|
the princess and the fool; closed
|
|
Topic Started: May 8 2014, 01:00 AM (326 Views)
|
|
Destrian C. Gervaise
|
May 8 2014, 01:00 AM
Post #1
|
child of mockery
- Posts:
- 66
- Group:
- Vrajitori
- Member
- #88
- Joined:
- February 6, 2014
|
- Ii placeau mult padurile zilele acelea. Nu vizitase niciodata una cand fusese copil sau adolescent - sau, mai bine spus, cand fusese om si nu doar umbra unuia. Traise ani buni in castelul Hogwarts dar nu pasise niciodata in Padurea Interzisa pentru ca, in vremurile acelea, Padurea Interzisa era chiar interzisa. Acum copiii se plimbau nestingheriti printre copaci; nu se mai speriau de maraitul creaturilor, nu-si mai udau pantalonii cand isi vedeau propria umbra distorsionata de miscarile crengilor in lumina lunii. El apartinea altor vremuri; apartinea altei lumi. Nu ii placea muzica actuala, nu ii placeau cartile actuale, nu ii placea televiziunea si se uita suspicios la aparatele de fotografiat care devenisera atat de mici incat puteau fi purtate in buzunarul hainei. Zece ani nu pareau mult, dar lumea mersese inainte fara el, lasandu-l sa se plimbe pe strazi si sa descopere la fiecare pas ceva nou. Orasul il coplesea cu noutati iar oamenii il oboseau dupa un anumit punct. Furase o fata si o inchisese in mansarda (alta mansarda) cu el, dar se plictisise el primul si ii daduse drumul. Il enerva ca il tot intreba de urmele de pe gatul sau si il tot tragea de guler ca sa se uite mai bine, si sfarsise ducand-o inapoi la parinti pentru ca nu dorea sa o omoare si sa o ingroape in curtea din spate. Avea o groapa deja sapata, pregatita de mult, dar cel care urma sa se odihneasca acolo mai avea multe intalniri de onorat cu el inainte de a parasi acea lume.
Copacii nu mugeau de tehnologie care sa le ingreuneze crengile si nu sarea nici un om din tufe, asa incat Destrian se plimba prin padure pana cand, dupa zile de ratacire, isi putea regasi proprii pasi, acolo unde calcase de atat de multe ori incat pantofii sai strivisera iarba, creind un inceput de carare. Nu crezuse niciodata ca dupa doar cateva luni de la eliberare avea sa se intoarca in pustiu, cautand nici mai mult, nici mai putin decat deplina singuratate. Nu era sigur daca cuvantul singuratate era cel mai potrivit; nu il interesa atat sa fie singur, cat sa nu aiba pe nimeni in preajma. Avea multe planuri amuzante pe care abia astepta sa le puna in practica, dar trebuia sa isi incarce bateriile inainte de a se ocupa de baiatul Byron, de prietenul lui si de Navarre. Nu avea nici o treaba speciala cu pustiul cel din urma, dar nu se plictisise inca de el si ii era greu sa gaseasca oameni interesanti, asa ca nu avea de gand sa lase unul sa ii scape doar pentru ca un pui de varcolac daduse buzna peste el si i-l luase din cutiuta. Se opri in loc si zambi multumit, derulandu-si in minte una din nenumaratele fantezii pe care si le crease in legatura cu ce avea sa faca odata ce se intorcea in oras, adancindu-se insa la urmatorul pas mai mult in padurea cea deasa. Deja se indepartase cu mult de civilizatie, batand cu piciorul gol in niste adidasi padurea aia in lung si lat. Nu stia cat timp trecuse sau in ce moment al zilei se oprise din mers, privind in sus la turnul misterios.
Turnul misterios nu avea nimic deosebit. Nu era foarte inalt, nu era foarte lat, nu era foarte nou, nu era foarte vechi. Ii zicea turn pentru ca avea o forma circulara, dar stia ca l-ar fi putut escalada daca isi punea asta in minte fara sa intampine dificultati extraordinare. Ce il facea interesant nu se putea vedea doar uitandu-te la el; era la fel ca oricare altul. Trebuia sa te uiti in jur pentru a iti da seama de ce acel turn era un turn special. Pentru ca era in mijlocul pustietatii. Acea padure nici macar nu avea cine stie ce biotop impresionant; erau cateva animalute prin zona dar nimic uimitor, nimic care sa justifice prezenta unei constructii in inima cercurilor descrise de copaci in jurul sau. Ii lua cateva minute sa decida sa escaladeze turnul, timp in care il studie cu atentie, pentru a se asigura ca nu exista nici o usa care sa il faca sa para nebun pentru ca se catara pe un perete. Nu gasi nimic, asa ca isi sufleca manecile de la jacheta, promptindu-se bine cu varful pantofului de o piatra si incercand sa faca pe alpinistul fara ajutorul baghetei. Nu ii iesi pentru ca peretele era aproape perfect neted, si dupa ce aproape ii cazura toate unghiile de la maini, isi scoase bagheta si facu o franghie sa se prinda de perete, sub pervazul ferestrei situate tocmai in varf. Se prinse bine de franghie si, promptindu-se cu picioarele de zid, escalada voiniceste turnul misterios. Odata ajuns in dreptul ferestrei, se prinse cu bratele de pervaz si privi inauntru, fara sa puna inca piciorul acolo. Cine stie, poate avea sa dea peste un dragon care isi facuse cuibul acolo; nu era prea doritor sa se mai incaiere cu creaturile magice prea curand. Dadu insa cu privirea de... o fata. "Ma poti ajuta putin?" intreba zambind asa cum doar el stia sa o faca, intinzandu-i o mana, cu pielea usor iritata de la frecarea de franghie in timpul cataratului.
|
[align=center]While they may play in the gardens of ignorance, the children of mockery are capable of a wrath that lies dormant inside them waiting to be fueled by the revenge they will get when the tables turn.
 When they refuse to be the clown to the protagonist’s story, because a fool can only be a fool for so long before they snap. [/align]
|
| |
|
Rampion Yaxley
|
May 8 2014, 01:32 AM
Post #2
|
Rapunzel ;
- Posts:
- 77
- Group:
- Vrajitori
- Member
- #135
- Joined:
- May 6, 2014
|
- Isi facuse un program pe care il respecta de ani buni. Se trezea cam la aceeasi ora - plus sau minus treizeci de minute. In general era noua dimineata, dar diferea in functie de anotimp. Primele minute si le petrecea in baie, se spala pe dinti si pe fata, isi prindea parul in varful capului sau intr-o coada luuuuunga. Nu il mai taiase pentru ca nu ii gasea rostul si chiar daca vrajitoarea cea grasa ii spunea ca parul lung mananca multe vitaminte folositoare trupului, Rampion o ignora. Parul sau lung era cel mai bun calendar din lume. Datorita lui stia cum trece timpul. Pana pana zece se misca prin turn sa se dezamorteasca, apoi bea cafeaua pe care i-o aducea spiridusul. Manca putin ca sa nu o doara stomacul si apoi alegea in ce sa se imbrace. Nu avea prea multe optiuni si in general trebuia sa hotarasca doar daca rochia era roz sau alba. Vrajitoarea cea grasa nu ii aducea niciodata alte culori. Urmatoarele ore erau dedicate privitului pe fereastra. Nu putea lucra daca nu statea putin sa caste gura la cer si la padure. Dupa ce se plictisea de cascat gura, mai spiona putin poza cu detinutul ei. Ii zambea si facea planuri pentru cand o sa il vada. Incerca sa foloseasca replici invatate din romane, dar i se pareau ca suna ciudat din gura ei asa ca oftica si o lasa balta.
Urma studiul. Vrajitoarea ii dadea multe teme si Rampion era nevoita sa le termine pana se intorcea respectiva. Nu ii placea sa fie pedepsita si nu ii placea cand incepea sa ii ia lucruri din turn asa ca muncea cum stia mai bine. De obicei statea multe ore cu ziarele in brate pentru ca se tot distragea. Pe seara iesea din nou sa se uite pe fereastra, iar dupa ce se plictisea din nou de asta, se schimba in camasa de noapte, isi peria parul si apoi citea pana adormea. A doua zi repeta aceleasi lucruri. Rar se intampla sa aiba parte de ceva interesant.
In acea zi observase ca temele erau facute asa ca isi permitea sa petreaca timpul altfel. Spiona posterul de pe perete, apoi il dadu jos de acolo pentru ca nu ii placea pozitia in care statea. Il studie cateva secunde bune, apoi surase, pupa pergamentul si il ascunse sub perna. Poza de pe poster era cea de acum zece ani; tipul zambea intr-un fel anume si ea simtea cum se imbujoreaza doar privindu-l. Nu rezista sa se holbeze mai mult de cateva secunde. Aseza patul si sari peste schimbatul in camasa de noapte pentru ca nu ii era somn inca. Purta doar o rochie roz, simpla, care ii venea pana la genunchi. Avea maneci lungi pentru ca in turn era mai mereu frig. O veverita se catara speriata si tasni pe langa ea. De obicei se oprea ca sa ii dea ceva de mancare sau ridica nasul in vant, inhaland zona. Acum nici nu o baga in seama, iar Rampion se intoarse spre ea, privind-o cu o urma vaga de tristete. Ii facuse ceva? O deranjase? Veverita nu ar fi putut sa ii raspunda nici daca dorea. Se pierdu intr-o spartura din zid si se facu nevazuta. Fata nu avea ce sa ii faca asa ca se duse la noptiera si scoase o perie de acolo. Isi despleti parul care ajunsese sa mature podeaua si il lua in brate, aruncandu-l pe pat. Se apuca sa il pieptene. Asta dura mereu o gramada asa ca alegea zilele in care era cat de cat odihnita.
Il perie pana incepu sa o doara mana, apoi il mai perie nitel. In cele din urma hotari ca era suficient de bine desurcat si il impleti la loc ca sa il tina strans fiindca risca sa se impiedice in el. Nu era prima oara cand cadea ca fraiera din cauza parului. Ofta si se aseza pe marginea patului, apoi ii sari inima cand auzi ceva facand zgomot. Se ridica in picioare si stranse pumnii pregatita de atac. Dadu sa se ascunda, dar o forma aparu in cadrul ferestrei inainte sa apuce sa miste. Se opri speriata, ochii sai facandu-se maaaari.
"Ma poti ajuta putin?"
Privirea sa albastra capata o stralucire stelara. Fu intampinata cu un zambet. Zambetul ala. Intoarse capul sa se uite la posterul de pe perete, dar nu il mai avea acolo. Se roti spre tip. Intinse bratul spre ea, iar Rampion isi stranse ambele maini la piept de parca nu ar fi rezistat unei atingeri. Ani de zile planuise ce o sa spuna cand o sa il vada. Era sigura ca zambetul ei fermecator avea sa il dea gata din prima clipa. Era sigura ca el o sa ii zambeasca asa cum ii zambea acum si ca o va lua in brate si o va strange si o va da jos din turn, luand-o pe calul sau alb, departe, spre casteleee. Insa realitatea era putin alta si tanara, coplesita de emotii, simti doar cum aluneca si tot aluneca, lesinand ca o domnita de poveste.
|
[align=center] "You have come for your Mistress Darling, but that beautiful bird is no longer sitting in her nest, nor is she singing any more. The cat got her, and will scratch your eyes out as well. You have lost Rapunzel. You will never see her again." [/align]
|
| |
|
Destrian C. Gervaise
|
May 8 2014, 02:14 AM
Post #3
|
child of mockery
- Posts:
- 66
- Group:
- Vrajitori
- Member
- #88
- Joined:
- February 6, 2014
|
- Tipa lesina iar Destrian o privi putin surprins, putin descumpanit. Se gandi apoi ca poate biata fiinta nu mai vazuse un om niciodata (sau de mult timp, in orice caz) din moment ce locuia intr-un turn in mijlocul pustiului asa ca se impaca cu incidentul, sarind in turn dintr-o miscare. Prea atletic nu era, dar rapitul de oameni il ajutase sa-si intre in forma deosebit de repede. Se lasa pe vine langa fata si ii pipai fruntea, luandu-i apoi pulsul. Obisnuia sa faca asta de cate ori un coleg detinut se prabusea in curtea interioara, in rarele ocazii in care le era permis sa isi dezmorteasca putin picioarele; in marea majoritate a timpului, urmatoarea oprire a respectivilor era un mormant in curtea din spate a inchisorii. Fruntea le ardea si inima le batea nebuneste, devenind din ce in ce mai linistita, fie din cauze naturale, fie pentru ca alti detinuti ii strangeau prea tare de gat cand le luau pulsul. Poti rupe criminalul de obiceiurile sale, dar nu poti rupe obiceiurile de criminal. Erau copiii lor, hraniti cu ura, cultivati cu grija si dedicatie. Tanara aceea insa avea temperatura la fel ca a lui, chiar daca inima ii batea mai tare decat ar fi trebuit. Destrian trase concluzia ca era pe moarte dar avea sa mai reziste nitel asa ca o ridica de pe jos si o puse pe pat, lasand-o acolo sa motaie in timp ce scotocea prin camera micuta ce parea sa serveasca drept casa fetei; nu exista vreo usa si nici vreo trapa misterioasa care sa duca la alte etaje, asa ca banuia ca nu se dadea niciodata jos de acolo. Se uita prin dulapul ei, gasind o serie de rochii care pareau clonele celei pe care o purta tanara, si se apuca sa ii caute prin lucruri. Gasi nenumarate ziare si documente dubioase dar le lasa acolo, cuminti, pentru ca nu dorea sa se informeze in acel moment. Era in vacanta, cum se spune.
Gasi niste chestii de mancat si le puse intr-o farfurie (singura farfurie, de altfel) si misca din bagheta pentru a le incalzi, asezandu-se pe marginea patului cu farfuria pe picioare, rontaind de zor. Dupa ce se satura lua o sticla de suc de struguri si bau din aceea; avea gust bun asa ca mai bau putin, ajungand sa termine sticla din cateva guri. Puse totul pe un teanc de carti si reveni cu atentia asupra fetei care continua sa motaie. Nu ii placea ca motaia, dar nici nu vroia sa o trezeasca inca. Nu ii alesese un nume. Nu decisese nimic. Isi stoarse neuronii vreme indelungata dar nu gasi nici un nume potrivit pentru ea si nu avea tabachera de tigari la el pentru a ii alege un nume asa cum il alesese pe al lui Navarre (pe care aflase intre timp ca il chema Betelgeuse Cavendish, dar ignora cu eleganta acel detaliu nesemnificativ). Doamna Cavendish ii spusese ca isi numise toate odraslele dupa stele si planete iar el o ascultase cu interes vorbindu-i despre fiecare in parte (inclusiv despre ea insasi, putin inainte ca fiul risipitor sa apara in prag cu varcolacul de mana), asa ca dori sa o numeasca si el pe acea fatuca draguta dupa o planeta. Nu era insa caine sa ii spuna Pluto, Venus era deja luat, Marte suna prea amenintator... Neptun ar fi sunat simpatic dar parca nu mergea cu o pustnicuta care-si ducea traiul in mijlocul unei paduri neinteresante.
Cuvantul neinteresant se repeta cam des in descrierea acelui loc asa ca hotara sa schimbe situatia. Misca din bagheta, iar rochia fetei se transforma intr-una de mireasa, cu voal si toate cele. Acum chiar parea rupta dintr-un basm. Destrian nu prea citise povesti asa ca o fata prinsa intr-un turn nu ii facea nici un beculet sa se aprinda, dar stia povesti cu fete adormite de un blestem si cu chipul acoperit de un voal al mortii pe care doar un print il putea da la o parte. El nu prea avea stofa de print, asa cum era imbracat intr-un tricou alb cu text in franceza, pantaloni negri si o jacheta de stofa de lana neagra, cu adidasi in picioare, dar hotara sa joace acel joc pentru cateva minute. Uita sa mai verifice pulsul fetei atunci cand ii ridica grijuliu voalul alb de pe chip, mangaindu-i obrajorii. "Trezeste-te, printeso..." sopti pe un glas de viitor conducator de regat imaginar, aplecandu-se pentru a ii atinge usor buzele cu ale lui. Destrian ramasese cu mintea prinsa in adolescenta, asa ca nu i se parea deloc deosebit sa pupe o fetiscana, uitand pentru a mia oara ca el era cu mult mai mare decat ea si avea o varsta la care ar fi trebuit sa ia lucrurile mai in serios. Ramase asa, asteptand sa vada daca se intampla ceva, iar atunci cand ea se trezi, se desprinse de ea si ii lua din nou pulsul. Facu ochii mari pentru ca inimioara aia a ei batea a naibii. "Esti pe moarte." ii spuse pe un ton fatalist, privind-o cat se poate de serios pentru o clipa. Surase apoi, ramanand cu mana pe gatul ei pentru ca era distractiv sa ii simta pulsul in palma.
|
[align=center]While they may play in the gardens of ignorance, the children of mockery are capable of a wrath that lies dormant inside them waiting to be fueled by the revenge they will get when the tables turn.
 When they refuse to be the clown to the protagonist’s story, because a fool can only be a fool for so long before they snap. [/align]
|
| |
|
Rampion Yaxley
|
May 13 2014, 05:37 PM
Post #4
|
Rapunzel ;
- Posts:
- 77
- Group:
- Vrajitori
- Member
- #135
- Joined:
- May 6, 2014
|
- Nu stia ca lesinase. Daca ar fi stiut s-ar fi inrosit. Cum sa faca asa ceva? Era bataie de joc fata de propria persoana. Deschise ochii cand chipul lui se retragea de langa al sau. Huh? Facu ochii mari si se salta in fund cand realiza ce tocmai se intamplase, izbindu-i un cap in gura cat sa o tina minte. Asta ii aduse durerea in crestet si se prabusi la loc pe spate, tinandu-se de frunte. Au.
Incepu sa frectioneze zona afectata fiindca durea al naibii. Nu intelegea ce tocmai se intamplase, desi isi simtea buzele complet altfel. De parca ar fi fost puse in functiune pentru prima oara dupa mult timp. Miji ochii si apoi se uita spre el, realizand ca era posibil ca... Dar nu. Nu sarutase nicio persoana. Vreodata. Era imposibil ca primul sau sarut sa fie asa insipid si moale si lipsit de personalitate. Isi tinu respiratia si apoi se ridica in fund cu cea mai mare demnitate pe care o putea gasi in acel turn. Abia in acea clipa isi vazu rochia si simti cum ii fuge tot sangele din obraji si i se ascunde prin cotloane intunecate. Trase aer in piept si pipai materialul moale. Ohhh! Cand ajunsese sa poarte acea rochie? Cum? Se uita apoi spre tip si simti cum ia foc. Inghiti in sec si dadu sa se ridice, amintindu-si ceea ce ii spusese el.
"Esti pe moarte."
Miji ochii spre el. Murea? De ce? Cum? Se ridica frumos din pat si se apuca sa dea cateva ture de turn. Picioarele o lasau si rochia aia era teribil de incomoda. Se tot impiedica in faldurile sale si risca sa pice in cap si sa nu se mai ridice de acolo vreodata. Se opri. Inhala. Se roti spre tip. Ramase pe loc. Se incrunta la loc. Ce ar fi putut sa ii spuna? Avea o groaza de idei si jurnalul in care isi notase toate replicile era undeva pe acolo. Daca ii distragea atentia putea sa mearga in patru labe pana la el, sa il ia de acolo si sa il deschida. Sa citeasca din ele pentru a-si reimprospata memoria. In acea clipa se simtea ca si cum avea un lapsus total. Se aseza cuminte pe un scaunel si il fixa cu privirea. Ramase pe loc. Hm, putea sa ii faca niste complimente. Simtea ca ii scapa ceva; oh da! Fetele nu faceau complimente baietilor. Deschise gura sa ii spuna ceva, orice, dar o inchise la loc atunci cand realiza ca nu avea glas. Si-l pierduse din cauza lui? Clipi confuza. Nu. Nu era obisnuita sa vorbeasca. Incerca sa cante, dar nici asta nu ii iesi asa ca se incrunta si medita. Ceva nu era in regula. De obicei putea sa scoata sunete, putea sa lege cuvinte. Isi facuse un intreg discurs pe care sa il foloseasca si acum era muta si inutila. Se ridica de pe scaun si se apropie de baiat, apucandu-se sa il traga de maneca. Ii arata rochia. Sa o dea jos!
Se facu roz deodata! Nu! Sa nu o dea jos! Sa o... Sa o schimbe! Da! Sa o schimbe acum! Isi musca obrazul interior si se uita la el pe sub sprancene, asteptand momentul in care urma sa fie facuta inteleasa. Tipul nu reactiona asa ca ea ridica mainile si scoase un sunet chinuit. Isi prinse coada impletita si se apuca sa o desfaca repede-repejor, imprasiindu-si parul in toate zarile. Se acoperi cu el si apoi arata din nou spre rochie, dand din maini pentru a sugera faldurile acesteia. Era bagata toata in suvite blonde asa ca nu s-ar fi vazut nimic in cazul in care el o facea sa dispara. Pentru orice eventualitate, Rampion trase si cuvertura de pe pat, dand cu ea de pamant, aruncand-o la picioare. Urma sa intre in ea din trei miscari. Il infrunta din priviri si apoi ridica nasul in aer. Nu se putea uita la el prea mult timp; inima ii batea in gat si isi dadea seama ca este mai magic si mai minunat decat visase. Era ... real. Intinse mana si il pipai rapid, scotand un sunet ca de chitait atunci cand isi dadu seama ca era VIU, REAL, ACOLO. Se ascunse mai bine in par.
|
[align=center] "You have come for your Mistress Darling, but that beautiful bird is no longer sitting in her nest, nor is she singing any more. The cat got her, and will scratch your eyes out as well. You have lost Rapunzel. You will never see her again." [/align]
|
| |
|
Destrian C. Gervaise
|
May 16 2014, 06:57 PM
Post #5
|
child of mockery
- Posts:
- 66
- Group:
- Vrajitori
- Member
- #88
- Joined:
- February 6, 2014
|
- Fatuca ii dadu un cap in gura si Destrian isi acoperi buzele cu palma in mod protectiv, mangaindu-le afectuos. Bietele de ele, cum se aruncau nestiutoare in astfel de aventuri periculoase. Ii observa schimbarile succesive de culoare si ranji in spatele palmei, urmarind-o cu privirea cum se aseza pe un scaunel. Parea o copila, si intelese cu intarziere ca ritmul nebunesc al inimii ei nu era semnul unei morti care se apropia tiptil, facandu-le umbra cu coasa ei, ci semnul emotiei. Ii era rusine, poate? Parea jenata, ceea ce se contrazise cu cerinta ei muta de a ii scoate rochia. Se incrunta si scoase bagheta, rochia disparand in secunda urmatoare. Avea noroc ca fata purta chiloti, altfel ar fi vazut ceva ce nu mai vazuse de... Cazu pe ganduri, privind-o fara sa o vada cu adevarat - nu ca parul ei i-ar fi permis o priveliste prea buna. Tocmai cand fatuca se acoperi cu patura, Destrian realiza ca nu vazuse niciodata o fata dezbracata. Ridica surprins din sprancene si isi dadu o palma moale din cauza revelatiei.
"Oh, iarta-ma..." spuse zambindu-i dragut pentru ca realiza ca nu dorea sa adauge acea experienta la repertoriul sau. Daca vedea o fata dezbracata facea primul pas pe un drum pe care nu dorea sa il parcurga; nici acum, nici niciodata. Misca din nou din bagheta si o rochie isi gasi calea afara din dulapul fetei, incepand sa danseze prin incapere inainte de a se strecura pe sub patura in care se ascunsese fata, imbracand-o dintr-o miscare. Se apropie de ea si ii imparti parul ametitor de lung in doua, dandu-l in parti pentru a ii dezveli chipul. O analiza cu mai mare atentie, zambind amuzat cand o vazu la fel de roz ca rochia pe care o purta. "Esti cam... foarte... roz." observa impungand-o in obrajor cu aratatorul, razand in secunda urmatoare. Ar fi avut multe glume de rezerva in maneca dar incepea sa se simta ca un animal in cusca tot stand in turnul ala, cu atat mai mult cu cat nu parea sa fie nici o suflare omeneasca prin preajma.
"Hai la aer!" propuse, sarind in picioare si prinzand-o inainte de a ii da timp de reactie, ridicand-o in brate. Se sui pe pervazul ferestrei prin care patrunsese in turn si isi scoase bagheta, facandu-se sa planeze lejer atunci cand sari in gol cu picioarele inainte, tinand-o strans pe tanara pentru a nu o scapa. Nu vroia sa ii crape capsorul, biata de ea, chiar daca nu se lamurise inca daca era interesanta sau nu. Destrian avea prostul obicei de a cicali oamenii pana vedea daca era ceva de capul lor; daca nu era, ii lasa cu fundul in balta si se ducea sa-si caute alta victima pe care sa o calce pe bataturi pana exploda si incerca sa ii faca chestii deloc frumoase si deloc de dorit. Unii explodau violent, altii incepeau sa planga, altii incercau sa fuga. Reactia lui depindea de cat de plicticoasa i se parea acea explozie. Ajunse cu picioarele pe pamant si o puse jos pe fata, privind-o cu un aer critic. De obicei se prindea din prima daca cineva era bun de jucarie sau daca nu, dar la ea inca nu i se legasera ideile.
Hotara, asadar, sa continue cercetarile. "De ce nu ai o usa la turnulet? Nu-ti plac musafirii?" se interesa calm, scotocindu-se prin buzunare in cautarea tabacherei. Ei, poftim, uitase ca n-o avea la el. Se puse in fund pe jos, strangandu-si picioarele in pozitie turceasca, langa fatuca, si incepu sa smulga iarba. Marunti iarba cu unghiile si aseza o gramajoara verde pe o bucata de hartie, lingand marginea pentru a o putea rula apoi intr-o tigareta improvizata. Ii aranja capetele cat sa nu cada materialul pretios din ea si o baga in gura, aprinzandu-o cu varful baghetei. Avea gust de pipi de vaca dar era in regula, asa ca pufai acolo vesel, privind-o cu interes pe blondina. "Vrei si tu una?" intreba facand un gest spre tigara.
|
[align=center]While they may play in the gardens of ignorance, the children of mockery are capable of a wrath that lies dormant inside them waiting to be fueled by the revenge they will get when the tables turn.
 When they refuse to be the clown to the protagonist’s story, because a fool can only be a fool for so long before they snap. [/align]
|
| |
|
Rampion Yaxley
|
May 16 2014, 07:27 PM
Post #6
|
Rapunzel ;
- Posts:
- 77
- Group:
- Vrajitori
- Member
- #135
- Joined:
- May 6, 2014
|
- Rochia ii disparu si pret de o secunda paraliza complet. Asta chiar nu putea sa se intample! Isi acoperi mai bine trupul cu parul ca sa stea la adapost, apoi plonja direct pe o patura, ascunzandu-se sub aceasta. Nu era pudica in sensul ala clasic din moment ce locuise singura intr-un turn uitat de lume. Se facu ghem in patul sau si ramase acolo pentru ca nu dorea sa dea ochii cu el. Incerca sa ajunga cu degetele la posterul pe care il tinea sub perna, dar nu reusi sa il atinga fiindca se sperie de o rochie care se strecura cu ea acolo si incepu sa o imbrace. Nu opuse rezistenta pentru ca nu dorea sa stea in costumul Evei de fata cu dragostea vietii sale. Se asteptase ca intalnirea lor sa fie putin diferita. Il visase mult timp si sperase ca intr-una din acele zile - nu chiar aia, totusi - el va veni si o va da jos din turn, o va lua in brate, o va saruta - cum era oare sa saruti un om? Din fericire era confuza referitor la gestul respectiv si nu parea sa priceapa ca deja isi oferise primul sarut; ceea ce era tragic si dureros, ar fi plans cateva ore de ar fi stiut. Fu dezvelita si intentiona sa se acopere la loc, dar el ii atinse obrazul si o scapa de parul acela care ameninta sa o sufoce. Comentariul pe care tipul il facu apoi avu darul de a ii rapi o expresie dubios de confuza.
"Esti cam... foarte... roz."
Se ridica in fund. Ar fi trebuit sa ii multumeasca? Nu era sigura. Inca nu ii venise glasul, ceea ce era comic pentru ca nu putea sa ii spuna tot ce dorea sa ii spuna. Parea mai inalt in carne si oase. Si mai... tare. Clipi confuza de cateva ori se incrunta atenta. Vorbea ciudat. Nu il auzise niciodata vorbind, dar vocea lui suna... dubios. Nu isi amintea cand auzise ultima oara un baiat vorbind. Probabil cu mult timp in urma. Mirosea diferit de ea. Isi dilata usor narile incercand sa ii prinda mirosul si sa descopere daca recunostea ceva familiar. Se incrunta pentru ca era incapabila sa faca asta, apoi trase aer in piept si stramba usor din buze. Expresia de pe chipul ei ramase neschimbata, dar asta fiindca era mult prea socata sa faca altceva. Isi duse mana la obraz si pipai locul pe care il atinsese el cu putin timp in urma. Inghiti in sec simtindu-se straina de acea viata si apoi incepu sa se ciupeasca. Visa. Trebuia sa viseze!
"Hai la aer!"
Nu intelese din prima la ce se refera, iar cand o lua in brate paraliza complet. In sensul ca... ramase inerta, cu ochii mari, privindu-l de aproape. O lua iar cu lesin si i se agata de gat, simtind un tremurici amuzant pe sub degete. Putea jura ca ii tremura mainile. Clipi mai lent pentru ca avea impresia ca el o dispara daca nu este atenta. Apoi sari. Saritura o lua pe nepregatite pentru ca era pregatita de asta. Realiza ca paraseste turnul si spaima i se infipse in capul pieptului. Nu trebuia sa faca asta. Ceva ii spunea ca era imposibil pentru ea sa traiasca afara. Se agata mai bine de gatul lui si dori sa ii spuna sa se intoarca, dar abia il intalnise si nu dorea sa il supere. Se intrista si lasa capul pe spate, privind fereastra tot mai indepartata. Vrajitoarea cea grasa avea sa se enerveze! Avea sa vina dupa ea si sa o bata cu matura. Dar pana una alta... Picioarele sale goale atinsera iarba. Nu mai atinsese iarba de multa vreme. Apoi pamantul. Pamant real, nu din ghiveci. Simti cum un fior ii urca pana in gat.
"De ce nu ai o usa la turnulet? Nu-ti plac musafirii?"
Clatina din cap, dar nu reusi sa inteleaga intrebarile. Era prea ocupata sa... Isi stranse mainile la piept si apoi se invarti. Calca inca o data pe iarba si inca o data si inca o data... Apoi alerga. Avea loc sa alerge. Sari pe loc si ramase nemiscata, arcuindu-si o spranceana, auzindu-l intreband in fundal ceva. Daca dorea - ce? Dadu sa se roteasca si sa ii spuna ca nu doreste nimic, dar atunci o apuca rasul. Un ras vioi, inflacarat. Ridica mainile spre cer si se ridica pe varfuri. Se invarti o data, de doua ori, de trei ori. Se opri cand parul ii veni tot in ochi si incerca sa il dea de acolo. Il captura in cele din urma si il impleti intr-o coada rapida, tinandu-l sub control. Se apropie apoi de baiat si se lasa in genunchi in fata lui. Nu pot pleca. Da, era frumos acolo si da, tanjise mult dupa acel moment, dar era mai departe de camera ei ca niciodata. Daca vrajitoarea se intorcea acum... Isi mangaie bratele si clatina din cap. Nu putea sta mult afara. Daca facea asta, atunci cuvintele lui se adevereau: avea sa moara.
|
[align=center] "You have come for your Mistress Darling, but that beautiful bird is no longer sitting in her nest, nor is she singing any more. The cat got her, and will scratch your eyes out as well. You have lost Rapunzel. You will never see her again." [/align]
|
| |
|
Destrian C. Gervaise
|
May 17 2014, 06:23 PM
Post #7
|
child of mockery
- Posts:
- 66
- Group:
- Vrajitori
- Member
- #88
- Joined:
- February 6, 2014
|
- "Nu pot pleca."
Oh, vrabiuta isi gasise glasciorul. Zambi amuzat inspre ea; era chiar simpatica cum se agita pe acolo de parca nu mai vazuse niciodata pamant si iarba si soare si alte cele pe care le privea acum ca un copil pierdut in Disneyland. Isi stranse picioarele si isi sprijini coatele de genunchi, pufaind din tigara lui cu iarba si urmarind-o linistit cu privirea. Se vedea ca nu venea din oras, nu parea sa functioneze dupa aceleasi reguli; creatorul, care o fi fost ala, o programase diferit. "Ce te face diferita de ceilalti?" intreba ridicand usor dintr-o spranceana blonda. Poate era efectul plantelor arse cu al caror fum isi umplea organismul, dar se simtea foarte linistit, de parca s-ar fi putut intinde in clipa aia pe iarba, adormind cu garantia ca urma sa viseze chestii frumoase. Ii dadu prin cap ca poate vrabiuta era vreo nimfa sau alta creatura a padurii - asta ar fi explicat faptul ca o gasise singura intr-un turn, in mijlocul padurii, si ca avea o stralucire pe care nu o mai intalnise la oameni. Poate trebuia sa stea mai mult in preajma copiilor daca vroia raze de soare si chestii frumoase. Isi aminti apoi de ziarele si hartiile aranjate prin camera ei intr-o ordine pe care nu incercase sa o inteleaga, si se incrunta usor. Vazuse sigur Profetul Zilei asa ca nu putea decat crede ca era vrajitoare; o creatura care traia in pustietate, chiar si aratand a om, nu ar fi avut nevoie de stirile zilnice - poate in afara cazului in care dorea sa isi faca un cuib din paginile publicatiei. Cam numai de asta era buna, oricum.
"Desigur ca poti sa pleci." ii spuse pe un ton bland, ca un adult trecut prin viata care dadea lectii unei copile. Era oripilat de propria tendinta de a se purta ca si cum ar fi fost mai in varsta decat oamenii cu care interactiona - nu dand dovada de maturitate, n-avea treaba cu de-astea - ci prin naturaletea cu care vorbea de parca ar fi avut o experienta de viata mult mai vasta. Se putea spune ca avea experienta, dar nu ii placea ideea ca timpul trecuse peste el in toti anii aceia; prefera sa ramana la stadiul de tanar adult, cum obisnuiau parintii lui sa spuna inainte de procesul fatidic. Parinti. Se stramba in sinea lui. Ce concept indepartat! Daca statea sa se gandeasca bine, avusese acea tendinta de a vorbi ca un om mult mai experimentat decat era inca din anii adolescentei, asa ca nu trebuia sa se alarmeze ca incepea sa se poarte ca un tip care se apropia de treizeci de ani. "Permite-mi sa iti demonstrez." spuse ridicandu-se in picioare dintr-o miscare, intinzandu-i mana cu un zambet prin care o invita sa fuga in lume cu el. Ma rog, pe-acolo. Scoase un inel de chei din buzunar, cu un breloc in forma de broscuta testoasa aurie in stil feng-shui atasat de el, si apasa pe capul broscutei, tinand-o bine pe vrabiuta ca sa nu se sperie atunci cand ii venea prietenul pe roti.
Autobuzul veni atat de repede incat paru sa apara din pustiu, dar urmele de roti din urma lui erau garantia faptului ca lucrurile erau mai putin magice decat pareau. Era un autobuz lung, galben mustar, cu geamurile acoperite de jaluzele si o serie de brelocuri feng shui atarnate de oglinjoara de deasupra bordului. Se turti tot, facandu-se ca un acordeon cand se opri brusc, la jumatate de metru in fata lor, si reveni apoi la dimensiunea normala, saltand pe roti de parca ar fi fost facut din cauciuc inainte de a se potoli. Nu statea nimeni pe locul soferului, si portiera se deschise cu un pocnet surd, invitandu-si soferul la locul lui de drept. Destrian ii zambi fetei si o lua pe dupa umeri, tragand-o dupa el in autobuz inainte de a ii da timp de reactie. Parea oricum destul de usor de manevrat, iar el nu se plangea deloc din aceasta cauza. Portiera se inchise in urma lui, si vrajitorul se tranti calm pe scaunul soferului, bagand cheia in contact. In secunda doi, tot autobuzul se stranse, el si vrabiuta fiind redusi la grosimea unei foi in cele cateva secunde cat dura sa calatoreasca prin padure, printre copaci, printre tufe si animalele din ele. Destrian isi apasa piciorul pe frana pana o lipi complet de podea, si automobilul se opri brusc intr-o intersectie din Londra; dinauntru, insa, nu se vedea nimic. Jaluzelele erau trase si becul care lumina autobuzul dansa de nebun, prins de tavan printr-un firicel subtire, gata sa se rupa. Era gata sa se rupa de vreo treispe' ani. Destrian se roti cu scaunul cat sa ajunga cu fata inspre tanara si zambi detasat, cautand sa vada unde isi gasise loc prin automobilul lung, cu scaune, canapele si paturi asezate pe laturile sale. Din afara parea mai mic decat din interior, si taman in capatul celalalt sedea un vrajitor batran care dormea, sforaind din cand in cand la fel de brusc pe cat se oprea intr-o liniste perfecta, ca mort. "Gata, ai plecat." spuse aruncandu-si tigara pe fereastra intredeschisa de langa locul soferului.
closed
|
[align=center]While they may play in the gardens of ignorance, the children of mockery are capable of a wrath that lies dormant inside them waiting to be fueled by the revenge they will get when the tables turn.
 When they refuse to be the clown to the protagonist’s story, because a fool can only be a fool for so long before they snap. [/align]
|
| |
| 1 user reading this topic (1 Guest and 0 Anonymous)
|