|
you were a stray cat; closed
|
|
Topic Started: Jul 31 2014, 02:46 AM (139 Views)
|
|
Francis Valerian
|
Jul 31 2014, 02:46 AM
Post #1
|
- Posts:
- 56
- Group:
- Vrajitori
- Member
- #74
- Joined:
- January 21, 2014
|
- [align=center]You were a stray cat, strutting so free and full of pride. But I could see your open wound. And without really thinking I just chalked it up to another cool thing about you. I never realized how much you hurt.
― Ai Yazawa [/align]
Il gasise ucis la patru dimineata.
Ultima oara cand venise in acel loc era pentru ca o colega murise si ea venea la inmormantare. La acea vreme nu stia prea multe despre cimitire si nici nu i se pareau niste locuri triste si sumbre. Acum era ea cea care statea in genunchi in fata unui mormant si aranja pamantul in musuroaie de parca ar fi trecut pe acolo niste cartite. Avea ochi inrositi de la cat plansese in toate zilele care urmasera mortii sale. Credea ca timpul o sa se opreasca si ca lucrurile o sa se schimbe. Credea ca nimeni nu o sa mai fie la fel dupa ce el murea si ca lumea aceea capata o alta culoare, dar nimic nu era diferit cu exceptia acelui sentiment care o incerca doar pe ea. Simtea un nod in capul pieptului si acum, dar isi propusese sa nu mai planga. Se indoia ca ar mai fi fost in stare, dar tot se temea. Tatal ei renuntase la familia sa dupa ce se casatorise cu o incuiata asa ca inmormantarea se petrecuse simplu, fara invitati. Francis era singura prezenta si asta fiindca era nevoie sa existe cineva care sa ofere indicatii referitoare la locul de veci al celui trecut in nefiinta. Viperina nu credea in cimitire si ura nespus locul acela care mirosea a umed si a cadavre. Ii venea sa planga doar cand se gandea ca trupul unui om pe care il iubea era bagat in pamant, lasat la mila viermilor. Cu toate astea, dorinta lui era aceea de a dormi intr-un cosciug din lemn si de a avea o piatra funerara, iar ea nu avea inima atat de rea cat sa ii calce cuvantul in picioare.
Fiindca ratase examenele de final insemna ca trebuie sa repete anul. De parca nu era de ajuns ca totul era cu susul in jos, acum avea sa fie din nou singura. Hogwarts putea sa fie un loc infiorator uneori. Putinele persoane pe care le cunostea terminasea scoala deja, iar ea era cea lasata in urma. Avea sa le faca trista cu mana de la o fereastra indeparata si poate ca blestemul ei era acela de a nu putea sa ii prinda. Ofta si mai aranja putin pamantul. Nu ii adusese flori fiindca nu vedea rostul. Stia ca parintele sau nu era ingropat in locul ala si ca spiritul lui zburda liber in lume. Se gandea ca acum cutreiera marile vizitand locurile pe care le iubise in timpul vietii. Nu gasea niciun motiv logic pentru care un om atat de plin de viata ar fi stat inchis acolo. Ridica privirea pentru a se uita in jur. Locul era adormit. Mai era putin pana sa se intunece, dar Francis nu stia concret cat era ceasul. Crezuse ca dupa ce o sa ramana singura pe pamantul ala o sa se arunce in mare, dar nu se simtea dornica de a muri. Avea o gramada de lucruri pe care dorea sa le faca, doar ca nu le stia momentan. Spera sa fie destul de puternica pentru a se ridica de acolo curand si a gasi ceva care sa o distraga, dar acum era doar trista.
Nu simte frigul noptii desi nu se imbracase gros. Nu isi dadea seama ca amortise stand in acea pozitie atata vreme. Tot ce simtea era un gol imens in capul pieptului si se intreba cu naivitate daca acel gol avea sa se deschida pana ce putea sa o inghita de tot. Simtea o schimbare in curs de desfasurare si nu stia ce anume era nou la ea si ce se transformase in altceva; nu stia daca era vechea Francis mai mult decat era cea noua, dar stia ca in acea clipa, in acea secunda, vantul ii gadila pielea si cimitirul tinea un moment de reculegere pentru pierderea suferita. Isi inchipuise ca nu o sa mai fie niciodata capabila sa se ridice de unde cazuse, dar totusi o facuse candva si stia cu siguranta ca urma sa se ridice si de aceasta data. Isi trecu podul palmei pentru a verifica daca sunt lacrimi acolo si in acea secunda isi spuse ca nu are nevoie de nimeni si ca este totul bine. Stia ca nu era asa, dar minciuna era valabila cata vreme nimeni nu putea sa o contrazica. O bufnita scoase un sunet stins de pe o creanga din apropiere.
Undeva in lume era patru dimineata. Unde era ea, soarele tragea cortina si se ducea la culcare pentru inca o noapte. Timpul nu avea cum sa se opreasca pentru ea. Nu inca.
|
[align=center]  Nothing has changed since Little Red Riding Hood faced the big BAD wolf. What frightens us today is exactly the same sort of thing that frightened us yesterday. [/align]
|
| |
|
Noah Maxwell Leyton
|
Aug 1 2014, 12:45 AM
Post #2
|
hit wizard
- Posts:
- 97
- Group:
- Ministerul Magiei
- Member
- #4
- Joined:
- September 3, 2013
|
[align=center]âI believe if I should die, and you were to walk near my grave, from the very depths of the earth I would hear your footsteps.â[/align]
- Cu aceste cuvinte in minte si in suflet pasea intotdeauna in Cimitirul Highgate, la mormantul tatalui sau. Erau cuvintele pe care i le spusese intr-o noapte de august, intr-un balansoar din spatele casei. Pe atunci, Noah sa fi avut undeva in jur de 10 ani. Tatal lui era inca in putere, nimeni nu ar fi pariat ca in urmatorii 3 ani urma sa se prapadeasca de mana dusmanului care il injunghiase. Isi amintea noaptea aceea, la fel ca noaptea in care presa statuse pe gazonul din fata casei, spionand tot ce misca dincolo de ferestrele unde se petrecuse crima. Sub acelasi acoperis unde mancara, baura si dormira. Sub acelasi acoperis unde el crescu. Oamenii niciodata nu aveau sa ii inteleaga durerea... pierderea. Sa fii copil si sa iti moara un parinte e un lucru teribil, cu atat mai teribil cu cat un personaj isi ia titlul de mama vitrega si face jocul mai departe, fara ca tu sa nu ai niciun cuvant de spus. Sau nicio lacrima de varsat. Un Leyton nu plange. El plansese mult; si plansese cu hohote, si muci si sughituri. Nu jelise un cadavru, asa cum toti il acuzara, isi jelise tatal. Modelul lui. Idolul lui. Cel caruia ii promisese ca ii va calca pe urme. Si ca il va face mandru. Intr-o zi. Intr-o buna zi. Dar nu traise ca sa-l vada si sa impartaseasca acele momente tata-fiu impreuna. Timpul e ireversibil.
Nu ii adusese crini albi. De obicei, acele flori dormeau pe mormantul lui atunci cand il vizitau impreuna: adica el, Karen si unchiul Karl. Dar toti ceilalti uitasera, scufundati in vietile lor de adulti ocupati de problemele cotidiene. Noah nu era asa. Avusese o zi ingrozitor de obositoare. Zi preschimbata in noapte si noapte preschimbata in zi. Nu inchisese un ochi de mai bine de 36 de ore si nu dadea semne de osteneala, desi chipul ii era palid si ochii incercuiti de cearcane. Incepuse antrenamentele si erau menite sa scoata din tine toata vlaga. Nu li se permitea sa foloseasca bagheta, asa ca in absenta magiei, trebuiau sa se bazeze pe pumni si pe picioare. Isi primise o lovitura in ficat care il puse la pamant imediat. Il durea si acum, cand se apleca peste mormantul tatalui sau. Stranse din dinti. Era liniste in jur. Adia un vant firav, ca mesager intre cele doua lumi. Isi trecu o palma peste marmura alba pe care era trecut numele lui si o curata de frunzele si de florile ofilite ramase de data trecuta. Scoase bagheta din buzunar si cu o vraja simpla reaprinse candela stinsa de curenti. Flacara se lupta sa nu se inece in ceara, dar ardea. Ardea in tihna. Am absolvit, tata. Mi-ar fi placut sa fii acolo pentru mine. Am terminat scoala iar acum lucrez la Minister. Sunt intr-un subdepartament al celui coordonat de unchiul Karl. Invat si ma antrenez. Prind vrajitorii rai, genul celor care mi te-au luat. Mi-ar fi placut sa fii aici pentru mine ... Soaptele ii tremurau si isi trase nasul, stergandu-se cu maneca sacoului la ochi, intepandu-l din cauza lacrimilor. Se uita in jur dar nu vazu pe nimeni, asa ca isi permise sa se lase cuprins de insecuritate: Ma simt atat de singur ... ii marturisi, durandu-l realitatea. Mama lui naturala era bolnava si era tocmai in Belgia. Karen era ocupata sa conduca Ministerul. Cumnatul ei era mai mereu plecat in delegatii si calatorii in lume. Restul rudelor apelau numai cand aveau nevoie de ceva. Se simtea orfan si desi avea un cerc larg de prieteni si cunostinte cu care isi petrecea timpul, se simtea parasit. Mi-e dor de tine! isi lua la revedere, mangaind piatra, stiind ca pamantul il aude si vantul ii poarta cuvintele mai departe. In cele din urma se aduna si se ridica. Se scutura pe haine. Ramasese imbracat office, intr-un costum ce era croit dupa modelul unuia ce apartinuse tatalui sau. Isi slabi nodul de la cravata, simtind ca statuse sugrumat suficiente ore cu el si desfacu primul nasture. Trase aer adanc in piept, trecand mai departe. Nu avea idee prin ce minune corpul lui inca mai avea puterea sa se tarasca si sa se deplaseze. Mai avea mult pana sa ajunga acasa si se gandi ce l-ar fi costat daca dormea in cimitir. Observa o silueta aproape de locul prin care trecu si se opri o clipa, privind-o. Nu o recunoscu si vru sa isi vada de drum mai departe, dar vantul adie in directia ei iar Noah fusese invatat sa citeasca semnele. Nesigur, se apropie. Ajunse in spatele ei iar mai apoi paralel, cautandu-i privirea. Se lasa pe vine, ca sa fie la acelasi nivel si isi infipse genunchii in pamant, pentru stabilitate. Francis? o intreba destul de mirat, crezand ca il inseala ochii. Ce e cu tine aici la ora asta? Era cea mai stupida interogatie, dar nu avea de ce sa isi ascunda ingrijorarea. Intoarse capul spre piatra in dreptul careia statea si citi numele. Cel de familie i se parea familiar. Spera sa nu fie ce credea el ca este ... Temator, ii puse o palma pe umar, incurajand-o: Vorbeste cu mine... te rog.
|
[align=center]  Victory is defined by those who claim it. [/align]
|
| |
|
Francis Valerian
|
Aug 1 2014, 02:40 AM
Post #3
|
- Posts:
- 56
- Group:
- Vrajitori
- Member
- #74
- Joined:
- January 21, 2014
|
- Francis?
Isi auzi numele, dar nu ridica privirea. I se parea. Nu era nimeni in cimitir erau doar ea si mortii. Incerca sa nu se uite spre numele de pe piatra funerara. Daca nu privea in directia respectiva era ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic si el ar fi fost undeva acolo, departe. Ii placea sa se gandeasca mai degraba ca o parasise. Ca renuntase la viata alaturi de ea pentru ca dorea sa fie liber si pentru ca nu era in stare sa o creasca singur in continuare. Pentru ca era mult prea greu pentru un tata ca el, un varcolac ce nu se putea controla. Insa Francis stia mai bine. Nu uitase clipa in care il vazuse transformat pentru prima oara, nu uitase ghearele si coltii si nu uitase ca ea incepuse sa planga speriata si sa se dea inapoi in timp ce el se retragea si o lasa in pace. Ar fi putut sa o loveasca atunci. Sa o muste. Sa o transforme si pe ea in monstru. Ar fi putut sa o muste pe ea in loc sa il muste pe Cody. E doar vina mea. Stia ca nu este, dar i se parea mai simplu sa dea vina pe cineva si era singura de acolo. Poate ca auzise vocea ingerilor care o luau la ei. Spera sa nu aiba aripi negre fiindca ii era frica de intuneric si de aceasta data nu mai era nimeni care sa ii apere spatele acolo.
Ce e cu tine aici la ora asta?
Abia in acea clipa fu constienta de prezenta unei persoane exact langa ea. Facu ochii mari si simti cum o injunghie ceva in oase; un fior ii strabatu trupul. Era un loc atat de sinistru si ea se crezuse singura... Mintea i se bloca total in prima secunda si dori sa tipe, sa se ghemuiasca si sa ii spuna sa nu o omoare, sa o lase in pace. Insa intrebarea era alta si ea incepea sa se prinda de acest lucru abia acum. Intoarse capul spre el inceeet. Nu reusi sa il focalizeze din prima. Inima ii bubuia.
Vorbeste cu mine... te rog.
Clipi de cateva ori pentru a alunga voalul. Il stia. Isi amintea acum mici fragmente cu el si ii gasea un nume. Asta e casa mea. ii raspunse cu o voce de fantoma. Nu isi dadea nici ea seama ce incerca sa ii spuna cu acele cuvinte, daca incerca sa i se adreseze lui sau daca ala era un strigat catre cel din pamant. A murit. Cum rosti acele cuvinte i se puse un nod in gat. Scria data nasterii pe piatra si in dreapta ei era scrijelita data morti. In urma cu patru zile. Se uita din nou in ochii lui si in acea clipa aerul o ineca si ea se desprinse de pamant si veni inainte spre baiat, izbindu-i-se de piept, ascunzandu-se acolo. Parea un culcus bun si era mai cald ca pamantul ala care nu imbratisa pe nimeni fara sa fure viata. Isi stranse bratele la spatele lui si un hohot mic ii scapa printre buze. In prima clipa crezu ca o sa izbucneasca in plans asa cum ar fi facut o fata normala. Sa planga pana crapa si apoi sa ii spuna ca era extrem, dar extrem de trista. Insa ea incepu sa rada.
M-a... Crescuse aparandu-i lui spatele, ascunzandu-l de cei de la Minister, spunand ca nu era varcolac, desi oamenii incepusera sa se prinda. Stia ca secretul era al lui si nu era dreptul ei sa spuna asa ca tacea si ii devenea complice. Isi stranse mai bine degetele pe haina baiatului si se intreba daca mainile ii erau murdare de la pamant sau daca se curatasera de la sine. ... lasat... continua cu respiratia intretaiata in timp ce realiza ca isi construise viata in jurul acelui om si fusese sclava visului sau si luptase pe rupte pentru el, aparandu-l, ascunzandu-l. Nu existase o Francis cu vise ale sale si nu stia nimic in afara de varcolaci si metode de a-i ascunde. ...singura. Era corect sa spuna si m-a lasat pur si simplu ca tot aia insemna, dar singura avea o importanta aparte. Nu avea prieteni pentru ca nu dorea sa se apropie prea mult de cineva si sa se scape cand nu trebuia, spunand despre el. Fusese atenta toata viata si fraierul sau parinte reusise sa faca o greseala. Inceta sa mai rada. Respiratia ii deveni galma si scapa un oftat. Sopti o rugaminte; Stai putin asa? Te rog. Inchise ochii si se ghemui mai bine. Nu dorea sa se uite la el fiindca s-ar fi simtit groaznic si nu dorea sa auda nimic din ce el nu ar fi spus in mod normal. Nu avea cum sa ii para rau fiindca nu cunoscuse mortul, abia daca o stia pe ea. Tatal ei fusese un om detestat de toti si multi il doreau mort asa ca i se parea normal sa nu aiba parte de cuvinte false, dar frumoase. Linistea ii facea mai mult bine. Nu o avusese niciodata in timpul vietii. O merita acum.
Nu avea idee cum sa ceara unei persoane sa o consoleze si nici nu stia ce ar fi trebuit sa spuna intr-o situatie ca aia. In durerea sa, nici macar nu se gandi la motivul pentru care baiatul se afla acolo. In acea clipa nu putea sa inteleaga ca existau persoane pe care le durea la fel de rau.
[align=center] Sometimes we can choose the paths we follow. Sometimes our choices are made for us. And sometimes we have no choice at all. ― Neil Gaiman, The Sandman [/align]
|
[align=center]  Nothing has changed since Little Red Riding Hood faced the big BAD wolf. What frightens us today is exactly the same sort of thing that frightened us yesterday. [/align]
|
| |
|
Noah Maxwell Leyton
|
Aug 1 2014, 02:02 PM
Post #4
|
hit wizard
- Posts:
- 97
- Group:
- Ministerul Magiei
- Member
- #4
- Joined:
- September 3, 2013
|
[align=center]"Whoever said that loss gets easier with time was a liar. Here's what really happens: The spaces between the times you miss them grow longer. Then, when you do remember to miss them again, it's still with a stabbing pain to the heart. And you have guilt. Guilt because it's been too long since you missed them last" - Kristin O'Donnell Tubb, The 13th Sign[/align]
- Asta e casa mea.
Crezuse ca nu il aude pana in clipa in care vocea ei descatusa energiile ascunse ale linistii din cimitir. Pe cat de diafan suna, pe atat de trist si de fantomatic. Palma lui ramase pe umarul ei, strangand-o usor cu degetele, asigurandu-se ca e reala si nu vreo inchipuire a mintii sale. Lipsa somnului putea sa isi faca de cap cu imaginatia lui. Sau poate adormise pe mormantul tatalui sau si acum visa. E casa noastra; a tuturor ... mai devreme sau mai tarziu. o impaca nesigur pe ceea ce spune, pentru ca nu intelese foarte bine la ce se referise. Cimitirul era lacasul mortilor, dar inevitabil toti aveau sa sfarseasca intr-un sicriu, acoperiti de pamant. Era casa amintirilor; a spiritelor; a viilor si a mortilor, suficient de spatioasa ca sa ii cuprinda pe toti, mereu cu usile deschise pentru vizitatorii sai.
A murit.
Inchise ochii, ca intr-un moment de reculegere, durandu-l cuvintele ei. Era genul acela de durere pe care o receptezi pentru ca ti-e cunoscuta, pentru ca ai trecut prin ea si stii cum se simte cel de langa tine. I se frangea sufletul pentru ca nu avea habar ce ar fi trebuit sa ii spuna - nimeni nu fusese langa el sa il consoleze cand Isaac se stinsese din viata, asa ca isi gasi singur alinarea odata cu trecerea timpului. Se simtea aiurea sa ii spuna ca ii parea rau pentru o persoana pe care nu o cunoscuse niciodata. Dar in imbratisarea aceea neasteptata o lasa sa deduca asta. Si tatal lui murise. Nu avea idee daca ea stia, dar se scrisese mult in presa la acea vreme despre asasinarea Ministrului Magiei. Fusese luat pe nepregatite si Francis se comportase tare imprevizibil. Asa ca mainile lui intarziara cateva clipe inainte de a o cuprinde la randu-i si a o strange protectiv. Nu stia de ce, poate de teama ca spiritele raposatilor sa nu se razbune vreodata si sa o traga si pe ea intr-un mormant. Se gandi ca era singura acolo, pe atat de singur pe cat era si el, asa ca era destul de naiv sa creada ca doi orfani sunt mai putin orfani daca se au unul pe altul. Nu se asteptase sa o vada vulnerabila, lucru care il facea si pe el sa fie extrem de stangaci. Ultima data isi castigase titlul de batausa no 1 in Hogwarts si aproape aruncase din turnul de astronomie doi indivizi care o suparara. O vazuse mereu ca pe o fire cu o personalitate vulcanica, exploziva si periculoasa. Ii spusese candva ca era letala. In momentul acela nu i se paru deloc astfel. Nu strangea in brate o Viperina, nu acea viperina rautacioasa si mortala pe care o cunoscuse la castel. Nu ii raspunse atunci cand o strigase si se intreba in clipa aceea daca faptura plapanda si ranita raspundea la alt nume in afara de Francis. Tacu, fara sa spuna nimic. Cuvintele erau de prisos si ar fi fost oricum inutile. Mortii nu se ridica din cosciug oricat de mult i-ai ruga si oricat de mult le-ai spune ca ii iubesti. Rasul ei il lasa sa inteleaga cat de mare era pierderea suferita. Stia ca existau numai doua cai: plansul inecacios si rasul pacalitor. Ambele erau la fel de devastatoare, pentru ca ambele te sfasiau pe dinauntru. Ca sa nu o dai in plans, o dai in ras. El alesese prima, ea pe a doua. Shhh, shhh! suiera in clipa in care ea murmura cuvinte grele, leganandu-se usor cu ea. Isi propti barbia pe crestetul ei, lasand-o sa alunece incet, ca buzele sa ii sarute pletele.
[align=center]"But he wasnât around, and thatâs the thing when your parents die, you feel like instead of going in to every fight with backup, you are going into every fight alone." - Mitch Albom, For One More Day[/align]
- O tinu in continuare atunci cand il ruga de parca ar fi fost ultimul lucru care i-ar fi mai ramas pe lume. Ar fi tinut-o, oricum, si daca nu l-ar fi rugat. Cu cat se ghemuia mai tare, cu atat dorea sa o ascunda de toate lucrurile rele. Nu avusese niciodata o sora, dar crezuse mereu ca ar fi fost un frate mai mare bun. Francis il facea sa creada asta in acel moment. Si totusi era incapabil sa ii aline suferinta. Oamenii nu se vindecau cat ai pocni din degete. Magia era inapta sa repare unele lucruri precum un suflet zdruncinat. Se aseza mai bine, in fund, fara sa ii dea drumul, facandu-i loc sa ii invadeze spatiul, sa inchida ochii la lumea neagra din jur. Ii mangaie parul, descurcandu-i cateva suvite lipite intre ele. Cand cimitirul era suficient de adormit sa nu-l auda, rosti in soapta, rar, rascolind amintiri cu voce tare:
He Is Not Dead ... O pauza scurta, ca apoi sa continue, extrem de incet.
I cannot say, and I will not say That he is dead. He is just away. With a cheery smile, and a wave of the hand, He has wandered into an unknown land And left us dreaming how very fair It needs must be, since he lingers there. And you - oh you, who the wildest yearn For an old-time step, and the glad return, Think of him faring on, as dear In the love of There as the love of Here. Think of him still as the same. I say, He is not dead - he is just away.
Nu stia daca cantase cumva cuvintele cu vocea sa ragusita si stinsa sau daca recitase ca un copil de gradinita. Lasa tacerea sa fie regina intre morti si intre vii ca apoi sa ii explice ce il determinase sa citeze Riley intr-un cimitir. Uneori, ii era mai usor sa se exprime prin cuvintele altora decat ale sale. Poezia avea darul acela de a deveni si cuvintele lui ... Tata mi-a spus asta cand bunicul a murit. Bunicul sau ii spusese tatalui sau acelasi lucru cand strabunicul lui Noah se stinsese din viata. Era un fel de mostenire de familie. Una imateriala. El nu avusese cui sa ii spuna acele cuvinte cand Isaac inchisese ochii pe veci, asa ca i se paru potrivit sa i le spuna lui Francis atunci. Poate la randu-i ea avea sa le transmita altcuiva mai departe. M-a facut sa privesc cu mai multa impacare moartea lui; sa o accept; sa o inteleg. Uneori avea darul sa vorbeasca cand ar fi trebuit sa-si tina gura. Dar nu vorbise cu nimeni despre acele lucruri si fata il putea opri oricand o plictisea sau o enerva. Cand cineva drag moare, o parte din noi moare odata cu el; dar o parte din el traieste prin noi. Ofta sfarsind prin a rade. Un ras asemanator cu al ei, mai devreme. E un schimb nedrept, dar iti da speranta, stii? Speranta era si ea la doi metri sub pamant ... N-o sa ma crezi, dar te inteleg ce simti in clipa asta. Si e in regula sa plangi, sa lovesti, sa tipi. ii vorbi in continuare, lipindu-si obrazul de crestetul ei, privind piatra funerara. Sunt aici. Asa ca putea sa dea in el, sa planga pe umarul lui, sa ii tipe in urechi pana il asurzea, sa se descarce. Si sa stie ca atunci cand se simtea singura, mereu existau niste brate care sa o primeasca.
[align=center]"There are so many fragile things, after all. People break so easily, and so do dreams and hearts." -Neil Gaiman, Fragile Things: Short Fictions and Wonders[/align]
|
[align=center]  Victory is defined by those who claim it. [/align]
|
| |
|
Francis Valerian
|
Aug 1 2014, 04:18 PM
Post #5
|
- Posts:
- 56
- Group:
- Vrajitori
- Member
- #74
- Joined:
- January 21, 2014
|
- [align=center]Think of him still as the same. I say,
He is not dead - he is just away. [/align]
Vocea lui ii rasuna in timpane si i se parea corect sa fie asa. Tinea ochii inchisi si respira usurel, calmandu-se. Avea nevoie sa planga pana crapa, dar se oprea si se intreba daca asta avea sa ii fie de ajutor; durerea. Fiecare om avea o limita si Francis nu o stia pe a sa inca. Se simtea protejata acolo asa ca lasa linstea inchipuita sa se transforme intr-o liniste reala. Se intreba daca mortii pot sa ii priveasca, iar daca da, se intreba ce anume aveau mortii de zis. Le era mila sau ii invidiau? Dorea sa creada ca moartea nu era finalul si ca exista un loc frumos pentru cei plecati prea devreme, pentru cei care mai aveau lucruri de exprimat si sentimente de impartit. Credea in continuare ca odata ce iti arati latura sensibila deschizi o usa ce ar trebui inchisa, dar daca ea nu deschidea usi risca sa tina explozia in sine si oh - nu cunoscuse niciodata durerea ca acum. Gandurile incepeau sa i se contureze treptat in minte si realiza ca el trecuse prin ceea ce trecea ea acum. Ministrul Magiei era cea mai importanta persoana din lumea magica si ea citise o gramada despre el atunci. Tatal sau ii spunea ca oamenii buni sunt cei care sfarsesc primii si ca, de obicei, sfarsesc in moduri groaznice. Nu il crezuse atunci, dar aflandu-se ingenunchiata in acel cimitir, tindea sa ii dea dreptate. Isi misca usor capul cat sa se frece de el ca o pisica si dadu sa se ridice, oprindu-se in ultima clipa. Avea sa ii fie frig cand se ridica si nu era inca pregatita. Se aseza mai bine, in schimb si se intoarse cat sa isi sprijine tampla de pieptul lui, privindu-i maneca. Incerca sa nu priveasca spre mormant.
Cand cineva drag moare, o parte din noi moare odata cu el; dar o parte din el traieste prin noi.
Cineva pierde si cineva castiga... rosti in soapta pentru a nu sparge linistea cu vorbele sale. Crezi ca e mare partea care moare? Crezi ca e o parte importanta? Se simtea jalnic fiindca se aruncase asa inainte si nu se gandise ca ar fi putut sa il raneasca, dar in acelasi timp isi intelegea greseala. Era orbita de o stare complet noua, ceva ce nu mai experimentase vreodata. Mama ei murise cand o nascuse asa ca nu avea de unde sa stie ce inseamna pierderea unei persoane importante; lipsa ei nu era acelasi lucru. Nu putea sa duca dorul unei fiinte pe care nici macar nu o cunoscuse.
E un schimb nedrept, dar iti da speranta, stii?
Ma intreb... incepu tot in soapta. Se intreba daca "speranta" era raspunsul si se intreba daca asta era ceea ce simtea. Avea impresia ca nu o sa mai rasara niciodata soarele si ca o sa fie ploaie mereu. Stia raspunsul deja, dar ii placea sa creada ca lumea aceea avea putin respect pentru cei invinsi de soarta. Ridica privirea spre el si il urmari cateva secunde, apoi se aseza la loc ca inainte si continua sa ii studieze maneca.
N-o sa ma crezi, dar te inteleg ce simti in clipa asta. Si e in regula sa plangi, sa lovesti, sa tipi.
Simti cum ii curg lacrimile pe obraji. Continua sa taca fiindca i-ar fi tremurat vocea daca incerca sa vorbeasca. A fost varcolac. marturisi si brusc simti o eliberare. Incepu sa rada si repeta cuvintele: a fost... varcolac. Cuvinte pe care niciodata nu isi permisese sa le rosteasca. Mai chicoti putin si apoi isi trecu podul palmei pe la ochi, inlaturand lacrimile si urmele lor. In sfarsit nu mai conta cum era si ce facuse. Nimeni nu mai putea sa il raneasca acolo unde era acum.
Sunt aici.
Ofta. Esti aici. Inchise ochii la loc si continua sa stea fara sa spuna nimic, luand putina energie de la el. Nu si-ar fi inchipuit ca avea sa intalneasca o persoana cunoscuta acolo si nu si-ar fi inchipuit vreodata ca o sa gaseasca un refugiu cat de mic intr-o noapte ca aceea. Dorea sa fie mai vorbareata si mai deschisa, sa ii poveasca totul si sa planga pe rupte, sa ii spuna si lui tot ceea ce traise ea si cat de oribil fusese si ce om groaznic era fiindca se simtea in sfarsit libera, desi o durea sufletul si inima si tot trupul. Daca facea asta, insa, ii oferea lui putin din povara sa si nu era ceva ce dorea sa imparta. Pe langa asta, nu erau prieteni. Se ridica usor si se propti in genunchi. Isi atinse usor obrajii si constata ca erau uscati. Il privi fara a fi interesata catusi de putin de expresia pe care o avea in acea clipa. Dorea sa il intrebe daca observase ca lipisese la examene, dar ar fi suntat prost asa ca se abtinu. Isi dadea seama acum cat de mult ura oamenii din Minister, vrajitorii care trimisesera vanatori pe urma lui, vrajitorii care il ucisesera in acel mod groaznic si... Se infiora toata si se cuprinse singura in brate. Nu parea sa se incalzeasca la fel de bine. Imi pare rau. rosti cu sinceritate. Se referea la felul in care se comportase ori de cate ori se intalnisera. Credea ca apara mortul, dar de fapt se apara pe sine. Copil prostut. Un fosnet fu urmat de un marait si Francis intoarse capul spre dreapta, privind intunericul. O umbra se deplasa de la un mormant la altul si apoi se opri. Doi ochi galbeni sclipira in intuneric. Nu se sperie, dar poate ar fi trebuit sa o faca. Multe creaturi se tarau in intuneric, iar acel loc al disperarii era potrivit pentru a face ravagii. La revedere, Noah! ii spuse impingandu-l cu degetele in piept, aplecandu-se spre el pentru ca se distantase si nu ajungea. Ea avea sa ramana acolo, doar ii era casa. Nu cunostea alt camin in afara celui oferit de tipul mort din sicriu asa ca nu ii ramanea decat sa stea acolo unde era el. Nu credea ca aveau sa se mai intalneasca vreodata din moment ce el terminase scoala iar ea nu. Pe langa asta, proveneau din medii complet diferite. Unii oameni erau prea diferiti. Asta nu insemna ca ii placea situatia, ba dimpotriva. Se sprijini cu umarul de piatra si il privi ca un caine loial care nu se clintea de acolo pana la final. Putea vedea ghearele intunericului intinzandu-se spre ea. Apoi spre el. Asta o distrase si privirea i se schimba intr-o fractiune de secunda. Stanga! tipa la el sa se arunce in partea aia exact cand ceva negru se lasa peste ei, taind aerul.
|
[align=center]  Nothing has changed since Little Red Riding Hood faced the big BAD wolf. What frightens us today is exactly the same sort of thing that frightened us yesterday. [/align]
|
| |
|
Noah Maxwell Leyton
|
Aug 2 2014, 07:27 PM
Post #6
|
hit wizard
- Posts:
- 97
- Group:
- Ministerul Magiei
- Member
- #4
- Joined:
- September 3, 2013
|
- Ce lucru fragil - viata! Si atat de trecatoare; era suficienta o fractiune de secunda pentru a traversa o granita despre care multi vorbesc, dar multi se tem sa o mai aminteasca cand ajung acolo. Se intrebase de multe ori ce aduce moartea in afara de suferinta si durere. Celor care pleaca si celor care raman. Daca pe lumea cealalta cei ce se sting pot gasi fericirea si iubirea care au fost fie incomplete, fie neintalnite in viata anterioara. Daca totul este o continuare a fiintei muritoare ce trece in nefiinta si imbratiseaza eternitatea. Daca era adevarat ca spiritul se pogora intr-un alt trup atunci cand ii venea timpul. Exista o Judecata de Apoi? Cat de aspra era pedeapsa pentru cei ce pacatuisera? Rai sau Iad? Sau fantezie? Minciuna? Un pretext pe care omul il inventa ca sa imparta un fir in doua? Asa ca bunatatea si rautatea? Ca viata si moartea? Ca aici si acolo? In fata carui Thanatos trebuia sa ingenunchiezi ca sa fii iertat? Moartea stie sa ierte? Involuntar, nega din cap. Gandurile sale si suspinele viperinei il transformara in baiatul care a fost odata. Nu era fiu de Ministru si nici soim. Nu cunostea ce este tradarea si nici nu traise sentimentul abandonului. Era un atom in miii de atomi care roiau in jurul sau. Inchise ochii si iluzia se sparse. Avea cioburi de realitate care ii faceau inima sa planga.
A fost varcolac.
Vestea veni pe neasteptate, incat nu o percepu din prima. Abia apoi isi aminti despre asemenea creaturi interesante, cand licantropia era trezita odata cu aparitia lunii pline pe cer. Curios, ridica incet capul, cautand astrul ceresc. Nu il zari, asa ca il pleca din nou in pamant. In familie nu avusese pe nimeni care sa aiba vreo putere fascinanta. Toti se nascusera vrajitori cu sange pur care stiau sa manuiasca foarte bine bagheta. Dar atat. Pe cat de renumiti erau pentru asta, pe atat de plictisitori. Intrigi in general care se refereau la avere. Casatorii planificate, care sa asigure numele si statutul social de aristocrat. Avusese o stra-stra-bunica pe jumatate veela. Dar niciun alt Leyton nu avusese nimic iesit din comun. A fost special. o consola in soapta, magaindu-i parul. Este in continuare special oricat il vei pastra in sufletul tau si-ar fi dorit sa continua, dar nu dorea sa para un natarau sentimental si cu atat mai putin nu dorea ca Francis sa il inteleaga gresit. Era intr-unul din momentele ei de vulnerabilitate si mintea ii putea juca feste, cuvintele puteau capata alt sens decat acela pe care emitatorul il atribuia si nu dorea sa o raneasca in alt fel, mai rau decat era deja. Poate ca era ea o viperina rea si batausa, dar era om si nu merita un chin mai mare decat il putea duce. Banuia ca tatal ei sfarsise intr-un mod neplacut. Daca fusese un varcolac nedeclarat, Ministerul nu s-ar fi dat in laturi de la nimic ca sa il extermine. Stia ca existau oameni numiti vanatori care nu se dadeau in laturi de la nimic; care nu cunosteau mila sau compasiune pentru cei care erau impotriva legilor. Isi dori sa o intrebe ce anume se intamplase, luand in calcul minima posibilitate de a o ajuta cumva, cu ceva, acum ca lucra si el la Minister. Dar isi dadu seama ca n-ar fi facut nimic altceva decat sa rasuceasca cutitul in rana.
La revedere, Noah!
Se ridicase la randul sau si o privi cu ochi mari de copil parasit. Intinse o mana sa o prinda pe a ei, dar ramase cu degetele mangaind aerul si intunericul care ii separa. Bratul aluneca inert pe langa corp. Ochii continuau sa o priveasca. Avea sentimentul bizar ca daca s-ar fi intors cu spatele la ea, nu avea sa o mai revada niciodata. Nu stia daca se simte pregatit sa mai piarda pe cineva. Chiar si o straina-nu-foarte-straina sau o amica-nu-tocmai-amica. Desi se intalnira de putine ori, realiza ca i-ar fi placut sa o cunoasca pe acea Francis despre care mai nimeni nu stia nimic. Dar dintre toate lucrurile pe care le putea obtine un fiu de Ministru, existau unele care nici macar lui nu i se reveneau prin simplul gand ca imi doresc. Facu un pas in spate, apoi inca unul. Stia ce inseamna sa vrei sa ramai singur langa mormantul tatalui tau. Pe el il dezlipira cu forta si il smulse din bratele marmurei pe care o sarutase cu buze calde si cu ochi plansi. Zbierase ca un apucat si daduse din picioare, doar sa fie lasat in pace. Asa ca ii oferi intimitatea de care tanara avea nevoie ca sa poarte ultimul ei dialog si sa isi ia ultimul adio de la mort. Pleca privirea in pamant, fara sa mai spuna nimic. Cuvintele erau mult prea pagane iar tacerea mult prea sacra. Se departa suficient de ea, dar nu departe inca.
Stanga!
Cu intarziere, roti capul spre stanga. Dar nu zari nimic. Ceva il impinse din spate si il tranti in genunchi; palmele se proptira din reflex de pamant ca sa nu ajunga in bot. Era epuizat si nedormit ca sa mai fie capabil sa reactioneze la timp. Era o tinta usoara pentru orice se simtea agil in noaptea aceea. Vazu ceva negru trecand pe deasupra lui, dar nu distinse. I se paru ca miroase a umed si ca o coada aspra il loveste peste ochi in acea saritura. Vru sa se ridice, dar spinarea il durea cand isi incorda muschii si gemu usor, strangand din ochi. Isi forta umerii sa fie drepti si isi lua avand, revenind numai pe cei doi genunchi. Se chinui sa isi duca o palma la spate ca sa isi pipaie coloana, dar pe masura ce isi atingea pielea, textura materialului il irita mai tare. Cand retrase mana o vazu patata de sange si ochii ii tremurara de soc. Probabil umbra aceea il zgariase sanatos atunci cand il impinse si sari peste el. Un animal cu gheare de fiara salbatica. Bagheta ii aluneca in palma. Privi spre piatra funerara unde Francis se aflase mai devreme, dar nu o mai zari acolo. O striga o data, dar niciun raspuns. Stranse pamantul in pumn ... Exact in clipa in care isi lua elanul sa se ridice, ceva il trase de sacou, facandu-l sa cada la loc in fund si il tari cu spatele de sol, unde rana era inca proaspata. Durea ca naiba!!! Isi lua curaj si pumnul de pamant il arunca spre ochii galbeni ai umbrei. Aceasta se opri o clipa sa il mai traga si Noah isi dezbraca sacoul. Materialul hainii fu tras in bezna. Umbra fugise cu el, lasandu-l pe tanar in pace. Dar un tipat se auzi din partea opusa. Baiatul se roti ca un fulger.
|
[align=center]  Victory is defined by those who claim it. [/align]
|
| |
|
Francis Valerian
|
Aug 2 2014, 08:38 PM
Post #7
|
- Posts:
- 56
- Group:
- Vrajitori
- Member
- #74
- Joined:
- January 21, 2014
|
bum
- Simtea cum inima ii batea tare in piept si dorea sa fuga, dar nu avea unde. Se uita la baiat cu o expresie panicata si ii mima numele incapabila de a gasi destul curaj cat sa il strige in gura mare. Isi proptise palma de piatra funarala si studia ingrozita creatura ce isi facuse aparitia. Nu ii era greu sa o recunoasca. Ar fi recunoscut acel trup oriunde; acele labe mari, acel bot lung, acei ochi razbunatori.
Varcolac. Nu scapa de ei nici dupa moarte. Stia ca tatal ei mai muscase o persoana in urma cu mult timp, insa niciodata nu intrebase despre cine era vorba. Se uita din nou spre Noah si apoi in ochii creaturii. Lasa-l in pace! parea sa ii zica. Nu se temea, traise toata viata cu una si stia cum sa fuga, cum sa lupte, cum sa reactioneze. Observa ca baiatul sangera si asta ii stranse inima ghem. Lovitura de varcolac lasa urme care nu puteau sa fie sterse niciodata. El nu ar fi trebuit sa ramana acolo langa ea, dar o facuse totusi. Ultima oara cand o persoana se apropiase de ea se sfarsise tragic pentru respectivul si nu avea de gand sa mai repete greseala de atunci. Se uita in jur si prinse o piatra, apoi tinti si o azvarli in botul creaturii. Auzi un marait si nu mai statu pe ganduri; tasni de acolo in viteza.
Varcolacii erau animale de prada; erau animale care traiau in haita si care depindeau enorm unii de altii. Acel varcolac avea ceva care il motivase sa vina intr-un cimitir la acea ora. Daca ar fi fost singura ar fi omorat-o sau ar fi transformat-o. Gandul o facu sa se ingrozeasca. Nu auzea labele mari ale creaturii lovindu-se de pamant si cateva clipe se lasa cuprinsa de panica. Daca nu venea dupa ea? Daca ramasese langa baiat si cine-stie-ce ii facea acum? Incetini fuga si se intoarse pentru a privi intunericul, ajungand sa se uite direct in ochii mari ai lupului. Pali toata si scoase un tipat rasunator in momentul in care labele masive ale acestuia o lovira in piept si o trantira pe spate. Isi auzi oasele trosnind sub puterea lui si se zbatu ca sa se elibereze. Botul plin de bale se apropie de chipul ei si ii simti respiratia pe piele. Moarte. Totul mirosea a moarte. Isi musca buza pana la sange si lovi cu piciorul in trupul blanos care ramase neclintit. Avea sange pe nas si o clipa se inmuie toata gandindu-se la ce ar fi putut gasi daca se intorcea langa mormant. Spera din suflet sa fi vanat un animal si nu un om. Nu se temea de moarte cum se temea de perspectiva de a fi transformata. Stia ca doare fiecare luna plina. Stia ca isi pierde umanitate si sentimente. Ca persoana ei se stinge intr-un colt si nu mai poate sa iasa de acolo. Stia ca pierde totul pentru a se transforma intr-o bestie care urla la luna si care isi cauta cantecul in paduri adormite si la marginea oraselor. Se uita la creatura si tot ce isi dorea era sa o roage; sa se indure, dar stia ca lupta aceea era pierduta.
Lupul lasa capul pe spate si scoase un urlet prelung. Isi striga haita fara a stii ca varcolacii nu aveau una. Blestemul lor era acela de a hoinari singuri pe pamant cautandu-si scopul. Era urletul care anunta ca prinsese prada. Stia ca avea sa isi infiga coltii in ea, iar daca era destul de norocoasa avea sa o sfasie bucata cu bucata, ucigand-o. Brusc se simti ca o fraiera fiindca ramasese in urma. Auzi un sunet in apropiere si isi aminti de baiat. Nu putea sa lase bestia sa circule libera si nu putea sa ramana acolo. Avea bagheta in mana; norocul ei ca o tinea pe maneca si o facea sa alunece daca isi misca usor bratul. O indrepta spre pamant si transfigura o pietricica intr-un cutit. Scapa arma magica, lua arma incuiata. Degetele sale se stransera pe maner in timp ce privea creatura aceea a noptii. Iubise mereu varcolacii la fel de mult pe cat ii urase. Ii tremurau mainile pe cutit, dar nu oscila nici macar o clipa inainte de a-l infige in gatul creaturii. Urletul se opri fiind inlocuit cu tipatul ei. Daca murea, murea luptand.
Il impinse de pe ea si fu prinsa de gheara lui. Ii simti ghearele infigandu-i-se in coapse si sfasiind in jos pe picior. Prinse bagheta si o lua la fuga. Schiopata si o durea de ii venea sa urle ca varcolacul la luna, dar nu era timp de asta. Nu vedea unde merge, dar cand forma baiatului se contura in fata ei il dadu naibii de picior si calca direct pe el. I se agata de brat si il impinse de acolo. Trebuie sa plecam. Acum! Varcolacul avea sa isi revina din soc si sa vina dupa ei. Era nevoie de mai mult ca sa il ucida si stia ca asta doar il enervase mai tare. Se uita la Noah cateva clipe pentru a se asigura ca este bine si rasufla usurata; Macar nu era muscat. Trebuie sa ma bandajez... rosti incurcata si se dadu usor in spate pentru a-i arata ca o doare piciorul. Ramase nemiscata cand vazu tot sangele care i se scurgea din taietura deschisa. Acum isi dadea seama cat era de adanca si cat de urat arata carnea vie. Scoase un scancet si pali instant, apoi un tiuit ii suna in urechi si totul se intuneca. Nu crezuse ca avea sa o inspaimante sangele in halul ala, dar viata era plina de surprize.
|
[align=center]  Nothing has changed since Little Red Riding Hood faced the big BAD wolf. What frightens us today is exactly the same sort of thing that frightened us yesterday. [/align]
|
| |
| 1 user reading this topic (1 Guest and 0 Anonymous)
|