|
we all feed on fairytales; closed
|
|
Topic Started: Jun 2 2014, 05:19 PM (623 Views)
|
|
Christopher Delroy Byron
|
Jun 5 2014, 07:39 PM
Post #31
|
magizoologist in pregatire; animag
- Posts:
- 464
- Group:
- Vrajitori
- Member
- #20
- Joined:
- December 19, 2013
|
- "Rapunzel nu era un monstru."
"De unde stii?" replica surazand usor. Cu totii citisera povestea acelei fete, si desi nu se spunea nicaieri ca era un monstru, nici nu se spunea nicaieri ca nu era. Dadu din cap in semn ca era de acord ca putine lucruri se vad dinafara. "Faptul ca nu stim ceva nu inseamna ca nu e acolo." adauga apropo de povestea fetei din turn, si ceda tentatiei, furand un alt jeleu desi pusese punga deoparte. Ii placeai jeleurile cu fructe pentru ca putea sa le rontaie in liniste fara sa se sature prea repede, si oricat de multe pungute ar fi mancat la plictiseala, nu i se pareau niciodata mai putin gustoase. Raspunsurile fetei nu erau foarte satisfacatoare asa ca se incrunta usor. "Planuiesti sa imi faci concurenta la incordare?" comenta miscand usor dintr-o spranceana, simtind ca gandurile lui incepeau sa aiba aroma de capsuni de la cati dinozauri gumati bagase in el.
"Un baiat m-a luat de acolo."
Vazandu-i reactia cand pomeni de baiatul respectiv, primul impuls fu sa spuna ca era indragostita, dar isi aminti apoi de lucrurile pe care i le spusese cand erau in Hogsmeade - cum isi dorea ca un baiat sa o vada asa cum era, sa se plimbe, sa isi impartaseasca ganduri si vise, sa se bucure fiindca traiau pe acel pamant si avusesera sansa de a se cunoaste. Sa fie dependenta de prezenta lui, de atingerea lui, de mirosul si gustul lui. Sa o stranga la piept si sa o protejeze. Sa o faca fericita, sa il faca mai bun. Sa se poata stinge in bratele lui si sa renasca tot acolo. Zambetul ii capata o nuanta distincta, si spuse pe un ton deosebit de moale; "Baiatul asta nu e ceea ce te asteptai, nu-i asa?" Nu stia daca Rampion credea in povesti sau nu, dar suna destul de trist ca un tip sa se poarte ca un print, pescuind-o din turnul cel groaznic si aducand-o in lumea magica doar pentru ca apoi sa se dovedeasca a fi daca nu un broscoi, atunci cel putin un tip ca oricare altul. Poate ca de-asta fetele din povesti se casatoreau cu printul imediat ce il cunosteau; isi faceau treaba inainte de a avea timp sa vada dincolo de aparente. Daca tot erau dezamagite apoi, cel putin se alegeau cu o coroana pe cap si un regat la picioare. Din pacate, insa, nu erau prea multi printi pe lume.
Cine esti? Nu imi spune ce pot vedea si singura. Cine esti?"
Ridica privirea inspre ea si sfarsi lasandu-se pe spate, acoperindu-si ochii cu palma atunci cand se prinse ca din pozitia aia vedea pe sub fusta ei cu o directie perfecta. Se ridica la loc si ramase in fund, privind-o cu capul vag lasat intr-o parte. "Hm." facu ganditor, scotocindu-se prin buzunare in cautarea unui pachet de tigari; nu il gasi, asa ca isi scoase bagheta in schimb, pachetul zburand la el dintr-unul din sertarele biroului. Nu ii placea ca lumina reflectoarelor sa fie indreptata inspre el si stresul ii crea nevoia de a face ceva cu mainile; daca nu rontaia dinozauri cu capsuni, atunci isi aprindea o tigara. Trase din ea fara chef, intinzandu-se pana la marginea biroului pentru a lua o scrumiera de acolo. O aseza langa el si scruma calm in ea, meditand asupra raspunsului pe care i l-ar fi putut oferi lui Rampion. Nu era bun la a vorbi despre sine; cand o facea, fie vorbea prea mult, fie prea putin, si in general spunea lucruri care apoi nu i se mai pareau la fel de adevarate sau care ii creau o stare neplacuta de rusine. Se incrunta usor. Ii placea maxim sa faca glume pe seama diverselor lucruri din viata sa pentru ca ii placea sa creada ca se putea lua linistit peste picior, dar sa vorbeasca serios...
Lua o hotarare si lasa tigara in scrumiera, transformandu-se sub ochii tinerei in papagal. Nu se mai transformase niciodata in fata cuiva pentru ca nu reusise inca sa il prinda pe Christian singur intr-un moment potrivit ca sa il poata ruga sa il invete sa zboare fara sa-si rupa ciocul si acasa statea in forma umana, nu cu aripioare pe care nu le putea folosi. Hainele ii disparura atunci cand lua forma aceea pentru ca pusese asupra sa o vraja prin care sa se poata transforma inapoi direct imbracat; se scutea astfel de potentiale neplaceri pe termen lung. Era un papagal mic, negru ca taciunele, cu ciocul deosebit de ascutit si ghearele lungi. Ridica privirea inspre soimita si batu din aripi fara sa isi ia zborul; putea sa se ridice de la sol dar fusese la un pas de a isi rupe gatul ultimele dati cand incercase sa o faca, si chiar nu dorea sa faca acel pas sub ochii unei pustoaice. Se transforma apoi la loc in om, de data asta in picioare. Isi scutura usor hainele care se deranjasera putin cand miscase din aripi, si se apleca, recuperandu-si tigara si tragand un fum prelung din ea, scotandu-l pe nas sub forma a doi serpisori atunci cand vorbi; "Sunt un papagal care nu stie sa zboare." explica si ranji amuzat. "Dar tu? In afara faptului ca esti un monstru. Cum era in turn? Ce-ai facut timp de zece ani ca sa nu te plictisesti?" o intreba curios, privind-o ca o pisica ce studiaza un element necunoscut. Ii lipseau doar urechile.
|
[align=center] There is so much to forgive, but you do not know how to forget.
 When is a monster not a monster? Oh, when you are the reason it has become so mangled.
[size0]you jump, i jump. what didn't kill me never made me stronger at all.[/align]
|
| |
|
Rampion Yaxley
|
Jun 6 2014, 10:12 PM
Post #32
|
Rapunzel ;
- Posts:
- 77
- Group:
- Vrajitori
- Member
- #135
- Joined:
- May 6, 2014
|
- Nu dorea sa se contrazica pe tema Rapunzel cu acel profesor care nu era profesor. Poate era asa cum spunea. Sau poate nu. Un zambet mic ii aparu pe chip si ridica din umeri cu o oarecare retinere. Nu avea sens sa caute explicatii fiindca nu era datoria ei asta. Nu stia prea multe, dar de asta era sigura. Un zambet mic ii aparu pe chip si apoi rase cand el vorbi de incordare. Da, ar fi putut spune si asta. Existau anumite lucruri care o faceau sa calce stramb si sa se comporte aiurea. Nu era ceva care sa o defineasca si nu se simtea deloc bine cand se intampla, dar trebuia sa recunoasca macar acum ca se intampla cam des de cand venise la Hogwarts. Isi simtea din nou obrajii arzand si ar fi dorit sa nu fie asa usor de citit. Spionase multe fete din castel si unele dintre ele - cele foarte inteligente, probabil - stiau cum sa isi ascunda sentimentele astfel incat nimeni nu putea sa le citeasca. Le admira pentru ceea ce erau si le admirau pentru modul in care alegeau sa se comporte. Simtea ca este mai mult in ele decat se vedea si se intreba daca va ajunge vreodata sa fie un mister pentru cei din jur. Nu neaparat din cauza turnului, nu era vorba doar de asta acum.
"Baiatul asta nu e ceea ce te asteptai, nu-i asa?"
Lasa privirea in pamant si clatina din cap. Nu putea sa vorbeasca si nu putea sa spuna lucruri rele despre el fiindca il iubea, il iubea, il iubea cu adevarat. Cel putin, asa credea. Nu avea experienta de viata a altora si nu intelegea asa bine alte persoane, dar stia ca sentimentele ei erau acolo, reale, usor de atins. Sau, in fine, nu chiar asa usor de atins. Simti cum se bosumfla usor si nu dorea sa se intample asta pentru ca era fericita acolo si baiatul o facea sa se simta libera, de parca acum ar fi iesit prima oara din turn. "Imi imaginam lucrurile diferit, atata tot." marturisi in cele din urma. Era problema ei asta si nu putea invinui pe nimeni pentru ca avea imaginatia bogata si traia in lumea fanteziilor, dar tot se simtea prost. Asteptase ani buni acea clipa si acum ca venise era... lipsita de magie. Ceea ce era ironic avand in vedere ca era in nucleul acelei lumi. Surase trist.
Baiatul se transforma apoi in papagal si Rapu facu ochii mari, privindu-l amuzata, incepand brusc sa rada. Incepuse sa ii bata inima tare-tare pentru ca nu se asteptase la asa ceva si apoi intinse mana spre el, dar nu il atinse. "Imi plac ochii tai de papagal." rosti spre papagal, amuzandu-se la culme de cum sunase asta. Obisnuia sa vorbeasca mereu cu pasarile si cu gandacii si cu fluturii si cu ramele. Vietatile care ajungeau in turn erau singurii prieteni pe care ii putea avea o fata captiva in acel loc si ea profita din plin de prezenta lor. Ii lipsea acel loc, intr-un fel. Ii lipsea siguranta si peretii reci. Ii lipsea senzatia pe care o avea acolo. Baiatul se transforma la loc in om si ea il privi cu o figura clara, pastrandu-si zambetul. Ii spuse ca nu stie sa zboare, iar ea se incrunta fiindca tocmai realizase ceva, iar ideea incepea treptat sa prinda radacina. Urma sa il invete ea sa zboare, dar pentru asta trebuia sa verifice ceva inainte. Dori sa ii spuna, dar nu ar mai fi fost o surpriza. Nu isi facuse prieteni in castelul ala, dar el era ceea ce isi imaginase ca ar trebui sa intalneasca si asta o relaxa. Poate nu era asa departe de adevar, pana la urma. Poate nu toti vrajitorii erau rai acolo. Uita complet incidentul din biblioteca si nici nu se mai gandi la colegele care ii promisesera lucruri nasoale. Nu le lua in seama fiindca stia ca existau reguli. Glumeau doar. Trebuiau sa glumeasca.
"Dar tu? In afara faptului ca esti un monstru. Cum era in turn? Ce-ai facut timp de zece ani ca sa nu te plictisesti?"
Se aseza intr-o pozitie mai comoda si isi trecu din nou degetele prin par, aranjandu-l in toate directiile. Chicoti amuzata. "Citeam Profetul Zilei. Am citit toate numerele din ultimii opt ani." Lasa capul pe spate. "Si carti! Oh, cartile erau minunate." Isi puse palma pe podea ca sa se sprijine in ea. "Uneori ma uitam la padure si incercam sa chem animale. M-am imprietenit cu niste veverite, cu niste insecte, cu niste pasari..." Numara pe degete incercand sa vada daca ratase o vietate. "Pictam, dansam si ma plictiseam. Nu ai prea multe de facut intr-o camera." Arcui o spranceana si il studie. "Tu ce ai facut in acest castel?" se interesa fara un interes anume, dorind sa descopere daca viata ei fusese chiar asa diferita de a unui vrajitor normal.
|
[align=center] "You have come for your Mistress Darling, but that beautiful bird is no longer sitting in her nest, nor is she singing any more. The cat got her, and will scratch your eyes out as well. You have lost Rapunzel. You will never see her again." [/align]
|
| |
|
Christopher Delroy Byron
|
Jun 6 2014, 11:32 PM
Post #33
|
magizoologist in pregatire; animag
- Posts:
- 464
- Group:
- Vrajitori
- Member
- #20
- Joined:
- December 19, 2013
|
- "Imi imaginam lucrurile diferit, atata tot."
"Nu te simti prost, am facut si eu greseala asta de o mie de ori." spuse razand scurt, asezandu-se din nou pe podea, in fata ei. Asteptarile prea mari faceau dezamagirea cu atat mai neplacuta. Ea nu trebuia sa se simta prost, era prima data cand dadea cu nasul de noroi si daca acum lucrurile nu ieseau bine, atunci putea cel putin sa se indrepte pe viitor. El calcase stramb deja de prea multe ori, si nu ii mai ramanea decat sa rada. Trase un alt fum din tigara si isi lasa capul pe spate, formand un O cu buzele pentru a expira fumul in forma de cercuri din ce in ce mai mici. Isi trecu aratatorul prin unul din ele si il transforma in solid printr-o vraja simpla, rotindu-l pe deget in timp ce revenea cu privirea asupra lui Rampion. "Multumesc." raspunse complimentului facut ochilor lui de papagal si zambi de parca era gata sa rada din nou, rezumandu-se insa la zambet. Ochii lui de papagal. Suna dubios. Prinse cercul de fum solid in palma si isi stranse degetele in pumn; cand le desfacu din nou, un firicel de fum se ridica inspre tavan si cercul nu mai era de vazut. O asculta vorbindu-i despre cum isi ocupa ea timpul in turn, si incerca sa isi imagineze cum era viata ei, singura intr-un turn cu carti si animale. Nu ii suna deloc rau dar nu ii spuse asta pentru ca stia din propria experienta ca unul din cele mai stupide lucruri pe care le poate face cineva e sa spuna ca o suferinta nu e deloc rea, fara sa o fi experimentat niciodata.
"Tu ce ai facut in acest castel?"
"Am fost elev la Ochi-de-Soim, asa ca cea mai mare parte din timp am petrecut-o in turnul soimilor." incepu, uitandu-se involuntar in jos. Nu erau amintiri prea placute cele din anii de scoala, dar fusesera si cateva parti bune, daca mijea ochii si se uita printre gene, cu lumina stinsa. "In patul din turn, mai bine zis. Imi montasem o perdeluta ca sa nu vad pe nimeni." se corecta ranjind; aia fusese una dintre cele mai bune idei pe care le avusese vreodata. Nu il deranja mutra lui Noah dar nici nu murea de dragul lui. Nu murea de dragul nimanui, asa cum nimeni nu murea de dragul lui. Relatia sa cu colegii era o relatie extrem de simpla bazata pe o antipatie moderata reciproca si toleranta intru supravietuirea tuturor partilor implicate. Incepu sa se joace usor cu o ata de la pantaloni. "Citeam sau invatam cea mai mare parte din timp." Facuse si alte lucruri dar abia in a doua jumatate a vietii de la Hogwarts asa ca, daca se uita doar la primii ani, nu mintea deloc. Si in urmatorii tot cam asa paruse sa isi traiasca viata, oricum, chiar daca facuse si alte lucruri in paralel. "Aveam o pisica, mi-a fost cea mai buna prietena. Apoi am avut un papagal. Acum am mai multe animale si uneori le iau cu mine la Castel. Acum le-am dus pe toate inapoi acasa pentru ca se termina anul curand." Il cauta pe Sylvester din priviri dar nu fu chip sa il gaseasca. Se incrunta usor si mai trase un fum din tigara.
"Jobenul te-a sortat bine, aparent. Esti tot intr-un turn, iar Soimii se spune ca sunt cei mai studiosi, deci ar trebui sa gasesti pe cineva care sa fie la fel de bun prieten cu cartile cum esti tu." comenta pentru ca i se parea ca intr-adevar culoarea uniformei ei o reprezenta destul de bine, din lucrurile pe care le stia pana acum. Se incrunta apoi pentru ca, desi poate ar fi fost mai bine sa taca si sa nu aduca acel subiect in discutie, era un lucru care il stresa. "Mai sunt oameni cu numele Yaxley in castel. Dar sunt toti viperini. Nu exista nimeni in familia Yaxley care sa fi fost sortat la Ochi-de-Soim..." O privi brusc mai atent, focalizandu-si ochii caprui asupra chipului ei trandafiriu. "Nimeni de care sa se stie." Fusese luata de la parinti cand era foarte mica si nu parea sa stie prea multe despre episodul respectiv. Se prezentase fara sa puna accent pe numele ei si nu parea sa ii ofere greutatea pe care i-o ofereau toti ceilalti membrii ai acelei familii pe care Christopher avusese deosebita neplacere de a ii cunoaste. "Te-ai gandit ca ai putea fi ruda cu ei?" Putea parea o intrebare absurda; oricine s-ar fi gandit, in locul ei. Dar era ea si nu oricine si chiar cu riscul de a pica de prost, vroia sa stie daca tipa avea legatura sau nu cu acea familie. Numele de sange-puri nu erau prea raspandite, aveau ei grija sa-si asigure exclusivitatea daca nu o aveau de la bun inceput. Se incrunta usor. Nu primi insa nici un raspuns, si nu opuse rezistenta cand tipa se retrase. Poate era mai bine sa nu stie.
closed
|
[align=center] There is so much to forgive, but you do not know how to forget.
 When is a monster not a monster? Oh, when you are the reason it has become so mangled.
[size0]you jump, i jump. what didn't kill me never made me stronger at all.[/align]
|
| |
| 1 user reading this topic (1 Guest and 0 Anonymous)
|