Welcome Guest [Log In] [Register]
Welcome to ViperaEvanesca. We hope you enjoy your visit.


You're currently viewing our forum as a guest. This means you are limited to certain areas of the board and there are some features you can't use. If you join our community, you'll be able to access member-only sections, and use many member-only features such as customizing your profile, sending personal messages, and voting in polls. Registration is simple, fast, and completely free.


Join our community!


If you're already a member please log in to your account to access all of our features:

Username:   Password:
Locked Topic
  • Pages:
  • 1
  • 3
we all feed on fairytales; closed
Topic Started: Jun 2 2014, 05:19 PM (622 Views)
Christopher Delroy Byron
Member Avatar
magizoologist in pregatire; animag
Vrajitori
  • Batu cu varful pantofului in podea, rezemandu-se mai bine cu coatele de tejghea, privind inspre usa la oamenii care intrau si ieseau cu mainile goale sau bratele pline de pungi si pachete. Zonko's nu fusese niciodata unul dintre magazinele lui preferate, din motive mai mult sau mai putin evidente pentru cei care ii stiau firea si trecutul, insa acum avea nevoie de maestria celor de acolo pentru a repara un obiect pe care il cumparase de la ei. Il vazuse intr-un cufar si stiuse ca era facut pentru el. Il stricase intr-una din multele cazaturi pe care si le luase, dar mesterii spusesera ca se putea repara foarte usor, asa ca nu ii ramanea decat sa stea si sa astepte. In acea zi era deghizat intr-un blond inalt, cu ochii verzi si nasul mic, carn precum al unui aristocrat. Se simtea bine in acel trup zvelt pentru ca nu fusese nevoie sa-si modifice hainele cat sa ii vina bine, si se simtea extrem de usor, gata sa zburde pe campii la fiecare pas.
    "Mai dureaza un sfert de ora." se auzi un glas ragusit din spate, si Christopher se intoarse brusc, dand cu ochii de vanzatorul care il servise mai devreme. Duhnea a tutun si avea o freza de parca si-ar fi tinut degetele bagate in priza toata dimineata, ceea ce ii smulse fostului soim un zambet discret, inecat destul de repede in sticla de cola pe care o tinea in mana. Scapase niste stropi de whiskey in ea si acum bea cu un pai rosu, promptindu-se de marginea tejghelei si pregatindu-se pentru urmatorul sfert de ora din asteptarea lui.

    Trecuse deja aproape o ora de cand luase ultima gura din polipotiune, asa incat lasa jos cola pentru moment, scotand in schimb din buzunarul interior al sacoului negru o sticla (plosca??) de argint, special pentru bauturile alcoolice. Era batuta cu niste initiale care nu ii apartineau, dar care i-ar fi putut apartine cu putina imaginatie si o intonatie convingatoare. Scoase capacul cu dintii si dadu pe gat jumatate din continut, destul cat masca sa ii ramana pe chip inca o ora, si baga sticla inapoi in buzunar. Incepu sa se uite pe pereti, imprietenindu-se cu unul din ei inainte sa dea cu privirea de o oglinda, albindu-se brusc la fata. Avea ochii caprui deschis si nasul incepuse sa ii iasa la inaintare, aratand ca nuca in perete in mijlocul acelui chip de inger coborat din cerurile inalte. Scoase iarasi sticla din buzunar si bau ce mai ramasese in ea, simtind cum stomacul incepea sa i se umple de bule si sa se clatine de la prea multul lichid pe care era fortat sa il primeasca. Oglinda insa continua sa il minta deloc frumos, si cand lasa sticla jos, buzele incepura sa i se ingroase, devenind din ce in ce mai carnoase pe masura ce dintii pe care ii ascundeau isi schimbau forma. Se facu verde si nu statu sa se mai uite in oglinda, tragandu-si umerii in fata si lasandu-si capul in jos in timp ce iesea val vartej din magazin, grabindu-se inspre o zona a orasului in care sa nu fie oameni. Baga sprint, ajungand pana in partea opusa a Hogsmeadeului, acolo unde nu se zarea nici picior de om sau animal - statia Hogsmeade.

    Statia era situata chiar la marginea oraselului, iesind complet din aria locuita sau folosita in scopuri comerciale si recreationale de elevii de la Hogwarts. Lacul se zarea in imediata apropiere si claritatea lui avu darul de a ii mai linisti oarecum gandurile. Nu era prima data cand i se intampla asta; organismul lui incepea sa respinga polipotiunea, si dupa ce in ultimele zile facuse abuz de ea, stand de dimineata pana noaptea tarziu la Hogwarts in loc sa se intoarca imediat acasa si la chipul sau real, asa cum obisnuia, potiunea nu mai avea acelasi efect. Trebuia sa ia o pauza pentru a permite trupului sau sa digere ultima cantitate bauta inainte de a se mai forta din nou intr-un corp care nu ii apartinea.
    Se tranti pe o banca din statie, sprijinindu-se cu coatele de genunchi si privind in jur la pustiul in care se nimerise. Angajatii erau la locurile lor, adica in afara ariei sale vizuale, si singura vietate care ii intorcea privirea era Sylvester, care, simtind agitatia stapanului sau, ii iesise de pe sub sacou, desfacandu-si aripile cat erau ele de mari si incepand sa zboare pe langa el, intr-o aparenta incercare de a il inveseli. Christopher rase.
    "Ei, liliac batran, incepe sa-ti placa soarele?"
    Sylvester isi schimbase mult programul fata de liliecii obisnuiti dupa ce alesese sa il urmeze pe Christopher afara din pestera din Malta, si parea sa reziste destul de bine soarelui, fiind la fel de activ ziua, cand dorea, pe cat era noaptea.
    Vru sa bea ceva dar se trezi ca-si uitase cola in magazin si trase o injuratura. Se ridica si merse pana la un magazinas de pe acolo, mic si insipid, cu doua mere si trei feluri de tigari.
    "Dunhill aveti?" intreba scotand saculetul de galeoni din buzunar, intinzandu-i tipului suma potrivita in schimbul unui pachet de Winston albastru. Ridica dintr-o spranceana pentru ca alea nu aveau nici o treaba cu Dunhillul dar lasa lucrurile asa, desfacand pachetul si aprinzandu-si calm una cu varful baghetei. Era primul fum pe care il tragea in luni de zile. Inchise ochii, savurandu-l cu voluptate.
[align=center]
There is so much to forgive, but you do not know how to forget.
Posted Image Posted Image
When is a monster not a monster?
Oh, when you are the reason it has become so mangled.


[size0]you jump, i jump.
what didn't kill me never made me stronger at all.[/align]
Offline Profile Goto Top
 
Rampion Yaxley
Member Avatar
Rapunzel ;
Vrajitori
  • "Trebuie sa merg in... mmm... statie?"
    Isi tinea mainile la spate si privirea inainte, privind confuza sore profesoara. Da, trebuia sa mearga in statie. Unul dintre colegii sai isi pierduse ghiozdanul acolo si era o tema importanta fara de care nu puteau sa treaca mai departe si riscau sa ramana toti in urma cu materia. Rampion clatina din cap semn ca intelege, dar simtea un gol in capul pieptului. Abia incepuse sa se obisnuiasca la Hogwarts, iar locul ala era asa maaare. Ii placea sa isi petreaca timpul in turnuri fiindca ii aminteau de al sau si uneori se trezea in miezul noptii si se speria fiindca nu era obisnuita sa imparta camera cu nimeni. Era usor salbatica si se pierdea in idei, iar cand nu stia ce sa spuna alegea sa nu spuna nimic, tacand malc, ramanand cu ochii pe pereti.
    Colegii ei erau prietenosi in continuare, dar fetele o cam evitau. Nu stia nici ea de ce. De multe ori le observase aruncandu-i niste priviri ciudate si banuia ca nu nu era de bine. Putea simti energia negativa plutind in aer. Nu deranjase pe nimeni niciodata si nu avea de gand sa deranjeze nici de atunci incolo. Intalnise o fetiscana de la viperini pe care o chema tot Yaxley si pret de cateva clipe crezuse ca sunt rude. Tipa ii spuse ca vizeaza si ca in familia lor nu se pomenise ca un vrajitor sa fie sortat la alta casa cu exceptia viperinilor, iar ea isi musca buza si se retrase la loc in umbre. Pe Destrian nu il vedea asa des pe cat credea si asta ii facea inima sa intepe pentru ca unul dintre motivele pentru care acceptase acea escapada la Hogwarts era acela de a putea ramane in preama lui. Diferenta de ani dintre ei era un impediment major si Rapu se simtea lasata balta. Incepea sa isi puna multe intrebari, iar cand il vedea pe coridoare, desi dorea sa alerge spre el si sa intre in vorba, ramanea pe loc si il studia in tacere. Il deranja? Il sufoca? Nu parea incantat sa o vada atat de des, iar ea nu dorea sa il supere asa ca ofta si se intorcea pe calcaie, alegand sa isi petreaca restul timpului in compana altor colegi, chiar daca nu ii facea mare placere.

    Afara era cald asa ca nu putea sa se ascunda sub pelerina. Purta uniforma casei sale si isi lasa parul liber pentru ca ii placea sa fie acoperita de acesta. Isi ridica manecile de la camasa si iesi din castel, luand-o pe drumul indicat de profesor. Avea un permis cu ajutorul caruia putea sa treaca de cei care se gaseau sa o opreasca. In mai putin de o jumatate de ora era deja in Hogsmeade. Se nimerise la sfarsit de saptamana si cativa colegi misunau prin satucul magic. Unii o salutau, iar ea le raspundea vioaie, lasandu-si apoi privirea in pamant pentru ca nu era obisnuita nici cu asta. Trase aer in piept si se apropie de statie, oprindu-se pe peron fiindca nu avea idee de unde sa inceapa cautarile. Era pe jos? Rampion nu auzise de biroul pentru obiecte pierdute si nici nu se gandise ca existau niste vrajitori la care putea sa apeleze.
    Mai erau cateva persoane pe acolo, dar nu dorea sa intre in vorba cu nimeni asa ca pufni exasperata. Nu putea sa se intoarca la Hogwarts cu mainile goale, ar fi fost... rau. Nu stia ce putea sa pateasca, dar sigur era de rau. Inainta cercetatoare, uitandu-se pe jos. Spusese ca acel coleg ,,pierduse" ghiozdanul, asta insemnand ca ii scapase undeva pe acolo. Nu il gasi si isi musca buza, ridicand privirea la timp cat sa dea cu ochii de un liliac. Intinse mainile spre el din instinct si il prinse dintr-o miscare. Nu ii era frica si nici urat de lilieci pentru ca multi ii vizitau turnul pe inserate. Micutele creaturi erau oarbe in timpul zilei si se foloseau de unde sonore pentru a se deplasa.
    "Ce faci aici in timpul zilei?" il intreba in soapta fiindca stia cat de sensibili erau liliecii si nu dorea sa il sperie.

    Inca il tinea in palme cand vazu ceva pe sine si facu ochii mari. Oh! Ghizodanul! Alerga cu tot cu liliac si apoi cauta sa coboare. Nu putea sa faca asta cu mainile ocupate asa ca lasa liliacul pe jos si isi dadu jos cravata de la gat, punand-o in jurul lui ca un gardut protector. Intentiona sa il duca in apropiere de padurea interzisa si sa il lase sa zboare de acolo. Dadu apoi sa sara pe sine, dar ghizodanul se misca si aluneca intr-un fel de groapa sub sine. Se infurie si se lasa pe burta, ridicand un picior in spate, intinzand mana dupa el. Auzi trenul venind, dar nu se ridica pentru ca nu ajunsese inca la ghizodan si trenul ala avea sa opreasca singur cand o vedea. Nici nu ii trecea prin cap ca nu o va face cum de altfel nu ii trecea prin cap sa scoata bagheta si sa foloseaasca o vraja de chemare. Traise atat de mult timp izolata de tot incat creierul ei refuza sa primeasca atata informatie deodata.
[align=center]Posted Image
"You have come for your Mistress Darling, but that beautiful bird is no longer sitting in her nest, nor is she singing any more. The cat got her, and will scratch your eyes out as well.
You have lost Rapunzel. You will never see her again."

[/align]
Offline Profile Goto Top
 
Christopher Delroy Byron
Member Avatar
magizoologist in pregatire; animag
Vrajitori
  • Nimic nu se compara cu gustul primei tigari dupa o vreme indelungata. Isi simtea plamanii dureros de curati si aproape ii dadura lacrimile de placere in timp ce pufaia linistit, reluandu-si locul pe banca. Isi trecu picioarele pe partea cealalta a bancii care, aleluia, nu avea spatar, in asa fel incat sa se uite spre sine. Daca venea vreun tren, se intorcea cu spatele si se pitea intr-un loc in care sa nu il vada nimeni. Domnul Murdoch deja aflase ca era viu, dar nu planuia sa transforme asta intr-o problema de trei ori mai mare mergand ca un fluturas prin centrul Londrei vrajitoresti cand lumea il credea mort. Era adevarat, ultimele luni isi pusesera amprenta asupra lui si cineva care nu il stia foarte bine si nu il vazuse de multa vreme ar fi putut trece lejer pe langa el fara sa il recunoasca, dar era destul de greu ca asta sa se aplice in Hogsmeade, in weekend, cand pe acolo misunau dureros de multi oameni in compania carora isi petrecuse aproape sapte ani din viata. Ar fi vrut sa fie mai anonim dar nu avusese norocul asta - pe de-oparte pentru ca fusese primul din generatia lui in anul NOV-urilor si sef de an in anul VII, iar profesorii nu il ocoleau la ore, si pe de alta parte pentru ca fusese aratat cu degetul de un numar foarte mare de oameni in primii ani de scoala. Chiar daca pe final nu se mai vorbise prea mult despre asta pentru ca glumele se rarisera extrem de tare si devenisera practic inofensive dupa explozia lui din anul V, oamenii nu uitau atat de usor.

    Alunga toate acele ganduri pentru ca apartineau unei alte vieti, si isi puse ochelarii de soare pe nas, dandu-si bretonul in ochi. Era imbracat in negru de sus pana jos, cu exceptia cravatei rosii care ii venea peste tricou, legata lejer la baza gatului, si a pantofilor. Isi sufleca putin manecile de la sacou pentru ca era chiar cald in ziua aia si inca nu trecuse la sacourile de vara (si nici nu avea sa treaca, probabil; ura hainele de vara, ca si pe cele de iarna) si isi plimba privirea prin statie, fluierand scurt pentru a il chema pe Sylvester care parea sa se fi ratacit. Mare ii fu mirarea cand liliacul nu se infatisa imediat, si se ridica in picioare alarmat; poate vreun caine vagabond isi bagase coltii intr-una din aripile lui, sau poate daduse spiritul datoriei in paznicii garii si incercasera sa ii usuiasca companionul afara din statie. Elucida misterul atunci cand liliacul misca din aripile sale mari, atat cat putea, zbatandu-se deasupra unei mogaldete chiar... pe sine? Il trecura toate raurile pamantului si o lua la goana in directia respectiva, identificand mogaldeata ca fiind o fiinta umana. Ai naibii oameni, ce-i puneau lui animalele in pericol!
    "Hei! Domnisoara! Fata! Hei! Hei! Tu! Tipo! Gagico! Papusa, hello!" o striga in toate felurile, dand din maini de parca ghida un avion spre aterizare, si sunetul trenului il facu sa tremure din cauza unui fior rece care i se cuibari in oase.

    La naiba si cu asta! Se repezi in directia aia si o smulse pe tipa de langa sine, cu tot cu Sylvester al lui, ridicand-o in brate fara sa fie atent daca o tinea sau nu cu capul in jos si fundul in sus. Abia apuca sa faca doi pasi ca trenul trecu in viteza prin spatele sau, cu un zgomot care ii zgarie timpanele pana la sange; curentul provocat de miscare il facu sa isi piarda echilibrul si sa cada direct in fund, cu tipa sinucigasa in brate. In clipa urmatoare Sylvester se elibera pe juma' din chestia care il tinea captiv si i se lipi de moaca, inconjurandu-i capul cu aripile intr-o imbratisare atat de afectuoasa incat batea la capitolul tandrete intreaga populatie umana a globului. Christopher isi puse palma pe el si ii scarpina blanita buna si calda, dezlipindu-l de acolo pentru ca, na, trebuia sa vada, varandu-l in schimb la loc pe sub sacoul sau, lasandu-l sa i se piteasca in dreptul inimii.
    Reveni cu atentia asupra fetei, facand o grimasa indurerata cand realiza ca daduse cu fundul de asfalt si ii venise osul sacral direct in gura - sau cel putin cam asa se simtea.
    "Daca vrei sa te sinucizi, sunt metode mai eficiente de a o face." comenta nitel posac, mangaindu-si liliacul prin sacou. Constientiza insa ca lui Sylvester nu ii era deloc teama de tipa, ci din contra - iesi vesel din ascunzatoare si i se lipi ei de piept, cuibarindu-se acolo de parca ar fi cunoscut-o de o mie de ani. Christopher miji ochii intrigat, uitandu-se cu mai mare atentie la tanara. Observa uniforma si injura in gand de toti zeii si dracii. Nu o cunostea, de asta era sigur, dar la ce atent fusese el in anii aia la cei din jur ar fi putut-o vedea de o mie de ori si tot sa fie sigur ca nu o cunostea.
    Vru sa o intrebe daca era la Hogwarts dar ar fi sunat retardat din moment ce ii vedea uniforma, si apoi dori sa o intrebe in ce an era, cat sa-si dea seama care era probabilitatea sa il cunoasca. Intreba in cele din urma un singur lucru;
    "Esti bine?"
[align=center]
There is so much to forgive, but you do not know how to forget.
Posted Image Posted Image
When is a monster not a monster?
Oh, when you are the reason it has become so mangled.


[size0]you jump, i jump.
what didn't kill me never made me stronger at all.[/align]
Offline Profile Goto Top
 
Rampion Yaxley
Member Avatar
Rapunzel ;
Vrajitori
  • Mai avea putin si ajungea la geanta. Prinse marginile cu varfurile degetelor si trase de ea cu hotarare, trezindu-se in secunda a doua ca o persoana o insfaca si o indeparteaza de obiectul ei mult dorit. Dadu din maini ca sa o prinda, dar ii aluneca printre degete si tot parul ii veni in ochi, acoperindu-i privelistea apocaliptica. In urmatoarele secunda ramase complet suspendata in aer cu gura intredeschisa, scotand un sunet de-a dreptul terifiant. Oh nu! Oh nu! Oh nu!

    "Daca vrei sa te sinucizi, sunt metode mai eficiente de a o face."

    Cum? Nu vreau sa ma sinucid, ar fi vrut sa spuna.
    "Geanta..." fu ceea ce zise. Continua sa se uite la trenul care care trecea peste obiectul care ii era sarcina si stomacul i se stranse. Intoarse capul spre tipul care intervenise si desi ar fi trebuit sa ii spuna ,,multumesc", desi stia ca asta era cel mai corect lucru pe care il putea face, in acel moment simtea doar ca il detesta si nu suporta sa mai stea in preajma lui. Nici macar nu observa liliacul, panica puse stapanire pe ea si Rampion avu un subit atac de panica. Avea sa fie pedepsita! La fel ca in turn, o vrajitoare urma sa se uite la ea cu o privire trista care ascundea multe si apoi, fara sa stie ce se intampla, avea sa fie transformata intr-o broasca sau lasata fara sa mai poata vorbi cu nimeni timp de cativa ani. Stia ca facuse un lucru foarte rau cand era mica, un lucru pentru care fusese izolata de altii. Un lucru pe care il putea face si acum daca nu era atenta. Nu dorea sa dezamageasca asa ca se puse pe picioare si inainta catre sine cu pasi mici. Trenul trecuse si in urma lui ramase doar geanta strivita si foile care iesisera din ea si care se insirasera in toate zarile.

    "Esti bine?"

    Nu, nu sunt bine! Aveam un lucru simplu de facut si uite ce s-a intamplat!
    "Da. Sunt bine."
    Nu se uita la el cand spuse asta ci continua sa inainteze pana ce putea sa se uite in jos la obiectul strivit. Trase aer in piept si sari din nou in locul acela, lasandu-se in genunchi pentru a aduna foile care se lipisera aiurea de sine si care stateau indoite si smotocite si facute varza. Scoase bagheta si o indrepta spre ele. Invatase cateva vraji de baza si le repeta continuu pentru a ajunge la acelasi nivel la care erau si colegii sai. Poate ca la alte case cerintele nu erau asa mari, dar soimii erau niste elevi buni si multi dintre ei stiau sa repare un obiect stricat chiar si cu ochii inchisi.
    "Reparo." rosti in soapta pe un ton nesigur si privi curioasa, dar foile nu se adunara la loc in caietul legat in sfoara, geanta doar sclipi putin si apoi ramase zdrobita sub rotile trenului. Unele lucruri nu erau facute pentru a fi reparate si ea ar fi trebuit sa stie asta mai bine.
    Fu prinsa din nou si de aceasta data fu pe faza. Se intoarse si ii trase una cat de tare putu in umar. Nu era corect, dar nu avea de ales.
    "Lasa-ma in pace! Nu ma sinucid." rosti pe un ton ascutit, pitigaiat si gatuit. Ii venea sa planga si sa se tunda la zero si apoi sa se arunce de buna voie in fata trenului. Ba nu, nu dorea nimic din astea. Se intoarse din nou si aduna repede obiectul macelarit, inghesuind foile pe unde nimerea. Ii tremurau mainile si se gandea la tot felul de scenarii neplacute. Profesorii aveau sa isi bata joc de ea pentru asta. Colegii urmau sa rada. O inchideau in turn.

    Se uita in stanga si in dreapta pentru a verifica daca vine trenul, apoi zari liliacul si ramase pe loc. Se uita spre baiat, apoi spre liliac. In cele din urma intinse mainile si ii fura mamiferul, strangandu-l la piept. Ii daduse tarcoale si inainte, dar ea fusese asa ocupata sa fie isterica incat nici nu il observase. Se propti cu palma in marginea peronului si se salta dintr-o miscare, ramanand din nou in genunchi in timp ce tragea de geanta aia incredibil de grea si incomoda. Se uita din nou spre vrajitor.
    Poti sa faci asta cum era? ar fi vrut sa il intrebe.
    "Poti sa imi spui in ce directie e castelul?" fu ceea ce zise. Avea ochii in lacrimi de frustrare, dar trebuia sa se intoarca. Se invartise atat de mult si intrebase intr-una in ce directie e gara ca sa poata ajunge, dar acum nu mai vedea niciun om in jur, niciun tren, nicio pasare. Erau doar ei doi si geanta aia stricata, inima ei zdrobita si panica permanenta.
[align=center]Posted Image
"You have come for your Mistress Darling, but that beautiful bird is no longer sitting in her nest, nor is she singing any more. The cat got her, and will scratch your eyes out as well.
You have lost Rapunzel. You will never see her again."

[/align]
Offline Profile Goto Top
 
Christopher Delroy Byron
Member Avatar
magizoologist in pregatire; animag
Vrajitori
  • Tipa aia parea extrem de doritoare sa se imprietenasca cu trenul, dar el nu era prea doritor sa asiste la cum i se zburau creierasii aia blonzi prin gara. Sylvester se ridica revoltat in aer iar el nu apuca sa se ridice bine sa o readuca pe blondina pe pamant sigur, ca se trezi la loc in fund cand fu imbrancit de un umar. Maraii scurt, involuntar, ramanand jos si aruncandu-si privirea pe ce tinea pustoaica in brate. Ridica dintr-o spranceana cand se prinse care era faza si de unde ii venisera ei ideile suicidale, si pufni fara sa vrea in ras, sculandu-se in picioare dintr-o miscare si intinzand mana in sus pentru a isi chema liliacul inapoi. Sarmanul se speriase de atata agitatie si fugise catre cerurile inalte, dar acum se intoarse la locul sau de drept, prinzandu-i-se de materialul sacoului cu gherutele si ramanand ascuns.
    "Nu v-au invatat accio la scoala?" comenta miscand usor din sprancene. Avea uniforma celor de la Ochi-de-Soim si nu parea cu mult mai mica decat el, dar spera in continuare ca nu il recunostea si isi putea permite sa vorbeasca precum un necunoscator al obiceiurilor de la Hogwarts. Isi incepea examenele la Institutul Drumstrang in cateva zile si avea sa obtina o diploma pe numele sau real, precum si una pe alt nume, asa ca legaturile lui cu scoala aceea erau complet pierdute pentru cei care nu ii cunosteau trecutul real. I se parea aproape imposibil ca o soimita sa nu il stie macar din vedere, dar spera sa fie arogant gandind astfel si sa fi reusit de-a lungul timpului sa fie la fel de invizibil pe cat isi dorise; daca tipa era din anul IV sau V existau sanse sa scape de o complicatie. Nu de alta, dar fostele sale colege aveau o gura cam mare, si barfele erau mai periculoase decat faptele.

    "Poti sa imi spui in ce directie e castelul?"

    "Da." Duh.
    Se incrunta. Facea glume pe seama lui? O studie mai cu atentie. Parea nu doar cat se poate de serioasa, ci si cat se poate de pierduta, asa ca surase involuntar si isi scoase bagheta din maneca, ridicand usor dintr-o spranceana cand o vazu insfacandu-l pe Sylvester si luandu-l la o portie de sufocare.
    "Ala e liliacul meu." ii spuse pe un ton usor malitios. Nu ii placea cand oamenii se apropiau de animalele lui - in fapt, nu ii placea cand oamenii se apropiau de orice ii apartinea. Carti, haine, bani, prieteni, animale. Nu era copil unic dar fusese crescut singur (si cu un singur parinte!) asa ca obisnuinta de a imparti era cat se poate de straina de el. Se intelegea din tonul sau ca ar fi fost preferabil ca tipa sa-i elibereze prietenul si sa-si tina manutele acasa, dar pana una alta nu putea sa o lase sa se chinuie cu geanta aia care parea mai grea decat ea si mai era si rupta pe deasupra.
    "Reparo." spuse indreptandu-si bagheta inspre ghiozdanul care se refacu intr-o clipa, redevenind asa cum fusese cand posesorul de drept il luase din magazin. Foile isi gasira drumul inapoi in dosarele dinauntru, unele rulandu-se alaturi de penele si calimara de cerneala dinauntru. Cerneala se varsase cand calimara se sparsese, facand o pata in coltul ghiozdanului, dar totul se curata de la sine intr-o clipa.
    "Vrei sa te ajut sa duci asta la castel?" intreba pasnic, indicand spre obiectul care parea sa chinuie manuta tipei. Intinse mana, invitand-o sa ii cedeze ghiozdanul pentru carat daca nu avea chef sa il duca ea in brate pana inapoi la Hogwarts, dar nu apuca nici sa respire inainte ca un glascior deloc melodios sa ii gadile urechile.

    "Rampion!" urla cineva din varful plamanilor, si Christopher nu avu nevoie sa se intoarca in directia respectiva ca sa recunoasca vocea. Il zgarie pana pe ultimul neuron si nu statu pe ganduri, insfacand cu o mana ghiozdanul si cu cealalta incheietura fetei, rupand-o la fuga cu tot cu ea.
    Ultimele cateva luni schimbasera multe lucruri in el si in viata lui, in general, dar unele lucruri nu se uita niciodata, iar vocea tipului aluia ii facea mintile praf chiar si dupa atatia ani, chiar daca era constient ca l-ar fi putut imprastia pe jos dintr-o miscare a baghetei, chiar daca se razbunase pe el la un moment dat si respectivul nu ar mai fi incercat sa ii faca lucrurile care ii provocau candva amuzamentul. Isi simti inima in gat si alerga de parca viata lui depindea de asta, rupandu-i-se fix in paispe ca o tulea ca un iepure fricos din calea unui adversar pe care ultima data cand il vazuse il tinuse tinuit de podea, cu bagheta lui infipta in gat.
    "Hei! Rampion, opreste-te!" tipa individul evident deranjat, si soarele batu in accentele argintii de pe cravata lui verde.
    O tinea pe Rampion de incheietura asa de strans ca aproape se mira ca nu o auzise scancind de durere, dar o trase oricum dupa el, ajungand pe o straduta launtrica de la marginea Hogsmeadeului. Acolo se opri, rezemandu-se de un perete, gafaind din cauza alergaturii si panicii care ii explodase in tot corpul fara sa o poata controla.
    "Iarta-ma..." murmura inspre tipa cand se prinse ca o luase cu el desi, biata fiinta, nu avea nici o legatura. Incerca sa isi desclesteze degetele de pe incheietura ei dar nu reusi, chestie care il facu sa traga o injuratura. Dadu drumul ghiozdanului, lasandu-l pe jos, si incepu sa se lupte cu propria mana, fara sorti de izbanda. Nu era prima data cand ii ramanea mana inclestata pe ceva din cauza spaimei, dar acum era chiar aiurea, asa incat capata o usoara nuanta de roz in zona pometilor, dorindu-si pe loc sa fie chiar invizibil.
    "S-a blocat." spuse in cele din urma, frustrat nevoie mare, aratand spre mana lui care se inrosise acolo unde trasese de ea in toate felurile, incercand sa o convinga sa coopereze.
[align=center]
There is so much to forgive, but you do not know how to forget.
Posted Image Posted Image
When is a monster not a monster?
Oh, when you are the reason it has become so mangled.


[size0]you jump, i jump.
what didn't kill me never made me stronger at all.[/align]
Offline Profile Goto Top
 
Rampion Yaxley
Member Avatar
Rapunzel ;
Vrajitori
  • "Nu v-au invatat accio la scoala?"

    Accio! Aia era vraja pe care ar fi trebuit sa o foloseasca si o ratase. Ii venea sa isi traga o palma peste frunte fiindca era proasta si se bloca dintr-un nimic. Faptul era deja consumat acum asa ca astepta in continuare indicatia pe care avea sa o primeasca din partea baiatului. Daca era un satean atunci stia foarte bine zona. Il auzi apoi comentand despre liliac si fu socata de modul in care privea el lucrurile.
    "Liliacul tau? Nu este liliacul tau."
    Se uita la liliacul pe care il tinea in mana si ii atinse usor capul cu varful degetelor.
    "Este liber. Apartine naturii."
    O incruntatura usoara ii aparu pe chip. Niciun animal nu apartinea cuiva. Erau facute sa locuiasca in paduri si campii si munti si dealuri. Daca se apropiau de oameni o faceau pentru ca doreau; veneau si plecau exact cand aveau chef. Baiatul o distrase cu o vraja bine aruncata care repara ghiozdanul si Rampion se uita lung la obiectul cu pricina. Simti o usurare care ii urca pana in gat si un zambet ii lumina chipul. Ii venea sa sara si sa bata din palme si sa planga de fericire. Profa nu urma sa ii taie gatul pentru ca nu fusese in stare sa duca la indeplinire acea sarcina. Privi ghiozdanul pe toate partile si constata ca arata extraordinar de bine, fapt care o facu sa simta o usoara stare de lesin.

    "Vrei sa te ajut sa duci asta la castel?"

    Isi pierduse vocea din cauza emotiei asa dadu din cap. Da, du-ma la castel. Traise atat de mult singura incat se intampla adesea sa ofere raspunsul in capul ei si sa uite complet sa mai deschida gura. Nici nu parea sa isi dea seama ca persoana careia i se adresa nu auzea nicio soapta.
    Numele sau se auzi din departare si se intoarse exact cand baiatul ii lua ghiozdanul din mana. Scapa si liliacul care incepu sa zboare vesel pe langa ei. Fu strigata din nou si zambetul ii aparu din nou. Ridica bratul drept si incepu sa dea din el, ridicandu-se pe varfuri catre tipul de la viperini pe care il intalnise de dimineata si caruia ii promisese ca o sa il ajute cu ceva anume. Nu stia exact care era treaba lui, dar banuia ca era teribil de important din moment ce o ceruse in mod special. Se pregatea sa ii spuna sa stea pe loc si sa mearga impreuna la castel, dar tipul care nu credea in drepturile liliecilor o prinse strans de mana si o trase dupa el. Nu avu timp de reactie si scoase un sunet pitigaiat in timp ce era dusa doar el stia unde.
    Ii spuse sa se opreasca de cateva ori, dar el nu o baga in seama si incepu sa se panicheze. Nu ii placea unde ducea treaba aia si nu ii placea fiindca era incapabila sa aiba control asupra situatiei. Ajunsera pe o straduta laturalnica si isi aminti de pozele pe care le vedea in Profetul Zilei langa titlul scris mare: CRIMA. In cele din urma se oprira, iar Rapu ramase pe loc, socata. Palise complet si se uita la el cu ochii mari, curioasa, intrebatoare, panicata. Inima ii batea in gat si nu indraznea sa intrebe nimic. Ii venea sa ii traga una si sa fuga, dar in acelasi timp isi dadea seama ca el era (poate) mai speriat ca ea. Asta o facu sa clipeasca de cateva ori pentru a da valul jos. Treptat, se relaxa.

    "Iarta-ma..."

    Se uita la el cu o figura din ce in ce mai linistita. Nu ii raspunse pentru ca nu stia ce sa zica. Vedea pe chipul lui ca nu era un psihopat care dorise sa ii faca rau, voluntar cel putin, dar nu intelegea de ce anume facuse asta. Simti apoi ca ii arde incheietura si cand se uita spre ea observa ca mana lui era in continuare intepenita pe aceasta. Inghiti in sec si incerca sa miste, punandu-si degetele pe ale lui, incercand fara reusita sa le dezlipeasca de acolo. Se uita din nou la chipul lui, de aceasta data mai insistent si trase aer in piept. Citise despre asta. Nu stia daca era vorba despre un atac de panica sau ceva mai mult. Poate ca el si viperinul erau cunostiinte. Nu se pricepea la relatiile dintre oameni, dar citise despre cazuri in care vrajitorii isi faceau rau reciproc din diverse motive.
    "Hey, straine." i se adresa in soapta, dandu-se putin mai aproape, intinzand mana spre el. Isi aseza palma pe gatul lui, simtindu-i pulsul si il privi cu ochii sai mari, dar calmi. Inima ei batea normal acum si tot ce auzea erau aripile liliacului taind aerul.
    "Relaxeaza-te." sopti din nou, mimand un totul este bine. Nu era nimeni acolo, nu avea pentru ce sa isi faca griji. Ea nu urma sa ii faca rau, viperinul nu avea sa vina. Nu gasi de cuviinta sa spuna toate acele cuvinte, dar i se citeau in ochi si se trezi ca isi misca usor palma, urcand-o pe obrazul lui, mangaindu-l ca pe un liliac cuminte.
[align=center]Posted Image
"You have come for your Mistress Darling, but that beautiful bird is no longer sitting in her nest, nor is she singing any more. The cat got her, and will scratch your eyes out as well.
You have lost Rapunzel. You will never see her again."

[/align]
Offline Profile Goto Top
 
Christopher Delroy Byron
Member Avatar
magizoologist in pregatire; animag
Vrajitori
  • "Liliacul tau? Nu este liliacul tau. Este liber. Apartine naturii."

    "Ba pardon, e al meu."
    Era la un pas de a adauga si eu sunt al lui dar ar fi sunat destul de dubios si hotara ca era mai bine sa nu sperie bietul suflet. Sylvester parea sa o placa pe pustoaica asa ca hotara sa ii ofere o sansa, fara insa a sta sa ii explice care era povestea cu el si liliacul sau cel drag. Erau multe de spus, si daca aceasta Rampion era adepta ideii ca animalele nu puteau avea un stapan, atunci nu avea sens sa o contrazica cu teoria lui conform careia orice animal isi putea alege un stapan daca dorea, asa cum oamenii puteau alege sa apartina cuiva. Era o chestie de incredere, iar Sylvester venise la el in pestera din Malta, urmarindu-l prin soarele puternic al sudului fara ca el sa fi incercat sa il ia din mediul sau. Nu stia ce avea liliacul acela stricat sau, din contra, mai bun decat ceilalti, dar cert era ca nu il mai parasise niciodata din acea zi si nici nu parea doritor sa o faca. Isi facuse un intreg neam in dulapul lui, pana la urma. Daca il intreba cineva vreodata pe Christopher care erau scheletii lui din dulap, putea raspunde cu sinceritate ca erau unii foarte simpatici.

    "Hey, straine."

    Se uita la tipa, simtindu-se usor straniu cand ea ii aseza mana pe gat. Parea sa ii transmita energie pozitiva asa ca incerca sa ii urmeze sfatul si sa se relaxeze, fara sa ii iasa mare lucru din prima. Mainile lui nu prea tineau cu el, ca si restul corpului, dovada ca nu il intrecuse nimeni pana acum la gafe si cazut in nas, impiedicandu-se pe o suprafata perfect plana, dar avea o relatie mai buna cu propriul trup dupa atatea luni in care abuzase intr-o veselie de polipotiune, schimbandu-si complet forma si invatand sa gestioneze un trup de doua ori mai greu sau de doua ori mai usor fara sa para ca era prima data cand se afla in acea piele.
    Isi controla respiratia si rasufla calm, miscand usor dintr-o spranceana cand soimita ii puse mana pe obraz, incepand sa il mangaie. Miji ochii, studiindu-i cu atentie expresia. Nu parea codescendenta asa ca nu ii dadu mana la o parte si nu incepu sa se poarte de parca ar fi avut un bat in fund, mutandu-si in schimb privirea inspre Sylvester care revenise din planajul sau, dand din aripi pe langa ei.
    "Pare sa te placa." observa pe un ton din care se intelegea ca nu placea prea multa lume. Liliecii nu erau tocmai niste fiinte sociabile; se speriau extrem de usor si fugeau cat puteau de repede din calea oamenilor care le invadau locuintele intunecoase, dar Sylvester se invatase cu oamenii dupa ce locuise atata vreme cu el si Jill. Cum statea fie ascuns in haina lui, fie in camera, in spatele usii incuiate, nu prea interactiona cu alte persoane in afata de stapanul sau, asa ca era mare lucru cand manifesta simpatie fata de o alta fiinta umana.

    Mana lui ramanea in continuare inclestata si descoperi ca isi pierduse tigara undeva pe parcurs, asa ca scoase pachetul din buzunar si isi aprinse o alta. Tusi scurt pentru ca se dezobisnuise de tutun, dar aparent fumul ajuta, pentru ca incepu sa simta stransoarea inmuindu-se, dand semne ca urma sa-si poata recupera mana in cel mai scurt timp. Obisnuia sa fumeze ca sa se calmeze, si constientiza ca acum, odata ce isi ridicase singur restrictia, nevoia nu i se modificase in nici un fel.
    "De ce e atat de important ghiozdanul asta? Era sa mori pentru el, stii..." intreba cu un interes moderat, ridicand usor dintr-o spranceana. Ii lua mana si i-o dadu cu grija la o parte, strangand-o usor ca multumire inainte de a reveni la tigara; nu vroia sa o arda din greseala si de aceea o daduse din calea jarului periculos.
    Tipa i se adresase straine si privirea ei spunea ca nu il cunostea deloc, ceea ce simplifica extrem de mult situatia. Zambi scurt si apoi ranji de-a dreptul cand reusi, in cele din urma, sa isi desclesteze degetele de pe mana ei. Le freca pentru a le face din nou moi si elastice pentru ca acum erau incordate ca niste gheare, si nu se prinse imediat ca era prima data cand reusea atat de repede sa isi recapete controlul asupra propriei maini.
    "Ma cheama Christopher, straino." se prezenta, facand apoi un semn din cap inspre liliacul care dadea ture in jurul lor, parand destul de bine dispus. Batu din aripi pe langa fusta ei, provocand tornade periculoase de material si ratacindu-se la un moment dat pe acolo, doar pentru a aparea in cele din urma victorios, prinzandu-se din nou cuminte de pieptul sacoului stapanului sau.
    "El e Sylvester. Inainte il chema Fluffy dar nu i-a placut." facu prezentarile complete, apucandu-se sa scarpine liliacul pe sub o aripioara, acesta miscand multumit din capsor.
[align=center]
There is so much to forgive, but you do not know how to forget.
Posted Image Posted Image
When is a monster not a monster?
Oh, when you are the reason it has become so mangled.


[size0]you jump, i jump.
what didn't kill me never made me stronger at all.[/align]
Offline Profile Goto Top
 
Rampion Yaxley
Member Avatar
Rapunzel ;
Vrajitori
  • "Pare sa te placa."

    Nu isi lua ochii de la chipul lui pentru ca isi pierdea concentrarea si asta ar fi dus la un rezultat nul, ceea ce nu ii convenea absolut deloc dupa ce se chinuise atat sa il aduca la normalitate. Clatina din cap in semn de fie cum spui tu. Parea sa isi fi insusit acel liliac si chiar daca nu era de acord cu acest lucru, nu era nici locul si nici momentul potrivit sa comenteze pe seama acestui aspect. De cand venise la Hogwarts facuse tot felul de fapte pe care un om normal le-a fi considerat bune, dar care ei nu ii pareau nicicum tocmai fiindca nu era absolut deloc obisnuita cu ele. Facea pulovare colegilor de casa si uneori le spunea varianta corecta la teste, le tinea sticlutele cu potiuni si cara cartile colegelor care susoteau si radeau de parca era o gluma buna la mijloc. I se parea ca se integreaza, dar era departe de adevar fiindca fetele o urau, iar baietii aveau ganduri dubioase. Rampion era acea fata noua care venise de nicaieri si care parea de pe o alta planeta, iar unii spuneau ca e cazuta de pe Venus, o nimfa care venise sa le cucereasca sufletele. Cand ii spuneau ei acest lucru, Rapu nu facea decat sa rada si sa le spuna ca nimfele nu aveau nicio treaba cu Venus si ca ele erau creaturi care isi gaseau locul in padure, iar locul ei nu era o planeta indepartata ci un turn din mijlocul naturii. Nimeni nu o credea asa ca le hranea povestile incuvintand din cap atunci cand se gasea cineva sa spuna lucruri frustrant de neadevarate. Era fericita fiindca putea sa vorbeasca in fiecare zi cu un om si nu trebuia sa stea inconjurata de acel zid rece, gandindu-se cum era sa atinga o persoana, cum era sa intrebe lucruri si sa primeasca raspunsuri. Inainte ca Destrian sa vina in turn si sa o ia de mana nu mai fusese atinsa de 253 de zile, ceea ce era o vesnicie. Vrajitoarea cea grasa se tinea mereu departe de ea si refuza sa puna mana pe trupul ei slabut. Nu stia de ce si nici nu intreba. Poate ca pur si simplu ii era sila.

    "De ce e atat de important ghiozdanul asta? Era sa mori pentru el, stii..."

    Exagerezi.
    Tipul isi aprinse un betisor aromat si ea recunoscu tutunul. Nu putea spune ca era data pe spate, dar nici nu o deranja. Ii amintea de fumul de la focurile facute uneori in padure. Se uita pe geam pana i se lungeau ochii si isi imagina cum aratau persoanele care stateau in jurul acestuia si spuneau povesti, care era viata lor si de ce erau acolo. Venise apoi o vreme cand incetase sa se mai gandeasca si fumul era doar ceva care o relaxa.
    "L-a pierdut un coleg si e sarcina mea sa il duc inapoi la Hogwarts."

    "Ma cheama Christopher, straino."

    Ridica ochii spre el si zambi in coltul buzelor. Mana lui parea sa isi fi revenit asa ca ea se trase un pas in spate si intoarse capul spre liliacul care bate din aripi si nu dorea sa se indeparteze. Poate ca baiatul avea dreptate; poate acel liliac chiar ii apartinea. Nu mai auzise niciodata de asa ceva, dar in acelasi timp ea era doar o fetita inchisa intr-un turn. Nu ar fi trebuit sa auda prea multe. Ii fu prezentat si mamiferul si ea surase.
    "Numele meu a fost strigat pana acum."
    Asta ii aminti de viperin si facu ochii mari, intorcandu-se repede de parca se astepta sa il vada langa ei. Scoase un sunet usor panicat si apoi se indeparta cativa pasi, cautandu-l, intorcandu-se invinsa cand nu vazu nici urma de el. Ofta.
    "I-am promis o intalnire. Daca o sa aiba probleme din cauza ca nu am aparut?"
    Isi prinse obrajii in palme privind in gol.
    "Daca o sa ia o nota mica? Nu stiu cum functioneaza intalnirile, inca invat, dar ei par sa le considere teribil de serioase."
    Ii venea sa se ia la palme fiindca ratase intalnirea baiatului si acum zacea mort printr-un sant sau ceva de genul. Cand citea in Profetul Zilei despre intalniri, acestea erau de o importanta cutemuratoare. Unii oameni mureau si din aceasta cauza nu se puteau prezenta si lucruri rele se intamplau dupa: procese pierdute, prunci luati de la mame... Trase aer in piept si cauta sa se adune. Urma sa ii mai faca un pulovar si sa ii spuna ca ii pare rau. Isi netezi fusta acolo unde i-o deranjase liliacul si intinse mainile spre geanta pentru a o primi si a putea sa fuga. Nu mai era timp de pierdut si deja intarziase.
[align=center]Posted Image
"You have come for your Mistress Darling, but that beautiful bird is no longer sitting in her nest, nor is she singing any more. The cat got her, and will scratch your eyes out as well.
You have lost Rapunzel. You will never see her again."

[/align]
Offline Profile Goto Top
 
Christopher Delroy Byron
Member Avatar
magizoologist in pregatire; animag
Vrajitori
  • "L-a pierdut un coleg si e sarcina mea sa il duc inapoi la Hogwarts."

    Ridica usor dintr-o spranceana.
    "Dar ce e acolo, cenusa maica-sii?" comenta uitandu-se suspicios la ghiozdan. Era destul de greu cat sa ascunda juma' de cadavru, asta era clar. Poate mama tipului era una mai micuta.

    "I-am promis o intalnire. Daca o sa aiba probleme din cauza ca nu am aparut?"

    Ridica privirea inspre ea, incruntandu-se usor. Era deja a doua oara cand se intreba daca Rampion facea misto, dar era destul de clar ca era serioasa. Surase juma' amuzat, juma' confuzat.
    "Sunt sigur ca i-ai frant inima." raspunse dramatic, ranjind sardonic. Ar fi vrut el sa ii franga fatuca aia inima boului aluia, asa cum nu se adunase el niciodata sa ii franga oasele. Aruncase cateva vraji pe el si gata, mare lucru un Cruciatus mic acolo. Doar era al naibii de amuzant sa te joci cu blestemele de neiertat pe pielea altora. Miji usor ochii. Nu stia nimic despre viperin in afara faptului ca era un sadic si jumatate si avea niste gusturi execrabile in materie de pantofi, dar daca soimita aia tocmai scapase de o intalnire cu el datorita lui, ar fi trebuit sa se considere erou national.
    "Nu iti face griji, Rampion, tocmai te-am salvat din ghearele a zece ani de terapie." comenta batand-o linistitor pe umar. Nu trebuia sa fie trista ca nu avusese ocazia de a imparti acelasi aer cu serpisorul in dupa-amiaza aceea, trebuia sa fie trista ca respectivul probabil nu avea sa renunte atat de usor. Era frumusica tipa si probabil deja atrasese un milion juma' de priviri prin Hogwarts, deci probabil avea sa-si rezolve problema ocupandu-si timpul cu tipi care sa merite mai mult timpul ei decat ala.

    "Daca o sa ia o nota mica? Nu stiu cum functioneaza intalnirile, inca invat, dar ei par sa le considere teribil de serioase."

    "Nota mica la ce, sarut frantuzesc?"
    Din cate isi amintea el, erau rare ocaziile in care profesorii de la Hogwarts dadeau astfel de lectii, si putea spune din propria experienta ca notele nu erau incluse in pachetul promotional. Asta in afara cazului in care erai bata complet la materia respectiva si trebuia sa-ti muncesti calea spre o nota de trecere, caz de obicei trist pentru ca astfel de ghinionisti nimereau numa' profele batrane.
    Rampion ii spuse ca nu stia cum functionau intalnirile si Christopher isi lasa capul putin intr-o parte, precum un animal intrigat. O analiza de sus pana jos.
    "Esti sigura ca nu stii?" intreba cu naivitate pentru ca nu era nici orb, nici lipsit de gust ca sa nu se prinda ca tipa aia nu avea probleme sa-si gaseasca pretendenti pe oriunde se ducea. Nu se uita in felul ala la ea pentru ca n-avea stresuri de genul in momentul acela, dar se incadra destul de bine in tiparul general adulat - micuta, blonduta, cu ochi mari si albastri, cu nasul putin in vant si o aparenta induiosatoare de vulnerabilitate.
    "Bine, daca iti dai intalniri cu viperini atunci sunt de acord cu tine ca nu stii." spuse dupa ce se gandi mai bine, incruntandu-se usor. Stia ca erau vreo o mie de gagicute penibile care baleau pe dalele de piatra ale castelului pe urmele veninosilor alora urati, dar erau toti niste ratati si el o stia mai bine decat oricine.

    "Ar trebui sa incerci... astropufii?"
    Cercetasii insemnau Christian si nu ii venea sa recomande nimanui sa iasa la intalniri cu fratele lui. In primul rand, era luat. In al doilea rand, cea care-l dorea era intr-o situatie mai nasoala decat Scott Pilgrim, pentru ca nu trebuia sa se dueleze doar cu sapte foste diabolice, ci cu un intreg fanclub. Nici nu stia daca de cand i se rupea si mai rau de tipele din jur nu cumva i se dublase fanclubul - majoritatea fetelor erau cam masochiste din fire, aparent. Se incrunta usor.
    "Sau Ochi-de-Soimii, aia sunt cei mai tari." raspunse cu o modestie induiosatoare, privindu-i uniforma. Ii trecu brusc prin minte un gand; acum ca se uita mai bine la ea, era complet sigur ca nu o mai vazuse. Nu i-ar fi scapat nici daca i-ar fi lipit cineva ochii cu scotch. Fratele lui cucerea inimile intregii scoli cand mergea pe coridoare, el isi facea loc printre colegele de casa in spatele usilor inchise, prin umbre si printre panze de paianjen, plusand cat putea de mult acel mic avantaj pe care il avusese mereu in fata cercetasului - avantajul experientei. Poate nu ar fi observat-o de frumoasa ce era, dar ar fi observat-o sigur dupa privirile celorlaltor fete; nu exista tipa frumoasa in scoala aia pe care sa nu o doreasca toate celelalte moarta si transformata in conserve de mancare pentru creaturile din Padurea Interzisa.
    "De cat timp esti la Hogwarts?" intreba curios, dandu-i suvitele blonde pe dupa urechi pentru a ii vedea mai bine chipul.
[align=center]
There is so much to forgive, but you do not know how to forget.
Posted Image Posted Image
When is a monster not a monster?
Oh, when you are the reason it has become so mangled.


[size0]you jump, i jump.
what didn't kill me never made me stronger at all.[/align]
Offline Profile Goto Top
 
Rampion Yaxley
Member Avatar
Rapunzel ;
Vrajitori
  • "Dar ce e acolo, cenusa maica-sii?"

    "Nu spune asta nici in gluma!" i se adresa ofensata, retragandu-si mainile intinse. Nu se glumea cu moartea si categoric nu se glumea pe seama parintilor. Ea si-ar fi donat si un rinichi pentru a sta cu parintii sai, pentru a-i lua in brate si a-i privi. Era multumita cu distanta, doar sa aiba acces la ei. Sa se poata uita cateva ore era suficient pentru sufletul sau si tanjea in disperare dupa ziua in care urma sa ii cunoasca. Stia ca nu sunt morti pentru ca nu simtea ca ar fi morti. Ceea ce probabil insemna ca erau.

    "Sunt sigur ca i-ai frant inima."

    "Vai de mine!" rosti complet panicata, ducandu-si palmele la gura. Ochii sai mari devenira si mai mari si pret de cateva clipe paru complet ingrozita de perspectiva unei inimi frante. Auzise despre astea si stia ca se moare. Mana ii aluneca apoi in dreptul pieptului si se uita in dreapta, directia din care venisera ei directia unde lasasera viperinul. Decise apoi sa nu ii para rau pentru el. Nu trebuia sa ii fie mila de baiat pentru ca mila nu era buna pentru nimeni. Trase aer in piept si paru sa se adune la loc, culoarea revenindu-i in obraji dupa ce disparuse complet.

    "Nota mica la ce, sarut frantuzesc?"

    Intoarse capul spre el si se incrunta ca si cum nu intelegea gluma. Nu traise intr-o cutie, stia ce e ala sarut frantuzesc si cand puse cap la cap cuvintele lui, realiza ca intelese exact pe dos si simti cum se incinge toata. Urechile i se facura roz, la fel si obrajii, iar pe chipul ei aparu o expresie oripilata de-a dreptul. Se umfla toate in pene si in acea clipa paru mai mare decat era de fapt, un mic balon de fiinta jignita pana in adancul sufletului.
    "Cum indraznesti?" intreba deranjata de gandul acela. El isi imagina ca ea ar fi putut sa... Niciodata nu ar fi... Clatina din cap si suvitele sale se electrizara - lucru care se intampla cam des dupa ce se tunsese. Aparent nu era prea buna la toata treaba aia cu socializarea din moment ce nu putea sa spuna nici doua vorbe fara a fi inteleasa gresit. Dorea sa se prezinte bine si oamenii sa o placa, nu dorea sa isi imagineze chestii despre ea. Nu chestii rele, cel putin. Tipul ii puse apoi o intrebare noua, iar ea il privi cu o privire de pisica deranjata. Ma faci mincinoasa acum? pareau ochii ei sa intrebe si ii mai lipsea mana din sold pentru a fi o fata de-a dreptul revoltata. Din fericire Rampion nu se uita la televizor si nici nu citea romane siropoase asa ca nu avea de unde sa recunoasca gestul pentru a-l imita.
    Baiatul vorbi de rau viperinii si ea se incrunta din nou, de aceasta data aratandu-i ca nu intelege la ce se refera. Mijii ochii semn ca il judeca pentru proasta lui crestere si pentru ca alegea sa denigreze o persoana bazandu-se pe stereotipuri. Da, citise si despre ele!

    "Ar trebui sa incerci... astropufii?"

    Fu intrebata de astropufi, apoi de soimi, iar ea clatina din cap si se mai umfla putin in pene, oftand apoi, lasand jos si atitudinea intepata.
    "Mi-am dat intalnire cu toti, de la toate casele. Nu e frumos sa refuzi o persoana, iar ei pareau de-a dreptul incantati. I-am facut sa zambeasca."
    Cand ajunse la ultima parte un zambet larg aparu si pe chipul ei. Ii placea sa faca oamenii fericiti pentru ca ii transmiteau energie pozitiva, iar ea putea sa foloseasca acea energie pozitiva pentru a-l calma pe el, de exemplu, si a-l face sa isi desclesteze degete de pe incheietura ei. Tot ceea ce dadeai primeai inapoi. Daca dadeai lucruri rele, primeai lucruri rele.
    "Soimii nu sunt cei mai tari. Se cred cei mai tari." il corecta extrem de calma si nu paru sa faca acel comentariu pentru a da cu ei prin namol ci pentru ca observase singura acel aspect. I se paruse normal sa isi expuna punctul de vedere si sa nu lase o intelegere sa isi faca de cap si sa vorbeasca in numele ei.

    "De cat timp esti la Hogwarts?"

    Baiatul ii dadu o suvita dupa ureche, iar gestul o gadila asa ca rase. Isi puse apoi pumnul in dreptul buzelor, parand sa mascheze involuntar asta. Nu era obisnuita inca sa fie atinsa.
    "De trei saptamani." ii raspunse. Trei saptamani in care invatase o multime de lucruri si cunoscuse o groaza de oameni. Se intreba cat anume avea sa mai progreseze de acum incolo. Abia astepta sa descopere!
    Acum trebuia sa se retraga fiindca profa o astepta, chiar daca nu ii oferise o ora anume. Intinse din nou mana spre geanta.
[align=center]Posted Image
"You have come for your Mistress Darling, but that beautiful bird is no longer sitting in her nest, nor is she singing any more. The cat got her, and will scratch your eyes out as well.
You have lost Rapunzel. You will never see her again."

[/align]
Offline Profile Goto Top
 
Christopher Delroy Byron
Member Avatar
magizoologist in pregatire; animag
Vrajitori
  • "Cum indraznesti?"

    O privi vadit amuzat de reactiile ei, razand incet. Nu mai intalnise de foarte multa vreme o persoana careia sa i se citeasca emotiile pe fata, si acea transparenta era extrem de recomfortanta. Ii placeau persoanele sincere pentru ca el statea cam prost la capitolul ala, precum toti cei din jurul sau. Zambi simplu, fara intentii ascunse.
    "Planuiai sa tricotati impreuna?" comenta ridicand dintr-o spranceana. Poate nu era cadoul zeilor pe pamant pentru femei, in ciuda faptului ca era nascut o zi dupa ziua femeii, dar fusese la multe intalniri in viata aceea si nu i se intamplase nici macar o data sa nu ajunga la capitolul cata franceza stie limba ta. Rampion insa parea extrem de revoltata de acea idee, intr-un mod atat de frapant ca nici macar nu ii mai venea sa rada. Pur si simplu o privea intrigat, nestiind daca sa o considere naiva sau pur si simplu pudica.

    "Mi-am dat intalnire cu toti, de la toate casele. Nu e frumos sa refuzi o persoana, iar ei pareau de-a dreptul incantati. I-am facut sa zambeasca."

    Ii picara plombele pe jos si se uita asa de crucis la ea ca aproape ii iesira ochii din orbite. Il manca limba sa ii spuna ca trebuia neaparat sa o prezinte fratelui sau (ar fi fost prieteni la catarama, era sigur), dar era o idee cam proasta sa vorbeasca despre frati cand tocmai i se prezentase fetei cu chipul si numele sau real, asa ca nu facu decat sa taca, sperand ca nu arata prea intarziat mintal holbandu-se la ea fara sa spuna nimic. Isi recapata stapanirea de sine dupa cateva clipe, dregandu-si vocea.
    "Rampion..." incepu pe un ton bland, de parca ar fi vorbit cu o pisicuta. Aproape ca ii veni sa o mangaie putin. Se apleca cu delicatete inspre urechiusa ei, dandu-i din nou suvitele la o parte pentru a nu bloca in nici un fel canalul de comunicare a acelor informatii care i-ar fi putut salva viata - a doua oara. Sau a treia, daca lua in calcul si trenul, si viperinul. Nu mai stia cum il chema, ceea ce era ironia ironiilor avand in vedere ca vocea lui l-ar fi trezit si din morti. Nu isi amintea prea multe nume, acum ca se gandea mai bine. Dar avea o gama extrem de variata de glasuri care ii dadeau cosmaruri.
    "Baietii care iti cer intalniri isi doresc sa te sarute macar o data pe parcursul intalnirii." ii dezvalui un secret esential al acelei vieti si se simti ca sarpele din Eden, intinzand marul unei Eve ceva mai mici si mai imbracate. Nu mai adauga faptul ca era o idee cam proasta sa se pupe cu toata populatia masculina a castelului, banuia ca o ducea mintisoara sa faca acea conexiune singura. Era o soimita, pana la urma. Intalnise soimite de toate felurile, dar nici una nu era proasta. Nu in sensul traditional, in orice caz.

    "Soimii nu sunt cei mai tari. Se cred cei mai tari."

    Se departa din nou de ea pentru ca nu ii placea sa invadeze aiurea spatiul personal al oamenilor, si se incrunta usor cand ii auzi comentariul. Sortarea la Ochi-de-Soim era unul din putinele lucruri cu care se putea mandri in viata aceea, si albastrul uniformei era unul din putinele lucruri care il ajutasera sa supravietuiasca anilor de scoala. Aroganta ii venea din convingerea auto-impusa ca orice defecte ar fi avut, oricat de rea ar fi fost situatia in care ajungea cu viata lui, inteligenta ii spala toate pacatele si il facea nimic altceva decat un diamant ratacit prin foarte, foarte mult noroi. Asadar, era putin spus ca nu era de acord cu ea.
    "Toate casele se cred cele mai tari." ii spuse calm, surazand cunoscator. Nu trebuia sa-l lase sa inceapa o pledoarie despre viperini, si era suficient sa o lase doua ore cu un grup de cercetasi ca sa-si faca singura o parere. Era mai putin convins de astropufi in intregul lor, dar cei pe care ii cunoscuse el aveau destula incredere in propria persoana cat sa dea si altora deci banuia ca afirmatia isi pastra valabilitatea.
    "Diferenta e ca Soimii au si argumente cu care sa sustina asta."
    Daca nu banuise pana acum ca fusese si el elev la acea casa, de-acum era destul de clar, asa ca zambi usor incurcat, nestiind cum sa o dreaga. Nu i se intampla des sa il ia gura pe dinainte, dar isi lua deciziile in mod destul de emotiv asa ca nu prea se mira ca incepuse sa trancane pentru ca cineva se luase de casa de care apartinuse si el.
    "Care e calitatea cea mai importanta a unui om, din punctul tau de vedere?" intreba in schimb, ridicand dintr-o spranceana. El ar fi pariat toti galeonii pe care ii avea (si, oho, erau destui, chiar si fara sa se mai regaseasca in fericita pozitie de mostenitor al familiei Byron) pe inteligenta, dar poate Rampion avea o parere diferita.

    "De trei saptamani."

    O privi cu brusca compasiune, si ii prinse manuta intinsa dupa geanta, luandu-i-o in a lui si prinzand-o cu blandete intre palmele sale, ca un batranel care se pregatea sa tina o prelegere de viata unui tanar ucenic.
    "Inseamna ca mai ai foarte multe de invatat." observa fara aroganta, zambind usor amuzat. Trei saptamani? Nu avea accent frantuzesc pe nici o parte asa ca de la Beauxbatons nu venea sigur; chiar si fara sa fii francez, prindeai accentul dupa niste ani petrecuti acolo. Nu ramanea decat varianta ca studiase acasa sau la o alta scoala de fete, asta in afara cazului in care fusese urata ca o broasca raioasa pana venise la Hogwarts si acolo o prinsese in usa vreo nimfa beata care isi scapase din greseala sacul de daruri in capul ei. Alta explicatie nu exista.
    "Ce crezi tu ca se face la o intalnire, Rampion?" o intreba cu un aer rabdator, evident planuind sa o mai tina acolo o vreme. Ridica geanta cu cadavre intr-o mana si o lua pe ea de manuta cu cealalta, tragand-o inspre o bancuta ferita de pe acolo pentru ca nu planuia sa stea in picioare in timp ce vorbea despre amor. Era un subiect in jurul caruia se invartise de cand se stia asa ca poate nu putea obtine de la el cele mai bune sfaturi de pe planeta, dar unele tot putea obtine si parea in urgenta nevoie de oarecare indrumare. Altfel avea sa ajunga in bratele vreunui viperin si, chiar daca nu o cunostea decat de cateva minute, nu ii dorea o astfel de soarta. Nu dorea o astfel de soarta nici celor mai aprigi dusmani ai sai.
[align=center]
There is so much to forgive, but you do not know how to forget.
Posted Image Posted Image
When is a monster not a monster?
Oh, when you are the reason it has become so mangled.


[size0]you jump, i jump.
what didn't kill me never made me stronger at all.[/align]
Offline Profile Goto Top
 
Rampion Yaxley
Member Avatar
Rapunzel ;
Vrajitori
  • "Planuiai sa tricotati impreuna?"

    Il privi in semn de cam asa ceva. Nu se gandise serios ce anume dorea sa faca la intalnire, dar banuia ca tricotatul era unul din lucrurile bune si ar fi putut sa ii invete. Isi dadu seama apoi ca era o idee de-a dreptul deplasata si zambi spre el semn ca nu era chiar asa naiva cat sa se gandeasca la asta. Nu pana la capat, cel putin, chiar daca ii sclipisera ochii in prima faza.

    "Baietii care iti cer intalniri isi doresc sa te sarute macar o data pe parcursul intalnirii."

    De aceasta data figura ii ramase complet blocata, iar buzele ii erau intr-un soi de linie oblica. Ridica apoi usor din sprancene, un gest de care nu era constienta si pe care nu ar fi stiut sa il interpreteze.
    Sa ma ce?
    In cele din urma isi gasi glasul si surase cat se poate de fermecator, pastrandu-si o demnitate care nu putea sa izvorasca decat de la o persoana care isi petrecuse intreaga viata studiindu-i pe toti de la mare distanta. Nu era picata de pe Luna si intelegea tot ce i se spunea, dar nu dorea sa creada ca erau atat de nemernici.
    "Nu poti generaliza."
    Ba da, putea generaliza, dar nu era bine sa o faca. Lasa capul intr-o parte si clatina din el, apoi zambi vrand sa ii spuna despre Destrian. Isi aminti apoi ca el nu ii ceruse nicio intalnire. Se facu verde. Asta insemna ca el nu dorea sa o sarute? Dar nu. Gandind asa ii dadea dreptate baiatului si nu era dispusa sa o faca. Incerca alta tactica.
    "Nici nu se pune problema sa ii sarut pe toti!" Se incrunta si sprancenele sale blonde parura sa se ia de mana undeva la mijlocul fruntii.
    "Sarutul e..."
    Inchise gura la loc si bombani un "...altceva." care abia se auzi, dar ea nu parea convinsa.

    "Diferenta e ca Soimii au si argumente cu care sa sustina asta."

    Nu putea sa se certe pe acea tema fiindca era noua si abia incepea sa isi dea seama cum functioneaza lucrurile. Se multumi doar sa dea din cap spunandu-i ca era ca el, desi se vedea clar ca nu il crede. Nu considera soimii cei mai tari doar pentru ca erau cei mai destepti. Baga mana in foc ca erau elevi isteti si la celelalte case. Pe langa asta, atata vreme cat erai cel mai bun dintre cei mai prosti nu avea nicio importanta. Aroganta nu era pentru ea, chiar daca din exterior ar fi fost interpretata astfel. Se tinea mereu dreapta, se uita cu atentie la toti si nu se temea sa sustina privirea cuiva. Vorbea politicos, dar era rece, zambea cand i se faceau complimente si accepta invitatiile tuturor. Pana acum nu o daduse in bara si ceea ce nu stia nu putea sa o raneasca. Din pacate, dusul cu apa rece avea sa fie putin cam prea rece pentru o vrabiuta care abia invatase sa zboare.

    "Care e calitatea cea mai importanta a unui om, din punctul tau de vedere?"

    Se uita in gol, cautand un raspuns. Ii placea sa raspunda la intrebari fiindca intra in competitie cu sine. Isi punea mintea la treaba. Se gandea la lucruri care pana atunci nu ii trecusera prin gand.
    "Loialitatea." zise in cele din urma. Puterea de a se intoarce mereu. Supunerea tacta si privirea blanda. Acea mana care te tinea cand aveai febra. Mana pe care ea o cautase de atatea ori si nu o gasise. Ii simti din nou mana umblandu-i prin par, dandu-i suvita pe dupa ureche, dar de aceasta data nici nu mai chicoti si nici nu intoarse capul sa se uite la el. Privea pamantul.
    Mana ei fu prinsa in ale lui si intoarse usor amortita capul pentru a privi acel gest. Clipi lenes si in cele din urma ridica ochii spre el, auzindu-i cuvintele. Avea mult de invatat.
    "Stiu." fu ceea ce ii spuse pe un ton convins si se lasa indrumata catre o banca. Se aseza si isi stranse genunchii pana ce ii lipi, uitandu-se apoi spre geanta care era cu ei. Arunca o privire intr-o directie incerta, cautand pesemne castelul, dar nu putea sa il vada asa ca renunta.

    "Ce crezi tu ca se face la o intalnire, Rampion?"

    Se intoarse spre el si il analiza cateva clipe, apoi rase. Un ras aproape trist, deloc ironic. Un ras care inlocuia plansul, dar care nu arunca nicio umbra a tristetii pe chipul ei.
    "Am inteles. Ai impresia ca sunt o fetita prostuta si naiva, iar acum o sa imi asculti opiniile doar pentru a putea sa iti bati joc de ele."
    Isi lipi buzele si zambi cu gura inchisa, apoi se uita la degetele de la maini. In cele din urma se intinse spre liliac fiindca trupul sau mic si moale o calma, la fel si bataile inime sale. Il aseza pe genunchi si il inghionti cu aratorul, mangaindu-l pe cap.
    "Nu stiu ce se face la o intalnire. Presupun ca vorbim, ne plimbam. Impartim ganduri si vise. Ne bucuram fiindca traim pe acest pamant in acelasi timp si am avut sansa de a ne cunoaste."
    Nu se gandise nicio clipa ca baietii aceia doreau altceva de la ea si se simtea brusc proasta. Ar fi trebuit sa se gandeasca, dar se simtea bine dupa o perioada lunga in care se simtise infiorator si era fericita. Dorea sa imparta cu cineva acea fericire, dar nu cunostea pe nimeni, iar Destrian era rece si acum isi dadea seama ca zambetul lui nu era sincer si nici nu parea incantat mereu sa fie in compania ei.
    "Crezi ca ar trebui sa le anulez?" intreba usor confuza, ridicand privirea spre el, stramband usor din buze. Liliacul se prinsese in parul ei si se agatase acolo, tragand isteric, dar pe ea nu o deranja.
[align=center]Posted Image
"You have come for your Mistress Darling, but that beautiful bird is no longer sitting in her nest, nor is she singing any more. The cat got her, and will scratch your eyes out as well.
You have lost Rapunzel. You will never see her again."

[/align]
Offline Profile Goto Top
 
Christopher Delroy Byron
Member Avatar
magizoologist in pregatire; animag
Vrajitori
  • "Nu poti generaliza."

    "Crede-ma, sunt expert la subiectul asta." spuse amuzat, zambind degajat. Poate ca esuase in toate relatiile pe care le avusese pana acum, dar si esecul era o experienta, si nu il deranja deloc sa vorbeasca despre acel subiect. Era mult mai deschis decat in trecut dupa evenimentele ultimelor luni si se simtea mult mai protejat, din toate punctele de vedere, in ciuda faptului ca mergea pe un pamant mai nesigur ca niciodata. Il durea putin ultimul esec dar era destul de zambaret asa ca banuia ca incepuse, in sfarsit, sa nu isi mai planga in pumni pentru fiecare lucru rau care se intampla. Asta nu putea fi decat de bine.

    "Nici nu se pune problema sa ii sarut pe toti!"

    Dadu din cap in semn afirmativ.
    "Ar fi bine sa nu, da." raspunse fara sa-si dea seama ce ciudat sunase replica decat dupa ce o rosti.
    Afla care era calitatea pe care Rampion o considera cea mai valoroasa si il puse putin pe ganduri. Da, loialitatea era importanta. Ii zbura putin mintea la diverse persoana si simti o caldura placuta pe dinauntru, asa ca dadu din cap in semn ca era de acord cu ea.

    "Am inteles. Ai impresia ca sunt o fetita prostuta si naiva, iar acum o sa imi asculti opiniile doar pentru a putea sa iti bati joc de ele."

    Rase scurt, neavand cuvinte sa ii explice cat de tare o daduse pe langa pe aia.
    "Nu, nu. Cand vine vorba de bataia de joc, sunt de cealalta parte a baricadei." ii explica extrem de calm, asezandu-se comod pe banca, incrucisandu-si gleznele. Il inveselea toata conversatia asa ca se simtea destul de bine, si ridica dintr-o spranceana cand Sylvester fu din nou capturat, lasandu-l totusi pe mana fetei. Parea sa stie sa se poarte cu animalele si liliacul ii aratase deja ca ii placea de ea, deci nu era nici o problema sa ii permita sa socializeze putin. Nu dorea sa-si traumatizeze animalele si sa le transforme in niste fiinte antisociale.
    "Fetita esti. Prostuta nu cred ca ai cum, nu te-ar fi sortat la Soimi daca erai proasta. Naiva... asta e discutabil. Dar o sa te prinzi pana la urma cum merg lucrurile." spuse ridicand usor din umeri. A fi frumos era un mare avantaj in acea lume si se indoia ca tipa avea sa ramana pierduta printre stele pentru prea multa vreme. Ii parea rau, intr-un fel, era simpatica tare asa cum vedea curcubee in lucrurile cenusii precum intalnirile si se entuziasma mai mult la ideea ca avea sa tricoteze cu un tip decat la aceea de a il saruta. Dar, na, oamenii nu puteau ramane inocenti pentru todeauna si el stia asta prea bine.

    "Presupun ca vorbim, ne plimbam. Impartim ganduri si vise. Ne bucuram fiindca traim pe acest pamant in acelasi timp si am avut sansa de a ne cunoaste."

    Ii urmari sirul gandurilor cu atentie. Suna destul de plauzibila teoria ei si nu era atat de pe langa pe cat ar fi putut sa fie. Chestiile alea chiar se faceau la intalniri, daca erai o persoana romantica si chiar iti placea cel cu care te tineai, eventual, de mana.
    "Poti face asta la o intalnire... dar numai cu o persoana care chiar inseamna ceva pentru tine. E greu sa gasesti astfel de persoane." explica miscand usor din sprancene, incruntandu-se vag in incercarea de a ii explica intr-un fel care sa nu o faca sa se simta prost dar care sa o faca sa prinda ideea. Nu putea zice ca alea se faceau cand erai indragostit pentru ca aia era deja o alta poveste si nu vroia sa o trimita pe biata fata la poarta Iadului vorbindu-i despre dragoste. Intalnirile erau chestii frumoase. Dragostea era nasoala indiferent din ce unghi ai fi privit problema.
    "Tipii aia vor sa iasa cu tine pentru ca esti frumoasa, probabil. Tu vrei sa iesi cu ei pentru ca vrei prieteni, nu?"
    Ridica dintr-o spranceana inspre ea. Mai trase un fum din tigara si apoi o arunca cu bolta pana la un cos de gunoi pentru ca se saturase de ea si ii venea incomod sa vorbeasca atat si sa pufaie ca o locomotiva in acelasi timp.
    "Cu prietenii nu mergi la intalniri. Iesiti pur si simplu." adauga razand scurt pentru ca se simtea dubios explicand asa lucrurile si chiar nu dorea sa o faca sa creada ca o considera proasta. El era mult mai pierdut in spatiu decat ea la foarte multe capitole care tineau de interactiunea umana asa ca nu i se parea mare branza sa nu intelegi cum functioneaza unele lucruri. Nu era o chestie de inteligenta.
    "Oh, si nu-ti saruta prietenii." o sfatui batand-o pe umar.
    "Baietii sunt naspa, stii? Si fetele, sa nu uitam fetele. Trebuie sa ai grija pe cine saruti, sa fie mai putin naspa decat restul." incepu acolo pledoaria celui mai optimist si iubitor de oameni individ de pe planeta, zambind ironic la final in semn ca glumea pe jumatate.

    "Crezi ca ar trebui sa le anulez?"

    Ei, asta era mai complicat. Ridica din umeri.
    "Spune-le ca ai deja un iubit si o sa te lase in pace." sugera pentru ca aia era strategia cea mai buna, de obicei. Vazuse un milion de baieti care sareau zece metri in sus si incepeau sa casapeasca chestii in stanga si in dreapta pentru ca o fata refuzase sa mearga cu ei la o intalnire pe motiv ca nu si atat, dar rareori comenta cineva cand era si un alt tip la mijloc. Nu stia de ce, dar tipii pe care ii cunoscuse el tindeau sa respecte mai mult teritoriul unui alt mascul decat libertatea de alegere a fetei pe care o doreau. Banuia ca se facea si el vinovat de acel pacat din cand in cand, dar nu isi amintea acum de nici un astfel de caz.
    "Sylvester, nu!" facu pe un ton autoritar inspre liliac si animalutul se dadu jos din parul fetei, bagandu-i-se in schimb intre sani si facandu-si acolo un culcus bun si cald. Christopher zambi ironic. Pana si liliacul...
    "Oh, vai." spuse brusc atunci cand in campul vizual ii aparu viperinul viselor sale, si isi scoase imediat bagheta, facand o gluga sa rasara de nicaieri. Isi ascunse chipul in spatele ei si intoarse capul inspre Rampion, bagandu-si nasul in parul ei ca sa se ascunda.
    "Daca vrei sa refuzi pe cineva, tipul asta e o alegere buna." ii susoti in ureche cu o clipa inainte ca respectivul sa se infiga in fata lor, privind-o pe tanara usor aspru. Nu era obisnuit sa fuga fetele de el si clar nu ii placea acea schimbare de peisaj.
    "Ai uitat de mine, Rampion?" spuse tipul pe un ton mai bland decat avea el de obicei, insa o umbra de amenintare era prezenta. Ignora complet cealalta prezenta de pe banca, care, in mod evident, nu era demna de atentia inaltimii sale pogorate din ceruri.
[align=center]
There is so much to forgive, but you do not know how to forget.
Posted Image Posted Image
When is a monster not a monster?
Oh, when you are the reason it has become so mangled.


[size0]you jump, i jump.
what didn't kill me never made me stronger at all.[/align]
Offline Profile Goto Top
 
Rampion Yaxley
Member Avatar
Rapunzel ;
Vrajitori
  • Era complicat sa ii explice. Viata ei se limita la lucruri pe care nu dorea sa le piarda si pe care ajungea sa le piarda eventual, dovada ca nu puteai sa fugi de ceea ce te speria.
    "Vorbesti de parca ai cincizeci de ani si eu zece." spuse cu juma' de gura, privindu-l pe sub sprancene fiindca se simtea prost cand era tratata ca un copil. Tipul nu parea prea batran, ceea ce o frapa si o facea sa fie asa tupeista. Cu un profesor nu ar fi indraznit sa vorbeasca astfel.

    "Poti face asta la o intalnire... dar numai cu o persoana care chiar inseamna ceva pentru tine. E greu sa gasesti astfel de persoane."

    Rase.
    "Persoana care inseamna ceva pentru mine este un poster. Asta nu o face prea persoana." Ridica o spranceana. Se trezea ca vorbeste acum de saruturi, dar pentru ea nu era un subiect care sa o zbarleasca prea tare pentru ca citise o groaza despre asta, dar nu apucase sa vorbeasca pana atunci cu nimeni. Primul ei sarut fusese dat in somn si din fericire nu avea idee si credea ca este doar un vis altfel ar fi luat-o razna pe campii.
    "Vreau sa fiu dependenta de prezenta lui. De atingerea lui. De mirosul lui, de gustul lui. Sa ma stranga la piept si sa ma protejeze. Sa ma faca fericita, sa il fac mai bun. Sa ma pot stinge in bratele lui si sa renasc tot acolo."
    O alta. O fata care purta rochiile cu incredere si care nu credea doar in roz si alb. Dorea sa danseze la bal si sa rada cand iesea la o ,,intalnire". Sa faca cu ochiul din capul scarilor si sa seduca un baiat care avea sa ii cada la picioare pentru ceea ce avea in interior, nu pentru ceea ce avea in exterior. Dorea sa cunoasca protectia unor brate, nu a unor ziduri. Sa poata avea incredere intr-o persoana si sa simta macar o data in viata ce e aia loialitatea. Fiindca ea era, dar nu mai cunoscuse pe nimeni care sa fie.

    "Tipii aia vor sa iasa cu tine pentru ca esti frumoasa, probabil. Tu vrei sa iesi cu ei pentru ca vrei prieteni, nu?"

    "Nu vreau sa iasa cu mine pentru ca sunt frumoasa. Vreau sa se uite si sa ma vada pe mine!"
    Il privi fix si se apleca spre el imediat ce ii lua liliacul. Nu intelegea. Nici toate cuvintele din lume nu ar fi fost de ajuns ca sa ii explice. Teoria lui despre sarut era gresita, dar ea o spusese deja pe a ei. Se incrunta si dori sa isi stranga genunchii la piept si sa ramana acolo frustrata pentru ca iesise sa caute un ghiozdan si gasise realitatea. Naspa moment. Gustul acelei libertati era amar si incepea sa se intrebe daca nu i-ar fi placut mai mult sa ramana in continuare in turn, departe de ei, departe de toate acele lucruri care ii intinau culorile de pe tabloul sau perfect.

    "Spune-le ca ai deja un iubit si o sa te lase in pace."

    Un zambet frant il inlocui pe cel plin de viata si intinse la randul sau mana spre el, atingandu-i umarul intr-un gest care il imita perfect pe cel facut de baiat acum cateva secunde.
    "Am nevoie de un iubit pentru a ma proteja? Pentru ca alfel sunt doar o fata frumoasa pe care vor sa o sarute toti, incapabila sa aiba grija de sine?"
    Citise o poveste despre o fata atat de frumoasa incat era urata de toti. Mama ei, considerandu-se detronata, ii zgariase chipul si o alungase de acasa. Fata mersese singura prin padure, plangand si plangand pana ce cazu intr-un somn adanc pe care doar sarutul dragostei reale avea sa il rupa. Dar cine ar fi putut iubi o fata desfigurata? Stia ca povestea se terminase bine si ca la final un tanar print venise. Un print care o cunoscuse si care se indragostise de felul in care canta pasarilor si dansa singura in camera inainte sa i se intample ceea ce i se intamplase. Un print caruia nu ii pasa decat de ceea ce avea in interior. Insa stia ca povestile alea erau facute pentru a da o lectie, iar de cele mai multe ori lectia nu era cea care parea evidenta. In cazul de fata, mesajul era unul singur: chiar si oamenii pe care ii iubesti pot sa fie gelosi pe tine, te pot desfigura si iti pot lua totul, te pot arunca in mijlocul pustietii lasandu-te prada animalelor salbatice.
    "Daca ai pica intr-un somn adanc si te-ar trezi doar sarutul dragostei adevarate, crezi ca ai mai vedea vreodata cerul sau ai ramane pe veci in intuneric?"

    "Daca vrei sa refuzi pe cineva, tipul asta e o alegere buna."

    O gluga acoperi chipul baiatului si se ascunse apoi in parul ei. Totul se petrecu in cateva secunde, dar ea reusi sa vada ca se temea de viperin. Tipul aparu langa banca si Rampion isi stranse degetele pe piciorul tipului fiindca era cel mai aproape. Nu dorea sa mearga la nicio intalnire, dorea sa plece de acolo. Viperinul se uita la ea cu o privire intunecoasa.
    "Nu plec de aici fara tine."
    Degetele sale erau bine prinse in piciorul ala, dar treptat incepura sa se relaxeze. Nu pleca de acolo fara ea. Un zambet amuzat ii aparu pe chip si intoarse capul spre baiatul de sub gluga, intrand sub ea pentru a-i sopti.
    "E atat de usor cand nu e vorba de tine..."
    Nu stia daca avea sa inteleaga la ce se refera. Era usor sa dea sfaturi si sa ii spuna sa refuze si gata, dar el se ascundea si refuza sa infrunte orice ar fi avut de infruntat. Poate nu se comparau treburile, dar in mintea ei era acelasi lucru. Ar fi putut sa refuze viperinul si viperinul ar fi putut sa se tina de cuvant si sa insiste, sa traga de pelerina, sa vada ceva ce nu trebuia sa vada. Ea ar fi putut sta martor si apoi s-ar fi simtit bine sau s-ar fi simtit rau fiindca se aflase ceva din cauza ei? Probabil a doua varianta. Isi prinse degetele pe manerul gentii si o ridica de acolo in timp ce se salta la randul sau de pe banca, privind viperinul. Acum ii vedea chipul mai bine si observa umbrele care ii intunecau trasaturile, privirea usor macabra si buzele alea pe care nu le-ar fi atins nici torturata.
    "Imi pare rau." Se scuza rapid, apropiindu-se de el, ramanand pe loc fiindca nu stia daca trebuia sa il ia de brat, sa il pupe sau sa ii traga un sut in curul ala arogant. Ii venea sa se intoarca spre banca si sa intrebe tipul cu gluga, dar ar fi fost deplasat.

    Sesiza o miscare in spate si recunoscu liliacul asa ca o idee ii incolti in minte. Nu mai era in turn. Nu mai avea o colivie.
    "Ala e un OZN 354 de tip Alpha?" intreba socata aratand in stanga tipului, iar cand respectivul se intoarse, prinse liliacul si i-l arunca direct in ochi, ducandu-si apoi mana la gura ca si cum animalul s-ar fi napustit singur si era doar domnita cea inocenta si frumoasa, dar prea proasta ca sa poata face ceva.
[align=center]Posted Image
"You have come for your Mistress Darling, but that beautiful bird is no longer sitting in her nest, nor is she singing any more. The cat got her, and will scratch your eyes out as well.
You have lost Rapunzel. You will never see her again."

[/align]
Offline Profile Goto Top
 
Christopher Delroy Byron
Member Avatar
magizoologist in pregatire; animag
Vrajitori
  • "Vorbesti de parca ai cincizeci de ani si eu zece."

    Surase pentru ca stia ca avea dreptate, dar ii era greu sa vorbeasca altfel.
    "Da, imi pare rau, am tendinta asta. Nu vreau sa te jignesc." spuse sincer, pe un ton fara o intonatie elaborata. Chiar nu avea nici o intentie de a o face sa se simta prost sau de a se da mai destept decat era. Stia ca pe el l-ar fi deranjat sa ii vorbeasca cineva asa, dar nu stia sa vorbeasca altfel. Probabil ala era unul din motivele pentru care se facuse profesor, unul dintre acelea la care nu se gandea niciodata pana nu era prins asupra faptei.

    "Persoana care inseamna ceva pentru mine este un poster. Asta nu o face prea persoana."

    Pufni scurt in ras si isi acoperi gura cu palma, dorind sa se opreasca, fara insa a ii iesi manevra.
    "E si asta un inceput." observa amuzat si lasa mana jos, aratandu-si dintii fara sa vrea, fiind prins undeva intre zambet si raset.
    "Daca te consoleaza cu ceva, eu imi iubesc garderoba mai mult decat majoritatea oamenilor pe care i-am cunoscut." marturisi ducandu-si degetul aratator la buze in semn ca nu trebuia sa mai spuna asta nimanui. Nu de alta, dar daca oamenii ar fi stiut exact cat de mult pret punea el pe posesiile sale materiale, s-ar fi trezit foarte repede fara ele. Avea bani sa-si cumpere mereu altele noi, dar nimic nu putea inlocui originalul. Era sentimental din fire si se atasa mult de obiecte, asa cum facea si cu oamenii, asa ca nu i se parea chiar atat de absurda ideea de a tine la un poster.
    "Pe cine infatiseaza posterul?" intreba curios. Isi aminti apoi de posterul pe care il avea cu doamna Byron si se simti putin prost, dar depasi momentul dupa cateva secunde. Nu il avea pe perete pentru ca o ura pe femeie, nu altceva. Il tinea insa impaturit, pitit undeva intre cartile lui despre Transfigurari, cat sa il gaseasca doar el. Despre asta nu ii spuse.

    "Vreau sa fiu dependenta de prezenta lui. (...)"

    Se uita brusc diferit la ea pentru ca recunostea cuvintele alea. Nu chiar in ordinea aia si nu chiar asa, dar le recunostea. Retinuse fiecare silaba din discutia aceea cu fratele sau pentru ca insemnase destul de mult pentru el la momentul respectiv si jucase un oarecare rol in deciziile pe care le luase ulterior, si i se parea cel putin straniu sa auda acele vorbe din gura altcuiva.
    "Cand vei gasi pe cineva care sa te faca sa simti asta, Rampion, o sa ma plec in fata ta, pentru ca atunci vei stii mai multe decat am stiut eu vreodata." raspunse surazand usor. El fusese indragostit de chiar destul de multe ori si iubise mult unii oameni - continua sa iubeasca mult, dar nu fete. Dar lucrurile alea nu le simtise niciodata. Pentru el dragostea fusese urata, si in fata cuiva care se imbata cu o dragoste frumoasa se simtea mic si prost, incapabil sa inteleaga tainele vietii si sa descifreze drumul spre fericire. Nu se plangea, totusi, in acel moment al existentei sale se simtea destul de bine, si, pentru prima data de cand se stia, nu mai simtea ca avea nevoie de cineva pe care sa se sprijine ca sa poata tine capul sus. Dragostea suna frumos, dar isi dadea seama ca nu prea era pentru el. Il trasese in jos mai mult decat sa il ridice. Dar daca Rampion putea trai ceva frumos, atunci isi scotea palaria in fata ei si nu avea decat laude pentru ea, caci el nu fusese niciodata capabil de asta.

    "Nu vreau sa iasa cu mine pentru ca sunt frumoasa. Vreau sa se uite si sa ma vada pe mine!"

    "Nu au infrarosu." comenta ironic, miscand usor din sprancene.
    "Trebuie sa te cunoasca intai." explica apoi. Ochi avea toata lumea sa vada ce era frumos, dar mai departe de atat nu se oboseau multi si nu prea ii puteai condamna pentru asta. Majoritatea tipelor frumoase ar fi trebuit sa vina cu un manual de instructiuni care sa iti spuna sa nu te uiti dincolo de coaja daca tineai la stomacul tau.

    "Am nevoie de un iubit pentru a ma proteja? (...)"

    "De obicei, da." raspunse pufnind din nou in ras pentru ca chestia aia suna foarte absurd, si partea amuzanta era ca era adevarata. El cunoscuse destule fete aprige care isi puteau purta singure de grija, dar regula generala era ca sexul frumos nu era prea respectat pentru opinia pe care o avea. Pana la urma, el venea dintr-un mediu in care fetele se vindeau la schimb pentru o avere cat mai mare, si chiar daca se intampla uneori asa si cu baietii, asta nu schimba imaginea de ansamblu.
    "Poti sa le bagi degetele in ochi, desigur, dar nu crezi ca sunt cam multi ochi?" comenta ridicand dintr-o spranceana. Daca vroia sa fie dura si sa ii bata pe cei care nu luau nu drept raspuns, urma sa ajunga She Hulk pana termina cu toti.

    "Daca ai pica intr-un somn adanc si te-ar trezi doar sarutul dragostei adevarate, crezi ca ai mai vedea vreodata cerul sau ai ramane pe veci in intuneric?"

    "Ar veni sfarsitul lumii pana sa ma trezesc eu." raspunse fara sa para stresat de acea chestiune. Era destul de trist daca stateai sa te gandesti dar nu prea avea cum sa schimbe situatia. Pana la urma, nu se putea astepta sa vina o printesa magica si sa-l inece in iubirea ei cand nici el nu iubise de sa se cutremure pamantul. Iubise mult, iubise cu pasiune, iubise ca psihopatul, dar intelesese in timp ca dragostea lui se traducea mai degraba prin nevoie decat prin sentiment, si nu vroia sa aiba langa el un om pe care sa-l trateze ca pe un drog pe care si-l injecta in vene ca sa poata trai fericit. Prefera sa stea fericit cu animalele lui si sa vorbeasca cu o pustoaica despre dragostea pe care el nu urma sa o aiba niciodata.
    Cand aparu viperinul, el ramase ascuns. Nu se mai panica la fel ca prima data pentru ca avea ceva energie pozitia in sistem, dar ii era evident teama. Nu mai era un copil si l-ar fi putut invinge lejer pe idiot intr-un duel, cum mai facuse o data in trecut, dar nu vroia sa se dueleze cu el. Nu vroia sa aiba de-aface cu el in nici un fel. Nu vroia sa traiasca pe aceeasi planeta cu el. Vroia sa fie foarte, foarte departe de el si sa uite ca traisera vreodata in acelasi timp si avusesera ghinionul de a interactiona. Se ascunse ca liliacul in parul tipei pana cand ea se ridica si merse mai departe cu respectivul, si se resemna, bucurandu-se cel putin ca tipul nu ii daduse lui nici un fel de atentie. Avusese parte de destula atentie de-a lui cat pentru toata viata. Sylvester se ridica si o urma pe soimita, si Christopher se ridica sa il opreasca, pastrand totusi distanta pentru ca... da. Viperinul curului. Facu in schimb ochii mari cand Rampion executa o manevra de filme de actiune si se abtinu cu greu sa nu rada, punandu-se in schimb rapid in miscare. In timp ce viperinul tipa si dadea din maini pentru a alunga liliacul care isi bagase ghearele in mutra lui pocita, Christopher o prinse pe tipa de mana si Disparu cu tot cu ea.

    Aparu undeva chiar langa cararea care ducea spre Hogwarts, si exploda intr-un ras zgomotos, sprijinindu-se de umarul fetei ca sa nu cada in nas din cauza hohotelor.
    "Esti chiar tare, Rampion." ii spuse vesel, stergandu-si lacrimile de ras din colturile ochilor. Cateva momente mai tarziu, Sylvester aparu din vazduh, pitindu-se singur in haina stapanului sau, speriat de intregul episod. Christopher il mangaie, incetand in cele din urma cu rasul, privind-o zambitor pe soimita. Ii arata cu mana cararea care ducea inapoi spre castel.
    "Pe acolo ajungi la Hogwarts."
    Asta il intrebase la inceput, nu?
[align=center]
There is so much to forgive, but you do not know how to forget.
Posted Image Posted Image
When is a monster not a monster?
Oh, when you are the reason it has become so mangled.


[size0]you jump, i jump.
what didn't kill me never made me stronger at all.[/align]
Offline Profile Goto Top
 
1 user reading this topic (1 Guest and 0 Anonymous)
ZetaBoards - Free Forum Hosting
Enjoy forums? Start your own community for free.
Learn More · Register for Free
Go to Next Page
« Previous Topic · Statia Hogsmeade · Next Topic »
Locked Topic
  • Pages:
  • 1
  • 3