa ceva , dar voia sa isi termine sticla de bautura inainte sa plece. Se aseza din nou pe banca punandu-si in minte ca era singura in acel loc. Isi lasa capul pe spate si primi cu placere picaturile de apa ce cadeau din nori. Ploaia era enervanta uneori, dar se potrivea de minune cu acel cadru. Privi spre tigara si incerca sa o protejeze de ploaie. Ofta lung atunci cand auzi multi pasi fosnaind in spatele ei. Acela era semnul ca persoana din sicriu avea multi prieteni. De ce nu murise un om singuratic si fara rude? Bau o gura de whisky si se ridica de pe banca. Ametise de la atatea miscari repetate. Privi spre locul inmormantarii si isi dadu seama ca se adunasera o multime de copii. Tineri. Adolescenti. Murise cineva de la castel banui Priscilla care avea pe chip o dunga neagra verticala care-i impartea fata in doua.

    Fara sa is idea seama, picioarele i se pusera in miscare. Ocoli cateva morminte si ajunse pe o alee ingusta. Curiozitatea o lovi dintr-o data. Se opri pe loc privind sticla din mana dreapta. Era aproape goala. Dadu din umeri si inainta. Nu-i pasa ei de principii si ganduri proaste.
    Se strecura cu lejeritate printre o eleva blonda care tocmai spunea ceva despre o stea si despre Odille si sfarsi prin a ajunge langa sicriu.

    Se lovi de un chip aprent bland.
    Casca ochii si o analiza cu o atentie dubioasa. Se dadu un pas inapoi si scapa sticla de alcool din mana. Aceasta se rostogoli pe pamant pana ce se lovi de cineva din spatele ei. Inghiti in sec si isi scutura capul. Stropii de apa din par sarira pe chipul copilei moarte. Trase aer in piept caci simti ca se asfixiaza. Mai facu un pas inapoi si se opri.
    Atacul inceta, iar Priscilla redeveni constienta de oamenii din jur si de faptul ca isi pierduse sticla cu alcool.
    Acea Odille ii aducea aminte de un chip monstruos. Insa nu era cu putina. Poate ca obsebsia ei pentru Edvard o impingea la vedenii.
[align=center]Posted Image
mi-a pus libelule-n par.[/align]
Offline Profile Goto Top
 
Stacey W. Foster
Member Avatar
IV; Cheshire Cat
Cercetasi
  • Nu ii placusera niciodata povestile in care printesa era salvata de un print frumos si viteaz care ucidea dragonul si o rapea de domnita din turn. Se gandise cineva, vreodata, ca poate dragonul ii era prieten printesei? Ca poate printesa nu se dorea niciodata salvata? Ca ii placea acolo, in turnul ei singuratic, atat de aproape de cer, atat de departe de lume? Ei i-ar fi placut sa fie inchisa si pazita de un gardian loial care nu ar fi permis niciunui print sa intre. Avusese acest gardian ce statuse mereu ascuns, dar ale carui flacari se simteau arzande din umbra. Ii fusese prieten si protector, desi in poveste oamenilor nu li se spune niciodata acest detaliu. Dragonul e rau si span, hidos si ingrozitor numai pentru ca asa vor ceilalti sa il vada. Nimeni nu s-a intrebat daca in interiorul unei reptile se afla cumva si sange cald ce nu e musai sa stea la soare pentru a se incalzi ... Iar acum cineva ucisese dragonul. In povesti, de obicei, urma sarbatoarea si nunta. Acum, in schimb, se auzea plansul si inmormantarea. Protectorul ei se stinsese inainte de a apuca sa-si dea seama. Nici macar nu prea intelegea cum vine asta. Nu stia despre moarte suficiente lucruri pentru a-si forma o imagine clara asupra tuturor ce se petreceau in jurul ei. Intelegea numai ca trebuie sa poarte o pelerina neagra, pana in pamant, desi pe dedesubt avea o rochita colorata. Ca trebuie sa aiba parul prins intr-o codita impletita, desi ii placea sa-l tina despletit si liber. Ca nu o sa o mai vedem pe Odille de acum in colo, dar o viperina ca ea va ramane mereu printre noi. Unii habar nu aveau ce vorbeau si ii venea sa le traga una in genunchi. Sa le urle in gura mare ca aceea despre care barfeau si susoteau aiurea era verisoara ei si ca mama-mama ce le va face ea cand va mai creste! Ca era ea cam nesuferita cand o ignora si ii intorcea spatele, dar ca era mereu acolo sa o urecheze si sa o traga de codite cand pretindea ca are parul mai lung si mai frumos ca al ei.

    Se simtea tot o printesa intr-un regat cu soldatei de plumb. Ea voia flori multicolore, dar se trezi numai cu iarba si noroi. Ea voia soare si veselie, dar i se oferi ploaie si tristete. O stare din aceea care facea pana si pe cea mai zvapaiata faptura sa stea retinuta, sa priveasca retinuta, sa respire retinuta de circumstante. Ea voia sa danseze, dar mergea in rand cu ceilalti, resemnata la gandul ca isi ratacise jucaria preferata pe acolo, pe undeva. Ca se putea smiorcai fara sa o bage nimeni in seama si fara ca nimeni sa ramana impresionat. Se putea da cu fundul de pamant si putea sa bata cu pantoful in sol pana se crapa in doua de era nevoie, dar se afla printre uriasi cu chipuri spalacite si incruntate, iar ea era un pitic ce putea fi strivit ca un gandac daca ii supara.

    Se apropie de mormant cu o vioara in brate. Era vioara pe care isi dorise mereu sa o atinga si sa o faca sa cante, dar nu reusise niciodata. Acum ca o avea in maini, i se parea ciudata si nu la fel de interesanta ca atunci cand o vedeai vie in bratele stapanei sale. Asa ca se apleca si i-o lasa in sicriu.
    Urato! se balbai cu frica in ea atunci cand o vazu inerta. In imaginatia ei, monstrul avea sa se ridice si sa o manance atunci cand va inchide ochii. De aceea ii tinu deschisi pana ii dadura lacrimile. Se smiorcaia pentru ca nu intelegea si se smiorcaia pentru ca nimeni nu-i explica concret. Era abia la inceput de drum, magia avea taine ce ii erau straine. Lumea din jur ii era straina si era departe de casa, iar dragonul fermecat isi parasise postul si lasase printesa sa iasa din turn. Unde sa se duca?
    Esti o urata! ii repeta suparata, invidioasa pe frumusetea ei rece, ca de mort. Se gandea ca, in timp, avea sa-i creasca si ei parul la fel de lung - ca sa sugrum un om , asa cum ii zisese candva cea care statea cuminte intre 4 scanduri.
    Nu stia la ce sa se gandeasca si era prea mica pentru a-si da seama de gravitatea situatiei. Se smiorcaise de daduse in sughituri pana sa ajunga acolo, unde oamenii o priveau ciudat - ce cauta un copil in cimitir?
    <<Daca stii sa taci.
    Stiu!>>


    Se departa cu tot cu umbreluta ei in miniatura atunci cand ploaia se porni. Lumea incepea sa se risipeasca care incotro iar ea una nu mai avea de gand sa ramana intr-un basm ce nu era al ei. Zari un chip care se diferentie cu totul de restul - posace si sterse. Un chip radiant care radea, facand parca in necaz picaturilor de ploaie ce erau mai putin iubite decat soarelui - trisorul suprem!!!
    Se apropie si profitand de faptul ca tanara statea jos, la un nivel apropiat cu ea, o imbratisa de brat, tragand-o sub umbrela ei.
    Ariaaaa! Ma duci la castel? o ruga pe un ton mieros si pitigaiat, pregatit sa izbucneasca in plans. Se vedea pe chipul ei ca era debusolata si speriata de toti acei oameni care stateau sa o calce in picioare.
[align=center]Don't know if Snow White's house is near or far away
Posted Image
I love buni A.[/align]
Offline Profile Goto Top
 
Odille Harriet Stohle
Member Avatar
vampir; "Hades' daughter"; Odette Gaunt
Creaturi Magice
[align=center]There are cemeteries that are lonely,
graves full of bones that do not make a sound,
the heart moving through a tunnel,
in it: darkness, darkness, darkness,
like a shipwreck we die going into ourselves,
as though we were drowning inside our hearts,
as though we lived falling out of the skin into the soul.
[/align]
  • Nu stia ce se ascundea dincolo de negura uitarii. O mantie de intuneric ii acoperi vederea si o ceata densa ii invada mintea. De parca intregul sau corp se afla sub o anestezie, simturile refuzau sa raspunda, sa dea vreun semn de viata. Statuse astfel zile la rand pana ce trupul sa-i ajunga odihnit intre patru scanduri din lemn. Isi simtea spiritul desprins de corp, dar cu toate acestea avea senzatia ca toate starile ei e materializau intr-o umbra luminoasa.
    Nici macar nu stia ca a murit. Traia cu constiinta ca se afla inca in asternuturile din patul Reirei. Aproape ca ii simtea parfumul hainelor sale, inchipuindu-si ca trisoarea se strecurase in castel, cumva, si se asezase langa ea - fara ca, defapt, sa aiba habar ca-n realitate fiinta-i draga se ghemuise langa ea, in sicriu. Percepea intr-o maniera alterata lumea externa de care era straina si absenta in clipa de fata. Imaginatia ei lucra intr-un subconstient admormit letal. Vederea ii era estompata de palida licarire a unor stele nou nascute. Asemenea cercurilor rosii si verzi si a modelelor ciudate care ti se afiseaza atunci cand, obosit fiind, inchizi ochii sau ii acoperi cu palma. Corpul ii era inghetat si culoarea de portelan tindea sa capete un violet morbid. In special conturul buzelor, odata calde si dornice, stateau acum cuminti si reci, incadrandu-i chipul in cel mai infricosator mod cu putinta. Nu visa - ar fi fost atat de frumos sa poata gasi portita de scapare in reveria eterna a unui vis de ieri, ori, poate, a unuia de maine. Prezentul o tinea captiva intr-un vid unde nu era nici vie, dar nici moarta, nici treaza, dar nici adormita. O stare imposibila de definit in termeni medicali, dificila de explicat chiar si pe baza magiei insesi!!

[align=center]Las-sa dorm... sa nu stiu lumea ce dureri imi mai pastreaza.
Imbatat de-un cantec vecinic, indragit de-o sfanta raza,
Eu sa vad numai dulceata unde altii vad necaz,
Caci s-asa ar fi degeaba ca sa vad cu ochiul bine;
De vad raul sau de nu-l vad, el pe lume tot ramane
Si nimic nu-mi foloseste de-oi cerca sa raman treaz.
[/align]
  • Incepea sa se insereze iar oamenii, rand pe rand, sa se retraga. De-ar fi stiut cati venira la mormantul ei!! ... Probabil nu s-ar mai fi simtit atat de singura. Dar sentimentul persista si numai gandul ca putea fi cu toti la care tinea in randurile unui Jurnal ori in palma in care cerneala oprea timpul si pastra oamenii, o facea sa se infioare. Si sa nu doreasca sa mai scrie vreodata - mai era cu putinta, acum, cand tusul negru din jurul ochilor se scurgea ca cerneala pe chipul ei de fila nescrisa, udat de ploaie?! - ori de lacrimi? Poate ca acel caiet de ganduri fusese intotdeauna o fictiune. O nascocire care sa ii dea ei iluzia ca, negand realitatea, va gasi fericirea in povesti ce nu aveau sa fie citite de nimeni niciodata. Nu isi dadu seama, naiva, ca singurul Jurnal real ce nu arsese in foc fusese chiar ea! Ca toate secretele salasluiau intr-un colt al mintii ei, ca toate emotiile statura inchise intr-o inima de tinichea, ca toate sperantele, esecurile, dorintele, chemarile, parasirile si regasirile se aflau scrise in interiorul coastelor ei, in oase, pe buze ori ... morminte.
[align=center]

Printre cremenea crapata, din bazaltul rupt de ploaie,
Ridica copaci monastici trunchii ce de vant se-ndoaie,
Scotand veche radacina din pietrisul sfaramat;
Un vultur s-agata mandru de un pisc cu fruntea ninsa,
Nouri luneca pe ceruri flota lor de vant impinsa
Si rasuna-n noaptea lumei cantul marii bland si mat.[/align]

  • Ploaia se porni mai tare, mai furioasa, mai indoliata. Umbrelele negre stateau ca palariile ciupercilor in jurul unui sicriu udat de picaturile ceresti. De-ar fi putut, ea, ploaia, spala Pacatul de pacate ...
    Ramase cu o floare si cu o vioara in brate. Cu o coronita stramba pe crestet, impletita printre firele lungi de par ce i se lipira unele de frunte, altele de obraji. In cele din urma, un glas striga LA GROAPA! Lumea se dadu in laturi. Un preot facu cruce si incepu o rugaciune in care nici el si nici moartea nu credea. Izbavirea nu avea sa vina. Oamenii cautau iertarea in zadar. La fel si iubirea. Si fericirea. Se lasau condusi de ele pana la pieire.
    Picaturile se scurgeau pe corzile vioarei, facand-o sa rasune slab, spart si nesemnificativ.

[align=center]
De-ar fi aruncat in haos arfa-i de cantari imflata,
Toata lumea dupa dansa, de-al ei sunet atarnata,
Ar fi curs in vai eterne, lin si-ncet ar fi cazut...
Caravane de sori regii, carduri lungi de blonde lune
Si popoarele de stele, universu-n rugaciune,
In migratie eterna de demult s-ar fi pierdut.
[/align]
  • Capacul cazu si fu prins cu un lacat inainte ca sicriul sa fie lasat sa alunece in groapa. Pamantul si noroiul il acoperi. Lopetile nu se odihnira decat in clipa in care ultima farama umblu golul de dinainte. Inainte, o piatra simpla pe care statea scris numele ei. Si varsta. Data nasterii si data mortii. Ce oameni prosti sa iroseasca astfel suportul de scris!! Cu toate ca se afla la 2 metri sub pamant, se simtea departe, la suprafata ce despartea teluricul de cosmos, uscatul de ocean ... Mirosul de ploaie care i se impregna in rochie o facea sa se gandeasca la valurile marii. Si-ar fi dorit sa stea catarata pe un platou, sa priveasca in jos la spuma violenta si la valurile tumultoase ce se spargeau de stanci. Sa fie pe margine iar vantul sa-i joace prin plete si prin voalurile rochii. Sa fie desculta si deasupra sa tune. Sa fulgere, ca-n intuneric sa vada negrul noptii reflectat in oglinda acvatica ...

[align=center]
De pe-o piatra ea priveste lingusirea marii-adanci;
Acolo, gonita-de soarte si de ganduri ea adoarme,
Cu durere adanca marea vrea pamantul sa-l rastoarne
Si izbea mugind de doliu in mormantul ei de stanci.


* * *
Bea asta!
Si va face sa treaca?
Da.
Tot?
Tot. Pentru totdeauna.
Promiti?
Promit.

Goli pana la fund sticluta ce ascundea un lichid transparent. Plescai de cateva ori, simtind un fel de gust intepator in varful limbii, dar pe care nu-l putea defini. Avu o stare de usor ameteala, dar isi zise ca asta se datorase faptului ca dadu pe gat continutul fara sa respire. Rasufla si inspira adanc, permitand aerului sa-i umple plamanii. Clipi de cateva ori, asteptandu-se sa se intample ceva. Astepta o secunda. Doua. Zece. Cincisprezece. Privi sticluta acum goala si o intoarse cu gatul in jos. Din ea nu mai picura nimic. Fusese complet. Pana la final.
Nu simt nimic... veni verdictul ei, dar atunci cand se intoarse spre cea care ii oferi licoarea, in locul ei ramase numai ceata. O cauta din priviri, incercuind ca un radar zona. Dar nu zari nicio silueta. Nu fusese atenta cand disparuse, probabil datorita faptului ca se concentrase asupra propriei persoane si facuse abstractie de tot ce se afla in jurul ei. Isi trase nasul, respirand pe gura.

Privi aburul cald cum se evapora si se ridica la cer, ca o fantasma.

* * *

Dar la ce sa beau din lacul ce da viata nesfarsita,
Ca sa vad istoria lumii dinainte-mi repetita,
Cu aceleasi lungi mizerii s-obosesc, sufletu-mi mut?
Si sa vad cum nasc popoare, cum traiesc, cum mor. Si toate
Cu virtuti, vicii aceleasi, cu mizerii repetate...
Vrei viitorul a-l cunoaste, te intoarce spre trecut.
[/align]
  • Visul se naruie odata cu prima constientizare zguduitoare a irealitatii sale. Ca nimic din tot ce-a fost nu s-a intamplat intocmai, ca ai stat, in tot acel timp, intr-o stare latenta asteptand sa te trezesti. Sa realizezi tot ce ai pierdut si nimic din ce ai castigat. Amagirile, sperantele desarte, timpul irecuperabil si ireversibil care le-a animat pentru o clipa, pacalindu-te ca sunt vii, cand singurul mort printre ei ai fost tu, cand singurii morti printre tine raman ei atunci cand deschizi ochii.

    Ii deschise.

    In cele din urma, intr-un tarziu pe punctul de a deveni prea tarziu. Nu vazu nimic initial. Intunericul domnea in sicriu fara ca ea sa realizeze ca sta inchisa intr-o cutie ce nu-i permitea sa se miste - de ce ar fi permis asta unui cadavru?! Clipi buimaca, inca strapunda de o urma de amorteala. Corpul si-l simtea greu, ca de plumb, atarnand pe-o franghie gata sa se rupa. Isi misca degetele si le auzi trosnindu-i oasele. Lovi accidental vioara si sunetul violent al corzilor o speriara. Incepu sa pipaie peretii imbracati in dantela si sa infiga mai tare capul in pernita ce-i statea sub ceafa. Locul acela nu era patul Reirei, si cu siguranta mirosul de tamaie din interiorul cosciugului nu era ceva specific viperinilor. Ii trebui ceva sa se prinda ca e inchisa. Ii trebui alte cateva secunde sa isi dea seama ca e blocata intr-un sicriu.
    Tipa.
    Nu stia daca o aude cineva. Ii striga pe toti, cat o tinura plamanii. Ii injura pe toti, crezand ca asta-i o alta farsa ca cea din Sala Mare. Ii blestema pe fiecare in parte si le ceru apoi iertare, fara sa joace teatru. Raspunsul nu veni. Fara sa inteleaga ce cauta acolo, incepu sa loveasca cu picioarele cum apuca. Cu pumnii sa dea tare in capac, fara sa reuseasca sa-l inlature, ci numai sa-si provoace rani. Incepu sa jupoaie dantela, sa se agate cu dintii de ea si sa traga. Sa sfasie. Sa isi ia elan si sa se ridice, izbindu-se violent de capac si pe peretii din lateral cu umerii, fara reusita. Se agita ca o pasare intr-o colivie suficient timp cat sa oboseasca. Si sa constate ca se jucase cu aerul, inconstienta ca nu trebuia sa-l risipeasca inutil. Panica lovi in ea intr-un mod sinistru.

[align=center]Timp, caci din izvoru-ti curge a istoriei gandire,
Poti raspunde la-ntrebarea ce patrunde-a noastra fire,
La enigmele din cari ne simtim a fi compusi?
Nu!... Tu masuri intervalul de la leagan pan- la groapa
In ast spat nu-i adevarul. Orologiul esti ce sapa...
Tu nedand vo dezlegare, duci l-a dezlegarei usi.
[/align]
  • Lovi din nou si din nou si din nou. Jupui tot ce avu de jupuit, incat ajunse sa-si jupoaie pielea cu unghiile. Capacul ramase zgariat ca de ghearele unei fiare salbatice ce se lupta pentru libertate. Era captiva si asta o dispera pentru ca o facea sa se simta uitata si ingropata cand ea era cat se poate de treaza si de vie! Sangele ii clocotea in vene si circula cu viteza. Adrenalina paru singura care o pastra in forta sa se zbata si sa strige. Dar nu mai ramase nimeni sa vegheze deasupra-i sa o auda, sa o gaseasca. Se enerva si se sperie atat de tare incat incepu sa planga. Lovea in continuare pentru ca nu avea pace acolo unde se afla, cu toate ca mortii, cica-se, ar trebui sa se odihneasca astfel. Se lovi cu tampla de lemn atat de violent incat un firicel de sange incepu sa se scurga prin pletele inca umede de ploaie. Acum erau umede si de transpiratie, desi buricele degetelor ii erau sloi de gheata. Inima ii batea cu putere ca la executie si prevesti ca finalul avea sa vina prin sufocare. Aerul se rarefie atat de tare incat ramase potolita, constienta ca trebuia sa il dozeze si sa se bucure de el pana la ultima suflare. Obosise si o durea carnea. Se invineti pe brate si invineti la chip, ochii ramanandu-i bulbucati. Isi odihni capul pe pernita, clipind rar, incercand sa-i tina deschisi. Incercand sa ramana treaza, sa nu adoarma la loc. Asteptand visul, finalul cosmarului. Dar daca aceea era realitatea?! ... Gandul o terifie atat de tare incat lovi o ultima data cu pumnul in capacul din lemn. Asta o seca si, cumuland tot efortul zadarnic de mai devreme cu starea ei precara, ramase inerta, respirand greoi, straduindu-se sa capteze aerul ramas in respiratii rare, dar adanci.
    Se gandi la fiecare persoana in parte, dar chipul mamei sale era deasupra tuturor. Ochii ei o vegheau ca flacara unei lumanari ce-i era pusa la cap. In cap ii rasuna intr-una <<pacatul meu, pacatul meu, pacatul meu ...>>
    Crezu ca aude ceva venind din exteriorul cosciugului. Un sunet de metal, niste palme asezate deasupra capacului. Intinse mana in locul in care crezu ca fantoma isi aseaza urechea, dorind sa o cheme la ea, dar palma ii cazu inerta inainte de a apuca, degetele strangandu-i-se in jurul gatului, zgariindu-se cu unghiile, crezand ca poate astfel isi va ajuta traheele sa respire.
    Dar nu izbuti.
    Aerul pieri iar ea se sufoca.

[align=center]Sa citesc din cartea lumii semne, ce noi nu le-am scris.
La nimic reduce moartea cifra vietii cea obscura ­
In zadar o masuram noi cu-a gandirilor masura,
Caci gandirile-s fantome, cand viata este vis.
[/align]

ooc: versuri:
Nothing But Death --- Pablo Neruda & Memento Mori --- Mihai Eminescu
[align=center]
Posted Image
Have you ever asked yourself, do monsters make war, or does war make monsters?

. eye of Ra.

[/align]
Offline Profile Goto Top
 
1 user reading this topic (1 Guest and 0 Anonymous)
DealsFor.me - The best sales, coupons, and discounts for you
Go to Next Page
« Previous Topic · Highgate Cemetery · Next Topic »
Locked Topic
  • Pages:
  • 1