Welcome Guest [Log In] [Register]
Welcome to ViperaEvanesca. We hope you enjoy your visit.


You're currently viewing our forum as a guest. This means you are limited to certain areas of the board and there are some features you can't use. If you join our community, you'll be able to access member-only sections, and use many member-only features such as customizing your profile, sending personal messages, and voting in polls. Registration is simple, fast, and completely free.


Join our community!


If you're already a member please log in to your account to access all of our features:

Username:   Password:
Add Reply
the passage of time; closed
Topic Started: Nov 15 2015, 05:13 AM (115 Views)
Christopher Delroy Byron
Member Avatar
magizoologist in pregatire; animag
Vrajitori
ooc: oricine
bic:
  • Se aseza in fund pe o piatra funerara, aprinzandu-si tigara cu varful baghetei. Era dimineata, soarele era ascuns dupa nori, si Christopher era deprimat. Nimic nou pana aici. Isi stranse un picior sub fund, privind absent spre creanga unui copac, urmarindu-i miscarea in bataia vantului. Nu cu mult timp in urma, obisnuia sa isi petreaca timpul in locuri precum acela nu de placere, ci pentru ca nu trebuia sa fie vazut. Intre timp pierduse o mostenire, devenise criminal cu o acuzatie de crima premeditata la activ si ii scapasera printre degete doua persoane care avusese impresia ca il puteau face fericit. Scruma pe pamantul rece, aranjandu-si parul, intr-o incercare desarta de a se opune vantului. Nici acum nu venea acolo de placere, dar ramasesera atat de putine lucruri care sa ii faca placere incat nu mai diferentia nivelele de discomfort.

    Intre el si mortii de dedesubt erau straturi groase de pamant si cosciuge. Se intreba daca toti cei care se odihneau vesnic in jurul lui, de la crucea cu vopseaua scorojita de pe stanga, la mormantul cu flori ofilite de pe dreapta. Daca tipul la al carui mormant sedea un buchet de flori false, distruse de trecerea timpului, isi dorise sa ajunga acolo, la trei metri sub pamant, intr-un sicriu stramt, imbracat in haine de duminica. Se uita in jos la propriile haine. Purta niste pantofi incomozi, de piele, pantaloni negri, stramti, un pulover subtire, negru, si un palton desfacut, in aceeasi culoare. Nu l-ar fi deranjat sa fie ingropat in hainele alea.
    Mai trase un fum din tigara, jucandu-se cu inelul de la gat. Era o verigheta de aur, spanzurata cu un lantisor subtire. In mod normal nu o purta la vedere, dar in ziua aia facuse o exceptie. Vroia sa dezgroape putin mortii din sine si sa ii priveasca in fata, verificand daca miroseau deja a putreziciune sau daca ii ingropase de vii din greseala. Avea prostul obicei sa faca asta cu sentimentele atunci cand nu ii mai erau returnate.

    Se desprinse de piatra funerara si incepu sa se plimbe printre morminte, culegand cate o floare de la mormintele prea bogate, punand la cele mai sarace. Nu se credea un Robin Hood al mortilor si nici nu il lovise peste noapte dragostea de socialism, pur si simplu simtea nevoia de simetrie. Se opri in mijlocul cimitirului, admirandu-si opera, si realiza dupa momente bune ca uitase sa zambeasca. Se stramba in schimb, rotind inelul pe deget. Dori sa il puna la locul lui, dar asta ar fi fost mai fals decat florile de pe mormantul de pe colt, asa ca renunta la idee si dadu drumul lantisorului, lasandu-l sa atarne de unul singur peste puloverul lui.
    Stinse tigara si arunca mucul la un cos de gunoi, aprinzandu-si alta fara sa se gandeasca de doua ori. Se opri in fata altui mormant, asezandu-se turceste direct pe pamantul rece, si privi la numele scris pe piatra, incercand sa il descifreze sub mizeria adunata in anii de cand toti il uitasera pe respectivul. Intinse mana, curatand cu palma, si uita sa isi mai retraga mana, ramanand asa, rezemat de numele unui strain.
    Tigara ii ramase lipita de buza de jos, fiind fumata putin cate putin de vant. Christopher parea fie adormit, fie impietrit, fie mort. Nici el nu era prea sigur care din cele trei variante era cea mai corecta.
[align=center]
There is so much to forgive, but you do not know how to forget.
Posted Image Posted Image
When is a monster not a monster?
Oh, when you are the reason it has become so mangled.


[size0]you jump, i jump.
what didn't kill me never made me stronger at all.[/align]
Offline Profile Quote Post Goto Top
 
Jane E. Mcgrath
Member Avatar
secretara, intern depart. cooperarii magice internationale
Ministerul Magiei
  • Era una dintre singurele ei zile libere. Lucra destul de mult la minister si cand nu era acolo, studia intr-una din micile filiale detinute in trecut de Thesa si-n prezent de Alan. Incerca sa invete cat mai multe despre companie si cum functiona aceasta, lucrand si acolo cand timpul ii permitea. Isi luase o zi libera de la tot, fiindca simtise nevoia sa faca si altceva. Desigur, nu se putea relaxa nici cand iesea , cum promisese s-aiba grija sa nu fie urmarita si sa nu cauzeze mai multe probleme decat iscase deja, mutandu-se in apartamentul lui. Incerca sa dea dovada de continua vigilenta si sa isi asume responsabilitatea pentru deciziile ei, dar inca nu isi dadea seama cat de bine ii reusea acest lucru. Aparuse in cimitir, asigurandu-se ca nu fusese vazuta . Mersese si in Brighton de curand, ca sa viziteze mormantul Thesei, asigurand-o ca totul era in regula cu afacerea ei. Ciudat cum isi imagina ca mama ei inca isi mai facea griji in privinta tuturor acelor aspecte ale vietii sale profesionale, chiar si cand incetase din existenta. Se obosise sa-i povesteasca in detaliu ce invatase pana atunci de afacere, cum o ajuta sa vorbeasca pana si cu o piatra de mormant, apoi plecase. Acum venise sa vada batranelul care ii inchiriase primul ei apartament, in Londra. Nu mai statea acolo de ceva vreme si prietenul bunicii sale murise intre timp. Ii aducea din cand in cand flori, mai ales ca nu locuia extrem de departe de cimitirul respectiv. Le lasase pe mormant si statuse cateva minute, iar acum se pregatea sa se intoarca.

    Renuntase la plimbarile lungi sau la a lua mijloacele de transport in comun dupa evenimentele trecute si mai ales fiindca fusese prevenita si sfatuita sa foloseasca Aparitia. Incepu sa se plimbe printre morminte, indreptandu-se spre iesire. Unul dintre motivele pentru care se afla acolo era ca necesita sa se plimbe mai mult. Mormantul lui Odille trebuia sa fie undeva in apropiere… Problemele recente o impiedicasera sa mai vina asa de des. Isi amintea tot felul de scene si intamplari petrecute in cimitirul ala. Se derulau toate in fata ochilor ei, intr-o anumita ordine la fel de organizata ca agenda sa- in prezent. Cand imaginile disparura, realiza ca nu mai stia pe ce poteca o apucase in ditamai cimitirul, zarind o silueta cat se poate de familiara.

    Inspira adanc, gandindu-se ca cel mai potrivit ar fi fost sa Dispara. Isi duse mana la bagheta, apoi abandona ideea respectiva la fel de repede cum ii trecuse prin minte. Fugise foarte mult timp, incercase sa uite, se gandise ca asa ar fi fost cel mai potrivit, luase in considerare toate solutiile posibile candva, iar in prezent se temea. Alan nu o acuzase vreodata ca neglijase afacerea familiei, dar intr-un final, tot vina ei era c-ajunsese in paragina. Merse pana ajunse in dreptul lui, oprindu-se cand stia c-avea probabil s-o auda clar, oricum ar fi vorbit. “Esti liber." constata simplu, zambind. O linistea sa il vada afara, presupunand ca fusese eliberat si acum putea face orice isi dorea. “Rowan Tawil, fost angajat al ministerului, ultimul din familia lui, asa ca nu mai are cine vizita mormantul asta.” Citise numele individului inainte, intr-un articol vechi, publicat candva in presa si pastrat in arhiva ministerului. Tipul acela nu avusese o soarta prea fericita. Inghiti in sec, nestiind ce altceva sa spuna. Vocea ii sunase cald si reusise cumva sa-si pastreze calmul, chiar daca simplul fapt ca era acolo indica perfect ca nu uitase absolut nimic.
[align=center]Posted Image

Thank you for the gorgeous set samigirl![/align]
Offline Profile Quote Post Goto Top
 
Christopher Delroy Byron
Member Avatar
magizoologist in pregatire; animag
Vrajitori
  • “Esti liber."

    Nu fu nevoie sa intoarca privirea. Prinse inelul si si-l baga pe sub pulover. Cunostea privirea agera a fetei si nu credea ca era momentul sa ofere vreo explicatie - prefera sa previna asta inainte de a ii fi ceruta vreuna.
    "Sunt?" rase usor, fara o intonatie precisa.
    Urase Azkabanul in prima faza, dar apoi se obisnuise. Fusese singur cu propria persoana toata viata, pana la urma, si abandonul din partea celor de care avea nevoie nu venea deloc ca o surpriza. Cunoscuse oameni interesanti, unul mai mult decat ceilalti, apoi rupsese legatura si cu ei si ajunsese sa stea acolo, intr-un cimitir, cu un picior in groapa si celalalt pe margine. Incepea sa se intrebe de ce fusese sortat la Ochi-de-Soim - intelepciunea era foarte departe de a fi unul din punctele sale forte.
    Acum ca iesise nu stia in ce directie sa o apuce. Pierduse o mostenire si isi daduse cu numele prin noroi atunci cand il luase pe Jill de mana si se dusese la naiba. Stia ca numele Byron avea inca destula rezonanta cat sa ii asigure o cariera buna in ciuda cazierului, avand in vedere cum fusese finalizat dosarul, dar dupa toate cele intamplate nu mai era sigur ca isi dorea asta.

    “Rowan Tawil, fost angajat al ministerului, ultimul din familia lui, asa ca nu mai are cine vizita mormantul asta.”

    "Eu." spuse simplu, privind spre mormant.
    Avea destui morti, era loc de inca unul. Avea o gramada de bani si nimic pe care sa ii arunce; cat de mult costau florile pentru morti, pana la urma? Mai putin decat regretele care ii faceau pe oameni sa le aduca, in orice caz. Cat niste scuze ieftine, livrate mult prea tarziu.
    Rase fara sa vrea cand realiza cate informatii primise de-odata.
    "Nu ti-a ruginit deloc memoria." observa si privi prima data spre ea, ranjind scurt.
    Nu o scana, nu incerca sa se familiarizeze iar cu ea; o privi direct in fata, fara sa clipeasca, fara sa isi schimbe expresia. Nici memoria lui nu ruginise, si doar era un fapt cunoscut ca nu le avea bine cu uitarea. Ultima data cand o vazuse fusese la Azkaban, si se bucura ca nu existase si o a doua oara. El se potrivise in peisaj pentru ca era deja de multa vreme o cauza pierduta, dar ea mai avea inca pentru ce sa lupte.
    "Cum merge cu cariera?" se interesa ridicandu-se in picioare, privind-o printre gene. Sufla spre cer un fum de tigara, rotind-o pe degete cu un aer absent. Stia deja ca Jane isi vazuse de viata si incepuse sa isi construiasca o cariera; nici nu s-ar fi asteptat la altceva de la ea. Nici nu ar fi vrut sa vada altceva.
[align=center]
There is so much to forgive, but you do not know how to forget.
Posted Image Posted Image
When is a monster not a monster?
Oh, when you are the reason it has become so mangled.


[size0]you jump, i jump.
what didn't kill me never made me stronger at all.[/align]
Offline Profile Quote Post Goto Top
 
Jane E. Mcgrath
Member Avatar
secretara, intern depart. cooperarii magice internationale
Ministerul Magiei
  • "Nu esti?" incerca sa-l priveasca pe el, nu piatra de mormant, nu pamantul, nici varful pantofilor sai. Observase ca bagase ceva pe sub pullover, probabil un lantic, dar nu intreba absolut nimic, nici nu incerca sa indrepte subiectul in directia respectiva, pe moment. Christopher nu ii datora nicio explicatie, fusese mai mult decat exact prin gesturile si vorbele lui in trecut. Avusese intr-un fel norocul si-n altul ghinionul sa fie brusc adusa cu picioarele pe pamant. Nimic si nimeni nu ramanea blocat in timp nici macar intr-o lume magica, toate -si urmau cursul natural, iar Jane nu isi mai permitea sa astepte sau sa se lase purtata in directia opusa, de sentimente. Nu de mult promisese Thesei ca se va asigura s-aiba grija de munca ei de o viata. Orice distragere era inadmisibila si totusi ea insasi venise pana in dreptul lui si-ncepuse o conversatie.

    "Sa vizitezi fiecare mormant abandonat de aici va lua ceva timp. Sunt si alte cimitire..." Christopher sigur stia asta deja, dar incerca sa inteleaga determinarea lui sa vina acolo. Rase la randul ei, incercand sa se mai detaseze. Aproba, semn ca memoria ei o ajuta inca foarte mult. Nu ar fi reusit sa retina toate acele cifre si detalii neinteresante altfel... si sa faca asta in acelasi timp cu munca pe care o depunea in minister, dorind sa incerce in continuare sa faca si ceea ce isi doreste. Contactul vizual nu o lasa indiferenta, asa ca isi muta privirea, incapatanandu-se sa se ascunda in continuare. Recent, invatase sa fie mult mai defensiva. Nu era o solutie sa ridice ziduri in jurul ei, desigur, dar nici nu vroia sa se deschida iar sau sa-si etaleze laturile vulnerabile. Vorbeau, treptat avea sa se obisnuiasca <,> cu ideea asta si poate curand n-avea s-aiba probleme nici cu contactul vizual.
    "Bine.... de fapt cred ca va dura destul de mult pana voi ajunge sa fac ce imi place cu adevarat. Este un proces incet, dar sigur merita sa incerc." schita un zambet, incercand din nou sa-l priveasca. Reusi pentru putin, asigurandu-l ca era in regula. "Dar cu a ta? Inca iti mai doresti sa devii magizoologist, nu?"

    Inspira adanc, realizand ca o deranjase gestul lui de mai devreme. Amuzant sau nu, poate chiar nu reusea sa treaca deloc cu vederea... Isi musca usor buza, incercand sa nu sune mai ciudat decat o facuse deja.
    "Nu te deranja sa ascunzi nimic, nu o sa cer explicatii." facu o scurta pauza, inca enervata pe ea insasi. Se uita in jur din cand in cand, asigurandu-se ca nu mai Aparea nimeni acolo, in cimitir. "Cand ai fost eliberat? Nu iti e frig asa?" il intreba, facand referire la paltonul desfacut , cautandu-si singura o scuza sa-si acopere parul roscat cu gluga pelerinei negre, frecandu-si mainile intre ele sa se incalzeasca.
[align=center]Posted Image

Thank you for the gorgeous set samigirl![/align]
Offline Profile Quote Post Goto Top
 
Christopher Delroy Byron
Member Avatar
magizoologist in pregatire; animag
Vrajitori
  • "Nu esti?"

    "Intrebare de zece puncte: am fost vreodata?" zambi subtire si inclina capul. Observa ca Jane ii evita privirea, dar nu si-o muta.
    Inainte ca totul sa se schimbe, avusese obligatiile de mostenitor. Dupa ce se schimbase totul, avea consecintele multelor alegeri proaste pe care le luase. Nu isi amintea nici un moment in care sa nu fi avut o greutate atarnata de picior, dar la cat de frica ii fusese mereu de inaltimi, nu putea spune ca ii lipsea senzatia de zbor liber.

    "Sa vizitezi fiecare mormant abandonat de aici va lua ceva timp. Sunt si alte cimitire..."

    "O sa vizitez doar momentul asta." spuse cat se poate de sobru, privind-o calm.
    Rowan Tawil era acum prieten cu el, fie ca ii convenea, fie ca nu. Zambi subtire si isi trecu varfurile degetelor peste piatra de mormant. Fusese intodeauna slabanog, dar acum era si mai si. Azkabanul nu ii facuse bine din punctul ala de vedere; nu se vedea foarte tare, avand in vedere ca era ascuns sub haine, dar avea degetele atat de subtiri incat ar fi putut injunghia pe cineva cu ele. Gandindu-se la asta le privi cu putin mai mult respect decat pana atunci, flexandu-le lejer, simtindu-le forta si fragilitatea in acelasi timp. Se intreba daca Jane avea idee ca el se gandea la crima in momentul ala.

    "Bine.... de fapt cred ca va dura destul de mult pana voi ajunge sa fac ce imi place cu adevarat. Este un proces incet, dar sigur merita sa incerc."

    Dadu din cap putin absent si ridica din nou privirea spre ea. Toata viata purtase discutii despre cariera - cu tatal lui, cu profesorii lui, cu seful de casa. Fusese mostenitor, fusese cel mai bun din an, fusese un tanar cu mai mult potential decat vazusera vreodata. Acum era un tip cu o acuzatie de crima premeditata la activ, in libertate doar pentru ca tatal lui era capul Vrajustiei. Zambi subtire si arunca tigara, stingand-o cu varful pantofului. Nu mai avea chef de ea.
    I-ar fi spus succes! sau ceva similar, dar ar fi stiut amandoi cat de formale si goale ar fi fost cuvintele. Nu ca nu ii dorea sa isi indeplineasca visele si sa fie fericita, dar lucrurile alea nu insemnau nimic pentru el in acea clipa; nu vroia sa fie papagal.

    "Dar cu a ta? Inca iti mai doresti sa devii magizoologist, nu?"

    Ridica usor absent din umeri si isi muta privirea, uitandu-se in gol spre un mormant. Cand vorbisera mai demult ii vorbise despre cum dorea sa fie avocat, sa calce pe urmele tatalui lui, si odata cu averea sa mosteneasca si pozitia de conducere a Vrajustiei. Jane stia, totusi, ca adevarata lui dorinta fusese sa devina magizoologist si sa studieze toata viata creaturicile magice. Se intreba daca soimita il mai cunostea destul de bine sa ghiceasca ce dorea acum de la viata lui, sau chiar se schimbase prea mult. Poate doar nu il cunoscuse ea niciodata, sau poate nici el.

    "Nu te deranja sa ascunzi nimic, nu o sa cer explicatii."

    Reveni cu picioarele pe pamant si se incrunta aproape imperceptibil.

    "Cand ai fost eliberat? Nu iti e frig asa?"

    "Recent." raspunse vag si o urmari cum se infofolea infrigurata.
    Isi scoase paltonul dintr-o miscare simpla, intinzandu-i-l. Nu paru deloc deranjat sa ramana in acel pulover subtire, in bataia vantului. Singura schimbare era ca se vedea cum atarna puloverul pe el, umplut mai de nimic.
    "La Azkaban e mult mai frig." zambi subtire, semn ca nu simtea deloc racoarea.
[align=center]
There is so much to forgive, but you do not know how to forget.
Posted Image Posted Image
When is a monster not a monster?
Oh, when you are the reason it has become so mangled.


[size0]you jump, i jump.
what didn't kill me never made me stronger at all.[/align]
Offline Profile Quote Post Goto Top
 
Jane E. Mcgrath
Member Avatar
secretara, intern depart. cooperarii magice internationale
Ministerul Magiei
  • Rase cand il auzi intreband-o din nou, amintindu-i parca de greutatea venita cu numele de Byron, dar si de tot ce se intamplase dupa ce intr-un fel renuntase singur la propria mostenire. Intelegea intreaga indoiala a lui Christopher, cum ca ar fi fost liber. Isi aminti de momentul in care singura lor grija era achizitionarea unei case si zambetul i se sterse subit de pe chip.
    "Nu ai fost, dar asta nu inseamna ca nu poti deveni." incerca sa il incurajeze macar pe el, daca ea insasi, treptat, renuntase la acea libertate. Fusese deja avertizata ca nu va fi usor, dar acceptase si-n prezent se conforma si adapta situatiei. Il intrebase despre cariera lui, constienta ca probabil, din pricina cazierului, avea oarecare dificultati. Isi facea griji ca temerile ei initiale se adevereau in prezent. Il urmari cum ridica din umeri, aparent nepasator la ceea ce tocmai il intrebase. De data asta, ea incerca sa-i intalneasca privirea, dorind sa descopere ce se afla in mintea fostului soim si sa inteleaga acea tacere. Privea spre un mormant... iar ea probabil ajunsese teribil de negativista, tragand o concluzie surprinzatoare, preferand s-o spuna direct, ca el apoi s-o contrazica, razand de o posibilitate atat de prosteasca.

    "Sa inteleg ca nu iti mai doresti asta... Nu mai vrei nimic, nu?" nu stia de ce ajunsese sa se supere , cuvintele parand mai degraba aruncate in directia lui, decat rostite cu intelegere. Il gasise in dreptul unui mormant de care probabil nici nu stiuse pana atunci. Uneori avea impresia ca se adresa unui perete, cum reactiile lui oricum nu erau cu mult diferite. Il privi si mai confuza cand el renunta de tot la palton, dupa ce o anunta ca fusese eliberat recent. Nu isi amintea vreun moment in care sa nu ii fi oferit hainele lui. Slabise mult, privirea lui Jane fiind acum atintita asupra lui Christopher, realizand ca iesit sau nu din Azkaban, inca purta foarte pronuntat amprentele locului respectiv. Inghiti in sec, luand paltonul ca sa i-l puna inapoi pe umeri, cu greu ce-i drept, cum diferenta de inaltime dintre ei nu o ajuta prea mult.
    "Nu imi este frig." nega, marturisind de data asta adevarul. Fusese o scuza sa se acopere mai bine. In caz ca cineva ar fi aflat unde este la momentul respectiv, o persoana cu gluga pe cap nu era asa de vizibila ca si claia ei de par roscat. "Daca nu simti raceala, nu inseamna ca nu poti raci oricum." il privi din nou suparata, descusandu-l din priviri. Sa ramana doar in pullover pe vremea aia era de neconceput.
    "Nu renunta..." reusi sa-i spuna dupa o pauza lunga, privirea mutandu-i-se din nou. Christopher pe care il cunostea Jane era teribil de incapatanat si de obicei, stia mereu ce avea de facut, planurile lui fiind foarte bine organizate. In prezent ii era foarte greu sa il recunoasca.

    Vreo ramura uscata, cazuta trosni undeva in apropiere, iar Jane tresari toata, uitandu-se intr-acolo ingrijorata. Isi dadu seama ca exagerase cu reactia respectiva, incercand sa acopere asta din nou, dupa ce observa ca era numai o pasare.
    "Ce ai facut dupa ce te-au eliberat?" dorise sa intrebe de Christian, daca-si mai vazuse fratele, dar evita se mentioneze pe oricine altcineva, sperand sa nu deranjeze si mai rau astfel. Simti cateva picaturi de ploaie, dar nu dadu niciun semn c-ar vrea sa plece curand.
[align=center]Posted Image

Thank you for the gorgeous set samigirl![/align]
Offline Profile Quote Post Goto Top
 
Christopher Delroy Byron
Member Avatar
magizoologist in pregatire; animag
Vrajitori
  • "Nu ai fost, dar asta nu inseamna ca nu poti deveni."

    O privi tacut, si pentru momente bune fu neclar daca o auzise sau nu. Ar fi putut, dar ce stie despre libertate o pasare nascuta in cusca? Se lega singur de oameni si isi pierdea sentimentul de sine atunci cand respectivii ii dadeau drumul - se intreba serios daca ar fi stiut vreodata sa traiasca altfel decat in lesa. Era destul de inteligent sa isi ia propriile decizii si destul de bogat sa le sustina indiferent care ar fi fost ele, acum ca se intorsese la propria identitate din acte, dar considerase intodeauna ca altii judecau mai bine decat el. Nu era sigur data asta se datora faptului ca ii placeau prea mult unii oameni sau ii placea prea putin propria persoana.
    "Poate." raspunse in cele din urma, doar ca sa nu taca. Nu ii placea cand linistea dintre ei era umpluta doar de vantul rece de sfarsit de toamna.

    "Sa inteleg ca nu iti mai doresti asta... Nu mai vrei nimic, nu?"

    "Vreau ceva." raspunse misterios si zambi din coltul buzelor.
    Stia ca, de cand se cunoscusera, Jane putuse mereu sa ii citeasca pe chip macar o parte din ce simtea, ce gandea, ce avea de gand. Nu se ascunsese niciodata prea mult de ea, decat in aparenta, si nici in momentul ala nu o facea - si totusi, chipul lui nu exprima nimic in mod particular. Parea la fel de rece si lipsit de viata ca pietrele funerare de care era inconjurat, dar putin mai viu decat cei de sub picioarele sale. Nu cu mult.

    "Nu imi este frig."

    Miji involuntar ochii cand soimita ii inapoie paltonul, dar il imbraca fara sa spuna nimic. Ultima data cand se cunoscusera, o mare parte din hainele pe care le purta nu ii apartineau. Acum isi exploada exclusiv propria garderoba, lucru usor de ghicit dupa faptul ca era in negru de sus pana jos. Nu era sigur pentru ce tinea doliu, dar era un doliu profund, care parea fara sfarsit.

    "Daca nu simti raceala, nu inseamna ca nu poti raci oricum."

    Rase scurt, usor aspru, si zambi moale ca sa imblanzeasca putin reactia. Vedea ca se ascundea, asa ca ridica amandoua mainile si incepu sa ii ascunda suvitele rebele in gluga, dandu-i-le pe dupa urechi, rotindu-le abil pana cand nu ar mai fi putut-o recunoaste nimeni daca nu o privea din fata. Surase si lasa mainile pe langa corp.
    "Nu cred ca as observa daca as raci." spuse simplu.
    Era sanatos tun in acea clipa, ceea ce il intrista mai mult decat il inveselea. In scurta perioada dinainte sa intre la Azkaban fusese vanat permanent, mai mult sau mai putin. Acum nu avea nici cel mai mic semn. Altii ar fi spus ca scapase de ceva ce ii facea rau, dar el stia mai bine.

    "Nu renunta..."

    "Nu planuiesc sa mor curand, daca de asta iti faci griji." spuse simplu.
    Stia ca soimita nu vazuse, pentru ca nu o lasase niciodata sa vada, dar purta de multa vreme cicatrici pe brate care erau marturia faptului ca isi dorise (si chiar incercase) de nenumarate ori sa moara. Moartea fusese mereu unul din lucrurile pe care si le dorise si pe care nu le putuse obtine; fusese prima dragoste care sa fuga de el, primul rau care il facea sa zambeasca. Acum renuntase la idee. Daca pentru ca nu mai vroia un rau in viata sa ori daca pentru ca gasise un rau mai mare, ii era neclar.

    "Ce ai facut dupa ce te-au eliberat?"

    O privi printre gene si aceea fu prima data cand o scana de sus pana jos, cu aerul ca o studia pana la oase, trecand de haine, trecand de piele, trecand de cuvinte.
    "Jane, in ce te-ai bagat?" se interesa teribil de calm, fara sa ii raspunda la intrebare. Raspunsul ar fi fost nimic si nu dorea sa sune plictisitor.
[align=center]
There is so much to forgive, but you do not know how to forget.
Posted Image Posted Image
When is a monster not a monster?
Oh, when you are the reason it has become so mangled.


[size0]you jump, i jump.
what didn't kill me never made me stronger at all.[/align]
Offline Profile Quote Post Goto Top
 
Jane E. Mcgrath
Member Avatar
secretara, intern depart. cooperarii magice internationale
Ministerul Magiei
  • Ii raspunse la zambet, relaxandu-se si mai mult s-auda ca mai exista ceva ce vroia sa faca sau ceva ce isi dorea. Isi dadea seama macar dupa expresia lui, ca putea avea incredere, pe moment. Aproba, fara sa incerce s-afle la ce anume se gandea mai exact. Banuia ca-i va spune sau arata, daca va dori. Nu reusi sa mentina contactul vizual cand el incepu sa-i ascunda si mai bine suvitele , aranjandu-le atent. Isi daduse seama... ca nu era tocmai cea mai discreta persoana, nereusind sa isi ascunda complet nici macar temerile. Se incrunta usor, incapatanandu-se totusi sa ramana calma.
    ||"Nu cred ca as observa daca as raci.
    Nu planuiesc sa mor curand, daca de asta iti faci griji." ||
    "Esti deprimat..." incerca sa ghiceasca motivul, dar renunta inainte sa inceapa macar sa se gandeasca bine. Probabil ca erau nenumarate, suficiente cat sa nu poata sa le enumere nici intr-o zi. Isi musca usor buza, inrosindu-se cand el facu si mai clar evidentul: Isi facea griji.
    "Cat despre raceala, asta nu-i o scuza sa racesti..." vroia sa-l asigure c-ar fi observat altii daca era racit, apoi se gandi ca in ultimele luni nu fusese deloc in vizita la el, in Azkaban. Se incrunta din nou, evident preocupata.

    ||"Jane, in ce te-ai bagat?"||
    Initial se pregati sa spuna ca nu stia la ce se refera, dar se opri inainte sa vorbeasca gura fara ea. Nu putu sa nu observe ca el nu ii raspunse la intrebare, asa ca nu i se paru decat potrivit sa faca acelasi lucru . Ii zambi misterios, incercand sa destinda situatia, desi ii simtise deja privirea...
    "Plecam de aici." il anunta, fix cand ploaia incepu sa cada si mai tare, prinzandu-l de brat si apropiindu-se de el , ca sa Dispara impreuna. Aparu in Londra vrajitorilir, in fata unei cofetarii destul de scumpe, constienta de gusturile lui Christopher si de ce obisnuia fostul soim sa comande, in materie de mancare. "Ciocolata ar trebui sa functioneze, de fiecare data cand te simti deprimat... E mai buna decat orice medicament anti-depresie sau consult psihologic. " ii spuse, tragandu-l usor inauntru, inca verificand in jur, in caz c-ar fi fost cineva holband-se la ei din departare. Ii dadu drumul rapid cand realiza ca inca isi mai tinea mana pe bratul lui. Candva ii ceruse s-o tina de mana,dar in prezent , nimic din toate acele cerinte nu mai pareau potrivite. Nu era inca ceva oficial, dar cazuse de acord sa devina, treptat -ce-i drept- sotia altcuiva. Desi ii spusese lui Alan ca poate sa faca ce vrea si sa fie cu oricine isi dorea, atata timp cat se straduia sa fie discret in privinta asta, de fata cu ea, ar fi deranjat-o si banuia ca la fel si pe el.

    Il elibera asadar din stransoarea ei, concentrandu-se pe a alege o masa, indicandu-i-o, asezandu-se si facandu-si de lucru cu meniul.
    "Comand eu pentru amandoi." ii spuse, facandu-i semn s-aiba incredere. Gasi prajitura cu destula ciocolata belgiana pe meniu cat s-o multumeasca si solicita chelnerului doua.
    "Trebuie sa o termini pe toata, ca sa functioneze." ii explica, incercand inca sa zambeasca, desi era mult mai preocupata decat indica sa fie. Adevarul era ca nu avea nici cea mai mica idee cum sa il scape pe Christopher de depresie... asa cum nici nu stia daca va avea vreodata curajul sa-i povesteasca totul, fara sa se teama de ce ar putea crede ...
[align=center]Posted Image

Thank you for the gorgeous set samigirl![/align]
Offline Profile Quote Post Goto Top
 
Christopher Delroy Byron
Member Avatar
magizoologist in pregatire; animag
Vrajitori
  • "Esti deprimat..."

    "Zece puncte pentru ochi de soim." ranji scurt.
    Fusesera putine momente in viata lui cand nu fusese deprimat. Intelegea, totusi, ce spunea soimita - in momentul ala era mult mai rau decat fusese de cand il cunoscuse ea.

    "Cat despre raceala, asta nu-i o scuza sa racesti..."

    Ridica din umeri. Ar fi mintit sa spuna ca ii pasa.

    "Plecam de aici."

    Ridica usor dintr-o spranceana, dar nu spuse nu. Erau intr-un cimitir, pana la urma, si incepea sa ploua - nu era tocmai un vis frumos, si dupa cum o stia pe Jane il ducea intr-un loc ceva mai omenesc. Cand vazu cofetaria fu evident surprins. Se simtea de parca nu mai vazuse o cofetarie de ani de zile. De parca nu mai mancase o felie de tort de o viata intreaga. Isi baga mainile in buzunare cand tipa ii dadu drumul, si isi stranse usor degetele, realizand ca se concentrase atat de mult pe alte lucruri incat uitase complet sa traiasca propriu-zis. Nu mai cumparase lapte. Nu mai citise ziare. Nici nu isi mai amintea sigur daca mancase, daca dormise, daca deschisese fereastra sa aeriseasca. Se incrunta usor si o urma tacut pe Jane, privind-o printre gene cum comanda pentru amandoi.
    "De unde stii ca nu sunt alergic la ciocolata?" se interesa mustacind.

    "Trebuie sa o termini pe toata, ca sa functioneze."

    Se uita cu un aer sceptic la prajitura. Se indoia ca toate prajiturile din lume l-ar fi putut scoate din depresie, dar hotara ca era nepoliticos sa refuze oferta, asa ca lua o lingurita si gusta o bucatica. Ii statu in gat. O inghiti repede si puse lingurita deoparte, semn ca mai mult nu putea. Isi simtea stomacul ca umplut cu creta si nu credea ca era in stare sa inghita nimic.
    "Apreciez." spuse simplu si zambi scurt.
    Dar nu avea cu ce sa il ajute, in afara cazului in care ii putea da ce vroia. Din pacate, insa, ce vroia el era imposibil de obtinut. Facuse multe pentru a il obtine si nu reusise decat sa piarda tot ce avusese; acum nu mai avea de gand sa provoace destinul dorindu-si lucruri imposibile. Avea doar sa stea cuminte si sa isi vada de lungul nasului. Merlin ii era martor ca asta era oricum mai lung decat alti oameni.

    "Imi caut o casa noua de cand am iesit." raspunse cu intarziere si se rezema de scaun, privind-o fara nici o expresie particulara.
    Intelegea ca pentru a primi un raspuns de la ea trebuia sa ofere unul la randul lui, asa ca iata-l. Isi schimbase de multe ori caminul inainte sa ajunga la Azkaban, iar acum ca era din nou in libertate nu avea unde se duce. Soarta avea un talent aparte de a ii pune ironie pe paine si a i-o forta apoi in josul gatului. Se mai mira ca nu avea pofta de mancare?
    "Daca vrei sa te ascunzi, polipotiunea e destul de eficienta." zambi subtire, evident usor ironic. Doar el folosise acea metoda si functionase mult mai bine decat s-ar fi asteptat - singura problema era ca de el insusi nu putea sa se ascunda, si nici de cei carora li se arata de buna voie. Inclina usor capul, privind-o teribil de felin. Nu realiza deloc ca imprumutase o gramada de gesturi de la pisici - culmea, dupa ce nu mai avea una acasa.
[align=center]
There is so much to forgive, but you do not know how to forget.
Posted Image Posted Image
When is a monster not a monster?
Oh, when you are the reason it has become so mangled.


[size0]you jump, i jump.
what didn't kill me never made me stronger at all.[/align]
Offline Profile Quote Post Goto Top
 
Jane E. Mcgrath
Member Avatar
secretara, intern depart. cooperarii magice internationale
Ministerul Magiei
  • Spera ca este un semn bun, faptul ca glumea inca si-i oferea puncte de parca tocmai ar fi raspuns bine la una din clasele lui. Zambi, cum ii amintea de Hogwarts si de toate experientele trecute si de numeroasele ore petrecute impreuna. Ar fi glumit la randul ei, daca acele cuvinte/raspunsuri nu ar fi afecta-o si mai tare.
    "Ar trebui sa stiu daca ai anumite alergii...altfel ..." facu o pauza, nestiind daca sa continue sau nu, reusind in cele din urma sa fie directa in privinta asta. "Altfel ar insemna ca ti-am fost candva o iubita groaznica." probabil asa si fusese, cum se inrosise imediat ce termina fraza. Nu stia daca o jena mai rau tot ce se intamplase candva intre ei, toate acele amintiri sau faptul ca mentionase de ele in prezent.

    Il urmari cum renunta la a se mai servi din prajitura, dupa ce gustase doar o singura data. Probabil ar fi crezut ca nu-i place deloc ce comandase, intr-o alta situatie, dar stia ca depresia nu prea lasa pe nimeni sa se bucure de nimic. Dupa cat slabise Christopher, intuia ca fostul soim deja avusese o perioada in care isi neglijase aproape in intregime alimentatia. Ridica lingurita lui, lasand-o pe a ei jos, pe farfuria proprie. Lua o bucatica mai mica decat prima gustata de el din farfuria lui si i-o indrepta pana la buze.
    "Turnul de control catre nava mama. Ne pregatim de aterizare, asteptam confirmarea." rosti grabita, ranjind usor si incercand sa se relaxeze si mai mult in prezenta lui, considerand ca astfel va reusi. In plus, era important sa manance ceva, iar Jane nu stia cum altfel sa il determine pe Christopher sa accepte hrana sau pur si simplu o prajitura, menita sa-i sporeasca energia si optimismul, cel putin dupa cum spera roscata.

    "Ziarele spuneau ca ai refuzat sa numesti complici. " se trezi vorbind, oprindu-se subit cand realiza ce spuse. Hotari ca era mai sigur sa nu mai mentioneze astfel de lucruri. In plus, indica si ca nu- l vizitase, desi stiuse tot ce se intamplase, cumparand fiecare numar al publicatiei respective, cautand s-auda vesti linistitoare,nicidecum tot ce citise acolo despre sentinta lui. "Iti cauti casa noua..." repeta, confuzia citindu-i-se din nou pe chip, la fel si dorinta de a il intreba mai multe. Jill...se intamplase ceva cu el? Cu ei amandoi? Incepu sa se ingrijoreze si mai tare, mana fiindu-i nesigura pe lingurita, asa ca o lasa jos. "Incearca sa mananci, chiar daca nu te vei simti comod pe moment, sa faci asta." ii spuse, ca sa ascunda faptul ca lasase lingurita jos din alte motive. Nu o deranja sa-l hraneasca, daca asta avea sa-l faca sa manance cum trebuie.

    ||"Daca vrei sa te ascunzi, polipotiunea e destul de eficienta."||
    "Locuiesc intr-un apartament foarte sigur si nu as putea sa merg la serviciu, aratand ca altcineva..." nu explica de ce era atat de in siguranta acasa , cum nu stia daca era inca potrivit sa mentioneze numele lui Alan sau faptul ca se mutase in casa unui auror si cazuse de-acord sa-l ajute sa-i captureze tatal vitreg sau cum totul devenise destul de periculos, treptat... "Toti parem s-avem probleme cu ce fac in ultima vreme, ma voi descurca." incerca sa para mai relaxata,desi nici ea nu credea ca era posibil. Zambi usor incordata, facand pana si referita la atacutile devoratorilor, mai frecvente in prezent, care iscau probleme tuturor, nu numai ei si mai ales incuiatilor fara aparare.
    "Te-ai gandit la zona in care iti doresti casa? Ai unde sta pana atunci?" se interesa, privindu-l direct de data asta, grija ei fiind sincera, foarte diferita de lucrurile pe care inca le mai ascundea.
[align=center]Posted Image

Thank you for the gorgeous set samigirl![/align]
Offline Profile Quote Post Goto Top
 
1 user reading this topic (1 Guest and 0 Anonymous)
DealsFor.me - The best sales, coupons, and discounts for you
« Previous Topic · Highgate Cemetery · Next Topic »
Add Reply