Welcome Guest [Log In] [Register]
Welcome to ViperaEvanesca. We hope you enjoy your visit.


You're currently viewing our forum as a guest. This means you are limited to certain areas of the board and there are some features you can't use. If you join our community, you'll be able to access member-only sections, and use many member-only features such as customizing your profile, sending personal messages, and voting in polls. Registration is simple, fast, and completely free.


Join our community!


If you're already a member please log in to your account to access all of our features:

Username:   Password:
Add Reply
i told you i would eat you up; closed
Topic Started: Jul 23 2014, 10:37 PM (100 Views)
Arcturus Cavendish
Member Avatar
vampir
Creaturi Magice
  • Londra era mai frumoasa pe timpul zilei decat isi amintea, dar (exista intodeauna un dar) erau prea multi oameni pe strazi. Arthur pasea in umbra cladirilor, spionand de acolo vietile cetatenilor metropolei, razand in sinea lui; nu se plictisea niciodata de voluptatea de a fi invizibil pentru cei din jur. Nu avea o mantie vrajita sub care sa se poata ascunde, dar nici nu avea nevoie; era incolor, inodor si mai silentios decat o pisica pana in momentul in care alegea sa se arate. Invatase de mult timp ca ochiul si inima umana erau cele mai usor de pacalit lucruri din intreaga lume, si desi la inceputul inceputurilor ii fusese greu sa foloseasca asta in avantajul sau, acum o facea fara sa isi mai dea seama. Se plimba prin centru, zburlindu-se tot ca o pisica deranjata de cate ori vreo fiinta se apropia prea mult de el - ceea ce se intampla teribil de des avand in vedere ca centrul Londrei nu era tocmai desertul Sahara in termeni de pustietate. Se hranise inainte de a incepe sa hoinareasca, asa incat problema lui nu era apropierea periculoasa a acelor recipiente pline de sange pulsatoriu, ci simplul fapt ca toata acea agitatie il coplesea. Statuse singur pentru prea mult timp, si acum ii venea greu sa se obisnuiasca cu prezenta atat de pregnanta a oamenilor; inimile lor vii si bataia lor neincetata in urechile lui nu il ajuta deloc sa se simta mai in largul sau.

    Ramase in umbra, tragandu-si mai bine manecile putin prea lungi ale sacoului peste palme, simtind nevoia de a isi acoperi pielea. Soarele nu ii mai facea rau acum decat daca statea foarte multe ore afara in timpul zilei sau daca iesea in pielea goala in orele in care razele erau cele mai nocive, ceea ce, se intelege de la sine, nu se intampla practic niciodata. Nu avea insa experiente placute cu arsurile solare si inca il ustura putin pielea cand il batea prea tare soarele, asa ca incerca sa se fereasca cum stia mai bine. Avea ochelari de soare pe nas pentru ca ochii lui nu erau obisnuiti cu lumina naturala, mai ales cu cea puternica din timpul dupa-amiezii, si hainele lui negre, inchise pana in gat, nu erau foarte potrivite cu vremea calduroasa. Trupul lui era insa rece, si chiar daca se incingea mai repede decat un om viu din aceasta cauza, nu putea spune ca ii era vreodata cu adevarat cald sau frig; pur si simplu era deranjat intr-un fel sau in altul, dar invatase sa nu aiba atatea pretentii de la viata cat sa se planga de vreme.
    Cand o femeie se lovi de el, pentru ca nu il vazuse, aparent, ochii i se facura rosii in spatele lentilelor negre, si fu la un pas foarte mic de a ii frange gatlejul ala subtire. Nu ii placea sa ii fie invadat spatiul personal, dar nu facu decat sa mearga mai departe, hotarand sa caute un loc mai putin aglomerat, in care sa se simta mai in largul sau.

    Nu stia daca era normal pentru vampiri sa aiba ochii rosii atunci cand erau starniti, asa cum acestia deveneau negrii atunci cand erau flamanzi, dar nu se intrebase niciodata care era cauza acestei anomalii de culoare. Invatase ca rosul insemna pericol, si banuia ca asta era un semnal destul de clar si pentru cei din jur, chiar daca se indoia ca realuzau ca negrul era mult mai periculos, asa cum moartea e mai periculoasa decat sangele.
    Adevarul era ca Fratele Mai Mare era in spatele acelei chestiuni; il vrajise pentru a stii cand era atat de intaratat incat era nevoie sa il puna in lesa (metaforic vorbind), si dupa ce se convinsese ca era capabil sa se controleze singur, nu mai ridicase vraja. Ca era ceva ce tinea de preferinta estetica a creatorului sau ori de ratiunile practice ale relatiei dintre ei, nu se intrebase niciodata. Luase viata de vampir asa cum ii fusese data, si era prea recunoscator pentru ea pentru a ridica vreun semn de intrebare unde nu isi avea locul.
    Uitandu-se in dreapta dupa ce se desprinse de multimea din centru, dadu cu privirea de o placuta pozitionata in spatele unor porti inalte de fier forjat; CIMITIRUL HIGHGATE, anunta ea. Arthur zambi subtire si pasi in acea directie, trecand de porti si incepand sa mearga printre morminte. Era mort, in cele din urma, si compania altor morti, varianta ne-mergatoare, ii parea mult mai agreabila decat a prazilor enervante si agitate peste care daduse in centru. Se retrase sub un copac, profitand de umbra lui pentru a isi desface primii doi nasturi de la camasa si a se aerisi putin; chiar era teribil de cald in acea zi, iar el era imbracat in negru din cap pana in picioare, cu maneci si pantaloni lungi.
[align=center]
Posted Image
the divine is not static and humane; the divine does not play nice.
they will eat everything you are.


busy pana dupa 20 septembrie
si dupa 1 octombrie
[/align]
Offline Profile Quote Post Goto Top
 
Clarisse Marie Dawlish
Member Avatar
editor profetul zilei
Vrajitori
  • Trecuse doar cateva zile de cand fusese eliberata din sanatoriu. Nu simtise nevoia urgenta de a-si vizita bunica, sau sora mai mica, cat despre Adella se pare ca disparuse de prea mult timp ca sa mai stie ceva despre ea. Nu avea cum sa se intoarca acasa, nu dupa ce propria ei bunica o internase intr-un sanatoriu, pentru buna ei purtare. Acum parea vindecata, dar asta numai pentru ca, Clarisse ii lasa sa creada, sau le zicea ce vroiau ei sa auda.
    Ofta in sinea ei, viata parea sa se fi schimbat in rau, din mai rau. Isi privi mainile slabute, cum nu prea mancase pe durata in care fusese inchisa in acel loc, si slabise niste kilograme bune, iar ea era o pofticioasa de felul ei, viata acolo fusese un calvar pentru ca nu putuse sa manance felurile de mancare pe care ea le adora.
    Isi gasise o chirie ieftina, intr-un apartament mare, ura locurile mici, si spatiile inguste, asa ca durase ceva vreme pana gasise ceva pe placul ei.
    Un apartament cu multe geamuri, multa lumina, si foarte spart, cel putin ii daduse impresia la inceput ca totul era o singura camera mare. Inca nu era in totalitate multumita, se putea si mai bine, dar nu era inca sigura ca acel apartament avea sa fie alesul. Pentru cateva zile era destul de ok.
    Isi reluase serviciu, datorita bunici ei, colegi de munca nu o considerau nebuna. Motivul disparitiei subite fusese musamalizat de femeia in varsta, pe motiv, ca avea sa lipeasca un an, sa studieze....misterele Egiptului?
    In fine, nu se simtea inca in apele ei ca sa revina in totalitate acolo, asa ca o lua cu pasi inceti.

    Privi apartamentul mai mult gol, decat mobilat, si se simtea foarte nostalgica. Se decise sa mearga la o plimbare, iar cum afara era foarte cald, se imbraca intr-o rochita de culoarea smaraldului, culoarea prinzand-o foarte bine. Parul ii era prea scurt, si nici nu stia cum sa si-l aranjeze, clar trebuia sa-si faca o alta tunsoare cat mai recent, bretonul ii crescuse cam mult.
    Isi cumparase o inghetata, vizitase cateva magazine ca sa-si cumpere niste haine noi, avea sa renunte la cele vechi cu prima ocazie, iar inainte de a incepe o noua zi, simtea nevoie de a vizita pe cineva. Cea din cauza careia ajunse in felul acela.
    Cimitirul era la fel de pustiu ca intotdeauna, pasi silentios rupand un trandafir alb in timp ce se apropia de locul unde era ingropata mama ei.
    Intinse mana ca sa-l aseze pe mormant, dar se decise in ultima clipa ca acea femeie nu merita nici macar o floare din partea ei, simpla ei prezenta era deajuns.
    Rupse coada trandafirului ca sa o faca mai mica, si-l aseza dupa ureche, aranjandu-si cat de cat parul.
    Mama ei murise intr-un mod nu prea placut, oricine avea sa-si aminteasca de ea, asa transfigurata. Chiar si dupa moarte, ii bantuia pe toti, nu era deajuns ca o facuse de prea multe ori cat timp traise. Cel putin pentru Clarisse, era ca si un buton de pornire, simpla ei imagina, starnea in femeie, ganduri nu prea demne de o domnisoara ca ea.

    Se aseza cu fundul pe mormant ca si cum era pe punctul de a purta o lunga conversatie cu moarta, dar se opri din a face asta, cand observa ca nu era tocmai singura acolo. Isi lasa putin capul intr-o parte, pentru a putea privi mai bine in directia unde era asezata persoana cu pricina.
    Ii deranja linistea de inmormantare.
[align=center]Posted Image[/align]
Offline Profile Quote Post Goto Top
 
Arcturus Cavendish
Member Avatar
vampir
Creaturi Magice
  • Aparu o tanara in peisaj, iar Arthur avu o clipa un mic conflict cu sine; dorea sau nu dorea compania unui om? Compania era mult spus din moment ce, plimbandu-se printre oameni, se simtea ca plimbandu-se printr-un supermarket cu o foarte mare varietate de produse alimentare, dar in acel moment particular nu era flamand, asa ca se indoia ca, daca tanara se apropia, urma sa isi scoata coltii. Nu cunostea alti vampiri ca sa isi permita o companie adecvata cu care sa poarte conversatii, in afara de Fratele Mai Mare, si, oricat de mult si-ar fi tinut nasul sus in aer si ar fi spus ca nu avea nevoie de interactiune cu altcineva decat cu cartile lui frumoase si pline de informatii interesante, adevarul era ca simtea uneori acut lipsa comunicarii din timpul vietii sale umane.
    Tipa se uita spre el, si isi dadu seama ca dorea sa fie singura, dar se misca din umbra copacului, inaintand fantomatic pana in dreptul ei. Se sprijini de o cruce de piatra care trona in capul mormantului de langa cel pe care il vizita ea, si isi arunca privirea pe piatra cu care tanara parea sa se pregateasca sa poarte o conversatie.

    "Dawlish." spuse cu glas tare, citind numele de pe piatra. Putea doar sa isi dea cu presupusul din moment ce nu citea ganduri, si de data asta presupunea ca tanara era inrudita cu femeia ingropata acolo. Judecand dupa varsta, i-ar fi putut fi fiica. Isi drese vocea pentru ca suna deranjant de ragusita si il ustura putin gatul cand vorbea. Inca ii era greu sa se obisnuiasca cu vorbitul dupa atatia ani de tacere aproape deplina.
    Nu isi mai amintea ultima data cand se adresase unui om cu un nume. Cand scoti un pachet de carne din congelator nu te prezinti si nu i te adresezi cu domnule piept de pui; pur si simplu desfaci folia si il arunci in tigaie, oala, tava, dupa preferinte. Nu se simtea comod purtandu-se astfel cu mancarea, dar era un bun antrenament pentru momentul eventual in care avea sa isi revada toata familia - ce mai ramasese din ea, in orice caz. Pe Betel il intalnise deja si vorbisera, mai mult sau mai putin, dar mai ramaneau mama lui, Venus, Mercury. Gandul aruncat spre ultima il facu sa se strambe involuntar. Era chiar ultima pe care dorea sa o vada, dar in acelasi timp avea chef sa isi fluture coltii prin fata ei si sa ii arate ca degeaba se nascuse ea cu puteri magice, la judecata finala tot el era mai puternic.
    "Ai si un prenume?" se interesa focalizandu-si atentia inapoi in prezent, analizand-o din priviri pe straina care venise sa viziteze mortii.

    "Inteleg ca nu v-ati inteles bine." observa, exersandu-si vocea.
    De data asta nu mai suna atat de ragusit, ceea ce era cel putin multumitor. Vorbise in ultima vreme de mai multe ori cu prazile, chiar daca nu putea numi acele schimburi aleatorii de cuvinte chiar conversatii semnificative, si incepea sa prinda smecheria asta cu vorbitul. Trebuia doar sa deschida gura; mai departe lucrurile mergeau de la sine.
    Facu semn din cap spre mormantul femeii mai in varsta ca tipa sa inteleaga la cine se referea. O vazuse venind cu o floare in mana si renuntand in ultimul moment la ideea de a o lasa pe mormantul celei pe care venise sa o viziteze, si de-aici putea deduce doar ca relatia ei cu raposata era daca nu proasta, atunci in orice caz teribil de complicata - daca ar fi fost simplu, fie ar fi pus floarea la locul ei fara sa ezite, fie nici nu s-ar fi gandit, de la bun inceput, sa aduca una.
    "Cum te-ai simti daca ti-ar aparea intr-o zi la usa, mai vie ca niciodata?" intreba cu un zambet subtire, abia schitat, care nu apartinea de lumea aceea.
    Oamenii normali nu s-ar fi bagat in seama in cimitir, apucandu-se sa lege discutii cu oameni straini care venisera sa-si jeleasca apropiatii, dar el nu era nici macar om, cu atat mai putin normal. Nu vedea de ce ar fi tinut cont de legile unei lumi din care nu mai facea parte, asa ca o privi extrem de relaxat pe tanara din fata lui, fara sa dea semne ca i s-ar fi parut suspecta acea abordare. Scoase din buzunar un pachet de tigari, deschizandu-l si intinzandu-l spre ea, in caz ca dorea sa se serveasca. Nu era empatic, dar putea sa mimeze oarecare interes, si, ultima data cand verificase, fumatul ajuta oamenii sa isi linisteasca furtunile interioare.
[align=center]
Posted Image
the divine is not static and humane; the divine does not play nice.
they will eat everything you are.


busy pana dupa 20 septembrie
si dupa 1 octombrie
[/align]
Offline Profile Quote Post Goto Top
 
1 user reading this topic (1 Guest and 0 Anonymous)
ZetaBoards - Free Forum Hosting
ZetaBoards gives you all the tools to create a successful discussion community.
« Previous Topic · Highgate Cemetery · Next Topic »
Add Reply