vampir;
- Posts:
- 220
- Group:
- Admin
- Member
- #2
- Joined:
- June 16, 2010
|
- Simtea de parca retraia un vis din care incerca sa evadeze, sa fuga pana cand plamanii urmau sa se goleasca si de ultima farama de aer pe care o detinea in organism. El nu trebuia sa-si faca griji ca urma sa moara sufocat, nu avea astfel de probleme atat de 'omenesti', si totusi visul era atat de real ca il aducea intr-o stare de amorteala, ca si cum totul era real, iar el facea parte din el, era o mica bucatica din ceva mai mare.
Nu ai fi zis ca ceva atat de mic putea sa-l afecteze. El nu mai simtea fericirea aia pe care o avuse inainte, dar nici tristetea care l-ar fi coplesit daca era un simplu vrajitor. Renuntase la tot ce l-ar putea rani, sau l-ar putea aduce la stadiu de nimic. Cu toate ca se considera o epava, era inca o 'fantoma' ce pasea pe acel pamant, ca si cum telul lui nu se sfarsise in momentul in care franse viata celor dragi intr-o clipita, aruncandu-l pe el in neant, fara sa mai vada luminita de la capatul tunelului. El nu mai avea ochi demni sa vada asa ceva, dar pana la urma nu credea in viata de dupa moarte, nu acel gen de afterlife, iar el cum ar putea sa isi gaseasca linistea dupa ce pacatuise atata, ar fi o ofensa adusa celor care chiar duse o viata 'curata'.
Si totusi pierduse o farama din el in acea zi. Nu crezuse ca ar mai putea simti regret, si totusi moartea acelei fetiscane, care nu avuse prea multe cu el pana nu de mult, dar reprezenta ceva ce pierduse in momentul in care trecuse de partea acelor creaturi a intunericului. Totul parea sa se razbune pe el, sa-l chinuie. Cu toate acestea se comporta cu nepasare, deloc dornic sa mearga la o inmormantare, fix la inmormantarea ei. Ura astfel de momente, si astfel de locuri sinistre. Nu uita ca cimitirele erau ca o a doua casa pentru Priscilla, cum ar fi fost sa dea peste ea fix acolo, i-ar fi aratat cosciugul pe care i-l cumparase ultima oara? Poate il pregatise deja pentru el, si era nevoie doar de un Edvard la pachet care sa-i satisfaca placerile bolnavicioase ale surori sale. Nu se mai gandi la aceasta cand se imbraca, tot in negru, mai mult obisnuit cu aceasta imbracaminte, decat sa o faca special pentru acest moment trist. Chiar si pe el il cuprinse nostalgia, amintindu-si fara sa vrea momentele in care predase ca profesor in cadrul Hogwarts-ului, acele timpuri apuse. Se misca incet, fara vlaga ajungand in cimitir fara probleme, prea tarziu ca sa prinda persoanele ce deja plecase unul cate unul, sau doi cate doi. Ploua, ca si cum pana si cerul regreta aceasta pierdere. Apa ii uda hainele si parul, dar nu si pacatele care aveau sa-l bantuie o viata intreaga. Simti o durere in piept, ii parea rau chiar si lui ca o pierdea. Isi amintea cu placere momentele petrecute cu elevii sai, desi nu era o materie cunoscatoare in randul lor, sau interesanta pentru toata lumea. Era mult prea tanara si nu putea sa nu se intrebe cum murise, si de ce?
Se apropia de singurul mormant proaspat, a carui pamant era sapat recent. Pentru putin timp I se paruse ca simti bataile de inima a persoanei care era dincolo de gramada de pamant, ingropata intr-un cosciug demn de ea, dar nu era doar o senzatie indusa de vant, ori ceva ce simtea de la departare, totul era real domnisoara Stohle era inca in viata, iar ei o ingropase de vie. Putea simti viata din ea, dar care se scurgea cu fiecare secunda, iar el pierdea timpul pe degeaba. Bataile inimi scadeau in intensitatea, iar el putea sa simta cum se sufoca, cu toate ca nu era el cel aflat in cosciug. Se grabi sa o dezgroape, folosindu-si abilitatile vampiresti pentru a face asta cat se poate de rapid. Nu mai dadu importanta ca o facea cu mainile goale, si ca era plin de noroi, sau ca rupse lacatul odata ce ajunse la cosciug intr-un final.
Finalul era aproape, iar noi nu avem cum sa-l evitam, poate doar sa-l fentam. Detaliile neimportante devenau atat de evidente acum ca o tineau pe bratele sale murdare, murdarind-o si pe ea. Era atat de nevinovata cum ii privea chipul, iar el ajunse la ea prea tarziu ca sa o salveze de la o a doua moarte, dar poate ghearele morti nu aveau sa fie atat de infricosatoare cand urma sa se 'trezeasca' din acest somn. Fara sa se gandeasca daca e bine sau nu e bine ce face, ori care aveau sa fie consecintele Edvard actiona mai mult din instinct dorind sa o salveze, de a nu retrai sentimentul pierderii pentru a nu stiu cata oara. Avea sa traiasca o viata pe care nu multi si-ar dori-o, dar avea sa fie in viata, si totusi moarta la suprafata. Ii ridica chipul deajuns cat sa o simta aproape, deajuns de aproape cat sa-si infiga coltii in pielea frageda a gatului firav. Avea sa o distruga cu mainile lui, dar acum, acolo, aceasta distrugere era mult mai placuta decat moartea de care avuse ea parte. Isi lasa veninul sa ajunga in sangele ei, sa o readuca la viata de care multi fug atat de des. Nu putea sa nu se gandeasca la ziua cand el fusese transformat, si cum se simtise. Cel putin Odille nu era treaza si nu era nevoita sa simta asta mai mult decat era necesar. A doua zi, totul avea sa prinda contur. Acum mainile lui o murdareau, o mizerie pe care nu putea sa o spele cu apa. Disparu cu fata in brate, intr-un decor mai placut decat cel al unui cimitir.
|