Welcome Guest [Log In] [Register]
Welcome to ViperaEvanesca. We hope you enjoy your visit.


You're currently viewing our forum as a guest. This means you are limited to certain areas of the board and there are some features you can't use. If you join our community, you'll be able to access member-only sections, and use many member-only features such as customizing your profile, sending personal messages, and voting in polls. Registration is simple, fast, and completely free.


Join our community!


If you're already a member please log in to your account to access all of our features:

Username:   Password:
Add Reply
heaven is wrapped in chains; closed
Topic Started: May 13 2014, 06:30 PM (195 Views)
Kaylee F. Morrison
Member Avatar
varcolac; more is better!
Vrajitori
  • Nu-si mai vizitase psihiatrul de ceva vreme si ziua aceea parea una dintre acelea in care avea nevoie disperata de el. Auzea vag vocea cristalina a mamei sale, dar Addie nu voia sa o auda, nu voia sa o intelegea si nici sa o accepte. Ea nu era mama ei. Simpla legatura de sange pe care o aveau o impiedica sa isi infiga coltii in gatul ei si sa o trimita la dracu fiindca nu o tinuse langa ea. Isi lua geaca de piele din debara - habar nu avea ce cauta acolo, dar probabil acela era singurul loc unde mai incapea- , pachetul de tigari si bricheta si le indesa in buzunare dupa ce isi sufleca golaneste manecile. Iesi pe usa incet, ca un ingeras evadat din cusca unui rai presupus. Vecinii se certau, din nou... Ultima data el sparsese televizorul, iar ea ajunsese cu trei coaste rupte. Tot ce putea auzi erau tipete de ajutor si cuvnte grele pe care sigur aveau sa le regrete amandoi a doua zi, daca mai erau intregi. Se certau de sapte ani. Sapte. De sapte ani se certau numai martea.
    Iesi din bloc. Orasul era mort, dintotdeauna fusese paralizat, dar acum era mport de-a binelea.
    Se opri in fata unei usi de metal, alba. Incerca sa o deschida, dar constata ca era incuiata. Dadu cu piciorul in ea, dupa care reveni la un comportament civilizat, ciocanind uspr de cateva ori. Nu oesea nimeni. Continua sa bata, mult mai violent, cu disperarea unui om care-si traieste ultimele clipe din viata. Intr-un final usa se deschise si in fata ei aparu el. O ruga sa intre si-si lasa geaca pe un scaun, asezandu-se pe canapea. Fara saluturi, fara formalitati, fara intrebari. Stiau amandoi ca e grav.
    - N-ai mai venit.
    Zambi in barbie, dandu-si capul pe spate si lasandu-si pletele sa atarne pe spatarul fotoliului.
    - N-am avut motiv. raspunse sec, segmentat, provindu-l pe tip fix in ochi. Parea o psihopata. Si era una. Si el stia.
    - Nu-ti trebuie motiv, ci vointa.. Il asculta si ii urmari fiecare miscare, fiecare privire, fiecare semn. Si rase. Doar asta stia sa faca cand primea astfel de replici.
    - N-am avut nici de-aia.
    Tipul ii zambi si ii intinse o tigara. O lua, zambi si o aprinse ducandu-se la geam. Stia ca nu suporta fumul in cabinetul lui. Nu se schimbase deloc. Aceiasi ochi patrunzatori, acelasi zambet plin de incredere, acelasi sacou negru cu guler gri. Tigara o mai linistise putin.
    - Nu mai stii sa ucizi
    Se aseza pe canapea, fixand cu privirea un tablou vechi. M-am așezat pe canapea, fixând cu privirea un tablou vechi.

    - Tu nu esti buna, blanda, darnica. Tu nu zambesti decat dupa ce ai luat o viata. Tu nu te prefaci malefica, asa te-ai nascut. Nu salvezi vieti decat pentru ca trebuie. Urasti oamenii asa cum ei urasc moartea. Tu nu le dai voie sa iti influenteze viata, tu nu ai sentimente. Inima ta e mai rece decat nenorocitul asta de oras. Fericirea ta este nefericirea celorlalti. Tu ai razboiul in vene, vad in ochii tai scanteile din flacarile Iadului, si n-as fi folosit o asa comparatie daca n-as fi simtit pe pielea mea.
    Facu o pauza, dandu-i timp cercetasei sa ingita in sec si sa ridice din umeri. Nu ii spunea nimic nou.
    Asculta. Stii cat am muncit amandoi ca sa ai un psihic imbatabil, stii cate ai sacrificat. Nu ti-a fost niciodata frica de moarte pentru ca intotdeauna i-ai fost superioara. Esti puternica si amandoi stim ca n-o sa te ajut. O sa te ridici singura pentru ca poti si nu-ti dau de ales. Constientizeaza cine esti, ce esti.
    Tacu si isi mai aprinse o tigara cu ochii atintiti la tavan. Stia ca avea dreptate. Trebuia sa opreasca sedinta. Nu putea respira si circulatia ei o luase razna. Venele ii ardeau si incepuse sa transpire. Sangele-i clocotea si doctorul ii intinse un bisturiu vechi pe care inca statea o inscriptie. O singura privire fu mai mult decat suficienta. Se ridica, multumi, dar de aceasta data niciunul nu zambi. Iesi pe usa de metal in graba si se opri in mijlocul strazii.

    Disparu, facandu-si insa loc printre linistea mormintelor din cimitirul unde se odihnea si tatal sau. Numara sapte pietre si se opri in dreptul celei din urma, facand ca din varful baghetei sa apara un buchet de flori. Il lasa cu grija si se aseza pe vine in dreptul pietrei. Era o piatra pe care nu ar fi trebuit sa scrie nimic. Dar scria. Bruneta nu mai stia nici sa citeasca, nici sa gandeasca si simtea cum se apropie o criza de nervi. Smulse una din flori din buchet si incepu sa ii tunda petalele una cate una, pana ce ajunse la a saptea petala care hotara ca avea sa dezgroape curand cateva oseminte. Se uita prin jur curioasa, cautand uneltele groparului si fu satisfacuta cand gasi ceva potrivit sa sape. Ii placea sa munceasca atunci cand nu era in apele ei asa ca incepu sa salte pamantul si sa-l arunce peste umar. Nici macar nu-i pasa daca tarana ateriza in capul cuiva. Nu-i pasa daca o vedea cineva acolo. Nu-i pasa decat de ce putea gasi la doi metri dedesubt.
[align=center]Posted Image
Will you stay?
[/align]
Offline Profile Quote Post Goto Top
 
Niels Ragnvald
Member Avatar

Vrajitori
  • Lumina soarelui se reflecta in pentagrama intoarsa, intrandu-i in ochi. Se incrunta si prinse pandantivul, bagandu-l pe sub tricou pentru a nu il mai expune unei energii atat de incompatibile cu el. Venise primavara si asta nu il bucura deloc. Anglia era mult prea insorita pentru gusturile sale de nordic, si dupa anii petrecuti in Azkaban era cu atat mai putin dispus sa se imprietenasca cu lumina zilei. Isi trase gluga hanoracului negru mai bine peste cap si se dadu jos de pe piatra de mormant pe care isi facuse culcusul, inchizand cartea. Nu isi facea griji ca vreun londonez ar fi inteles ca Niels citea despre ritualurile satanice, avand in vedere ca volumul nu avea poze si nu cunoscuse inca nici un englez care sa vorbeasca islandeza. Nici el nu vorbea foarte bine engleza asa ca erau oarecum chit. Baga volumul in rucsacul care ii statea pe umar si isi scutura pantalonii negri, stramti de praf, hotarand sa mearga la o plimbare prin cimitir. Erau putine locuri in care se simtea in largul sau in acea tara, si chiar daca se stabilise acolo de un an si jumatate, inca nu pusese niciodata piciorul in alta parte decat strada pe care se afla cimitirul Highgate si Aleea Nocturn. Isi trase putin gluga mai in spate pe crestet, privind pe sub ea in zare; daca se uita cu atentie, putea zari in departare conturul casei in care locuise prima data dupa ce plecase din Reykjavic. Era o casa micuta, cu un etaj si o mansarda, dar era frumoasa. Inca era a lui, chiar daca nu mai locuia acolo. Era singurul lucru care ii ramasese de la mama lui. Si cartile... cartile lui erau singurele lucruri care ii ramasesera de la tatal lui.

    Ii luase pe amandoi cu el in Anglia, ceea ce era ironic avand in vedere ca nu il cunoscuse pe nici unul - vreodata. Nici poze nu vazuse. Nici descrieri nu auzise. Nu stia nimic despre ei in afara faptului ca se pierdusera impreuna in asternuturi macar o data si avusesera candva, printre lucrurile lor, acele obiecte care dupa disparitia lor ii revenisera lui. Magia si o casa pustie.
    Isi prinse degetele pe manerul rucsacului si inainta prin cimitir, fara sa caute ceva anume. Se plimba ca sa nu-i intepeneasca picioarele. Se plimba pentru ca ii placea sa iasa uneori din laborator si sa se fereasca de soare, iar acel cimitir era placut. Pietrele erau reci si ii aminteau de celula lui din Azkaban. Uneori i se facea dor de celula lui, chiar daca suferise mult in grija Dementorilor. I se facea dor si de ei adesea. Nu stia daca ii erau dragi mai des decat ii ura, dorind sa arunce cartile de chimie la cosul de gunoi si sa se apuce de studiat o metoda prin care puteau fi omorati. Acele momente treceau insa repede. Cele de dor treceau mai greu.

    Se opri din mers atunci cand dadu cu ochii de o scena pe care nu o vedea adesea. Un om sapa un mormant. Vazuse multi oameni sapand multe morminte, dar niciodata unul care sa aiba deja mortul in el. Se apropie curios, intrigat oarecum de ideea ca cineva dezgropa un cadavru. Putea deja sa vada carnea putrezita atarnand pe oasele pline de cuiburi de viermi, iar mirosul dulceag ii gadila narile pentru cateva clipe. Isi trase gluga mai bine pe cap si pasi in continuare inspre persoana pe care o identifica ca fiind o tanara fata, oprindu-se in dreapta ei, cu varfurile bocancilor sai militari, peste care veneau pantalonii putin prea lungi, atingand marginea mormantului acoperit de pamant. Lopata fetei se infigea bine in sol, luand mici gramezi de pamant si insecte si aruncandu-le peste umar, improscand mormintele altora. Vazu niste flori in apropiere si le studie o clipa, uitandu-se apoi spre chipul tinerei. El o putea vedea, ea nu il putea vedea pe el.
    "De ce?" intreba pe un ton perfect liniar, fara a trada vreo emotie particulara. Curiozitatea lui era de o natura pasiva, pe care nu ar fi avut niciodata atata simt poetic sa o asocieze cu cea mai vaga urma de placere resimtita la gandul ca avea sa dea cu ochii de un cadavru. Nu stia daca ii placeau sa nu cadavrele. Vazuse multe dar nu simtise nimic particular pentru ele. Il interesase dezgroparea unuia destul cat sa vina pana acolo si sa vorbeasca, dar cam acolo se terminau emotiile sale. Clipi, ochii sai fiind relaxati in timp ce o priveau lejer pe cea pusa pe deranjat mortii.
[align=center]
There is a realm in which — no, forget, it, it’s still too early to make anyone understand.
Posted Image
You love to say the trees are naked now because it never happens in your country.
This is a mystery from which you will never recover.
[/align]
Offline Profile Quote Post Goto Top
 
Kaylee F. Morrison
Member Avatar
varcolac; more is better!
Vrajitori
  • "De ce?"

    Sari la cativa pasi distanta, scapand din mana lopata si se impletici in niste buruieni care numai a flori nu ii semanau. Echilibrul si pozitia sa verticala se fransera in doua si sfarsi prin a da cu fundul de pamant in cel mai urat mod posibil. Reanaliza vocea care-i zgariase timpanele si nu o gasi nicaieri prin setarasele ei de cunostinte dubioase. Isi trase nasul fara motiv, apoi ducandu-si mana la ceafa in ideea de a se scarpina nedumerita, insa o retrase. Incerca sa scape de ticurile nervoase asupra carora i se tot atrasese atentia. Era o domnisoara. Una cu pretentii, nu o printesa cu rochia zdrentuita luata de la coltul strazii. Nici nu vru sa deschida gura. Stia ca ar fi scos porumbei multicolori si poate ar fi incasat si vreo doua capace pentru ca o lua gura pe dinainte. Se salta de jos fara sa se ajute prea mult de vreun punct de sprijin. Ii mirosea a moarte si nu voia sa se tina de mana cu ea chiar daca se imprietenisera la catarama. Clipi des din gene, ramanand nemiscata si cu ochii atintiti asupra siluetei care o daduse peste cap cu doua cuvinte seci.
    De ce..ce? La ce se referea? Se incrunta, sprijinindu-se cu antebratul pe coada lopetii. Arata ca o drogata, fapt adevarat intr-un procent mai mic sau mai mare, si cu siguranta nu inspira un aer de normalitate psihica din moment ce se apucase sa trezeasca mortii la propriu. Rase complet amuzata de situatie si se legana cand in stanga, cand in dreapta. Plecase de la psihiatru cu probleme mai mari decat inainte. Dadu din cap in semn ca se simtea proasta si ca habar nu avea la ce anume se referise.

    Eu de ce, tu de ce, noi de ce... ? nu mai continua pentru ca deja inteligenta ei sarise prea multe trepte si ajunsese la un nivel inferior rasei umane. Ii intoarse spatele sictirita si se reintoarse la treaba ei. Isi punea problema daca ar fi avut mai mult spor cu labutele ei blanoase. Tot setul de purici/paduchi/mancarimi era compensat de viteza cu care putea sapa si musca prezentele nedorite din preajma sa.
    E acolo de trei ani. si tot de trei ani nu calcase pe acolo, de trei ani nu accepta ideea ca e mort si merge pe drumul putrefactiei cu viteza luminii. Infipse dintr-odata varful metalic in pamant, intorcandu-se pe jumatate catre tipul dubios. Unele fete gaseau placere in a-si vopsi unghiile cu tot felul de substante urat mirositoare sau umplandu-si fata de pudra si hainele de parfum, iar ea... facuse o adevarata pasiune pentru anomalii.
    Vreau sa colectionez schelete. Toate aveau un inceput. Intrevedea niste borcanase frumoase din sticla in care avea sa depoziteze cadavrele cu dimensiuni reduse. Putea baga mana in foc ca toti colegii o vor declara sarita de pe fix si vor sta la zece metri distanta de ea. Ce fericire pe capul ei! Probabil doar Hilde ar fi fost in stare sa aprecieze gustul ei pentru mortaciuni. Fetita aia avea potential si avea de gand sa o tina cat mai aproape, nu neaparat sa recupereze anii pierduti, ci sa profite de tacaneala ei.

    Tu de ce? Nu se astepta sa primeasca cel mai optimist raspuns din cate auzise pana atunci. Te plimbi prin cimitir, deci ai cu siguranta o problema. Te plimbi zilnic prin cimitir si te simti ca acasa, atunci ai o problema si mai mare. Treci des pe aici? Si daca era pozitiv si daca era negativ, nu o afecta in niciun fel. Fugise ca dracu' de tamaie trei ani de zile doar pentru ca ii era frica sa dea nas in nas cu nenorocita aia de piatra pe care trebuia sa o scoata de acolo, deci nu cunostea vizitatorii frecventi.
    Se uita in palme si apoi isi studie incaltarile. Aratau deplorabil. Isi ciupi buzele, dandu-se din colt in colt pana ce se hotari sa ia o pauza. Asudase nici mai mult, nici mai putin de cinci minute si deja fizicul sau refuza sa mai depuna vreun efort. Se plictisea repede si incepea sa bage tigari cu nemiluita in plamanii gauriti, dar acum se abtinea eroic sa nu-si imbratiseze pachetul. Pachet care de fapt nu mai exista. Pachet care ramasese dincolo de usa alba a psihiatrului. Dadu cu piciorul in piatra, scrasnind din dinti cand durerea ii urca pana in varful urechilor si ii umplu obrajii de un rosu carmin. Iti plac mortii sau ei te plac pe tine? Intre un nebun si afinitatile lui se puteau stabili diverse relatii, fie ele reciproce sau nu, deci tinea sa fie bine informata cu privire la acest capitol.
    Iti place sa sapi? contimua chestionarul, mutand subiectul de discutie in zona care o interesa pe ea cel mai mult.
[align=center]Posted Image
Will you stay?
[/align]
Offline Profile Quote Post Goto Top
 
Niels Ragnvald
Member Avatar

Vrajitori
  • "Eu de ce, tu de ce, noi de ce... ?"

    O privi pe sub gluga. Nu era sigur daca fata era nebuna sau pur si simplu facuse o propozitie pe care cunostintele lui nu tocmai extraordinare de engleza nu o puteau prelucra. Hotara asadar sa nu raspunda; cunoscuse multi nebuni de-a lungul timpului si invatase sa nu se joace cu ei. La scoala de corectie era plin de dereglati; unul jupuise intr-o zi pisica supraveghetorului de noapte si ii facuse respectivului ciorapi din pielea ei, ascunzandu-i ghemotoace de blana prin toate buzunarele. Supraveghetorul era un barbat masiv, inalt cat usa si de doua ori mai lat decat ea - sau cel putin asa il percepea Niels cel de paisprezece ani care nu mai vazuse niciodata un adult al carui scop in viata sa fie altul decat acela de a il lovi. Totusi, plansese aproape douazeci de minute cand descoperise ce se intamplase cu pisica lui.
    In Azkaban lucrurile functionau putin diferit. Nu aveau animale de casa, dar se intampla uneori ca detinutii sa ii atace pe gardieni - aia putin care erau. Uneori erau implicate si episoade de jupuit. Alteori nu. Uneori victima era un gardian. Alteori un detinut. Niels nu se bagase niciodata in astfel de conflicte, dar ii auzise pe detinuti delirand in celulele lor inainte de un episod violent. O urmari cu privirea pe tanara, sceptic in legatura cu sanatatea ei mentala si putin mai sceptic de atat in legatura cu sansa ei de a scapa cu viata daca avea un episod violent in preajma lui.

    "E acolo de trei ani."

    Deci venise special pentru acel mormant. Analiza groapa cu mai mare atentie. Auzi apoi ceva legat de o colectie de schelete si reveni cu atentia asupra fetei. Procesa acolo in liniste informatiile, fiind asaltat apoi de o serie de intrebari care il facura sa se incrunte usor.
    < "Tu de ce?" >
    "Eu nimic." Nu venise sa sape. Nu venise sa inceapa o colectie de scheleti. Nu venise nici macar sa converseze cu nebunii care doreau sa deranjeze mortii. Venise fara nici un motiv particular, asa cum oamenii ies la plimbare prin cartier fara o tinta, mergand pe drumurile cunoscute pentru a nu se pierde printre cladiri. Ala era cartierul lui. Ala era drumul lui cunoscut.
    < "Treci des pe aici?" >
    "Mh." raspunse vag. Nu prea vorbea cu oamenii asa ca intregul bombardament de intrebari il facea sa vrea sa se intoarca pe calcaie si sa plece. Oamenii erau interesanti pana la un anumit punct. Se gandi apoi ca daca pustoaica era nebuna atunci nu era nimic in neregula, pentru ca si el era nebun. Unul din nebunii de la care nu te astepti niciodata la episoade de violenta. Unul din nebunii care stau ca un bibelou timp de paisprezece ani si apoi transforma orice forma de viata din jurul lor intr-o balta de sange si tesuturi. Surase. Trecusera zece ani. Inca doi si isi putea aniversa nebunia.

    "Iti plac mortii sau ei te plac pe tine?"

    "Nu cred ca ma plac." spuse ridicand usor din sprancene, mintea zburandu-i direct la niste morti care erau in starea aia din cauza lui. Mai multi decat intentionase... initial.
    "Nici eu nu ii plac pe ei, dar sunt mai simpatici decat vii." adauga apoi pe un ton ganditor, invartind acea idee in minte. Isi dadu in cele din urma gluga pe spate, gandindu-se ca statuse destui ani din viata sa cu chipul ascuns in umbre; nu aveau sa ii arda pometii de la soarele acela primavaratic. Nu stia de unde pana unde era nordic din moment ce era brunet, dar se nascuse in Islanda si mama lui, in orice caz, era blonda ca firul paiului. Poate tatal lui venea din tarile sudice, nu stiuse niciodata si nici nu avea sa stie vreodata. Unele mistere nu sunt menite sa fie elucidate.
    < "Iti place sa sapi?" >
    "Nu imi place nimic." raspunse luminos precum un soare, mijindu-si ochii pentru ca il deranja lumina puternica a zilei, chiar daca pentru englezi nu era asa o zi plina de stralucire. Nu iesea prea des din laboratorul lui asa ca nu era obisnuit cu altceva decat diverse stadii ale intunericului.
    "Vrei sa sap pentru tine." dadu glas gandurilor ei pe un ton perfect neutru, fara ca figura sa sa capete vreo expresie particulara.
    "De ce as face asta?" O fixa cu ochii sai negri, patrunzatori.
[align=center]
There is a realm in which — no, forget, it, it’s still too early to make anyone understand.
Posted Image
You love to say the trees are naked now because it never happens in your country.
This is a mystery from which you will never recover.
[/align]
Offline Profile Quote Post Goto Top
 
Kaylee F. Morrison
Member Avatar
varcolac; more is better!
Vrajitori
  • In praful sec si cu gust de putred lasat in urma de talpile ghetelor ei preferate - la ea nu conta anotimpul, ghetele ei sunt sfinte indiferent de ce vreme se flutura afara - cu ochii intepeniti in ceata in care se pierdea, deja avea capul plecat si studia bobitele de pamant uscat pe care le racaia si le vantura printre degete ca o sita selectiva care nu scapa niciun intrus. Simtea cum stomacul isi dorea sa se reverse si gatul ii era sugrumat de emotii si spasme. Strangea dim dinti si isi aproapia sparancenele, poate reusea sa se abtina. Ii mai curgea si nasul, colac peste pupaza, desi nu era nici bolnava, nici in perioada de recuperare dupa o serie zdravana de bocit alert. Nu bocise atunci cand vazuse sicriul cum coboara lent si chinuitor in acea groapa murdars, noroioasa caci in ziua respectiva cerul decisese sa isi verse toate caldarile cu ploaie peste nefericitul cimitir. Nu avea sens sa se dea in spectacol acum, cand avea si public. Aproape ca uitase. Nu era singura. De la nimicul lui uitase si de nimicul ei.
    Era destul de racoare si vantul adia subtil, infiltrandu-se pe sub pielea uscativa a cercetasei si prelingandu-se pana in maduva oaselor. Dar ea avea fruntea transpirata si nu de la sapat. Picaturi se repede pe drumul batatorit si invelit in praf dens se unesc in mocirla. Isi musca buzele si gustul de fier al sangelui de pe buzele crestate ii provoca si mai multa greata. Vantul ii spulbera praful prin par si nu mai voia sa isi bata capul cu nimic. Existau modalitati mai usoare.

    Nu am zis ca o sa o si faci. raspunse direct, din amintiri fiindca nu fusese nicio clipa atenta la ce i-a raspuns. Uitase si ca intentiona sa il supuna la celecmai grele munci, mai ceva ca tratamentele la care ar fi fost supus in minunatele nivele alea Iadului. Spre deosebire de el, ea se pregatea pentru ceea ce avea sa sufere si se consola cu ideea ca va putea sa reziste, asta daca nu era intepata pe ici sau pe colo cu ceva furculite din argint sau orice altceva confectionat din metalul acela dezgustator. Iar asta era inca unul dintre motivele pentru care aruncase toate bijuteriile din argint. Pentru fiecare za pierduta, vanduta sau oferit cadou scosese cate o injuratura, dar macar se consola cu ideea ca dupa transformarea sa toata lumea se descotorosise de argintarii.
    Inca ii venea sa verse cand se gandea la tatal sau. Ala adoptiv. De celalalt se bucura in fiecare luna de luna plina. Si de fiecare data se rufa sa ii cada in gheare si sa-l poata sfasia dupa bunul plac, dar oricum nu ar fi putut face asta pentru ca nu voia sa isi lase sora orfana. Se hotari greu, se incrunra din dinti si facu totusi un pas spre progres. Nu reusea sa isi imagineze ce se putea intampla. In urechi ii suna doar vocea lui si in ochi isi repeta toate expresiile chipului sau, revazand halatul alb, patat intr-un colt de cafea si ars langa un nasture de o tigara inofensiva. In cap ii urla timbrul lui vesnic fericit, iar veselia din porii de satin o inhala. Inchise ochii si bagheta facu toata treaba in locul ei. Se tranti pe gramada de pamant umeda usor pe deasupra si facu sa leviteze camaruta incomoda unde fusese depozitat.

    De deschis poti macar sa il deschizi? Nu astepta niciun raspuns si intinse palma, drept anulare a rugamintii. Avea chef de distrus si stia ca nu fusese protejat sicriil de nicio vraja sofisticata asa ca se puse pe dezastre. Infipse fara mila lopata in lemnul subtire. Unu. Doi. Trei. A patra oara lovi ci sificienta forta ca sa crape capacul si sa poata desface totul in bucatele. Scena semana teribil cu injunghierea unei persoane in filmele de groaza cand psihopatul cu drujba nu se satura niciodata sa isi planteze lama cutitului o singura data in muschii victimei. Esti un psihopat cu drujba ascunsa la spate sau pot sa ma intorc cu spatele? Se astepta la orice de la tipul care prefera sa stea in preajma chestiilor aflate in descompunere.
    Facu cosciugul roz cu dungi cacaniicsa leviteze ceva mai sus, la nivelul bratelor sale, dar nu putu decat sa isi mute nasul in alta directie. Niste clesti ar fi fost foarte bine primiti, insa materialele puse la dispozitie nu ii permitesu acest lux. Alege-ti un os. Primul e din partea casei. Nu se intoarse, ci ramase cu privirea fixata undeva in gol, evitand contactul cu ce se afla sub aschiile neindepartate.
[align=center]Posted Image
Will you stay?
[/align]
Offline Profile Quote Post Goto Top
 
1 user reading this topic (1 Guest and 0 Anonymous)
DealsFor.me - The best sales, coupons, and discounts for you
« Previous Topic · Highgate Cemetery · Next Topic »
Add Reply